INTERVIU | Ancuta Coman Boldisteanu, psihoterapeut si trainer: Este un proces continuu de lucru cu sine, de autocunoastere

INTERVIU | Ancuta Coman Boldisteanu, psihoterapeut si trainer: Este un proces continuu de lucru cu sine, de autocunoastere

Dupa ce a inceput sa isi adreseze intrebari in propria-i adolescenta cu privire la modul de comportament al oamenilor si a pus bazele primului cabinet de psihologie in liceu, Ancuta Coman a stiut ca acesta este drumul profesional pe care il va urma. Din respect pentru procesele clientilor sai a ales sa se specializeze in Terapia Centrata pe Emotii si in Terapia Traumei. De altfel, considera normala invatarea pentru orice psihoterapeut, un proces continuu de autocunoastere, care se incheie abia dupa ultima sedinta a ultimului client.

Apreciaza cel mai mult la un coleg capacitatea de a se observa pe sine in terapie, precum si profesionalismul, respectarea codului deontologic si blandetea fata de un om aflat in durere. Nu considera ca experienta in domeniul sau de activitate poate fi masurata in ani sau in numar de sedinte, ci mai degraba in capacitatea de a fi prezent in proces alaturi de omul din fata sa.

Ancuta Coman nu a privit sedintele online drept un impediment in desfasurarea sedintelor, subliniind ca o dificultate de conectare se poate observa atat in cabinetul fizic, cat si in cel virtual. Mentioneaza confidentialitatea drept baza profesiei de psihoterapeut, care reprezinta in esenta o persoana capabila sa fie alaturi de clientul sau fara sa judece, incercand sa inteleaga pentru a-l ajuta.

Ce anume te-a determinat sa devii psiholog? Dar sa te specializezi pe emotii si terapia traumei?

A fost o combinatie de factori. Mereu am avut o curiozitate pentru natura umana si complexitatea ei. 

Modul diferit al oamenilor de a se comporta m-a facut sa imi adresez multe intrebari in adolescenta, mai ales atunci cand am devenit activa in infiintarea primul cabinet de psihologie din liceu. Apoi, erau intrebarile existentiale specifice varstei, ale mele, dar si ale colegilor mei, care si ele erau diferite. Era o complexitate acolo, dar si o diversitate in atitudini. Asa am ajuns la Facultatea de Psihologie.

Pasul spre psihoterapie a venit dupa mai multi ani, in a doua parte a carierei mele, dupa ce lucrand cu oamenii in traininguri si ascultandu-le povestile in interviuri, mi-am dat seama ca pot sa simt profunzimile lor, dar la care nu stiu cum sa ajung si ca, in plus, acolo nici nu e cadrul pentru asta. 

Practic, mi-am dat seama ca nu lucrez la esenta, ci doar la suprafata, ca adancurile sunt cele care influenteaza valurile si ca imi doresc sa pot lucra acolo cu acei oameni, la ceea ce doare, dar si la ceea ce conteaza cu adevarat. 

Asa am inceput prima formare, in Psihoterapia sistemica de familie si de cuplu, iar apoi au urmat specializarile pe Terapia Centrata pe Emotii (EFT) si Terapia Traumei (EMDR). 

Citeste si: INTERVIU | Cătălina Daniela Lazăr, psiholog clinician și psihoterapeut

De ce aceste specializari? Raspunsul oficial si profesional este pentru ca suntem fiinte emotionale si pentru ca e putin probabil ca vreunul dintre noi sa nu fi trecut prin trauma. 

Raspunsul mai personal este din teama. Recent am realizat acest lucru. Am facut aceste specializari din teama ca as putea fi depasita de situatie in cabinet, din teama de a fi insuficient alaturi de clientii mei. 

Mereu am avut o dorinta de cunoastere si acolo unde am simtit ca e mai mult, nu am vrut sa ma opresc, mi-am dorit sa stiu si mai ales, sa fiu sincera cu mine si sa nu ma pacalesc, sa nu ma opresc daca stiu ca pot merge mai departe. 

