Cum poți să devii asistent de radiologie: studii disponibile, fișa postului și salarii în 2021

Cum poți să devii asistent de radiologie: studii disponibile, fișa postului și salarii în 2021

Dacă te atrage lucrul cu tehnologiile de ultimă generație și domeniul medical, atunci sigur jobul de asistent medical în radiologie este unul care ți se va părea foarte interesant. 

Radiologia și imagistica medicală se dezvoltă uluitor (iar rolul inteligenței artificiale devine tot mai important aici), iar medicina modernă are nevoie de oameni care știu să lucreze sau să învețe rapid tehnicile de lucru cu noile tehnologii.

Așadar, ai șanse mari să descoperi tot mai multe posturi de asistent în anii următori. 

Asistența medicală nu presupune atât de mulți ani precum medicina, dar educația medicală continuă este esențială, dacă vrei să îți găsești ușor un job competitiv. Domeniul avansează, iar tu ai șansa să ajuți pacienții efectiv – chiar și din “spatele” aparatelor medicale.

Dar să trecem direct la subiect: cum devii un asistent de radiologie pregătit, care sunt avantajele meseriei și cum poți găsi ușor un loc de muncă bun

Ți-am răspuns la toate aceste întrebări în ghidul nostru MEDIJOBS de mai jos. 

Ce studii urmează asistenții de radiologie?

În principiu, dacă vrei să devii asistent medical, indiferent de secția pe care vrei să lucrezi sau de rolul dorit (generalist, radiologie, cardiologie, ATI, laborator, farmacie etc.) ai la dispoziție două opțiuni de studiu în România:

  1. Să urmezi o școală sanitară postliceală
  2. Să urmezi o facultate de asistență medicală
  3. Să urmezi o școală postliceală și apoi să continui în învățământul superior (dacă ai și diploma de bacalaureat)

Iată câteva informații pe scurt, despre fiecare școală pentru asistenții de radiologie în parte. Nu uita că ambele îți oferă calificarea de asistent medical de radiologie. 

Dacă vrei să alegi o școală sanitară postliceală:

  • Studiile urmate la o școală postliceală durează 3 ani 
  • Pentru a fi admis, nu ai nevoie neapărat de diploma de bacalaureat
  • Admiterea se poate face pe baza unui interviu, a mediei de la bacalaureat sau a unui test de aptitudini/examen scris
  • Există multe școli sanitare postliceale pentru asistenți, dar multe sunt particulare, deci costă – taxele de școlarizare pot varia între 3000-3500 lei / an
  • Trebuie să găsești și să alegi o școală cu calificare în radiologie (nu toate școlile oferă calificări în toate ramurile)
  • Verifică dacă școala la care vrei să te înscrii este acreditată, pentru a-ți fi recunoscută calificarea, când vrei să te angajezi ca asistent de radiologie, ulterior.

Citește și: Asistent ATI versus Asistent UPU. Care este alegerea potrivită?

Dacă vrei să alegi o facultate de asistență medicală (studii superioare):

  • Studiile la o facultate de asistenți durează 3-4 ani, dar ca asistent de radiologie va trebui să urmezi un program de 4 ani
  • Cursurile necesare ca să devii asistent radiologie se oferă în cadrul unei facultăți de medicină, de medicină și farmacie sau facultate de moașe și asistență medicală 
  • Pentru a fi admis la un program de licență (la facultate), trebuie să fi absolvit liceul și să ai diploma de bacalaureat
  • Admiterea constă într-un examen cu două probe, la Biologie și, la alegere, între Chimie și Fizică.
  • Sunt numeroase locuri la buget, prin urmare ai șanse mari să nu trebuiască să platești taxe de școlarizare
  • Cursurile sunt mai numeroase și sunt aprofundate în anii de facultate
  • Poți deveni asistent-șef dacă absolvi un program de licență
  • Ai posibilitatea de a continua studiile cu un program de masterat și apoi doctorat.

