Ioana Mihăilă a demisionat în această dimineață din funcția de ministru al Sănătății, în urma crizei politice care afectează guvernul. Ulterior, și-a prezentat bilanțul celor patru luni de conducere a ministerului, vorbind despre gestionarea pandemiei de COVID-19, investiţii din fonduri europene şi reforma managementului spitalelor şi creşterea accesului la servicii medicale de bază.
“Împreună cu echipa de la minister, ne-am stabilit trei priorităţi, pe lângă gestionarea pandemiei COVID: fonduri europene pentru reforme şi investiţii în Sănătate, creşterea accesului la servicii medicale de bază şi reforma managementului spitalelor şi serviciilor de sănătate. În aceste luni, am reuşit să implementăm, să deblocăm, să demarăm măsuri şi proiecte esenţiale pentru toate cele 3 priorităţi anunţate”, a declarat Mihăilă.
În ce stadiu sunt spitalele regionale
Ministrul demisionar a făcut și bilanțul detaliat al activității, enumerând progrese făcute pentru construcția spitalelor regionale:
- la Iaşi, contractul de finanţare în valoare de 250 de milioane de euro a fost semnat cu Banca Europeană de Investiţii în aprilie. Contractul de proiectare tehnică este pregătit pentru semnare luna septembrie anul acesta;
- la Cluj, contractul de finanţare se va semna în luna octombrie, iar în noiembrie se semnează contractul de proiectare (305 milioane de euro);
- la Craiova, contractul de finanţare se va semna în 2022, iar în decembrie se semnează contractul de proiectare (298 milioane de euro).
- S-au deblocat proiectele de construire a celor trei centre de mari arși de la Timișoara, Târgu Mureș și București
În ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componenta Sănătate are un buget de 2.85 de miliarde de euro:
- 1.95 de miliarde pentru infrastructura spitalicească;
- 400 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemului de sănătate;
- 275 de milioane de euro pentru infrastructura medicală pre-spitalicească.
Citește și: Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” se va dezvolta cu fonduri de peste 29 milioane de euro
Ce progrese s-au făcut în privința reformelor
Ministrul a mai adus în atenție și măsurile luate la capitolul reforme în sănătate.
”În ceea ce privește spitalele am creat cadrul legal pentru înființarea consorțiilor medicale cu scopul eficientizării activității administrative și medicale a acestor asocieri de spitale. Am introdus în legislație criterii pe care membrii consiliilor de administrație ale spitalelor trebuie să le îndeplinească. De asemenea, consiliile de administrație au primit responsabilități suplimentare de monitorizare a achizițiilor directe, de contractare de servicii de audit extern.
Am creat, totodată, cadrul legal pentru plata în funcție de indicatori de performanță și calitate pentru spitalele publice. Un proiect care a fost demarat și nu este finalizat este proiectul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, acesta a finalizat circuitul intern de avizare și a fost trimis spre consultare ministerelor avizatoare.
Agenția este necesară pentru implementarea proiectelor de infrastructură de sănătate cu impact major. Vorbim de spitale regionale, de institute de monospecialitate. Are, de asemenea, rol consultativ opțional pentru autoritățile locale care derulează proiecte de infrastructură în sănătate și rol de reglementare în ceea ce privește anumite norme de operare a unităților sanitare”, a mai spus fostul ministru.
Te-ar putea interesa și: Medicii și spitalele de stat ar putea primi bani suplimentari de la stat pentru performanță
În ceea ce privește reformele care vizează profesioniștii din sănătate, Ioana Mihăilă a reamintit:
- Demararea concursurilor pentru managerii de spitale
- A fost aprobată legislația pentru organizarea și desfășurarea concursurilor pentru managerii generali din cadrul serviciilor județene de ambulanță.
- În iunie a fost organizat concursul pentru ocuparea posturilor de conducere la nivelul Agenției Naționale a Medicamentului.
- A fost creată baza legală pentru înființarea Registrului național al Profesioniștilor din sistemul de sănătate, o platformă electronică în administrarea care va furniza datele necesare pentru managementul și politicile de resurse umane în sănătate.”
Măsuri luate pentru asigurarea medicamentelor:
- Crearea unei liste oficiale a medicamentelor esențiale, în total 1.000 de medicamente. “Medicamentele se află pe cea mai recentă listă de medicamente esențiale recomandată de Organizația Mondială a Sănătății și sunt decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
- S-a demarat dezvoltarea sistemului electronic de raportare, principalul mecanism de monitorizare a pieței medicamentului din România. Sistemul de raportare a fost înființat în 2016, dar funcționalitățile nu au mai fost dezvoltate și updatate în ultimii patru ani, ceea ce a condus la o reducere semnificativă a capacității Ministerului și a Agenției Naționale a Medicamentului de a lua măsurile necesare pentru asigurarea disponibilității medicamentelor.
- A fost reglementată punerea pe piață a medicamentelor autorizate în UE și necesare pentru acoperirea unor nevoi de sănătate publică printr-o procedură rapidă și simplificată”
Măsuri luate pentru pacienții cu arsuri
- A fost eficientizat mecanismul de transfer al marilor arși “astfel încât pacienții să fie transferați în siguranță, în timp util, cu șanse mai mari de supraviețuire”
- S-a înființat Comisia Multidisciplinară de Arsuri a Ministerului Sănătății
- A fost elaborat ghidul terapeutic pentru medicină fizică și recuperarea pacientului cu leziuni prin arsură
- A fost dezvoltată o aplicație de telefon destinată sprijinirii medicilor din spitalele din țară care nu sunt specializate în tratarea arsurilor severe pentru a veni în sprijinul evaluării corecte a marilor arși;
- A fost modificată legislația privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate astfel încât pacienții cu arsuri grave să beneficieze de concedii pe toată perioada de tratament și recuperare
Citește și: A fost aprobată ordonanța pentru vaccinarea la domiciliu de către medicii de familie. Cum vor fi recompensate cadrele medicale
Măsurile luate pentru gestionarea pandemiei CODIV-19
- A fost aprobată prin Ordonanță de Urgență acordarea de tichete de masă în valoare de 100 de lei, precum și organizarea loteriei pentru stimularea vaccinării (OG 19/30.08.2021). Persoanele care se vaccinează cu schemă completă vor beneficia de vouchere în valoare totală de 100 de lei, sub forma tichetelor de masă. Tot ca măsură pentru stimularea vaccinării, va fi organizată o loterie care constă în acordarea de premii în bani persoanelor vaccinate cu schemă completă. Astfel, după emiterea certificatului de vaccinare, persoanele respective se pot înscrie pentru participarea la loterie pe site-ul www.certificat-covid.gov.ro
- A fost creat cadrul legal pentru vaccinarea la domiciliu de către medicii de familie și în ambulatoriile de specialitate împotriva COVID-19 (OG 7/30.08.2021).
- A fost crescută suma pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la nivelul cabinetului de medicină de familie
- A fost creat cadrul legal astfel încât măștile de protecție acordate de Ministerul Sănătății și nedistribuite de la nivelul direcțiilor județene de sănătate publică, respectiv al autorităților publice locale să poată fi repartizate inspectoratelor școlare județene, conform solicitărilor acestora, în vederea distribuirii lor către elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal (OG 19/30.08.2021).
- A fost modificat ordinul privind măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 (ORDIN nr. 4.472 din 26 iulie 2021)
- A fost redactat și publicat Ordinul privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și pentru promovarea unui stil de viață sănătos (Ordinul nr. 438/4.629/2021 din 30.08.2021).
Te-ar putea interesa și: A fost aprobat proiectul de Lege pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași
De asemenea, a fost schimbat modul de abordare privind organizarea spitalelor care asigură asistența medicală atât pacienților COVID-19 cât și celor non-COVID prin organizarea de circuite mixte. Pentru pregătirea în fața valului 4 spitalele au depus Planuri de reziliență care prevăd creșterea numărului de paturi ATI și paturi pe secții pentru pacienți COVID în cazul creșterii incidenței.Alte măsuri enumerate vizează testarea rapidă în farmacii pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, respectiv servicii de recuperare pentru pacienții cu afecțiuni post-infecție COVID-19.
Pacienții cu afecțiuni post infecție COVID-19 pot beneficia de fizioterapie, consiliere psihologică și psihoterapie, la recomandarea medicilor din specialitățile clinice cardiologie și pneumologie. Serviciile acordate pacienţilor cu afecţiuni post infecţie COVID – 19 sunt decontate în sistemul de asigurări de sănătate cu condiţia ca medicii care le acordă să îşi desfăşoare activitatea în clinici aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Sursa: Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, conferință de bilanț după depunerea dimisiei
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.