Ai vreun mentor/persoana pe care o admiri din profesia ta? Ce calitati apreciezi cel mai mult la un coleg?

Da, am avut si am mai multe persoane care pe rand mi-au fost mentori, pe care le-am admirat si le admir, dar cea mai constanta figura de om si mentor care mi-a fost alaturi in ultimii ani este supervizoarea mea, Ileana Rogobete. 

Desigur, la figurile pe care le cunosc personal se adauga si alti oameni pe care ii admir si a caror munca mi-a fost exemplu sau de unde am luat tehnici in lucrul meu, cum sunt specialistii care au scris carti despre munca lor. Imi vin acum in minte Irvin Yalom, Gabor Mate, Sue Johnson, Franz Ruppert, Francine Shapiro, Babette Rothschild, iar lista poate continua.  

Cel mai mult apreciez la un coleg capacitatea de a se observa pe sine in proces, de a folosi ochii observatorului, cum spunem noi, de a vedea scena in timp ce e in ea si joaca acolo. 

Desigur profesionalismul, capacitatea de a respecta codul nostru deontologic si blandetea prin care se apropie de un om in durere, sunt alte calitati pe care le consider ca fiind admirabile si pe care imi place sa cred ca le am si eu.

Citeste si: INTERVIU | Gheorghe Angelica Elena, psiholog clinician

Cati ani de practica consideri ca sunt necesari pentru a deveni expert intr-un domeniu de activitate? 

Ma bucur de aceasta intrebare, pentru ca de multe ori simt nevoia de a clarifica acest aspect atunci cand se povesteste intr-un context anume de experienta in ani din psihoterapie. 

Spre deosebire de alte profesii nu prea putem masura experienta unui psihoterapeut in ani, nici macar in numarul sedintelor de psihoterapie, ci mai degraba in capacitatea acestuia de a putea fi acolo, de a putea fi prezent in proces alaturi de omul din fata sa. 

Desigur, conteaza experienta in timp si numarul sedintelor, pentru ca asa invatam sa ascultam, sa fim acolo, dar consider ca dincolo de timp este necesara o dedicare, o curiozitate pentru natura umana, mult studiu si ascultare activa. 

Mai cred ca e foarte dificil sa ne consideram noi pe noi experti in psihoterapie. Realitatea este ca in domeniul nostru chiar se aplica acea zicala cu cat stiu mai multe, cu atat imi apar si mai multe intrebari. Este o profesie care ne tine mereu curiosi intr-un mod activ, iar asta pentru ca fiecare om are particularitatile lui. Doua persoane care au trecut prin aceeasi experienta vor raspunde diferit la ea, vor avea simptome diferite, deci vor necesita, implicit, directii diferite de lucru in psihoterapie. 

A ne rafina capacitatea de a fi acolo, prezenti, alaturi de celalalt, cred ca este ceea ce ne poate face sa fim buni profesionisti.

Citeste si: INTERVIU | Dobre Ana Maria, psiholog clinician și psihoterapeut

Pentru ca un psiholog sa fie de succes, este mai degraba important numarul de pacienti sau numarul de titluri?

La fel cum povesteam legat de cealalta intrebare, cred ca de fapt ceea ce conteaza este acel a fi acolo, autentic intr-un mod profesionist, lucrand cu blandete si dedicare alaturi de omul din fata ta. 

Ce as mai adauga este ca nu un numar mare de sedinte pe zi ne face buni terapeuti, iar acest raspuns a fost un exercitiu de sinceritate fata de mine, mai ales uitandu-ma la primii mei ani de psihoterapeut, atunci cand te simti intr-adevar flatat ca atat de multi oameni apeleaza la serviciile tale. 

