Asistent ATI versus Asistent UPU. Care este alegerea potrivită?

Asistent ATI versus Asistent UPU. Care este alegerea potrivită?

Cum să aleg specialitatea medicală care mi se potrivește? Poate fi o întrebare dificilă atunci când ești la început de drum. Dacă deja te gândești să alegi între Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), trebuie să ai în vedere mai mulți factori înainte de a lua una dintre cele mai importante decizii ale tale. Fluxul de lucru, organizarea, modul în care este îngrijit pacientul și chiar personalitatea ta pot fi factori decisivi. 

Am pregătit în acest articol informațiile care să te ajute să faci alegerea potrivită: 

Specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă ce trebuie să știi 

Anestezia şi terapia intensivă (ATI) este, potrivit definiției date de Ministerul Sănătății, „specialitatea medicală care asigură, prin mijloace farmacologice şi tehnice specifice, pe de o parte condiţiile necesare pentru desfăşurarea actului chirurgical, a îngrijirii perioperatorii şi a altor proceduri diagnostice/terapeutice iar, pe de altă parte, suportul indispensabil pacientului critic pentru evaluarea şi tratamentul disfuncţiilor/leziunilor de organ”.

Cei mai mulți medici descriu însă secția ATI ca fiind „inima” spitalului. Aici, orice pacient în stare gravă, post-operator, sau care a suferit o traumă poate fi tratat cu succes. 

Printre responsabilitățile pe care le vei avea, ca asistent ATI se numără preluarea pacienților pentru pregătirea pre-operatorie; recoltarea de sânge; administrarea de tratament conform indicațiilor medicului; conducerea pacientului în sala de operație; monitorizarea funcțiilor vitale; acordarea de îngrijiri speciale postoperatorii; îngrijirea pacienților intubați, unde ventilația se face mecanic; administrarea de tratament conform fișei de observație. Află mai multe despre ce presupune cariera unui asistent ATI, dar și cum arată, în medie, ziua unui asistent ATI.

De asemenea, anestezistul lucrează în colaborare cu chirurgul și cu alți membri. Așadar, ca asistent într-o astfel de echipă, poți fi unul dintre:

  • Asistenții medicali de bloc operator: antrenați special pentru oferirea materialelor necesare operației și folosirii echipamentelor specifice;
  • Asistenții medicali de anestezie: instruiți pentru ajutarea anestezistului în realizarea tehnicilor anestezice, pregătirea substanțelor și materialelor necesare, utilizarea aparaturii specifice (monitoare de funcții vitale, seringi și pompe automate etc.);
  • Asistenții de sterilizare: instruiți pentru utilizarea aparatelor de sterilizare și gestionarea materialelor sanitare.

Află cum poti sa devii asistent anestezist: ce pregătire trebuie să ai, care sunt calitățile și abilitățile necesare și de ce merită să alegi această carieră

Pentru medici durata de pregătire pentru specializarea în ATI este de cinci ani. În această perioadă, fiecare rezident trebuie să treacă prin 200 de ore de pregătire teoretică pe an, aceste ore fiind cumulate în cadrul cursurilor și al seminariilor, iar la sfârşitul fiecărui modul de pregătire (cel puţin o dată pe an), are loc o evaluare de etapă, făcută în unitatea de pregătire de către responsabilul de stagiu şi îndrumător. 

Pregătirea practică are loc în stagii de: anestezie (3 ani), terapie intensivă (2 ani), iar medicii specialiști din domeniile: cardiologie și boli vasculare, endocrinologie și boli metabolice, gastroenterologie și hepatologie, hematologie, medicină internă, neurologie, nefrologie, chirurgie, pneumologie, pediatrie și oncologie pot obține o specializare complementară în ATI, prin efectuarea stagiilor de terapie intensivă și efectuarea modulelor teoretice 14-27.

Unitatea de Primiri Urgențe ce trebuie să știi

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), denumită și secția de urgență, este o unitate de tratament medical specializat în medicina de urgență unde pacienții se pot prezenta fără o programare prealabilă, fie prin mijloace proprii, fie cu ajutorul ambulanței. Secția de urgență se află de obicei într-un spital sau în alt centru de asistență medicală primară.

Secția trebuie să ofere tratament inițial pentru un spectru larg de boli și leziuni, dintre care unele pot pune viața în pericol și necesită o atenție medicală imediată. 