Ți-am menționat și opțiunea 3, în care poți alege să urmezi o școală sanitară postliceală și apoi, dacă ai și diploma de bacalaureat, să continui educația în cadrul unei facultăți. 

Avantajele alegerii unei facultăți sau al continuării studiilor în cadrul facultății sunt că: te pregătești mai bine ca viitor asistent și poți fi un candidat mai atrăgător pentru angajatori, dar și faptul că poți beneficia de un salariu mai mare la angajare. 

Poți citi avantajele și dezavantajele privind Școala postliceala vs Facultatea de Asistență Medicală, dacă vrei să aprofundezi subiectul și să decizi mai ușor ce ți se potrivește.

În România, majoritatea asistenților medicali sunt asistenți medicali generaliști, în urma absolvirii unei facultăți de asistență medicală. 

Odată ce ai obținut această calificare, poți alege să urmezi cursuri de specializare în radiologie și imagistică medicală (ori altă ramură: farmacie, balneofiziokinetoterapie, laborator). 

Te-ar putea interesa și: Medicina nucleară, o specialitate modernă și hi-tech: cum arată cariera de medic sau de asistent în domeniu?

Responsabilități și fișa postului ca asistent radiologie

Asistenții medicali de radiologie lucrează în cadrul laboratorului de radiologie și imagistică medicală din cadrul unui spital sau a unei clinici. În principiu, vei lucra cu:

  • radiografii (cu raze X), pentru investigații de bază în special ale sistemului osos
  • tomografii computerizate (CT-uri, cu raze X), o procedură iradiantă, dar complexă și utilă în detectarea fracturilor, a calcificărilor, hemoragiilor etc. 
  • RMN-uri (rezonanță magnetică nucleară), o procedură neinvazivă și nedureroasă pe bază de radiofrecvență și un câmp magnetic de intensitate mare, pentru o imagine detaliată și pe diferite planuri a leziunilor și patologiilor organelor, articulațiilor și structurilor interne.   

În general, asistentul de radiologie este subordonat direct asistentului-șef de laborator, șefului de laborator / medicului radiolog.

Așa cum îți prezentam în ghidul Tot ce trebuie sa stii despre meseria de asistent medical (unde poți afla și ce școli postliceale și facultăți există în țară), asistentul de radiologie este persoana care se ocupă în general de:

  • programarea pacienților pentru investigații de specialitate în departamentul de radiologie și imagistică medicală, 
  • pregătirea și protejarea pacientului în timpul acestor investigații, precum și de
  • asigurarea condițiilor de igienă din departamentul/secția de radiologie și imagistică. 

Un asistent medical specializat în radiologie se bucură de un program de lucru de 6 ore/zi, în ture, iar interacțiunea cu pacientul nu are loc în condiții dificile sau “dureroase”. 

Citește și: Află cum poți să devii asistent anestezist: ce pregătire trebuie să ai, care sunt calitățile și abilitățile necesare și de ce merită să alegi această carieră

Responsabilități și atribuții în fișa postului unui asistent de radiologie:

