Deși deficitul de personal medical și crizele în sănătate fac ca cererea să fie extrem de mare, există și situații în care pur și simplu nu reușești să-ți găsești locul.
Poate abia ai terminat scoala postliceală sau facultatea de asistenta și nu reușești să găsești un job așa ușor cum credeai. Poate ai terminat rezidențiatul și nu sunt posturi disponibile în orașul tău ori pe specialitatea ta. Sau poate ți-ai clădit deja o reputație după ani de carieră și, acum că vrei să treci la o etapă următoare, nu vezi prea multe oportunități la orizont.
Iar motivele pentru care nu îți găsești un loc de muncă în sănătate pot fi destul de diferite – competiția foarte mare pe o specialitate, lipsa de posturi disponibile la stat sau la privat (în funcție de ce cauți), nemulțumirile legate de oferta salarială, locația joburilor.
Dacă ești dispus să cauți inteligent, și să încerci toate variantele disponibile și nu ai pretenții foarte ridicate, e imposibil să nu îți găsești jobul dorit – indiferent de meseria pe care o ai.
Cheia este compromisul. Unul care îți aduce avantaje, desigur.
Noi ne-am gândit să trecem în revistă, mai jos, câteva alternative pe care să le iei în calcul când nu îți găsești un loc de muncă. Astfel, ai șanse mai mari să găsești un job care, deși poate nu e conform planului tău inițial, poate fi chiar mai bun.
Reevaluează CV-ul și profilul tău de candidat
Probabil ai un CV și ți-ai completat cât ai putut de bine profilul de candidat, pe platformele de recrutare sau social media. Dacă nu reușești să primești invitații la interviuri nici după câteva săptămâni sau luni, poate e timpul să arunci o privire foarte atentă peste ele.
Să luăm mai întâi CV-ul în două cazuri:
- dacă ești la început de drum
- ori ai o carieră medicală deja
Dacă abia ai terminat școala postliceală sau facultatea, înseamnă că istoricul tău nu e prea bogat. Dacă ai terminat rezidențiatul, spațiile goale pot fi completate un pic mai ușor în CV.
Indiferent de situație, reevaluează CV-ul tău și să îl completezi respectând cât mai multe dintre bunele practici, ca să fii văzut de recruiteri, să treci de tool-urile de selecție și să fii chemat la interviul de angajare (în acest ghid afli cum treci de filtrele soft-urilor HR).
Pe scurt, asigură-te că CV-ul tău bifează următoarele criterii:
- Un format simplu, curat, ușor de citit; te poți folosi de liste și bullets pentru a descrie activitățile relevante, care te pun în valoare ca viitor angajat
- Cuvinte-cheie pentru jobul la care aplici – te poți inspira din anunțul de recrutare (sunt fie repetate în descriere sau se înțelege că sunt importante pentru angajator);
- Nu sunt greșeli de scriere;
- Lipsa de experiență profesională poate fi compensată de altele (studii, programe, voluntariat) în care descrii ce abilități interpersonale, sociale, tehnice ai câștigat.
- Extra detalii de inclus când CV-ul nu este bogat sunt hobby-urile tale, care pot arăta ce fel de personalitate ești și ce trăsături ai (care pot fi importante la job)
Cât pentru cei care au experiență îndelungată, poate parcursul e prea lung pentru a fi descris. Ține cont și de aceste criterii:
- CV-ul nu trebuie să depășească 2 pagini maximum
- Folosește un limbaj clar și concis, care exprimă rezultatele tale profesionale, extracurriculare etc.
- Te poți folosi de liste (bullets) pentru fiecare job avut, pentru a fi citit mai ușor
- Nu include experiențe de muncă mai vechi de 10 ani (nu vor mai fi relevante)
Privind social media, chiar dacă nu vorbim de platforme de recrutare, angajatorii și recruiterii se uită aproape întotdeauna peste profilul tău. Te vor căuta în special pe LinkedIn, indiferent dacă folosești platforma pentru a găsi un loc de muncă în sănătate.
De aceea, e bine să te asiguri că toate conturile tale pe social media arată bine, fără conținut care poate fi considerat nepoliticos sau ofensator.
Citește și Medic: cum îți poate influența social media viața?
Ca structură și aspecte tehnice ale CV-ului, ideal nu trebuie să lipească următoarele:
- Adresa ta de email să fie una serioasă și simplă (cu numele tău, ideal)
- Să ai CV-ul salvat și ca document Word, și PDF (în funcție de ce platforme folosești)
- Spațiere și fonturi curate și simple (max. 2 fonturi, mărimea fontului 12-14)
- Poți folosi bullets și stilul bold
- Redenumește fișierul astfel încât să includă și numele tău
- Ordinea, în general, este:
- Titlul profesiei tale
- Scurtă descriere
- Experiențele profesionale (de la cea mai recentă)
- Educație
- Activități extracurriculare, hobby-uri etc.
Cea mai sigură și rapidă soluție pentru a-ți găsi un job medical bun este MEDIjobs. Platforma noastră este specializată pe joburi în sănătate în România, așadar e mult mai ușor să te angajezi.
Mai mult, companiile aplică pentru tine.
- Creezi un cont gratuit în 2 minute
- Primești oferte de muncă personalizate, în funcție de nevoile tale
- Programezi interviuri cu angajatorii preferați de tine
- Te angajezi!
Fii deschis la negocierea ofertei
Dacă motivul pentru care e dificil să găsești un loc de muncă pare să fie legat de așteptările salariale discutate la interviurile cu potențiali angajatori, e de înțeles. În fond, bunăstarea financiară asigură un trai decent, așa cum merită fiecare persoană.
Oricât de generos ar fi salariul unui angajat, acest lucru nu garantează un grad ridicat de fericire și performanță. Cu excepția cazului în care diferența de salarizare este considerabilă, un venit mai mare nu înseamnă că primești cea mai bună ofertă de muncă sau că vei fi fericit la job. De asemenea, nu garantează un mediu de lucru plăcut sau o super echipă.
Când angajatorul îți propune o ofertă de lucru un pic mai slabă decât doreai, o mișcare inteligentă este să negociezi oferta – nu să refuzi pe loc și să decizi că postul nu este potrivit pentru tine.
Negocierea ofertei este o practică des întâlnită, care chiar dacă îți poate aduce un salariu un pic mai mic decât cel propus de tine, poate veni la pachet cu alte avantaje greu de refuzat.
De exemplu, când alegi între un loc de muncă cu beneficii extrasalariale versus un salariu ridicat, ia în considerare întregul pachet salarial: salariul, dar și asigurări medicale/stomatologice, planul de pensie, prânzul gratuit, program flexibil, alte beneficii care țin de dezvoltarea ta personală și profesională, sănătate mentală și fizică.
Așadar, depinde foarte mult de ceea ce îți dorești de la un loc de muncă și ce contează pentru tine. Dar dacă ești deschis la negociere și la a cântări bine lucrurile în favoarea ta, cu siguranță ar fi mai ușor să te angajezi.
Desigur, negocierea ofertei de muncă nu trebuie să fie o carte jucată dur. Cu respect, onestitate și încredere, vei putea discuta cu potențialul angajator ca de la egal la egal, pentru ca amândoi să fiți mulțumiți de investiția într-o posibilă colaborare.
Aici afli mai multe despre când e momentul să negociezi sau nu salariul oferit.
Ia în calcul și relocarea în alt oraș
Un alt compromis ceva mai mare este mutarea în alt oraș. Nu elimina din prima această alternativă, dacă nu îți găsești un loc de muncă în orașul în care locuiești, pentru că avantajele pot fi foarte generoase.
Desigur, relocarea nu este ușoară și depinde de prioritățile tale în momentul actual: dezvoltarea carierei, bunăstarea materială, stilul de viață, implicarea în comunitate etc.
Am descris procesul de relocare într-un articol anterior, atât de la orașe mici și mijlocii la cele mari, cât și invers, chiar și în mediul rural.
Un raport MEDIjobs realizat în 2018 arăta că, cel puțin pentru mediul privat, deficitul de medici din Estul țării i-a convins pe angajatorii medicali din orașele mici și mijlocii să ofere salarii cu mult mai mari decât ale medicilor din Capitală – chiar și cu 30% mai mari!
Salariile mai mari în orașe mai mici înseamnă și cheltuieli mai puține – prin urmare, relocarea pentru un post medical îți poate crește și valoarea economiilor, nu doar cariera.
Printre cele mai apreciate avantaje ale relocării în alt oraș pentru un job medical se află:
- Salariile mai mari, în anumite regiuni ale țării – și cheltuieli mai mici
- Ai siguranța jobului, chiar și pe timp de criză
- Un trai mai liniștit departe de stresul resimțit în orașele aglomerate și mari
- Îngrijirea medicală a unei comunități din care vei ajunge să faci parte, ca medic, farmacist, asistent, și în afara jobului
- Poți ajuta categoriile vulnerabile și pacienții mai ușor (îi vei cunoaște mai bine, fiind un număr mai mic de persoane)
- Vei putea avea mai multă autonomie și putere de decizie pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale și a locului de muncă.
Cât despre relocarea într-un oraș mai mare dintr-un oraș mai mic, pentru a te angaja în sănătate, există și aici beneficii:
- Oportunitățile de dezvoltare și de provocări profesionale se diversifică
- Poți avansa mai rapid în carieră
- Poți aprofunda studiile și te poți perfecționa mai ușor
- Faci networking mai ușor, de asemenea
- Te bucuri de un stil de viață alert și un mediu dinamic, dacă preferi asta
- Beneficiile salariale și extrasalariale rămân competitive
Pentru ambele situații privind relocarea pentru un loc de muncă, există angajatori care oferă și prime de relocare, care îți asigură o parte din chirie sau tichete de masă, bonusuri anuale, decontarea transportului, pensii private etc. (mai mult în orașele mari).
Aplică și la companii care nu par să angajeze acum
Alternativa aceasta cere un efort adițional față de simpla căutare pe o platformă de joburi – fă o listă cu companiile medicale pentru care ți-ar plăcea să lucrezi sau despre care ai auzit recomandări și lucruri foarte bune de la apropiați ori colegi.
În primul rând, poți căuta direct pe website-ul lor oficial dacă au pagina de cariere, cu posturi disponibile în locul în care vrei să lucrezi.
În al doilea rând, păstrează pe lista ta și companiile medicale care nu par să angajeze în acest moment pe cineva – ori poate nu angajează persoane fără experiență, momentan.
Acest fapt n-ar trebui să te oprească din a aplica pentru un rol în echipa lor. Uneori, faptul că iei inițiativa, că te interesezi de acea companie și depui efort în a-ți căuta un loc în echipa lor, chiar dacă nu au joburi disponibile, poate convinge angajatorul să te sune pentru un interviu.
Cum spuneam și la punctul 1 – dacă nu ai experiență de lucru, dar ai abilități și competențe de viitor, necesare pentru a-ți face meseria la compania la care candidezi, ele sunt cele pe care trebuie să le scoți în evidență.
Asigură-te că știi de ce are nevoie angajatorul respectiv, ce cultură organizațională are, ce misiune și valori apreciază și, desigur, de ce crezi că ar avea nevoie de tine. Așa îți va fi mai ușor să te pui în valoare profesional și să mizezi despre calitățile și realizările care reflectă un profil greu de refuzat pentru un rol în echipa lor.
Dacă faci asta printr-un CV, un video introductiv sau o abordare mai neconvențională, cu atât îți cresc șansele să te faci remarcat și să convingi angajatorii să te contacteze.
Te-ar putea interesa și 6 etape pe care să le urmezi când cauți un job ca asistent medical, în timpul pandemiei
Aplică și la joburi entry level (sau cu experiență mai mare)
Cu cât mai multe șanse de interviuri, cu atât mai bine! Mai ales când opțiunile sunt limitate, poate din cauza unei specialități mai puțin căutate ori a lipsei de vechime, ia în calcul să aplici și la acele posturi medicale disponibile pentru cei cu experiență mai mare.
Majoritatea anunțurilor de joburi descriu candidatul ideal, iar cerințele enumerate sunt adesea foarte numeroase. Această tendință convinge mulți tineri fără experiență să nu aplice deloc la ele (în special femeile tind să aplice doar la joburile la care bifează în totalitate așteptările și cerințele, din păcate).
Așadar, dacă ai mare nevoie de un loc de muncă și știi că ai un entuziasm ridicat pentru a începe să profesezi, aplică cu încredere și la joburile la care bifezi doar 50-60% din cerințe.
Nu toate companiile refuză candidații care nu au deloc experiența cerută pe un post, dacă ai alte competențe sau știi să te pui în valoare. Din contră, unii angajatori preferă un profil original și cu mare potențial, care este deschis la a învăța și a se implica pe termen lung.
Așadar, aplică și la joburi entry-level (care cer 2-5 ani experiență), respectiv mid-level (3-5 ani) sau senior-level (peste 8 ani) chiar dacă ai un pic mai puțini ani de experiență.
Desigur, dacă ești la început de drum și găsești posturi disponibile pentru tine, dar care cer peste 3-5 ani experiență, ai șanse destul de mici să fii chemat la interviu.
Și nu uita să îți faci un cont gratuit pe MEDIjobs! Noi îți aducem ofertele de angajare la companii performante, fie că profesezi ca medic, asistent, infirmier, farmacist sau personal non medical.
Mult succes!
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România
Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni – așa cum au nevoie.