Acum fata de atunci vad lucrurile total diferit, iar asta dupa un proces de a invata sa refuz oamenii si sa ii directionez spre alti colegi. Simt ca sunt un terapeut bun atunci cand am mai putine sedinte programate intr-o zi, cand simt ca am putut sa fiu acolo, prezenta, cu sufletul fiecarui om. Realist vorbind, capacitatea noastra de a fi prezenti in procese profunde este si ea limitata si e important sa ne-o dozam nu cu ziua, ci cu saptamana, pentru ca daca azi ma vad cu prea multe persoane, maine voi fi prea obosita pentru ceilalti. 

Cat despre titluri, cred ca mai putin importante sunt ele, oricare ar fi denumirea lor, ci mai important este ce e in spatele fiecaruia dintre ele, ce a ramas cu noi, ce a reusit de acolo sa aiba un ecou in noi si, mai ales, cum putem transpune acest ecou in munca noastra alaturi de clienti.  

Citeste si: INTERVIU | Denisa Anghel, psiholog clinician și psihoterapeut

Psihologii se afla intr-un proces de formare continua. La ce resurse apelezi pentru dezvoltarea profesionala?

Asa este si am doua ganduri legat de formarea noastra continua, pe care le-am auzit in conferinte de-a lungul timpului. Din pacate, nu-mi amintesc sa citez persoanele exact. Ideile in sine nu au fost spuse asa, mintea mea le-a mai completat de-a lungul anilor. Una dintre ele suna cam asa: O sa incetam sa ne formam ca psihoterapeuti dupa ultima sedinta a ultimului nostru client

Iar a doua suna cam asa: In psihoterapie, ca specialisti, adesea invatam in moduri brutale despre noi. Brusc un client ne oglindeste ceva si o durere despre care nici nu stiam ca e acolo iese la suprafata. Iar asta, fie ca vrem, fie ca nu, ne va trimite din nou sa mai stam fata in fata cu noi

Deci da, este un proces continuu de lucru cu sine, de autocunoastere, iar resursele sunt diverse: supervizare, intervizare, terapie personala, conferinte, workshopuri, specializari, carti si articole de specialitate. 

Dincolo de ele, mai sunt si o serie de alte unelte pe care le folosesc si care ma ajuta in profesia mea, cum ar fi scrisul, iesirile in natura, calatoria si actiunile pe care le fac zi de zi pentru a avea grija de mine. Este un proces continuu, intr-o parte din zi sunt acolo si ofer, iar in cealalta parte, ma ocup de mine, imi refac resursele. Eu consider si partea aceasta ca avand o contributie la profesia mea, pentru ca daca eu sunt in contact cu mine si linistita, atunci pot fi acolo pentru clientii mei. Desigur, asta nu inseamna ca sunt zen tot timpul. A fi in contact cu sine inseamna a fi in contact cu orice e acolo si asta e important pentru noi toti sa reusim sa facem. Avem tendinta sa privim prin lentila de bine si rau. Daca nu esti bine, atunci esti rau emotional. Eu consider ca daca suntem in contact cu noi, orice emotie ar fi acolo, suntem mult mai bine decat daca am fi deconectati de acele parti. 

Citeste si: INTERVIU | Cristina Dimitrescu, psiholog clinician si psihoterapeut

In ultimul an, ca urmare a pandemiei, sedintele online au devenit o regula si nu o exceptie. Cum te-ai adaptat la aceasta schimbare si mai ales pacientii?

Chiar zilele trecute am facut o postare despre acest aspect pe pagina mea. 

Eu lucrez online inca din perioada in care am inceput sa lucrez fata in fata. Dificultatea a fost data in primul rand de toata incertitudinea care a venit brusc impreuna cu adaptarea la online. A fost la inceput o provocare sa lucrez doar online si o adaptare de a trece de pe o zi pe alta in spatele ecranului cu persoane pe care ma obisnuisem sa le vad fata in fata. 

Procesul a fost totusi mult mai usor decat parea in prima saptamana si spun asta gandindu-ma atat la mine, cat si clientii mei, pentru ca si ei aveau disconfortul lor. Eu mai lucrasem asa, ei nu. Unii dintre ei nu aveau un spatiu unde sa nu dea buzna un copil sau alti membri ai familiei. Dar am gasit solutii impreuna. Asa se intampla atunci cand oamenii isi doresc cu adevarat schimbare. Ne-am adaptat si a fost bine. Si este in continuare. 

Studiile arata ca nu exista diferente notabile intre terapia online si fata in fata, ceea ce am simtit in procesele mele de fiecare data. De cand lucrez in ambele variante, pot sa spun ca nu am simtit un impediment in a ma conecta cu oamenii prin intermediul unui ecran. Impedimentul in conectare nu e dat de canapea sau de ecran, ci de ceva ce apare in proces si nu e intamplator ca se simte. Cand este o dificultate de conectare in relatia terapeutica, este si in cabinetul fizic, dar si in cel virtual.

MEDIjobs

Cel mai important aspect in eficienta unui proces terapeutic este alianta terapeutica, relatia pe care o cream cu persoana care ne insoteste in proces. De aceea, este esential ca terapeutul sa se simta confortabil in online, in primul rand pentru a ajuta la crearea acestei relatii. Noi, ca specialisti, trebuie sa ne intrebam daca ne este sau nu confortabil sa facem asta.

Cunosc specialisti foarte buni care prefera sa lucreze doar fizic, asa cum cunosc colegi la fel de buni care prefera sa lucreze online. De orice parte sunt plusuri si minusuri, dar nimic nu e atat de notabil si nu cantareste la fel de mult ca relatia pe care o construim cu omul din fata noastra. Ea este cea care va duce la schimbare.

Citeste si: INTERVIU | Simona Cernea, Psihoterapeut

Consideri ca este util ca un psiholog sa transmita pacientilor din experientele personale? (in masura in care a impartasit aceleasi experiente cu acestia). Explica, te rog

O intrebare sensibila, de fiecare data, dar mereu binevenita. Cred ca e necesar sa povestim despre asta mai mult, noi intre noi, ca specialisti. Raspunsul este unul simplu, dar si complex prin simplitatea lui, de aceea il voi explica ulterior. El suna cam asa: cand terapia devine despre psihoterapeut, atunci e un semnal de alarma si o incalcare a codului etic, in cele din urma. 

Putem povesti despre experientele noastre daca exista un context legat de asta, de exemplu daca am trecut printr-o pierdere si clientul ne intreaba de ce am anulat sedinta de saptamana trecuta. Parte din onestitatea din cabinet inseamna sa nu ascundem, mai ales ca oamenii ne simt. Putem spune pe scurt, fara sa intram in detalii si din nou, fara sa devina despre noi, asigurand clientul ca putem fi alaturi de el si ca ne putem intoarce la procesul lui. Adesea, astfel de discutii sunt foarte valoroase pentru proces. Putem sa lucram pe asta daca simtim o directie in acest sens si multe exemple despre a lucra in proces pe aici si acum putem gasi in cartile lui Irvin Yalom. 

Atunci cand este o suprapunere de povesti, procese paralele, cum le spunem noi, adica atat noi, cat si persoana din cabinet trecem prin experiente similare, depinde foarte mult, din nou, de la situatie la situatie. Probabil cel mai simplu raspuns este acesta: tot ceea ce conteaza este ca terapia sa nu ajunga sa fie despre noi. Cata vreme simtim ca noi suntem cei care pot contine si ghida procesul, atunci suntem pe directia potrivita. Si am increderea ca fiecare specialist poate sa simta asta si sa stie unde sa se opreasca sau sa aduca asta in proces daca se depasesc anumite limite. 

Ce principii de baza trebuie sa respecte un psiholog? Ce parere ai avea despre un psiholog care incalca confidentialitatea unui pacient?

O sa incep cu a doua intrebare, pentru ca mi-a atras atentia cel mai mult. Confidentialitatea este baza profesiei noastre. Parca oricum as spune, cuvintele nu sunt de ajuns pentru a intari ideea aceasta. Este punctul de plecare, este indicatorul ca am inteles importanta profesiei noastre. Desigur, aici ne referim la confidentialitatea terapeutului. Clientul poate povesti despre procesul sau. Este important de mentionat ca aceasta, confidentialitatea, se rupe in situatia in care clientul este la risc de a-si face rau siesi sau celorlalti. Aici siguranta fizica devine primordiala. Altfel, baza de siguranta intr-un proces este confidentialitatea.  

Ce parere am eu despre un psiholog care ar incalca partea de confidentialitatea? Legat de asta, probabil mai putin conteaza parerea mea, dar desigur, nu pot sa spun ca nu m-ar afecta catusi de putin. Tin foarte mult la profesia mea si stiu ca a trecut prin multe, mai ales in Romania, pana ce i-a fost recunoscuta importanta. Inca mai e de lucru acolo, deci orice pata neagra sau orice val se creeaza legat de ea are un impact asupra noastra, a psihoterapeutilor. 

Ce m-ar bucura ar fi ca persoana care a facut asta sa isi adreseze intrebari legate de sine sau de terapeut, despre cat de bine este format si despre cat de bine este cunoscuta importanta confidentialitatii. Apoi, despre seriozitatea, privilegiul, dar si responsabilitatea profesiei de psihoterapeut. Si din nou, este o incalcare a codului etic, ceea ce inseamna ca e mai putin important ce credem noi, pentru ca exista deja o reglementare in acest sens si consecinte aferente.

Citeste si: INTERVIU Daniela Dumitrescu, psiholog clinician şi terapeut acreditat în metoda ESPERE

Confidentialitatea este un principiu de baza in profesia noastra la care putem adauga partea de non-judicativitate, care se refera la capacitatea noastra de a putea asculta ceva fara sa judecam. Important este sa intelegem de ce unele lucruri s-au intamplat asa, ce anume a determinat persoana sa se comporte cum a facut-o si sa incercam sa o ghidam in proces spre moduri mai sanatoase de a face lucrurile. 

Onestitatea in procesul terapeutic este din nou un principiu de baza, iar atunci cand spun asta ma refer din nou la capacitatea terapeutului de a fi si pe pozitia de observator intr-un proces si de a comunica ceea ce observa cu grija si continere fata de client, atunci cand a venit momentul. Mie imi place sa intreb la finalul fiecarei sesiuni despre cum clientul a simtit procesul din ziua respectiva si la randul meu sa spun cum s-a vazut de la mine. 

Pentru oamenii din fata noastra este foarte important sa stie ce gandeste terapeutul atunci cand ei au spus ceva sau cum se vad lucrurile de la noi. Asta le da structura si treptat ii ajuta si pe ei sa se observe din mai multe unghiuri si sa isi vada resursele, o dificultate pe care multe persoane o au. Din acest punct de vedere, noi suntem niste cautatori de resurse. 

Apoi, onestitatea se mai refera si la a sti atunci cand nu mai putem insoti pe cineva in proces, din diferite motive. De exemplu, se poate intampla ca in aceeasi perioada de timp, atat clientul, cat si terapeutul sa treaca prin pierdere similara, ceea ce poate duce la o dificultate in proces de a mai contine o persoana care trece prin aceeasi situatie. 

Onestitatea se mai refera si la a ne intreba noi pe noi sincer daca avem competentele necesare pentru a fi alaturi de un client care ne solicita terapie. Se poate intampla sa nu fim specializati pe ceea ce se cere sau pe problematica pe care clientul o aduce, iar aici din nou, e necesar sa redirectionam spre cineva care are o specializare sau competente pentru ceea ce se solicita. 

Lista poate continua, dar ma voi opri la acestea trei: confidentialitate, non-judicativitate si onestitate.

Citeste si: INTERVIU | Dr. Olaru Radian-Alexandru, medic psihiatru: despre depresie şi importanţa psihoeducaţiei ȋn contemporaneitate

Care sunt cele mai des intalnite probleme pe care le intalnesti la pacienti? De cate sedinte este nevoie pentru a stabili o conexiune psiholog-pacient?

Cel mai des intalnita de mine este dificultatea de gestionare a propriilor emotii, de reglare si co-reglare emotionala, ceea ce adeseori duce la depresie, anxietate, atacuri de panica, accese de furie, iar lista poate continua. Toate acestea ascund in spatele lor dificultatea de a sta cu emotiile noastre si de a intelege nevoia din spate. 

Si este firesc sa fie asa, iar cand spun firesc, o spun cu tristete, pentru ca de fapt, nu ar trebui sa fie firesc. Dar spun asta pentru ca suntem copiii unei generatii care nu a avut parte de o educatie emotionala, care a reprimat mult, care nu a avut acces la informatiile pe care noi azi le putem accesa. 

Uneori tocmai aceste informatii sunt de multe ori bulversante, pentru ca ele vin pe un fond de vulnerabilitate emotionala si deseori destabilizeaza mai mult, alteori, desigur, ajuta. Depinde de informatie, dar mai ales de filtrul prin care noi o interpretam bazat pe povestea noastra de viata. 

Si tot in functie de povestea de viata pe care persoana o are, o conexiune poate fi stabilita diferit. In fiecare sesiune facem o parte din aceasta conectare, ceea ce noi numim alianta. Este de fapt, baza de incredere pentru proces, deschiderea pe care persoana o simte din partea noastra pentru ca la randul ei sa se poata lasa in proces si sa lucram impreuna. Relatia terapeutica se construieste in timp, ca orice alt tip de relatie si eu mentionez asta de fiecare data ca si mod de gestionare a asteptarilor si pentru ca omul din fata mea sa nu puna presiune pe el si pe proces legat de asta. 

Prima sedinta este un pilon important. Felul in care se desfasoara, cum se simte persoana in cabinet, cum ne percepe, cum este gestionata si structurata povestea pe care o aduce. Toate acestea pot face diferenta.

Citeste si: INTERVIU Radu Leca, Psiholog Clinician: „In psihologie nu exista cuvantul dificil. Cum nu exista nici notiunea de Dumnezeu”

Apoi, primele sedinte sunt si ele definitorii. In general, dupa 3-4 sedinte deja relatia are o directie, ne putem da seama pe unde e persoana din punct de vedere emotional, ce o doare, care e povestea ei de viata, adica avem o harta a clientului si implicit o baza relationala de unde putem incepe sa lucram.  

Insa, am avut si situatii cand timp de 2-3 luni am lucrat doar la a avea incredere in mine ca specialist, fara sa stiu prea multe despre istoricul persoanei din fata mea, pentru ca ii era frica sa imi arate orice, desi, sigur, mai mentiona franturi. Am in minte un astfel de proces care a durat mai bine de doi ani, cu schimbari remarcabile si cu o forta de dorinta si schimbare de admirat. Dar asta, dupa ce timp de 2-3 luni am raspuns la intrebari si am lucrat doar la relatie, la a avea incredere in mine ca specialist. 

Ce ti-ai dori sa realizezi pe plan profesional in urmatorii 5 ani?

O intrebare frumoasa, pentru ca am multe planuri si din fericire, ele merg in aceeasi directie. In primul rand, imi doresc sa dezvolt si mai mult proiectul meu dedicat persoanelor care se confrunta cu tulburari de alimentatie, Emotii si kilograme in plus, un proiect care creste frumos de 6 ani, dar care acum a devenit focusul meu principal. Imi doresc sa aduc importanta componentei emotionale in relatia cu mancarea atat in atentia publicului larg, cat si in atentia specialistilor. 