  • Prezintă medicului de serviciu informațiile despre pacientul examinat și starea clinică a acestuia, cât și procedurile radiologice ce urmează a fi efectuate
  • Asigură pregătirea pacientului – informează pacientul despre ceea ce presupune investigația radiologică sau de imagistică medicală, despre riscurile de iradiere și despre scopul efectuarii examenului respectiv 
  • Pregătește fizic pacientul și materialele necesare examenului radiologic
  • Efectuează investigațiile necesare doar la indicațiile medicului radiolog, respectând normele de securitate radiologică în practicile emise de CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare)
  • Răspunde de punerea în funcțiune a aparaturii cu care lucrează, aspectul și starea  aparatelor, parametrii de lucru, timpii de pauză, normele de radioprotecție, sistemul de conectare etc.
  • Înregistrează pacientul în registrul/sistemul informatic al unității sanitare, cu datele necesare (inclusiv consumul de materiale, dozele de iradiere, rezultate)
  • Asigură protecția radiologică a pacientului cu echipamentul specific din dotare și acordă prim-ajutor în situații de urgență sau apelează la medicul de specialitate 
  • Administrează, după caz, substanțe de contrast la indicația (scrisă) a medicului radiolog / curant, cunoscând reacțiile pacientului la substanțe (alergii), eventual se testează substanța
  • Execută developarea filmelor radiografice, le prezintă medicului radiolog pentru interpretare și apoi conservă filmele în filmotecă, conform indicațiilor medicului
  • Anunță medicul radiolog orice schimbare în evoluția stării pacientului, în timpul staționării în laboratorul de radiologie
  • Asigură evidența examenelor radiografice, radioscopice și tomografice
  • Poartă echipament de protecție, păstrând igiena și respectând normele de asepsie şi antisepsie și cele de igiena radiaţiilor
  • Participă la procesul de învățare și cercetare științifică împreună cu medicul radiolog
  • Participă la asigurarea unui climat optim și sigur la locul de muncă, majoritatea timpului de lucru desfășurându-se acolo unde este repartizat. 
  • Răspunde în tura de serviciu de buna funcționare a aparaturii, inventarul, securitatea spațiilor, iar eventuale nereguli vor fi anunțate la șeful de laborator/medicul/asistentul șef radiolog
  • Respectă secretul profesional și codul de etică al asistentului medical
  • Respectă reglementările privind profilaxia, controlul și combaterea infecțiilor nosocomiale
  • Respectă și apără drepturile pacientului
  • Supraveghează ordinea și curățenia la locul de muncă
  • Urmează cursuri de perfecționare ca asistent radiolog și educația medicală continuă pentru actualizarea cunoștințelor profesionale conform cerințelor postului
  • Îndeplinește orice sarcini de serviciu la solicitarea medicului şef de laborator și a asistentului medical şef

Citește și: Posturile de asistent-șef în spitale – rolul-cheie în evoluția profesiei de asistent

Responsabilitățile specifice diferă în funcție de locul de muncă și de angajator. 

Nu trebuie să fii neapărat asistent medical radiolog ca să poți lucra într-o astfel de secție – poți lucra și ca asistent medical generalist. Însă ai avea un avantaj mai mare dacă ești specializat pe radiologie, când îți cauți un loc de muncă. 

Există și o serie de factori de risc când lucrezi ca asistent radiolog: în timpul programului, ești expus la radiații ionizante, fapt care pe termen lung poate duce la apariția unor mutații genetice și, implicit, a unor tipuri de cancer (de sânge, de sân, tiroidian, de piele) sau a altor probleme în cazul asistentelor însărcinate.  

Cum te angajezi ca asistent de radiologie?

În primul și în primul rând, după ce ai terminat studiile necesare în domeniu și ți-ai luat diploma, trebuie să te asiguri că ai toate actele necesare pentru a aplica la posturile de asistenți radiologi.

Așa cum poți afla aici pe larg, există o serie de taxe și cotizații pe care asistenții medicali trebuie să le achite ca să poată profesa.  

Printre actele de care ai nevoie ca să te angajezi ca asistent medical, se numără:

  • cel mai important, certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 
  • Atestatul de liberă practică pe baza punctajului EMC anual
  • Asigurarea de malpraxis

După ce ți-ai pregătit documentele necesare, e timpul să te gândești dacă vrei să lucrezi în sistemul de stat sau privat. Există destul de multe diferențe între concursul de angajare și interviul de angajare pentru personalul medical, așa că te-ar ajuta mult să le afli ca să știi cum te pregătești de procesul de recrutare.

