Pacienții au nevoie de medici buni ca de aer, însă nu sunt singurii. Headhunterii, care pot fi specialiști în resurse umane sau chiar manageri, sunt într-o continuă vânătoare de practicieni competenți, deținători ai excelenței în practica medicală, capabili de compasiune și cu un acut simț pragmatic. Pentru că, în final, un medic bun contribuie și la dezvoltarea și expansiunea unității sanitare în care lucrează prin atragerea de pacienți noi și, astfel, a creșterii cererii de servicii. Acești medici nu sunt rari în țara noastră, iar în semn de mulțumire, le-a fost dedicată campania ”Doctorii cu care România se mândrește”. Este doar un exemplu de ce am putut face pentru medicii noștri, pentru a le arăta că suntem profund recunoscători pentru truda depusă în perfecționarea continuă. Pentru a fi cu un pas înaintea bolilor, a misterelor corpului uman, a tuturor complicațiilor și simptomelor tăcute.
Totuși, acești medici nu sunt întotdeauna ușor de găsit. Sau, mai bine zis, headhunterii trebuie să-și rafineze foarte bine instrumentele de căutare pentru a ajunge la ei. Manager sau HR, este important să știi clar unde, când și cum să ”vânezi”, nu să ratezi, cei mai buni practicieni pe care să-i aduci în clinica ta. În articolul de azi voi prezenta câteva moduri eficiente prin care poți face acest lucru cu succes și în practică. ☺
Headhunting pe teren medical, de la A la Z
Alți profesioniști pot fi judecați după rezultatele lor finale, dar un medic poate fi definit ca fiind bun doar atunci când are cât mai multe dintre atributele care alcătuiesc un practician desăvârșit. Un medic bun este în același timp școlit, cinstit, amabil, umil, entuziast, optimist și eficient. El sau ea inspiră pacienților încredere totală și reînnoiește zilnic relația magică ce, prin ea însăși, constituie un bun tratament pentru orice tip de afecțiune și cel mai bun punct de plecare pentru a face față tuturor cauzelor durerii și suferinței. Deși atât de multe calități sunt greu de găsit la o singură persoană, profesia de medic este un teren fertil pentru găsirea unor astfel de combinații. Din fericire, piața muncii abundă de medici buni. Pentru a nu-i rata, trebuie să ai în vedere două aspecte:
1. Avatarul medicilor;
2. Cum să-i atragi în clinica ta.
Sună complicat, dar este cât se poate de simplu și pentru managerii care nu au cunoștințe de HR. Pe scurt, trebuie să știi clar pe cine cauți și, odată ce l-ai/ i-ai găsit, să profiți de șansă pentru a finaliza tot acest headhunting prin angajare. Voi explica pe rând, mai jos, în ce constau acești pași și cum îi poți realiza.
1. Avatarul medicilor
Ce înseamnă, de fapt, ”cei mai buni medici”? Cum îi definești? De aici trebuie să pornești cu headhuntingul. Practic, să știi pe cine cauți. Pentru că medici buni găsim peste tot în România, însă tu trebuie să îi găsești pe cei de care unitatea ta sanitară are nevoie.
Iată câteva aspecte care te pot ajuta să identifici medici buni din piața muncii:
1.1. Formarea profesională
Un medic bun se formează, dar nu putem omite importanța backgroundului pe care, în timp, practicianul își va construi o carieră remarcabilă în medicină. Astfel, un indicator – cheie în procesul de headhunting este definit de educație. Facultățile de medicină din România sunt apreciate în mediul internațional, dovadă fiind studenții străini atrași ca un magnet în țara noastră, atrași de excelența în educație promovată de facultățile de aici. Mai mult, facultățile de medicină din România formează viitorii practicieni apreciați la scară largă la spitale cu renume mondial. Iată top 10 facultăți care livrează pe piața muncii cei mai buni medici:
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București: Universitatea beneficiază de cel mai înalt calificativ – A, la specialitățile de medicină, medicină dentară sau farmacie;
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași: Cotată în World University Ranking 2017 – 2018;
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca: Universitate cu calificativ A și predare în limbile română, engleză și franceză;
- Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova: Universitate cu calificativ B la specialitățile de medicină;
- Universitatea „Ovidius” din Constanța: Universitatea cuprinde specialități precum medicină generală, tehnică dentară, farmacie și balneofizioterapie, întregindu-și portofoliul academic prin inaugurarea Facultății de Moașe, cu durata de 4 ani a studiilor;
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara: Universitatea a primit calificativul B în categoria universităților de educație și cercetare științifică;
- Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș: Cursurile Universității țin pasul cu tehnologia, ajutând studenții să-și dezvolte abilități practice în cel mai modern centru de simulări medicale;
- Universitatea „Transilvania” din Brașov: Facultatea de Medicină din cadrul Universității Transilvania din Brașov pune la dispoziția studenților patru programe de studii de licență, două de masterat, un program de doctorat și unul de rezidențiat;
- Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Universitatea se află într-o colaborare continuă cu spitalele clinice și private din Sibiu, dar și cu unități de profil din alte state europene;
- Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad: Facultatea de Medicină din Arad este o instituție de învățământ ce își asumă misiunea de a integra medicina modernă, fără granițe, în contextul strategiei generale de includere în structurile europene.
Citește și: HR hero în acțiune: 6 situații care îți arată că e nevoie să angajezi un medic nou
2. Realizări
Fiecare medic are, cu siguranță, un CV impresionant. Fie că ne referim la facultatea absolvită, cursurile urmate sau alte programe care l-au ajutat să-și îmbunătățească abilitățile și calitățile de medic. Însă, dacă ”vânezi” medici excelenți, fără doar și poate trebuie să te uiți la realizările acestora. Uneori, faptele sunt mai grăitoare decât cuvintele. Iar realizările din domeniul medical spun multe despre un practician. Dacă ești în căutarea de medici buni și nu știi cum să o faci, acesta este un alt indicator – cheie care te va ajuta să ajungi la oamenii potriviți. Iată mai jos câteva exemple de medici care au devenit recunoscuți prin realizările lor:
1.1.1. Revoluționarea medicinei: Numele domnului doctor Cătălin Copăescu, Chirurg de Excelență în Chirurgia Obezității, spune multe despre medicină. Spune ”evoluție”,”tratament modern”,”determinare”, ”empatie”. Cătălin Copăescu a avut un țel: să opereze fără a efectua incizii, previzionând, într-o perioadă în care astfel de visuri erau limitate de resursele medicinei, că acela este viitorul chirurgiei. Astfel, s-a format pe plan profesional în străinătate, urmând ca azi să satisfacă cererile a mii de români care apelează la serviciile sale medicale;
1.1.2. Premiere medicale: Prin cele două operații efectuate pe coloană, domnul doctor Mărăndici Nicholas a deschis, alături de echipa dânsului, drumul neurochirurgiei la Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași;
1.1.3. Medici tineri care reușesc imposibilul: Tinerii sunt viitorul în medicină. Iar la acest capitol stăm extrem de bine. O dovedesc cei mai tineri medici de la Spitalul Clinic De Urgență Pentru Copii M. S. Curie care au operat în premieră o fetiță de 11 luni cu atrezie de tricuspidă. A fost primul caz cu această patologie iar ei au făcut imposibilul pentru a salva pacienta care, înainte de intervenție, avea saturația de oxigen 25%.
1.1.4. Parteneriate și recunoaștere internațională: Domnul Profesor Ștefan Cristea este primul medic român ce conduce o societate științifică internațională, în timp ce profesorul doctor chirurg Ioan Ștefan Florian a fost ales în anul 2017 vicepreședinte al celui mai important for profesional internațional din acest domeniu, respectiv Federația Mondială a Societăților de Neurochirurgie.
Te-ar putea interesa și: Interviul de angajare | Ce alegi: experiență sau potențial?
- Recomandări
Cei mai buni medici nu sunt întotdeauna și cei mai vizibili pe rețelele sociale. În schimb, vizibilitatea lor vine din recomandările pacienților, care sunt votul lor de încredere. Astfel, avem un alt indicator – cheie pe care headhunterii ar trebui să-l ia în calcul atunci când vor să găsească medici competenți. Recomandările se găsesc adesea pe:
- Forumuri medicale;
- Site-urile clinicilo, într-o pagină/ secțiune dedicată în care pacienții își pot exprima părerea despre medici prin recenzii și acordarea unui rating;
- Grupuri și comunități create pe Facebook unde pacienții pot oferi, din experiența avută cu diverse cadre medicale, recomandări pe mai multe specialități.
1.2. Specialitatea
Unii medici sunt ”perle rare”. Sună metaforic, dar această expresie îi definește cum nu se poate mai bine. Prin urmare, headhunterii sunt cu ochii pe ei, așa cum poate fi și cazul tău. În situația dată, nu este greu să îi descoperi la o simplă căutare pe Google. Cu siguranță îi vei identifica pe rețelele sociale (LinkedIn, Facebook) sau pe site-urile clinicilor la care lucrează.
Iată câteva dintre specialitățile rare practicate în România:
1.3. Popularitatea
Spuneam mai sus că cei mai buni medici nu sunt neapărat și extrem de activi pe rețelele sociale, însă există și excepții. Mulțumită reușitelor și a feedbackului pacienților, anumiți medici au fost cooptați în diverse emisiuni TV, având propria rubrică sau chiar ca moderator al emisiunii. Iată câteva exemple:
· Cristian Andrei, medic psiholog – A prezentat emisiunea ”9595”, devenind un KOL pentru publicul larg și un invitat predilect în emisiunile cu rubrică de psihologie;
· Mihail Pautov, medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni – Este moderatorul emisiunii ”MediCOOL”, un program care își dorește să educe publicul în spiritul conștientizării sănătății și afecțiunilor medicale;
· Cezar Amititeloaie, medic specialist cardiolog – Dr. Cezar, așa cum este cunoscut publicului, este gazda emisiunii “Hello Chef”, având rolul de a oferi informații prețioase privind alimentele benefice pentru funcționarea optimă a sistemului cardiovascular;
· Oana Cuzino, medic primar gerontologie și geriatrie – A prezentat pentru mulți ani la rând emisiunea ”CSID”, centrată pe lifestyle și health.
Te-ar putea interesa și: Top 5 medici influenceri în România: cât de importantă e prezența medicilor în mediul digital?
1.4. Inovația
Inovația în medicină este crucială pentru omenire. Inovația dă speranță pentru tratamente mai bune și răspunsuri previzibile la afecțiuni imprevizibile. De aceea, medicii însetați de inovație sunt, din nou, niște perle rare pe care specialiștii în recrutare și managerii îi urmăresc cu admirație, dar și dorință să îi atragă în echipa lor. Dacă nu știi unde îi poți găsi, las mai jos câteva exemple de medici care au inovat acest domeniu, salvând mii de vieți:
· Hadi Rahimian, medic primar obstetrică – ginecologie: A inovat medicina fetală din România efectuând operații intrauterin. În 2021, nu mai puțin de 800 de bebeluşi operaţi intrauterin au continuat să trăiască datorită domnului doctor Hadi Rahimian. În semn de apreciere, Colegiul Medicilor din România l-a distins, în cadrul Galei Medica, cu “Premiul pentru inovație medicală”, în urma intervenției intrauterine efectuate la un făt cu hidrotorax bilateral. Medicul este și printre puținii practicieni de specialitate care au efectuat intervenții intrauterine în premieră națională, precum transfuzia intrauterină fetală pentru anemie severă sau fotocoagulare laser pentru sindrom transfuzor-transfuzat.
· René Milleret, chirurg vascular: Un exemplu de medic inovator este și chirurgul francez de renume european. Acesta a inovat chirurgia vasculară prin dezvoltarea a numeroase metode moderne de operare, printre care metoda cu aburi Venosteam, creată în 2008, din nevoia de a răspunde metodelor limitative tradiționale de tratare a varicelor.
1.5. Curiozitatea și formarea continuă
Curiozitatea definește setea de cunoaștere și un medic ce nu se mulțumește cu puțin. De fapt, în medicină, nu e timp de stat pe loc. Un medic curios este un medic responsabil, care caută în permanență să devină cea mai bună variantă a sa pentru binele pacienților. “Fiți curioși pe cât de mult posibil!” este, de altfel, sfatul oferit în interviul pentru MEDIjobs de Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski, medic specialist în oncologie medicală, practicienilor aflați la început de drum. Activitățile și eforturile internaționale contribuie, așadar, la perfecționarea unui medic desăvârșit.
Iată cum poți identifica acest atribut la cei mai buni medici din piața muncii:
Implicarea în proiecte internaționale:
- WARIFA Project Horizon 2020 (GA 101017385) Watching the risk factors: Artificial Intelligence (AI) and the prevention of chronic conditions;
- Proiect Alliance for Life Sciences: Closing Research and Innovation Divide in the European Union;
- Proiectul GP Medinet;
- Proiectul Safer-Int-MED@TM (https://www.umft.ro/safer-int-medtm/).
Schimb de experiență:
– Exemplul echipei de medici de la Spitalul Județean de Urgențe Brașov care a mers, la invitația domnului doctor Thushira Weerawarna, la spitalul Siloah din Pforzheim, Germania;
– Exemplul medicilor rezidenți și al specialiștilor MF care au mers în schimb de experiență în Croația și Olanda etc.
1.6. Formarea profesională continuă
Diploma nu face minuni. Cu alte cuvinte, nu poate face dintr-un om lipsit de înclinație și abilități un medic excepțional. Însă fiecare diplomă contribuie la construirea acestui medic. Și, în final, contribuie la identificarea celor mai buni practicieni pe care clinicile îi vânează atât de tare. Așadar, eforturile susținute prin muncă, determinare, curiozitate și pasiune sunt desăvârșite prin:
- Conferințe medicale;
- Cursuri de perfecționare medicală;
- Cursuri medicale creditate EMC.
- Cum sa-i atragi în clinica ta
Acum, că ai aflat cum poți identifica cei mai buni medici din piața muncii, urmează pasul final, respectiv să-i atragi în clinica ta. Spun ”atragi” pentru că astfel de medici nu sunt nici câștigați, nici cuceriți. În primă instanță, le poți prezenta mediul, avantajele și întreg spectrul de beneficii pe care îl poți pune la dispoziție, însă în final este decizia fiecăruia dacă va accepta sau nu oferta făcută.
Miza este, însă, mare. Pentru că, dacă îți dorești ca unitatea sanitară să se mențină la un nivel competitiv și profitabil, este important să angajezi medici talentați, competenți și recunoscuți. Pentru a-i angaja pe cei mai buni, trebuie să creezi un mediu în care acestora le-ar face plăcere să lucreze. Nu totul stă în sporuri masive. (Mai) contează și:
- Recrutarea prin mijloace moderne
Recrutarea tradițională este un eșec total în fața unor candidați de calibrul celor pe care îi urmărești, mai ales dacă presupune un rol care să lucreze cu tehnologia de ultimă oră în domeniul sănătății. Asta pentru că milenialii din domeniul medical sunt familiarizați cu tehnologia, aspect de care trebuie să se țină cont atunci când se fac angajări. Prin urmare, cu siguranță se așteaptă că procesul de angajare să reflecte același nivel de sofisticare tehnologică cu care sunt obișnuiți în viața de zi cu zi. Și dacă nu, nu se va aplica la/ accepta oferta de angajare. Asigură-te că medicii de toate vârstele au tot ce le trebuie pentru a găsi și a aplica pentru posturile deschise în clinica ta, direct de pe telefonul mobil, oferă-le posibilitatea de a stabili un interviu în câteva minute prin SMS sau un singur click.
Citește și: Care sunt beneficiile pe care le oferă o platformă de recrutare companiilor?
- Employer branding
Dacă ai pornit la vânătoare de medici, este esențial să dezvolți un brand de angajator de invidiat. De ce? Ne răspunde iHealthSpot, citând studiile LinkedIn și Glassdoor:
- Absența referințelor despre un angajator din domeniul medical este principalul obstacol de care se lovesc candidații atunci când caută un loc de muncă;
- 75% dintre candidați vor lua în considerare brandul angajatorului înainte de a decide să aplice la job;
- Timpul de angajare este de până la două ori mai rapid atunci când un angajator are un branding puternic;
- Brandingul angajatorului poate reduce cu 50% costurile noilor angajări și poate atrage cu 50% mai mulți candidați calificați;
- Eforturile de branding pot reduce cifra de afaceri cu aproximativ 28%, iar 30% dintre cei care au demisionat în primele 90 de zile au invocat o nealiniere între ei și brandul angajatorului;
- Reputația negativă poate crește costurile de angajare cu până la 10% per nou angajat;
- 80% dintre mileniali (generația cu cea mai mare reprezentare în domeniul sănătății) spun că acordă prioritate oamenilor și culturii mai presus de potențialul de carieră atunci când aleg un loc de muncă.
Te-ar putea interesa și: Employer branding | Ce este și cum te poate ajuta să îți crești afacerea?
Astfel, înainte de a aplica pentru un loc de muncă sau chiar și atunci când i se aduce în atenție o oferta de angajare, candidatul va încerca să afle mai multe despre clinica ta. Va căuta recenzii online de la angajații anteriori și vor citi știrile, testimonialele și alte surse online pe care le au la dispoziție. Va vrea să-și facă o idee despre cine ești – valorile și cultura ta. Așadar, asigura-te că îi oferi ”combustibilul” pentru a stimula dorința potențialilor medici de a se alătura clinicii tale.
În plus, un brand puternic, susținut de o misiune clară și convingătoare, le permite candidaților să știe de ce ar trebui să lucreze pentru ea față de concurență – și în prezent, trebuie neapărat ca ei să vadă asta. Brandul de angajator din domeniul sănătății este primul element de bază pe care se construiește strategia de atragere a noilor talente. Spre exemplu, anumite clinici își promovează deschis mediul de lucru, onest și incluziv, instrumentul principal de comunicare fiind rețelele sociale, unde împărtășesc imagini din culise care ilustrează modul în care cultura lor se desfășoară în viața reală.
- Fii îndrăzneț cu beneficiile
Elaborează un EVP (Employee Value Proposition) puternic, apoi comunică-l fără rețineri. Un EVP atrăgător este un avantaj competitiv într-un mediu cu atât de mulți headhunters pe metru pătrat. Comunicarea unui EVP puternic, care se aliniază cu obiectivele și dorințele candidaților, ajută la îmbunătățirea recrutării celor mai buni medici din piața muncii, mai ales atunci când aduci în atenție beneficii unice, care nu se găsesc la niciun alt angajator. Totuși, nu este totul despre bani. Prin urmare, un EVP impunător și convingător trebuie să facă trimitere și la alte atuuri, precum:
- Oportunități de dezvoltare și avansare;
- Oportunități de autonomie și bunăstare;
- Sentimente de realizare și contribuție la muncă semnificativă;
- Încrederea în lideri și viziunea lor pentru viitorul organizației;
- Experiențe diverse, echitabile și incluzive în care toți pot prospera;
- Cultura și valorile clinicii și modul în care colaborarea, colegii și liderii susțin această cultură.
Acordă-ți timp pentru a te concentra asupra celor mai de impact beneficii pentru candidații ideali și orice ai face, nu plasa avantajele la finalul anunțului de angajare. În schimb, fii contant până la capăt. Construiește-ți beneficiile în jurul misiunii și a valorilor de bază pentru a le permite potențialilor candidați să știe cum și de ce oferta ta de angajare este mai bună decât restul.
Citește și: 15 greșeli și provocări des întâlnite în HR-ul medical și soluții pentru ele
- Beneficii adiționale
- Oferă un echilibru excelent între muncă și viața personală. Renumele nu îi fac supraoameni. Medicii și personalul medical sunt, la rândul lor, oameni obișnuiți, cu nevoi obișnuite. Nu numai că lucrează într-un mediu cu presiune ridicată, dar au presiuni personale cărora trebuie să le facă față: îngrijirea copiilor, școli, familii, finanțe și așa mai departe. Oferirea unei flexibilități sporite, reducerea sarcinilor administrative/ non-clinice și asigurarea unui personal adecvat sunt doar trei tactici care pot ajuta la reducerea epuizării personalului din spitale. De asemenea, ar trebui să iei în calcul și oferirea de programe de wellness care pot ajuta medicii să se elibereze de stres la locul de muncă;
- Asigură oportunități de dezvoltare profesională. Cei mai talentați medici caută dezvoltare profesională, să învețe cele mai recente tehnici și tratamente și să-și dezvolte capacitatea de a oferi îngrijiri de primă clasă. Dezvoltarea profesională continuă și oportunitățile de a învăța sunt în fruntea listei de dorințe a candidaților talentați;
- Recunoaște performanța excepțională. Comunică-le potențialilor angajați că le vor fi apreciate și meritele și contribuțiile pe care le vor aduce clinicii. Poți face asta prin implementarea de programe de recunoaștere, premii și evenimente dedicate contribuțiilor pozitive pe care actualii angajați le aduc clinicii. Toate acestea vor spori interesul candidaților pentru a face parte din echipa ta.
Te-ar putea interesa și: Politica de bonificații și evoluția în carieră
- Nu aștepta ”momentul oportun”
Medicii buni nu bat la ușa. Ci bați tu la ușa lor. Așa că nu te aștepta să existe un ”moment ideal” pentru a-i găsi. Dacă erai de părere că medicii sunt prea ocupați cu sărbătorile pentru a acorda atenție unui anunț de angajare, ei bine, nu este deloc așa. La fel ca noi toți, mulți medici își iau concediu medical sau de odihnă, timp în care vor fi mai disponibili și receptivi la noile oportunități de angajare. În general, nu se publică multe anunțuri de angajare de sărbători, astfel încât toate locurile de muncă pe care le postezi vor fi mult mai vizibile (și candidații ar putea profita de sezonul sărbătorilor a-și găsi un job mai bun, care să le satisfacă toate așteptările profesionale). Așadar, dacă nu îți actualizezi oportunitățile de sărbători, când mulți candidați au timp să examineze joburile și acestea sunt mai vizibile, poți rata ocazia de a explora la maximum această oportunitate.
Pe de altă pare, nu aștepta până când se eliberează un loc de muncă vacant pentru a merge la vânătoare de candidați. Dacă vrei să atragi cel mai bun medic, trebuie să te gândești pe termen lung. Un medic competent, responsabil și pe deasupra popular, ale cărui merite sunt recunoscute la nivel internațional, este un câștig enorm pentru clinica ta, indiferent de momentul în care se va ivi ocazia să se alăture echipei tale.
Citește și: Cum să fii top of mind pentru pacienți și angajați
Concluzii
Headhunting-ul de medici buni nu se oprește niciodată. Iar miza e, așa cum am mai zis, una foarte mare. De aceea, managerii și specialiștii în HR trebuie să țină cont de o suită de aspecte atunci când încep demersurile. De la un EVP bine pus la punct, un site 100% funcțional, păreri pozitive și vizibilitate în presă, toate contează în atragerea de noi talente. Bineînțeles, aspectul financiar interesează orice medic, debutant sau consacrat, însă nu totul se rezumă la bani. Unii medici vor să beneficieze de acces la programe de perfecționare, schimb de experiență, acces la cea mai nouă aparatură medicală, în timp ce alții sunt interesați de flexbilitate și recunoaștere.
Dacă vrei să atragi cei mai buni medici din piață muncii la tine în clinică, asigură-te că și ea se ridică la nivelul cerut. Asigură-te că faci cunoscute toate atuurile unității sanitare, dar și recomandările din partea foștilor și a actualilor angajați. Nu în ultimul rând, modernul trebuie să-și facă loc în strategia ta. Mileniali sau nu, medicii buni vor căuta întotdeauna să-și dedice timpul lucrurilor cu adevărat importante, astfel încât formularele greoaie, e-mailurile lungi și complicate sau alte metode tradiționale de recrutare nu sunt atractive pentru aceștia.
Angajezi specialiști medicali? Creează un cont de companie, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.
Scriu cu pasiune, ghidată de sens și viziune. Autentică în abordare, iubesc să creionez digital conținuturi actuale și relevante pentru cititori. Cred cu tărie că scrisul este o artă, creativitatea o virtute.