10 practici în managementul pacienților pentru o experiență de îngrijire mai bună în clinica ta

10 practici în managementul pacienților pentru o experiență de îngrijire mai bună în clinica ta

Pacientul nostru, stăpânul nostru? 

Pacienții reprezintă – fără doar și poate – cele mai importante elemente din procesul medical. În jurul lor se derulează activitățile de prevenție, tratare și îmbunătățire a proceselor operaționale. Toate inovațiile și descoperirile tehnologice au un rol esențial – eficientizarea tratamentelor și implicit bunăstarea celor aflați în suferință. Cu ce scop, mai exact? Cu cât gradul de satisfacție al pacienților este mai ridicat, cu atât obiectivele clinicii, dar și ale medicilor per se vor fi îndeplinite mai ușor. De asemenea, aduce plus valoare reputației clinicii.

Un pacient fericit înseamnă un pas înainte către evoluție profesională, o speranță de a merge mai departe. Tocmai de aceea, chiar și în țările în curs de dezvoltare, începe să se pună foarte mult accent pe revoluționarea sistemului medical. Strategiile orientate către pacient au început să devină din ce în ce mai relevante într-o industrie vizată constant de evoluții tehnologice. Gestionarea profesională a elementelor de infrastructură și logistică, dar și garantarea expertizei medicale sunt aspecte pe care nicio clinică nu ar trebui să le ignore. Totuși, oricât de talentat ar fi personalul, schimbarea stă în mâna celor aflați la conducere. O experiență de îngrijire mai bună nu are cum să prindă contururi dacă nu se fac demersuri foarte clare de management și HR.

Este de datoria ta să transformi clinica într-un loc mai bun pentru cei care își doresc servicii calitative. Nu este o activitate pe care o poți implementa peste seară. Este un proces care necesită suficiente resurse – atât materiale, cât și temporale. Totuși, cu perspectiva potrivită, vei reuși mai mult ca sigur să obții rezultatele dorite. Cum ajungi la ea, mai exact? Prin câteva etape riguroase. 

10 practici în managementul pacienților pe care trebuie să le adopți în clinica ta 

Te întrebi cum poți asigura pacienților experiențe plăcute și tratamente personalizate? 

Iată top 10 decizii de management pe care ar trebui să le iei în considerare și să le implementezi în clinica ta: 

  1. Implementează soluții digitale pentru a reduce timpii de așteptare

Principala problemă cu care se confruntă majoritatea pacienților este timpul de așteptare ridicat. Încearcă să introduci soluții software care să gestioneze cu ușurință programările și care să ofere informații esențiale cu privire la efectuarea procedurilor medicale. Folosește-te, de asemenea, de platforme online pentru a menține o comunicare deschisă cu pacienții și a evita supraaglomerarea în clinică. O vizită în cabinetul medical poate fi înlocuită de o conversație online cu un specialist. Pentru un plus de personalizare și confort, oferă-le pacienților posibilitatea de a oferi feedback online. Astfel, vei avea o părere de ansamblu asupra experiențelor pe care le trăiesc în clinica ta.

Citește și: Employer branding | Ce este și cum te poate ajuta să îți crești afacerea?

  1. Asigură-te că personalul medical aplică tehnicile corecte

Recrutarea candidaților ideali este un pas foarte important dacă vrei ca pacienții să fie mulțumiți de serviciile oferite de instituția medicală. Procesul de angajare trebuie să aibă în vedere atât obiectivele companiei, cât și așteptările pacienților în ceea ce privește standardele de siguranță și funcționalitate. Dacă îți dorești performanțe extraordinare și feedback pozitiv din partea pacienților ai nevoie de oamenii potriviți. MEDIjobs îți stă la dispoziție cu opțiuni personalizate în funcție de cerințele tale. Angajezi specialiști medicali? Creează un cont de companie, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

  1. Integrează echipamente moderne, care să susțină tratamentele calitative

Oricât de competent ar fi personalul medical, tratamentele nu pot fi efectuate în lipsa unor echipamente de ultimă generație. Tehnologia este cheia evoluției – mai cu seamă în domeniul medical. Asigură-te, de asemenea, că toți medicii și asistentele dețin cunoștințele necesare manevrării și gestionării soluțiilor moderne de tratare. Pune-le la dispoziție sesiuni de training pentru a-și perfecționa abilitățile tehnice. 

