Îmbunătățirea sănătății mintale pentru specialiștii medicali: cum să faci față stresului și presiunii constante

Îmbunătățirea sănătății mintale pentru specialiștii medicali: cum să faci față stresului și presiunii constante

Stresul a devenit în ultimii ani factorul declanșator al multor dezechilibre din punct de vedere fizic, dar mai ales mintal. Cei mai vizați de efectele acumulării stresului sunt fără îndoială cei care activează într-un mediu de lucru solicitant. Industria medicală poate fi clasată în topul celor mai stresante domenii de activitate, alături de cea aviatică, militară sau de securitate. Presiunea care vine la pachet cu gestionarea cazurilor urgente și riscurile care pot interveni pe parcurs se numără printre cele mai pregnante surse de stres. 

Medicii, chiar dacă și-au dezvoltat de-a lungul timpului tehnici eficiente prin care se pot detașa de haosul din spitale, nu pot rezista complet în fața stresului. Este un du-te vino cu o încărcătură emoțională desăvârșită, mai ales pentru cei cu un grad ridicat de responsabilitate. Chiar dacă efectele pe care le are asupra sănătății sunt destul de evidente, stresul a devenit parte din rutina zilnică. Totuși, factorii de stres care trec neobservați sunt cei care au cel mai mare impact asupra bunăstării fizice și mintale. Trebuie să înveți cum și de ce apare stresul în viața ta și mai ales care sunt pașii prin care îl poți reduce. Nu există un mecanism standard sau o rețetă minune, dar în mod clar poți urma câteva strategii eficiente. 

Cum identifici corect factorii de stres?

De cele mai multe ori, stresul cauzat de schimbări cu impact mare din punct de vedere emoțional, precum o despărțire, poate fi identificat imediat. Dar ce faci cu sursele de stres care acționează lent și care, în final, îți afectează parcursul profesional și cel personal?

Iată câteva metode pe care le poți aplica pentru a identifica din timp factorii de stres: 

  • Încearcă să-ți dai seama care este sursa care îți cauzează stres. Este vorba de un episod nefericit în familie sau de o neînțelegere la locul de muncă? Urmărește-ți îndeaproape reacțiile și încearcă să privești lucrurile în ansamblu. Poate fi chiar un lucru la care nu te-ai gândit până acum, dar pe care subconștientul tău să-l fi receptat. 

Citește și: Burnout-ul sau sindromul epuizării profesionale în domeniul medical. Cauze și cum poate fi tratat

Te-ar putea interesa și: Aplicație pentru burnout: Angajații din sistemul de sănătate pot afla cât sunt de epuizați

Care sunt cei mai întâlniți factori de stres în rândul cadrelor medicale? 

Dacă îți este greu să identifici sursa stărilor de neliniște, în domeniul medical există numeroase situații care pot declanșa stresul și anume

  • Resursele ineficiente de gestionare a cazurilor – Structura și echipamentele neadecvate te vor împiedica să-ți desfășori cu ușurință atribuțiile zilnice, ceea ce îți va cauza inevitabil stres. 
  • Mediu de lucru neprietenos – Ce poate fi mai stresant decât un mediu de lucru în care nu te regăsești sau care nu îți permite să te dezvolți? Să vii la muncă în fiecare zi cu gândul că iar va trebui să colaborezi cu oameni care nu te înțeleg poate deveni o adevărată povară.
  • Incapacitatea de îndeplinire a obiectivelor – Dacă visezi de mult să devii un doctor recunoscut în industrie pentru meritele extraordinare și nu ai reușit încă, e foarte posibil să intervină stresul. Problemele financiare, dar și așteptările ridicate ale celor din jur în ceea ce te privește pot deveni copleșitoare. 

Află mai multe despre: Cadrele medicale, „pacienții tăcuți” cu burnout. (Cum) are grijă managementul din clinici și spitale de sănătatea emoțională a angajaților?

Top 5 strategii de management ale stresului 

Nimeni nu te învață cum să faci față stresului, tocmai pentru că stresul este un factor atât de complex, încât nu poate fi abordat cu ușurință. 

Totuși, există câteva metode pe care le poți aplica și care îți vor fi de mare folos în eliminarea senzațiilor de agitație. Iată top 5 strategii de management ale stresului pe care le poți lua în calcul, indiferent de situație

  1. Practică meditația – Uneori e bine să aloci timp doar pentru tine. Încearcă să faci o tranziție armonioasă între muncă și viața de acasă. Când ieși din tură, limpezește-ți mintea și privește atent ceea ce te înconjoară. Alocă timp pentru a medita și a te gândi la ceea ce s-a întâmplat în ziua respectivă. Te va ajuta să identifici cu rapiditate factorii de stres. 
  2. Mergi într-o vacanță – Dacă muncești non-stop s-ar putea să nu poți să ieși din cercul vicios creat din cauza stresului. Fă-ți timp pentru o vacanță alături de familie sau prieteni. Ia o gură de aer și detensionează-ți mintea. Încearcă experiențele în aer liber. Natura este recunoscută pentru efectele calmante pe care le oferă. 
  3. Adoptă un stil de viață sănătos – Dacă e ceva care alimentează foarte bine stresul, acela este modul de viață dezorganizat. Renunță la preparatele de tip junk food și încearcă să nu mai pierzi nopțile. E foarte important să oferi organismului posibilitatea de a se reface după activitățile solicitante. 
  4. Râzi mai mult – Umorul are un rol esențial în eliminarea pericolului pe care îl cauzează stresul. Bucură-te de lucrurile simple și râzi ori de câte ori ai ocazia. Nu lăsa presiunea cazurilor urgente să te macine și atunci când ajungi acasă. Uită-te la filme de comedie, ieși în oraș cu prietenii care te fac să te simți bine mereu sau practică autoironia. Râsul te va ajuta și să-ți îmbunătățești starea de spirit. 
  5. Organizează-ți mai bine timpul – Viața unui cadru medical se derulează mereu pe repede-înainte. Tocmai de aceea, e foarte posibil să nu mai poți trasa o barieră foarte clară între muncă și viață personală. Folosește un telefon sau o foaie pentru a planifica îndeaproape toate activitățile. Fă-ți timp și pentru distracții sau momente de răsfăț, doar pentru tine. 

Citește și articolul despre: Cadrele medicale și umorul în pandemie: ce rol joacă el în sănătate?

Concluzii 

Stresul este o problemă cu riscuri psihosociale grave, mai ales pentru cei care sunt nevoiți să facă față în fiecare zi situațiilor tensionate. Volumul excesiv de muncă, comunicarea ineficientă cu superiorii sau colegii de muncă și lipsa resurselor se numără printre cei mai întâlniți factori de stres. Efectele pe care le generează atât pe plan mintal, cât și fizic, sunt copleșitoare. Tocmai de aceea, trebuie să înveți cum să faci față stresului. Ca medic, poate fi foarte dificil, dar nu imposibil. Strategiile enumerate mai sus te vor ajuta să te bucuri de un parcurs armonios, dar și de performanțe extraordinare la locul de muncă.  

Adoptă tehnicile potrivite și elimină cu ușurință stresul din viața ta!

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment