De ce nu se lasă cu angajare după ce aplici pentru postul de asistent medical? 10 motive posibile care stau în calea jobului pentru care te-ai pregătit

De ce nu se lasă cu angajare după ce aplici pentru postul de asistent medical? 10 motive posibile care stau în calea jobului pentru care te-ai pregătit

Te numeri printre asistenții medicali proaspăt absolvenți care nu își găsesc un loc de muncă? Din păcate, ca tine, ca voi, sunt mulți tineri care s-au pregătit ani la rând pentru acest job, dar din diverse motive nu reușesc să se angajeze. Bineînțeles, în primă fază te-ai putea gândi la faptul că pandemia a dus la un colaps al angajărilor din sănătate, lucru care nu este în totalitate greșit, însă nici pe deplin adevărat. Cauzele pentru care nu treci niciodată de interviul de angajare sunt variate și nu intră întotdeauna sub incidența candidatului.

Paradoxal, oferta de asistenți medicali surclasează cererea

Națiunea se confruntă cu o situație critică, iar unii ar adăuga o penurie paralizantă de asistenți medicali. Corect spus. Însă în spatele acestui deficit național și internațional de asistenți medicali, sunt mulți factori care îi țin pe loc pe acești profesioniști, afectându-le siguranța financiară și inclusiv cariera, prin stagnare. Cu toate acestea, ne lovim de un paradox: pe de o parte, joburile se obțin greu, pe de altă parte, România se confruntă cu un deficit de asistenți medicali. În articolul de azi vă voi prezenta câteva posibile motive care transformă asistenții medicali în șomeri cu diplome.

Asistență medicală, la extreme: Angajări mai puține, salarii mai mari

Și cu acest prilej, cifrele vorbesc de la sine. Cercetătorii ne oferă insight-uri prețioase în ceea ce privește șomajul și accesul îngreunat la posturile de asistenți medicali. Potrivit unui studiu publicat în Health Affairs, realizat de dr. David Auerbach, de la Universitatea de Stat din Montana, alături de colegii săi, care și-a propus să prezinte dinamica angajărilor făcute în sectorul de asistență medicală în primele luni ale pandemiei de COVID-19, șomajul tot mai mare în rândul asistenților medicali confirmă o înăsprire a pieței forței de muncă.

Comparând două perioade de cinci trimestre, una anterioară pandemiei (octombrie 2018 – decembrie 2019) și cealaltă din timpul pandemiei (aprilie 2020 până în iunie 2021), studiul condus de cercetători a relevat, printre altele, următoarele:

  • Scăderea abruptă a forței de muncă: Cercetarea a sugerat o scădere a ocupării forței de muncă în domeniul asistenței medicale în general. Specific, vorbim de o scădere de 20% în rândul asistentelor medicale. Scăderea abruptă a ocupării forței de muncă pentru asistenți, pe care au constatat-o cercetătorii, ​​s-a datorat parțial faptului că o pondere mai mare a acestor asistenți lucrează în unități de îngrijire rezidențială sau aziluri, o zonă în care angajarea a scăzut cu 24%. Spre deosebire de orice alt sector de asistență medicală, ocuparea totală a forței de muncă în rândul asistenței medicale din casele de bătrâni nu a revenit în timpul pandemiei și a fost cu 13,2% mai mică decât în ​​februarie 2020;

Citește și: Jobul de asistent medical lasă loc de mai bine? Iată cum îți dai seama că ești omul potrivit la locul (de muncă) potrivit!

  • Cerere și ofertă: Raportul dintre cerere și oferta locurilor de muncă în timpul pandemiei a creat o dinamică neașteptată. Cererea de forță de muncă pentru asistența medicală a scăzut în toate sectoarele la începutul pandemiei, dar când pacienții s-au întors în spitale, nu a existat ofertă;
  • Șomaj, salarii, disparități rasiale:

·       În ciuda ocupării mai scăzute în timpul pandemiei, au existat creșteri ale salariilor. Câștigurile orare au fost relativ stabile în perioada pre-pandemică, dar au crescut în perioada pandemiei;

·       Studiul a observat o creștere a șomajului pentru toate asistentele în al doilea și al treilea trimestru al anului 2020, care a revenit la niveluri apropiate de dinaintea pandemiei;

·       În trimestrele ulterioare, în timpul pandemiei, asiaticii, negri, hispanicii au înregistrat un șomaj mai mare decât colegii lor de rasă europeană. În al doilea trimestru al anului 2021, de exemplu, ratele șomajului pentru albi au fost mai mici decât în ​​2019. În schimb, ratele șomajului asistenților medicali care aparțin unui grup de minorități rasiale sau etnice au fost mai mari decât în ​​2019.

Te-ar putea interesa și: 5 soluții și schimbări de care sistemul medical are nevoie, post-pandemie

Studiul reflectă realitatea asistenților medicali (și) dincolo de granițe?

Putem spune că da. Asta fiindcă studiul ”răstoarnă” ceea ce cercetătorii știau despre acest fenomen, respectiv că odată cu debutul pandemiei, creșterea numărului de angajări în domeniul asistenței medicale s-a oprit față de cum era cu un deceniu în urmă, astfel că mai puțini asistenți medicali ajung să profeseze după absolvirea studiilor; fapt ce se petrece la nivel global. Datele studiului insinuează o direcție pe termen lung și din alte cauze, cum ar fi disparitățile la nivel de vârstă. Se știe, deja, că există un val de baby boomers care în cele din urmează o să iasă la pensie.

10 motive posibile pentru care nu reușești să te angajezi ca asistent medical

  1. Ai aplicat la job cu un CV nepotrivit

CV-ul este, probabil, unul dintre cele mai frecvente motive pentru care nu ești chemat la interviu. Aplicația ta este prima impresie pe care o are un angajator despre tine și este primul pas către obținerea unui interviu. Dacă CV-ul tău nu îți evidențiază bine abilitățile, îi lipsește unicitatea, implicarea sau îi lipsesc cuvintele cheie, este posibil să nu fii ales să mergi mai departe în procesul de angajare. Dintr-un CV medical reușit nu trebuie să lipsească o introducere interesantă, succesele și realizările anterioare, abilitățile dorite de angajator (pe care le-ai dobândit la locurile de muncă precedente sau în cadrul practicii – dacă ești proaspăt absolvent).

Pe de altă parte, nu te subevalua. Faptul că ești proaspăt absolvent al Facultății de Asistență Medicală sau al Școlii Postliceale Sanitare nu înseamnă că acest lucru îți diminuează șansele de a te angaja rapid ca asistent medical. Dacă ai aplicat pentru job și nu te-ai numărat printre candidații chemați la interviu, cauza poate fi găsită chiar în CV-ul tău. Încadrarea ta pe postul de asistent medical nu se face doar pe baza pregătirii profesionale (care, de altfel, este esențială), ci și a abilităților, competențelor și cunoștințelor tale. Dacă nu-ți demonstrezi punctele forte căutate în meseria ta și realizările de până acum, s-ar putea să fii trecut cu vederea pentru un rol pentru care ești, de fapt, potrivit.

Citește și: Nu ai fost chemat la interviu? Iată 7 motive pentru care nu ai fost pe listă

  1. Ai lăsat impresia că nu ești pasionat de acest domeniu

Angajatorii pot simți dacă entuziasmul pentru o poziție nu este atât de mare precum ar trebui să fie în cazul unui candidat. Abilitățile pot fi deprinse, e adevărat, dar angajatorii doresc să vadă la candidați pasiune și entuziasm. Transmite în scrisoarea de intenție și în timpul interviului cât de mult te entuziasmează acest job și cât de mult ți-ar plăcea să lucrezi în clinica sau spitalul la care ai aplicat. Angajările din sănătate nu diferă de cele pentru companii și multinaționale. De exemplu, înainte să aplici pentru un job de asistent medical:

  • Documentează-te cu privire la clinica la care vrei să lucrezi;
  • Fă-ți o listă cu toate detaliile care te fac dornic să te alături ei;
  • Asigura-te că explici la interviu cum poate fi de folos angajarea ta în susținerea obiectivelor și misiunii clinicii.

A little PR never killed nobody. ☺

  1. Îți lipsesc recomandările

Recomandările sunt utile pentru în procesul de angajare, deoarece atestă abilitățile și experiențele pe care un candidat le-a enumerat în CV-ul său, dar și conduita profesională. Lipsa lor îți poate afecta eligibilitatea pentru postul de asistent medical. Pentru a remedia acest lucru, va trebui să iei legătura cu persoane care îți pot confirma abilitățile și seriozitatea și ar fi dispuse să vă recomande pentru acest loc de muncă. Astfel de persoane sunt de obicei foști șefi sau foști profesori. Asigură-te că referințele tale sunt de încredere și îți vor fi de ajutor.

Citește și: Asistenții medicali de viitor: 5 strategii de sprijin, pentru a beneficia cu toții de un sistem de sănătate mai bun

  1. Nu ai (suficientă) experiență

Vechea problema cu care se confruntă atât de multe asistente după absolvire e lipsa de experiență. Desigur, niciun student nu își finalizează studiile fără o anumită expunere la asistența medicală din lumea reală; pentru asta există clinica. Deși durata experienței clinice variază adesea între cele trei stadii:

–        Asistenta medicală cu diplomă are o experiență mai diversă și extinsă;

–        Cu o diplomă de asociat, expunerea clinică începe uneori încă de la trei săptămâni;

–        Iar o asistentă medicală pregătită de licență face practică în al treilea an (sau în unele cazuri în al doilea).

În orice caz, expunerea clinică este limitată de factori precum câți studenți poate găzdui un spital și câte alte școli de asistență medicală concurează pentru acele locuri. Provocarea cu care se confruntă noul absolvent este una de experiență limitată, deoarece experiența clinică și satisfacerea nevoii unui spital de asistente medicale bine pregătite este scopul final al furnizorilor de asistență medicală. Este ușor să spunem că spitalele, în lumina penuriei noastre de asistență medicală, pot fi doar atât de pretențioase; dar rețineți că cele mai multe, dacă nu toate, spitale nu vor angaja un nou absolvent pentru a lucra în Unitățile de Primiri Urgențe sau ATI.

Vezi aici cum să capeți experiență ca asistent medical debutant.

După cum am scris mai sus, nu există o cerere la fel de mare pentru joburile de asistenți medicali ca acum 10 ani și că, atunci când a existat un deficit de asistenți, au fost create mai multe programe de asistență medicală așa încât să formeze un număr mai mare de profesioniști în câmpul muncii. Facilitățile devin din ce în ce mai specifice acum, iar angajatorii se bat pe asistentele medicale cu grade mai mari. Asta pentru că li se cere să aibă mai multe responsabilități și autonomie, iar aceștia le preferă pe cele cu experiență.

  1. Nu ai arătat disponibilitate pentru program

Acest posibil motiv pentru care nu reușești să te angajezi ca asistent medical se leagă de experiența în domeniu. Mai precis, majoritatea angajatorilor doresc asistenți cu experiență și nu absolvenți noi. Asta pentru că unii absolvenți nu vor să lucreze în ture de noapte și, prin urmare, nu se angajează. În încercarea de a schimba această paradigmă, unele instituții vin cu noi programe de absolvire în așa fel încât să furnizeze pe piața muncii asistenți medicali care să acopere deficitul pe tura de noapte. Bineînțeles, poate fi doar o presupoziție de care angajatorii se lovesc adesea, fiindcă nu au de unde ști cum te vei descurca în realitate la locul de muncă și care este disponibilitatea ta. Dar dacă vrei să elimini riscul de a fi tu însuți/ însăți eliminat/ă de pe lista candidaților încă din fașă, adică încă de când aplici pentru job, asigură-te că treci în CV disponibilitatea pentru ture de noapte și program prelungit.

Mulți asistenți medicali proaspăt absolvenți/ licențiați cred despre ei înșiși că dețin toate atuurile pentru a primi postul; cu toate acestea, realitatea este alta. De exemplu, dacă un asistent medical vrea să lucreze într-unul dintre schimburile principale, dar afirmă cu tărie că nu este dispus să lucreze în weekend sau că nu va lucra la o anumită unitate, atunci aceste cerințe nenegociabile îi limitează alegerile. În general, un asistent medical are nevoie de cel puțin doi ani de experiență în spital pentru a putea emite pretenții în privința unui job.

Te-ar putea interesa și: Cum găsești angajatorul perfect ca asistent debutant?

  1. Ai avut așteptări prea mari

Cine câștigă în meciul așteptări versus realitate? În cazul tău, realitatea. Este important să fii flexibil cu așteptările legate de salariu și beneficii, în special dacă ești asistent medical debutant. La unele interviuri ți se va cere să oferi un interval estimat de salariu, în timp ce altele vor avea un salariu stabilit, ca în cazul ofertei de asistent dentar listate de Medijobs. Pentru angajatori, faptul că te prezinți la interviu cu o listă de cerințe nenegociabile poate fi un semnal de alarmă. Debutant sau nu, fă-ți o lista de așteptări (realiste). De pildă, gândește-te la:

  • Beneficiile esențiale de care ai nevoie, cum ar fi asigurarea de sănătate, concediul plătit etc.;
  • Beneficiile suplimentare, dar negociabile, precum tariful orar, salariul sau un plan de pensie.

Vezi aici și: Tu ce salariu crezi că meriți? Cum să te evaluezi corect profesional

Explicându-ți nevoile și arătând flexibilitate le vei oferi angajatorilor impresia pozitivă că ești adaptabil. Mulți angajatori vor accepta să negocieze beneficii dacă le permiți acest lucru. De asemenea, doar pentru că există o lipsă de asistență medicală nu înseamnă că spitalele, clinicile etc. vor angaja pe oricine. Majoritatea școlilor de asistență medicală și-au extins programele și, astfel, au absolvit mai mulți studenți; odată licențiați, acești studenți sunt adăugați la grupul de solicitanți din care un spital trebuie să aleagă. Deci, chiar și cu o penurie, există încă o concurență destul de mare pentru posturile disponibile.

  1. Nu există cerere în apropierea ta

Cine spune că este greu să obții un job de asistent medical? În teorie, cel puțin, există o mulțime de locuri de muncă în unitățile sanitare din toată țara. Cu toate acestea, numărul de joburi variază în funcție de locație. Unele zone chiar înregistrează un deficit de asistenți medicali, în timp ce altele nu. Trebuie să cercetezi piața muncii din zona în care locuiești (oraș, localitate, județ etc.) și, de asemenea, să fii dispus să te relochezi dacă este necesar la locul de muncă. Să faci naveta pentru o perioadă sau să te muți poate fi un sacrificiu, dar este un pas important în cariera ta și astfel îți adaugi la CV atuuri care te vor ajuta pe viitor să-ți găsești un loc de muncă mai aproape de casă.

  1. Ți-ai ales o secție în care e greu de pătruns

Nu este neapărat greu să obții un job de asistent medical. În schimb, poate fi greu să obții un loc de muncă într-o secție cu cerere mare, cum ar fi Unitatea de Anestezie și Terapie Intensivă a unui centru medical urban. Locuri de muncă în sala de operație, travaliu și naștere și departamente de urgență sunt mai greu de găsit decât altele, mai ales dacă nu ești dispus să lucrezi într-un spital mic sau rural. Dacă nu ai găsit jobul pe care-l căutai, extinde-ți căutarea. Pe vremuri, a fost o perioadă în care toți asistenții medicali erau generaliști, dar treptat a început ascensiunea specialiștilor:

Tendința actuală de a certifica asistenții medicali în specialități prezintă o provocare suplimentară pentru asistenta medicală nou absolventă/ autorizată, deoarece nu părăsește școala cu o specialitate, iar unele unități spitalicești au fie locuri limitate disponibile pentru noul absolvent, fie o interdicție completă împotriva oricărui nou absolvent. Aceste restricții, atunci când sunt luate împreună cu un spital care poate avea deschideri limitate în alte unități, pot prezenta o provocare pentru cel care-și caută un loc de muncă, în special în comunitățile mai mici și mijlocii.

Citește și: 5 cele mai importante aspecte de care să ții cont în calitate de asistent debutant

  1. Asistentele medicale lucrează și după pensionare

Un alt factor care afectează capacitatea noului absolvent de a găsi un loc de muncă este faptul că multe asistente care ating vârsta de pensionare continuă să lucreze, lucru legal, de altfel. Frecventele schimbări care înăspresc economia au afectat viețile a multor oameni. În cazul asistentelor, putem vorbi despre credite bancare pe care nu le pot susține din pensie, despre șomajul copiilor/ partenerilor (cauzat de pandemie sau alte cauze).

Pe termen lung, asistența medicală și, probabil, majoritatea locurilor de muncă din domeniul sănătății, vor continua să fie rezistente la recesiune într-o oarecare măsură, dar ar trebui să ne așteptăm ca această recesiune economică să reprezinte o frustrare pentru asistentele medicale proaspăt absolvente care își doresc să se angajeze. Asta nu înseamnă că ar trebui să te panichezi, ci dimpotrivă; ar trebui să vezi asta ca pe o oportunitate de a-ți îmbunătăți instrumentele și canalele cu ajutorul cărora cauți un loc de muncă, dar și felul în care îți faci singur/ ă reclamă. Un tool extrem de util care îți aduce noi oferte de lucru ca asistent medical este platforma medijobs.ro, care numără în prezent peste 85.000 de candidați. Îți poți face cont 100% gratuit, și în plus:

  • Companiile aplică pentru tine, nu invers (cum făceai până acum);
  • Primești oferte personalizate în funcție de nevoile comunicate de tine.
  1. Nu ai făcut o impresie bună la interviu

Nu în ultimul rând, impresia făcută la interviu poate fi un posibil motiv pentru care nu ți se oferă șansa să te angajezi ca asistent medical. Acordă atenție detaliilor precum ținuta, manichiura, dar și postura, fiindcă toate te caracterizează indirect și este de datoria ta să îți respecți statutul în fața pacienților. De altfel, chiar de curând a luat amploare o discuție pe acest subiect în cadrul Spitalului Județean din Călărași. Interviul inițial este unul dintre cele mai importante momente în procesul de angajare. Recrutorii se bazează foarte mult pe primul interviu, inclusiv pe cât de bine comunici, pe gândirea ta critică, precum și pe atenția ta la detalii și pe nivelul de profesionalism. Pentru a face o impresie bună la interviu, încearcă următoarele sugestii:

·     Îmbracă-te adecvat: Ca la orice interviu, ținuta ta trebuie să inspire decență și profesionalism, în special când vorbim de pozițiile unor cadre medicale;

·     Nu întârzia: Acest lucru îți arată abilitățile de gestionare a timpului și respectul pentru timpul intervievatorului;

·    Oprește sonorul telefonului: Concentrează-te pe ascultare, stabilirea contactului vizual și acordarea unei atenții complete la întrebările intervievatorului. Acest lucru arată că ești pe deplin angajată în interviu și eviți cu ușurință distragerile. Asigură-te că oprești sonorul telefonului și îl lași în geantă;

Citește și: Cum să treci peste emoțiile primului interviu de angajare

·    Păstrează răspunsurile clare și concise: Intervievatorii doresc răspunsuri directe și clare la întrebările lor. Dacă îți cer să oferi un exemplu, acesta este momentul să aprofundezi un pic mai mult răspunsul tău, fără, însă, să te abați prea mult de la subiect;

·    Vorbește pozitiv sau neutru despre joburile și managerii din trecut: Dacă ai mai lucrat ca asistent medical în alte clinici/ spitale, vorbește frumos despre locurile de muncă din trecut pentru a-ți arăta maturitatea și abilitățile de rezolvare a conflictelor. Explică experiențele dificile din trecut, discutând problema și soluția, rămânând în același timp neutru față de celelalte părți implicate.

Concluzii

Dacă până acum nu ai reușit să te angajezi ca asistent medical, sper ca platforma Medijobs să îți aducă o ofertă de job adaptată nevoilor tale. Fără doar și poate, fiecare ușă închisă nu înseamnă eșec sau ghinion, ci îți oferă ocazia de a fi omul potrivit la locul (de muncă) potrivit. Reține că, la fel ca în cazul oricărui alt profesionist debutant, și tu, ca asistent medical, vei avea tot timpul ceva de învățat despre tine, despre cei din jur, despre profesia pe care ți-ai ales-o și despre ce îți dorești cu adevărat pe viitor.

Pentru a-ți maximiza șansele de a primi postul pentru care te-ai pregătit temeinic în toți acești ani, asigura-te că aplici cu un CV profesional, redactat cu atenție, și că faci o impresie bună la interviul de angajare. Recrutorii sunt vigilenți și caută angajați cu potențial, așadar e șansa ta să îi impresionezi de la prima vedere. Pe de altă parte, nu te împiedica de concurență, asistentele de care ”nu ai loc” acolo unde ai aplicat etc., fiindcă oportunități există, dar trebuie să-ți extinzi căutările. 

Ești asistent medical debutant și îți cauți un loc de muncă stabil? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Alexandra Georgescu

Scriu cu pasiune, ghidată de sens și viziune. Autentică în abordare, iubesc să creionez digital conținuturi actuale și relevante pentru cititori. Cred cu tărie că scrisul este o artă, creativitatea o virtute.

Facebook Comment