În cazul concursului de angajare pe posturile de asistent radiolog oferite de Ministerul Sănătății, procesul este destul de clar și reglementat de legislație:

  • Depui un dosar de concurs
  • Aștepți selecția dosarelor înscrise și proba scrisă pentru candidații selectați
  • Aștepți etapa interviurilor finale
  • Dacă te angajezi la stat, avansarea în carieră se face prin examen conform legii.

În cazul recrutării la companii medicale private, procesul de recrutare este dinamic:

  • Poți aplica pe platforme de joburi sau poți apela la recruiteri pentru a-ți găsi un job
  • Urmează recrutarea în diferite faze, alese de fiecare companie angajatoare în parte:
    • screening-ul (primul interviu), 
    • interviurile de angajare, 
    • discuția finală de negociere a ofertei salariale

Citește și: La ce întrebări să te aștepți în timpul interviului de angajare, ca asistent medical: 56 exemple de întrebări

Cu MEDIjobs, ai cu 78% mai multe șanse să-ți găsești un loc de muncă bun, ca asistent în radiologie. 

Platforma noastră este singura specializată în recrutare medicală și e mult mai ușor și rapid să te angajezi:

  • Creezi un cont gratuit în mai puțin de 2 minute
  • Primești oferte de muncă personalizate în funcție de nevoile tale
  • Companiile aplică pentru tine și tu alegi cu cine ai interviul
  • Te angajezi la noul tău job!

Află care sunt pașii după facultate sau școala sanitară postliceală și cum te angajezi ca asistent radiolog, aici (+ exemple și resurse practice). 

Salarii oferite pentru asistenții radiologi

Cât de des se fac angajări pe postul de asistent radiologie? Cât de mari sunt șansele să-ți găsești un loc de muncă în această profesie? Și care sunt salariile oferite asistenților de radiologie?

Anul trecut, în pandemie, echipa noastră MEDIjobs a analizat cererea pe piața muncii în timpul pandemiei de COVID-19 și am aflat care sunt cele mai bine plătite și mai căutate specializări de asistent medical

Angajatorii din clinici și spitale private au recrutat cel mai mult asistenți medicali debutanți precum Asistenți nefrologie, stomatologie, radiologie, ATI și medicină generală.

În mare, salariile nete pot porni de la următoarele praguri, în funcție de experiență:

  • 1800-3000 lei pentru asistenți  medical în radiologie dentară
  • 2500-3000 lei pentru asistenți în radiologie standard
  • 3500-4500 lei pentru asistenți radiologi care lucrează cu CT și RMN

Te-ar putea interesa și: 6 etape pe care să le urmezi când cauți un job ca asistent medical, în timpul pandemiei

Conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariile de bază pentru asistenții medicali (inclusiv radiologie) se încadrează între 3850 – 4345 lei, fără sporuri incluse.

Salariul crește odată cu vechimea în muncă, atât la privat, cât și la stat. Dar la posturile oferite în sistemul medical de stat, majorările sunt stipulate în aceeași lege. La început de carieră, fiecare angajat din sistemul medical de stat are gradația 0, aceasta crescând odată cu experiența (de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10- ani șamd.).

La salariile oferite pe posturile de asistent, se oferă și sporuri în funcție de secție, pentru condițiile de muncă speciale, precum factorii de risc de mai sus. Adesea, aceste sporuri reprezintă câteva sute de lei, ceea ce asigură venituri salariale generoase. 

Pentru asistenții de radiologie se oferă pentru condițiii deosebit de periculoase și este de 55-85% din salariul de bază.  

De asemenea, se adaugă și indemnizația de hrană în valoare de 347 lei, și alte sporuri stabilite în funcție de conducerea unității. 

Ai la dispoziție mai multe soluții, dacă dorești să îți asiguri un venit ridicat în sistemul medical. Poți citi și acest articol despre cum să câștigi mai mulți bani ca asistent medical.

Ești asistent medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Andreea Enea

Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni - așa cum au nevoie.

Facebook Comment