Medicina de urgență este o specialitate de echipă. În această unitate, cadrele medicale acționează ca un întreg pentru a stabiliza pacienții. Medicii și asistenții medicali din ambulanță sunt în prima linie a frontului și deciziile pe care le iau aceștia sunt uneori la granița dintre viață și moarte. Responsabilitățile sunt foarte mari și vin cu satisfacții pe măsură atunci când pacienții se recuperează din situații care le-au pus viața în pericol. 

Citește și: Îndatoririle care nu se găsesc în fișa postului, dar pe care orice asistent medical le va face din prima zi

Postul de asistent medical poate fi ocupat de asistenţi medicali cu studii superioare, cu studii superioare de scurtă durată, cu şcoală sanitară postliceală sau de asistenţi medicali cu studii medii. Potrivit Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1706/2007, un asistent în cadrul UPU  ajută la pregătirea bolnavilor în vederea efectuării diferitelor examinări; întreţine igiena, dezinfecţia tărgilor, cărucioarelor; asigură funcţionalitatea aparaturii medicale; preia bolnavul în camera de reanimare şi în celelalte spaţii ale UPU, îl monitorizează; ajută la efectuarea/efectuează manevrele invazive sau neinvazive pe care le cere medicul; comunică permanent cu bolnavul şi aparţinătorii acestuia, anunţându-i despre manevrele ce se efectuează, precum şi despre starea acestuia; efectuează supravegherea continuă a bolnavilor, tratamentul şi examenele paraclinice prescrise de către medic, îl anunţă pe acesta despre evoluţia bolnavilor şi efectuează monitorizarea scriptică în fişe de observaţie speciale ale bolnavilor; efectuează pregătirea psihică şi fizică a bolnavilor pentru examinările necesare, organizează transportul lor. 

Citește și: INTERVIU | Boțan Alexandru, asistent medical pe ambulanță și instructor de prim-ajutor

Aici, la fel ca și în cazul ATI, pregătirea medicilor durează cinci ani. Curriculumul prevede un număr de 200 de ore didactice, fiind incluse cursuri, seminarii și prezentări de cazuri în fiecare an de studiu. 

Principalele diferențe între ATI și UPU

Așadar, am prezentat mai sus ce sunt, cum funcționează și ce ai putea face atât ca medic, cât și ca asistent într-o secție de terapie intensivă, respectiv în unitatea de primiri urgențe a spitalului.

Pentru a te ajuta să faci o alegere care ți se potrivește, îți prezentăm aici principalele diferențe între secțiile ATI și UPU și care sunt activitățile unui asistent ATI versus cele ale unui asistent UPU: 

  • ATI și UPU au scopuri diferite. Scopul medicinei de urgență este să stabilizeze pacientul, să îi ofere tratament și indicații pe care să le urmeze acasă sau să îl direcționeze către secția potrivită pentru acesta. Scopul secției ATI este să ofere îngrijire continuă pacienților internați până când aceștia se însănătoșesc și pot fi externați în siguranță.
  • Vei trata un număr diferit de pacienți.  Ca asistent UPU, nu vei ști niciodată care va fi numărul exact de pacienți pe tură. În schimb, asistenții ATI au un număr limitat de pacienți de care trebuie să se îngrijească pe secție.
  • Procedurile sunt diferite. Asistenții UPU au o mulțime de algoritmi și protocoale standard pe care trebuie să le urmeze pentru pacienți. De la formularele standard care stabilesc urgențele, la întrebările tip privind durerea toracică, durerea abdominală, accidentul vascular cerebral etc. Bineînțeles, și în terapie intensivă sunt protocoale de urmat, însă acestea sunt diferite, de la caz la caz, și nu trebuie aplicate la fel de des ca în cazul urgențelor.
  • Pacienții. Un asistent UPU se va confrunta cu o varietate de pacienți, persoane rănite grav, bolnave, care au fracturi, dar și răni minore sau afecțiuni care nu le pun viața în pericol. Pentru că în secția ATI se află pacienți în stare critică, un asistent care lucrează acolo se va confrunta tot timpul cu astfel de cazuri. 

Citește și: Clinică sau spital? Află ce tip de unitate sanitară ți se potrivește mai bine

Ce ți se potrivește

Să fii asistent ATI sau asistent UPU înseamnă să fii o persoană dedicată, responsabilă și motivată. Pe lângă aceste calități pe care cele două le au în comun, sunt și unele trăsături de personalitate care îți pot face alegerea între cele două mai ușoară.

Unitatea de primiri urgențe vine cu un mediu de lucru zgomotos, alert, în care vei lucra sub presiune și poate fi considerat „o avalanșă” dacă nu ești pregătit pentru asta. Dacă ești o persoană energică, capabilă să rămână calmă într-o situație de criză, ai putea avea ce îți trebuie pentru a lucra în asistența medicală de urgență. 

Și la ATI este o miză foarte mare, pacienții se luptă pentru viețile lor, însă ritmul este unul puțin mai lent. Un bun asistent ATI este o persoană dedicată, care poate avea grijă zile sau săptămâni întregi de pacienții săi și are atenție la detalii. Atunci când pacientul nu îți poate comunica ceva pentru că este imobilizat sau intubat, orice schimbare subtilă în starea sa de sănătate poate fi un indiciu vital la care trebuie să fii atent.

Citește despre calitatile indispensabile pe care trebuie sa le aiba un asistent anestezist.

Ce să ai în vedere

Atât asistenții medicali de urgență, cât și cei de la ATI sunt preocupați de îngrijirea pacienților care se confruntă cu afecțiuni medicale urgente, severe sau chiar care pun viața în pericol. Cu toate acestea, așa cum spuneam, există câteva diferențe cheie în modul în care funcționează aceste două unități spitalicești. În funcție de atuurile tale și modul în care îți place să îți desfășori activitatea, poți alege ce ți se potrivește mai bine.

Te sfătuim să ai în vedere:

Fluxul de lucru 

Poate diferența care va cântări cel mai mult atunci când vei decide între cele două specializări este fluxul de lucru. În unitatea de primiri urgențe este întotdeauna agitație și nu poți controla fluxul de persoane. Personalul de urgență trebuie să lucreze foarte bine în echipă, să aibă intuiție și să facă față presiunii, pe când personalul din secțiile ATI funcționează ca un mecanism precis și sunt de regulă persoane bine organizate, dedicate muncii și pacienților. 

Organizarea

În secția ATI, totul se întâmplă cu precizie. Dacă situația se află sub control, asistenții știu când și ce medicamente trebuie administrate, ce perfuzii sunt necesare, când trebuie efectuate analizele șamd. Pe de cealaltă parte, în unitatea de primiri urgențe, personalul nu poate fi atât de atent la detalii pentru că sarcinile lor sunt cu totul altele. Trebuie să evalueze, să reacționeze și să ajute pacienții să fie direcționați către secția potrivită afecțiunii lor. 

Citește și: Pacient internat versus ambulatoriu: cum diferă cele două tipuri de îngrijire medicală

Îngrijirea pacientului

Atunci când vorbim de îngrijirea pacientului, în cazul UPU, nu știi niciodată ce cazuri vor apărea. Totul se întâmplă rapid pentru a tria pacienții în timp util și pentru a face loc pentru alte urgențe care pot apărea. În cazul ATI, personalul medical are în vedere tratamentul pe termen lung al pacientului, scopul fiind ca cei în stare critică să plece sănătoși acasă. De asemenea, personalul de aici comunică adesea cu pacienții și familiile lor, se atașează de ei și oferă sfaturi de tratament pentru acasă.

Diferențe de personalitate 

Din punct de vedere al personalității, asistentul UPU ideal se adaptează ușor, este calm, analitic în timpul situațiilor de urgență, acționează rapid, vede situația de ansamblu și îi place adrenalina. 

Asistentul ATI perfect este meticulos, foarte bine organizat, îi place ordinea și se descurcă cu mai multe sarcini deodată.

Concluzie

Pentru a avea succes în cariera medicală, este necesar să identifici specialitatea care ți se potrivește cel mai bine și pe care vrei să o practici cu adevărat. Orice alegere ai face, dacă vrei să lucrezi în secția de terapie intensivă sau în unitatea de primiri urgențe, este important să știi că acestea sunt specialități care se fac cu pasiune, chiar dacă poate suna clișeic. Responsabilitățile sunt foarte mari, există risc crescut de burnout și nu oricine poate face față. Însă alegând ceea ce ți se potrivește, specialitatea poate fi extrem de ofertantă pentru tine, iar satisfacțiile profesionale cu atât mai mari. Mult succes!

Poți afla aici care sunt cele mai bine plătite joburi de asistent medical

Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Alexandra Ariton

Fire curioasă și creativă, privesc cu entuziasm comunicarea online. Cred în storytelling și puterea textelor care informează, captează și inspiră publicul.

Facebook Comment