INTERVIU | Cristina Dimitrescu, psiholog clinician si psihoterapeut: „Daca relatia psihoterapeut-pacient nu este construita pe o relatie de incredere, terapia nu functioneaza”

Cristina Dimitrescu este un psiholog care considera orice noua interactiune o provocare. Pentru ca fiinta umana este unica este de parere ca nu exista retete sablon pe care sa le poti aplica. Din acest motiv, de fiecare data cand a simtit ca nu exista o chimie cu un anumit pacient si ca nu este potrivita pentru nevoile sale, pentru a impiedica pierderea de timp si de energie, nu a ezitat sa recomande un alt coleg.

In ceea ce priveste activitatea profesionala, ii place sa citeasca atat carti, cat si articole de specialitate, sa participe la cursuri, pentru a fi intotdeauna cat mai bine pregatita. Considera ca nu te poti implica prea mult sau prea putin, insa cu siguranta este nevoie de responsabilitate si pasiune pentru fiecare caz in parte.

Desi facultatea de psihologie a fost a doua din viata sa, dupa economie, nu regreta parcursul pe care l-a avut pana in prezent, pentru ca a putut intelege mai bine dinamica umana, bucurandu-se in prezent de fiecare pacient care reuseste sa isi atinga obiectivele cu care ajunge in cabinetul sau.

1. Ce te-a determinat sa alegi psihologia? Care este motivul pentru care inca o practici?

Psihologia a fost cea de-a doua alegere a mea pe partea profesionala, prima facultate absolvita fiind de Management-Marketing. La 38 de ani mi-am dat seama ca stiu sa ascult, ca imi place sa vorbesc cu oamenii si citisem deja destul de multe carti de dezvoltare personala, de cresterea copiilor in mod echilibrat din punct de vedere emotional. Si am luat-o de la zero stiind ca doresc sa fiu psihoterapeut, nu doar un psiholog clinician. O practic pentru ca fiecare intalnire cu un pacient/client imi aduce un plus de dezvoltare pentru mine, o provocare si sufletul meu se umple de bucurie cu fiecare AHA din partea celui din fata mea.

2. Iti place sa inveti si sa te dezvolti continuu. La ce resurse apelezi pentru dezvoltarea ta profesionala? Cat timp aloci acesteia pe zi/saptamana?

In primul rand citesc foarte mult, atat carte tiparita cat si articole de specialitate; apoi mai este participarea la cursuri, multe dintre ele fara credite profesionale, dar care eu consider ca merita investitia. Nu am contorizat cate ore pe saptamana, dar sunt uneori si 3 weekend-uri pe luna pe care le petrec in sala de curs, sau mai nou pe Zoom.

3. Care sunt cele mai mari provocari cu care se confrunta un psiholog? De ce se teme un psiholog?

Provocare o consider orice noua interactiune, fiinta umana fiind unica nu exista retete sablon pe care le poti aplica. Desigur, in scolile de psihoterapie invatam niste tehnici de abordare a problematicilor, dar nu intotdeauna totul se desfasoara ca in manual. 

Nu stiu daca as numi-o teama, cred ca am scapat de multe frici pana acum, dar sunt cazuri la care ma gandesc si dupa ce ajung acasa si imi scot haina de terapeut. Cele in care un adolescent se automutileaza, sau exista tentative de suicid, cand ma straduiesc foarte mult sa obtin colaborarea cu parintii.

4. Colaborezi cu diverse specialitati medicale. Ce calitati respecti cel mai mult la colaboratorii tai?

Intotdeauna am avut un respect deosebit fata de medici, provin si dintr-o familie cu multi medici, asa ca acest domeniu mi-a fost cunoscut din copilarie. Spre surprinderea mea sunt mai multe cazuri in care eu trimit o persoana catre un psihiatru fata de referirile lor catre mine. In rest am primit recomandari din partea chirurgilor, a medicilor de familie. Respect sinceritatea, recunoasterea momentului in care iti dai seama ca persoana care vine in cabinet are nevoie si de alt specialist pentru sustinere si indrumare.

Citește și: INTERVIU | Dr. Georgiana Puiu, medic specialist cardiolog

5. Cat de important consideri ca este ca pacientul sa aiba incredere in psihologul sau?

Daca relatia psihoterapeut-pacient nu este construita pe o relatie de incredere, terapia nu functioneaza. Din punctul meu de vedere este o pierdere de timp si de energie cand nu exista acea “chimie”. Am avut cazuri in care am trimis pacientul altui coleg, pentru ca simteam ca nu sunt cea potrivita nevoilor sale. Si a fost spre folosul ambelor parti.

6. Ce se intampla cand un psiholog se implica prea mult? Dar cand se implica prea putin?

Din punctul meu de vedere nu exista prea mult sau prea putin. Oricum extremele nu sunt bune, indiferent de domeniu. Cine a ales aceasta profesie ca vocatie se implica cu responsabilitate si pasiune pentru fiecare caz in parte.

7. Au fost situatii in care te-ai simtit depasita? Cum ai procedat? La cine sau la ce ai apelat?

Dupa cum am mentionat, au fost situatii in care am recomandat ca pacientul sa mearga la altcineva, dar au mai fost si situatii in care m-am sfatuit cu colegii de clinica, noi suntem adeptii intervizarii profesionale.

8. Povesteste-ne un caz care te-a impresionat sau care ti-a ramas in memorie.

Cazul care m-a impresionat si pe care il urmaresc acum, de la distanta, in sensul ca nu mai sunt implicata in terapie este al unui baietel cu care am inceput sa lucrez cand el avea 4 ani. Aproape total nonverbal, avand un diagnostic de tulburare de spectru autist si ADHD, m-am bucurat de fiecare cuvant pe care reusea sa il pronunte si cel mai emotionant a fost atunci cand a reusit sa imi pronunte numele. Acel “Cris” m-a impresionat pana la lacrimi. Acum are 12 ani, merge la scoala, a devenit mai independent, sta mult mai mult pe scaun, vorbeste destul de bine, propozitii scurte dar cu sens.

9. Sunt afectiuni unde medicii nu pot sa trateze si intervine psihologul. Cat de des te confrunti cu astfel de cazuri?

Cred ca indiferent de afectiunea pe care o are o persoana ar fi bine sa fie indrumata si catre psiholog. Pentru a nu trata doar simptomul ci si cauza, de multe ori emotionala a unei maladii, este nevoie de un psihoterapeut. Din pacate, sunt foarte putini medicii care trimit pacientii la psiholog, psihoterapeut, ceea ce consider ca este o mare pierdere pentru recuperarea si vindecarea chiar a unor pacienti. 

10. Are nevoie psihologul de un psiholog?

Suntem si noi oameni, cu o viata persoanala la fel de provocatoare, ba chiar de multe ori problematica celui ce iti intra in cabinet te priveste direct, vin ca o oglinda a lucrurilor pe care le mai ai tu de rezolvat in viata ta. Da, psihologul are un psiholog, eu am terapeutul meu cu care discut ori de cate ori am nevoie.

11. Daca ai putea sa o iei de la inceput, ai schimba ceva in parcursul tau profesional? Daca da, ce anume?

Nu regret ca am facut mai intai o facultate de economie pentru ca mi-a dat o alta perspectiva a vietii, iar faptul ca a doua facultate a fost psihologia m-a ajutat foarte mult experienta data de viata traita astfel incat sa pot intelege mai bine dinamica umana. Totusi, daca ar fi sa o iau de la capat, tot Psihologie as face.

12. Ce sfat oferi unui psiholog aflat la inceput de drum?

L-as sfatui sa aiba curaj si sa profeseze, sunt multi absolventi care nu au curajul sa fie fata in fata cu o persoana, sa se instruiasca, sa isi largeasca orizontul prin urmarea de cursuri nu doar pentru ca ii cere Colegiul Psihologilor, ci pentru a descoperi si alte perspective, sa iubeasca necontenit oamenii si sa promoveze psihoeducatia, oriunde, oricand.

Citește și: INTERVIU | Dr. Horia Mocanu, medic primar ORL

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.

Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.