  1. Creează un ambient plăcut 

Te-ai întrebat vreodată de ce majoritatea pacienților resimt senzații de anxietate atunci când pășesc într-o instituție medicală? Principalul motiv este atmosfera generală. Pe holurile clinicilor și spitalelor este mereu agitație, haos, tensiune – ceea ce nu face decât să amplifice teama pacienților. Încearcă să-ți întâmpini pacienții cu un ambient plăcut, degajat, în care să nu se resimtă grijile și problemele echipei medicale. Decorează holurile, dar și zonele aferente derulării tratamentelor într-un mod cât mai prietenos posibil.  Asigură-te, de asemenea, că personalul de la front desk are mereu zâmbetul pe buze și răspunde cu răbdare fiecărei întrebări sau nelămuriri adresate de pacienți. 

Află aici Cum să fii top of mind pentru pacienți și angajați

  1. Oferă tuturor șansa de a se bucura de servicii medicale

Accesibilitatea serviciilor medicale este un subiect destul de sensibil, mai ales în societățile care se confruntă cu o rată ridicată a sărăciei. Totuși, nu înseamnă că este un scenariu imposibil. Mulți pacienți se plâng de prețurile mult prea ridicate sau de birocrația excesivă și procedurile complicate ale instituțiilor medicale. Realitatea cu care se confruntă cei defavorizați ar trebui să te vizeze, ca manager al clinicii. Încearcă să oferi soluții personalizate și planuri financiare accesibile, pe care le pot onora în mai multe etape. Bunăstarea pacienților este scopul final, nu câștigurile materiale. Ia în calcul nevoile lor – oricât de greu ar părea în primă fază. 

  1. Implică specialiștii în procesul decizional

Să oferi pacienților o experiență de îngrijire premium va fi una dintre cele mai dificile activități dacă nu apelezi la ajutorul personalului medical. Ei sunt cei care, zi de zi, îi încurajează, îi ajută să treacă peste momentele grele și le oferă speranțele de care au nevoie pentru a lupta. Tocmai de aceea, sunt cei mai în măsură pentru a spune care sunt cele mai bune strategii pe care merită să le adopți. 

  1. Investește în măsuri de securitate cibernetică 

O strategie pe care trebuie neapărat să o ai în vedere, mai ales în contextul în care digitalizarea se află la un apogeu greu de contestat. Integrează sisteme care să permită stocarea și gestionarea fără probleme a datelor personale și istoricului medical. Astfel, îmbunătățirea experienței de îngrijire va veni de la sine, tocmai pentru că medicii vor putea prescrie cu ușurință tratamente personalizate.

Te-ar putea interesa și top Companii din industria medicală care pun fericirea angajaților înainte de profit

  1. Ascultă ceea ce au de zis pacienții 

Fă-ți timp pentru cei care contează cel mai mult și rezultatele nu vor întârzia să apară. Conectează-te cu ei și pune accent pe importanța comunicării transparente. Practică ascultarea activă și cere-le părerea cu privire la calitatea serviciilor medicale oferite. Se vor simți implicați în procesul de dezvoltare, ceea ce va garanta schimbarea la care visai de mult. Fă-i să se simtă importanți – în mod sigur vor reveni în clinica ta. 

  1. Fii în pas cu noile tendințe din industrie 

Uită-te la cei apreciați pentru munca extraordinară pe care o desfășoară. Ia exemplul celor mai buni și fii mereu la curent cu ce se întâmplă pe piață. Fă o evaluare sinceră a serviciilor pe care le oferă clinica ta. Analizează situația și din punct de vedere al leadershipului. Dacă la bază există probleme, performanța nu are cum să prindă contururi. Chiar dacă rezultatul nu va fi unul tocmai mulțumitor, asigură-te că în viitor lucrurile vor sta altfel. 

Iată Cum să devii un lider de succes în clinica ta

  1. Empatia este cuvântul cheie 

Mulți vorbesc despre empatie, dar câți pot spune că o integrează cu succes în activitățile derulate? În teorie lucrurile sunt mereu mai simple. Să fii empatic în domeniul medical înseamnă să te poți pune în locul celui care se află în suferință și să-i înțelegi fricile pe care le experimentează. Pune accent pe importanța inteligenței emoționale și asigură-te că personalul clinicii tale înțelege pe deplin procesul. 

Concluzii

Nimic nu se compară cu satisfacția de a-ți vedea pacienții fericiți. Însă, pentru a ajunge la un asemenea scenariu e nevoie de strategii durabile și inițiative de management. 

Investește în bunăstarea pacienților și bucură-te de o reputație pozitivă în domeniul în care activezi!

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment