Cum să treci peste emoțiile primului interviu de angajare

Cum să treci peste emoțiile primului interviu de angajare

Emoțiile legate de primul interviu sunt normale și sunt un semn bun. Pentru angajator arată interesul și dorința ta de a lucra într-un domeniu medical alături de o echipă de profesioniști. Arată și că înțelegi valoarea clinicii/spitalului și a standardelor locului. Deși sunt un lucru bun, acestea se pot transforma în anxietate și frică, astfel punându-ți piedici. 

Când ai deja o experiență de muncă în domeniu, emoțiile interviului de angajare sunt diminuate. Însă când abia ai ieșit de pe băncile facultății, emoțiile tind să te controleze și să nu poți scăpa de ele. Iată câteva sfaturi pe care le poți urma pentru a cuceri angajatorul și a trece peste probele de angajare. 

Pregătește-te pentru interviu cât de bine poți!

Un interviu în domeniu medical vine cu multe implicații și multe așteptări. Orice profil sau secție ai alege din sistemul medical de stat, în general pe lângă interviul verbal cu o comisie de angajare, ai și un examen. Examenul poate fi practic, teoretic sau o combinație din ambele categorii. Dacă te duci pregătit la interviu și examen șansele să te întreacă emoțiile scad semnificativ.

Citește și: Interviul de angajare vs concursul de angajare: Avantaje și dezavantaje în procesul de recrutare public-privat

Informează-te cu privire la cerințele de test de la interviu. Există o tematică anume? Dacă da, repetă materia respectivă acasă, prin modul tău preferat de învățare din facultate. Dacă nu există o tematică și examenul este din tot ce ai învățat până în prezent, repetă lucrurile cele mai importante din materiile de bază. De exemplu, dacă vrei să te angajezi pe postul de kinetoterapeut într-un spital de neurologie, poți repeta noțiunile de la cursurile de: tehnici de îngrijire ale bolnavului, fiziopatologie, kinetoterapie și recuperare neurologică. 

Acordă-ți timpul necesar să răspunzi la întrebările. Nu te grăbi cu răspunsul, inspiră adânc și răspunde coerent, fix pe subiect și fără paranteze inutile. 

Te-ar putea interesa și: Ghid: Interviul de angajare pentru cadrele medicale. Ce trebuie să faci ca să-ți mărești șansele de a fi angajat

Fă-ți un mic discurs acasă

Unele lucruri sunt general valabile la majoritatea interviurilor. Orice angajator vrea să afle mai multe despre pregătirea ta în domeniu sau dacă ai vreo poveste interesantă legată de experiența ta profesională din facultate sau școala postliceală. Scrie acasă pe o foaie ce vrei să punctezi în interviu, ce lucruri consideri ca sunt relevante și îți vor obține locul de muncă dorit. 

Un alt aspect important constituie întrebările pe care le adresezi tu angajatorului. În cele mai multe cazuri și tu ai posibilitatea de a cere clarificări asupra lucrurilor de interes legate de postul respectiv. Notează de acasă 2-3 întrebări generale, ca să nu mergi nepregătit. 

Citește și: Întrebări pe care să le pui la finalul interviului de angajare pentru a face o impresie bună

Pe lângă conceperea unui discurs, e important să îl și spui cu voce tare de câteva ori. Acest lucru o să te ajute să îți stăpânești emoțiile și să pari profesionist. 

Nu uita că emoțiile și presiunea vin din interior

Deși sună ciudat să spui „Nu te mai gândi atât la interviu”, este adevărat. Cu cât te gândești mai mult la posibile scenarii negative și întrebări de baraj, cu atât faci overthinking și îți pui piedici singur. E bine să iei în considerare posibilitatea unor întrebări de baraj, dar așa cum te-ai descurcat cu ele în facultate, la examene, așa te vei descurca și acum. 

Dacă totuși nu scapi de gândurile negative, notează-ți-le pe o foaie. Conștientizarea temerilor și emoțiilor este un pas important mereu. Notează tot ce îți trece prin gând negativ legat de interviu. După ce le-ai notat, le poți lua pe rând, gândește-te de unde vin și încearcă să le gestionezi. Apoi pur și simplu rupe foaia în bucăți mici, pentru a te elibera de ele.  

În cazul în care anxietatea e prea mare și încep să îți tremure mâinile sau picioarele, nu te îngrijora. Ia în mână un pix sau orice obiect mic care are sens să fie în mâna ta la un interviu, și ține-l. Dacă ai ocazia, poți chiar să îți notezi lucruri spuse de angajator. Te concentrezi pe pix și astfel anxietatea se diminuează. Ia seamă totuși să nu începi jucatul cu pixul, apăsatul sau să faci zgomot deranjant cu el. 

Citește și: Cum să te angajezi în domeniul medical: Ghid pentru medici și asistenți

În ziua interviului

Ai grijă la alimentație

Ai grijă ce mănânci în ziua interviului! Din cauza emoțiilor mulți oameni au probleme digestive complexe. De asemenea, ține cont și de alimentele cu miros puternic, persistent și deranjant. Tot legat de alimentație, până ajungi în sala de interviu, poți mesteca gumă. Mestecatul inhibă Sistemul nervos vegetativ simpatic și astfel creierul știe că nu ești în pericol și că nu îți este teamă. Așa o să reușești să îți ții emoțiile în frâu. În timpul interviului nu este politicos să mesteci gumă, însă poți să bei apă dacă ai nevoie. 

Dacă ai ocazia și timpul îți permite, plimbă-te pe jos puțin până vei păși în sala de interviu. Nu trebuie să fie o plimbare lungă, cu efort crescut. Poți și doar să stai pe o bancă, afară și să bucuri de oportunitatea pe care o ai. Pe drum, înspre interviu, sau cât stai pe bancă afară, ascultă muzica ta preferată. Chiar dacă nu este muzică lentă, tot o să aibă efect pozitiv și o să te ajute să te relaxezi. 

Te-ar putea interesa și: Ești la primul job? Ce greșeli nu trebuie să faci în discuția cu un recrutor

Fă exerciții de respirat profund

Înainte să intri în sala interviului fă exerciții de respirație pentru a te putea calma. Atunci când respiri corect, corpul se detensionează. Încearcă timp de 2-3 minute înainte să susții interviul să respiri profund pe nas și să expiri pe gură. Dacă ai un smartwatch, poți face exercițiile de respirat de pe acesta. Dacă anxietatea, timpul și locul îți permit, poți face un mic exercițiu de mediație, în care vei închide ochii. După ce închizi ochii, concentrează-te pe fiecare parte a corpului începând de la degetele picioarelor. Ai umerii încordați? Încearcă să îi detensionezi și să îi relaxezi. După ce deschizi ochii poți continua să îți ajustezi poziția corpului până devine mai relaxat și pregătit. 

Un alt aspect de luat în calcul este faptul că interviul o să fie cu oameni. Comisia sau angajatorul cu care ai interviul au fost și ei la un prim interviu și înțeleg emoțiile și trăirile tale. Dacă anxietatea e prea mare și ai nevoie să ieși puțin la aer, le poți comunica. 

Nu în ultimul rând, nu uita că cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să nu te angajezi acolo, atunci. Asta înseamnă ca vei avea posibilitatea să dai un alt interviu de angajare într-o alta clinică. Diferența este că tu ai deja experiența unui interviu și ești mai pregătit pentru ceea ce va urma în sala de interviu. Axează-te pe ceea ce înveți din fiecare interviu pe care îl vei susține, ce feedback primești. Fiecare feedback primit este o nouă șansă să îmbunătățești ceva la tine din viitor. Mult succes!

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Georgiana Lasc

Îmi place să (mă) informez, să scriu și să învăț cât de mult pot, în orice domeniu activez. Am terminat masterul de Medicină Tradițională Chineză în cadrul Facultății de Medicină (Uni. Transilvania) și am un pisoi portocaliu care îmi verifică textele înainte să le trimit  🐱.

Facebook Comment