Este un proiect ambitios, stiu, dar la care lucrez in ultimul an si jumatate destul de mult si in curand se vor vedea roadele acestei munci si in mediul online.

Apoi, imi doresc totodata sa ajung la cat mai multi oameni nu doar prin sesiunile de terapie, ci si prin ceea ce scriu. Vreau sa dedic mai mult timp acestui aspect din viata mea, scrisul, care intotdeauna mi-a placut. 

Se poate schimba un om? Cat dureaza si de ce este nevoie pentru schimbare?

O, da, cu siguranta. Asa cum spuneam, am asistat la schimbari remarcabile, dar schimbarea nu e usoara. Inseamna dorinta, in primul rand, lucru cu sine si perseverenta in proces. Si, in plus, studiile ne arata ca nu e doar un concept lipsit de concret aceasta schimbare, ci ca ea se intampla inclusiv la nivelul functionarii creierului nostru, prin ceea ce se numeste neuroplasticitate, extraordinara capacitate a creierul nostru de a se modela in functie de experientele pe care noi le avem. 

Oamenii se schimba si se schimba in mod autentic, nu joaca un teatru bazat pe ceea ce citesc sau aud in cabinetul de terapie. Au acolo un spatiu si un om doar pentru ei, sesiune de sesiune, caruia pot sa ii impartaseasca cele mai dureroase momente, cele mai rusinoase experiente si cele mai intunecate ganduri pe care le au. Iar atunci cand simtim ca cineva poate sa fie acolo pentru noi, fara sa ne judece, ca incearca sa inteleaga pentru a ne ajuta, ca poate sa ne contina emotional in dezorganizarea noastra, atunci crestem, traim o experienta pe care poate nu am mai trait-o vreodata si de aici se produce schimbarea. E nevoie de toate acestea, dincolo de tehnicile folosite. E nevoie sa fim acolo. 

Citeste si: INTERVIU Andreea Cornea, psiholog clinician: ”Sfatul pe care îl am pentru cei aflați la început de drum este să facă mereu ceea ce iubesc, indiferent cât de greu și anevoios pare drumul până acolo”

Cat dureaza? Depinde de tipul de schimbare pe care persoana il cauta, de povestea ei de viata, de resursele pe care le are, adica reteaua de suport din afara cabinetului, poate relatii trainice sau figuri de atasament pe care le are, capacitatea de introspectie etc. Resursele pot fi de natura diferita si altele de la o persoana la alta, dar cert este ca ele sunt adevarate ancore in proces.

Poate dura 1 an sau poate dura mai multi ani. Am avut si experienta de a lucra cu persoane care au facut schimbari remarcabile in cateva luni, avand o retea de suport importanta si acasa, sau care mai fusesera in alte terapii anterior, persoane curioase de sine si dornice de schimbare care parca doar aveau nevoie la un martor la procesul lor pentru a merge pe o directie. Cert este ca suntem diferiti, iar asta e extraordinar, pentru ca asa cum spuneam, nu exista doua procese la fel, nici macar pentru persoane care au trecut in acelasi timp prin aceeasi experienta. 

Care este sfatul pe care l-ai transmite unui psiholog aflat la inceput de drum?

Stii cum se spune, ca terapeutii nu dau sfaturi. 🙂 Cam asa e si acum. 

Poate mai mult decat un sfat ar fi cateva recomandari, anume sa investeasca in propria persoana, sa mearga la randul sau la terapie, sa-si cultive curiozitatea pentru natura umana, sa citeasca, sa isi dea timp, sa investeasca in grija de sine. Sunt, cred eu, cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru noi si pentru oamenii pe care ii insotim in calatoria lor. 

Ești psiholog sau psihoterapeut și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment