INTERVIU | Antonia Noël, expert în comunicare: Sunt multe abordări ce privesc dezvoltarea personală, care nu sunt luate în considerare în formarea de bază a medicului

Pentru Antonia Noël comunicarea este cea mai importantă materie care poate fi învățată, dovedindu-se utilă pe tot parcursul vieții și aflându-se într-o continuă evoluție. Ingredientele esențiale ale acesteia sunt, din perspectiva sa smerenia, autenticitatea și empatia.

Când vine vorba despre profesioniștii din domeniul medical, Antonia este de părere că există multe abordări cu privire la autocunoaștere și dezvoltare personală care nu ajung abordate nici în formarea de bază a medicului și nici pe parcursul experienței profesionale.

Aceasta mărturisește că în perioada pandemiei cazurile din cabinet au ajuns să se dubleze, ca urmare a afectării comunicării în ansamblu și a schimbării paradigmei dintre oameni. În final, expertul în comunicare subliniază că în fiecare moment al vieții putem să ne îmbunătățim cunoașterea, interacțiunile relaționale reprezentând cele mai bogate experiențe în măsura în care le primim ca oportunități de învățare a comunicării.

Citește și Cele 3 tipuri de abilități de comunicare cu pacientul

Care consideri că este meseria ta de bază? Cum te prezinți când cunoști pe cineva pentru prima dată? Dispui de multiple formări în domeniul comunicării…

Aș numi meseria mea de bază: întalnirea cu oamenii. Evident, nu e o meserie convențională, însă toate etapele profesionale prin care am trecut au avut la bază această întalnire: descoperirea celuilalt și, implicit, autodescoperirea. Am fost o bună perioadă jurnalist, mai apoi director de comunicare într-o organizație, iar după am devenit consultant și formator în comunicare. Sunt autoarea programului de Comunicare Relațională®, terapeut, autor de carte, coach, consilier.

Într-adevăr, dispun de numeroase formări în domeniul comunicării, de la medierea culturală și comunicarea pe care le-am studiat în formarea mea clasică, până la comunicare managerială, comunicarea interpersonală, comunicarea în etapa copilăriei timpurii etc…Sunt etape continue de învățare, actualmente cercetez domeniul comunicării și din perspectiva migrației, în cadrul tezei mele doctorale și cum anume influențează distanța relațiile în cadrul familiei. După cum vedeți, caut să descopăr și să învăț mereu în domeniul Comunicării. Pentru mine comunicarea este cea mai importantă materie care poate fi învățată, ne e utilă pe tot parcursul vieții și este un domeniu care se află în continuă evoluție. Mă prezint de cele mai multe ori drept consultant, expert în Comunicare Relațională®, ofer consultanță în domeniul comunicării în relațiile interumane, iar terapia prin Comunicarea Relațională® vine ca o aprofundare a ședințelor de consultanță.

Ce înseamnă comunicarea relațională? Care sunt criteriile după care te ghidezi în comunicare?

Comunicare Relațională® este o metodă pe care am conceput-o, ca rezultat al studiilor și practicii mele de peste douăzeci de ani în domeniul Comunicării. Are la bază diverse concepte, teorii și practici din domeniul științelor comunicării și al psihologiei, urmând cele mai noi curente din acest nou și fascinant domeniu al neuroștiințelor. Această abordare interdisciplinară este extrem de inovatoare și eficace, cu rezultate concrete pentru cei care o aplică. E o metodologie care îl ajuta pe cel ce o practică să aibă o comunicare sănătoasă, eficientă cu cei din jur, să evite conflictele, să le gestioneze și, cel mai important, să se cunoască pe sine în raport cu mediul înconjurător.

Cu toții interacționăm cu oameni, fie că este acasă sau în mediul profesional, fiecare dintre noi are oportunități de creștere interioară cu fiecare întâlnire. Să comunici relațional înseamnă să știi să te folosești de instrumentele verbale și nu numai, tehnicile și regulile acestei metode pentru a intra într-un dialog autentic cu celălalt. Obișnuiesc să spun că « distanțele dintre oameni sunt drumuri care se parcurg deschis, cu privirea spre interior și cu brațele deschise către celălalt » – e o afirmație la care țin și care mă reprezintă în totalitate – așadar, cele trei ingrediente esențiale ale comunicării sunt, din perspectiva mea, smerenia, autenticitatea și empatia.

Când vine vorba despre domeniul medical, ce aspecte ar fi de îmbunătățit în privința comunicării?

Ah, aici aș avea multe de spus… dar mă voi rezuma la două aspecte: ambele țin de formarea medicilor în domeniul Comunicării Relaționale®, în primul rând ei ar trebui să descopere anumite aspecte ce țin de propria persoană: deosebirea rolurilor, identificarea propriilor credințe, misiunea cu care au pășit în această meserie, istoricul propriei familii, gestionarea propriilor emoții etc. Sunt multe abordări ce privesc autocunoașterea și dezvoltarea personală, aspecte care nu sunt abordate nici în formarea de bază a medicului și, din păcate, nici pe parcursul experienței profesionale.

Am clienți medici cu care lucrez și care se descoperă sub multe valențe personale, lucru care-i ajută în mod considerabil în poziționarea la locul de muncă, atât față de colegi cât și – mai ales- față de proprii pacienți. Al doilea aspect este tocmai acesta, legat de relația cu pacientul. Să învăț să deosebesc persoana de boala sa, să știu cum să gestionez o situație emoțională puternică venită din partea pacientului sau a aparținătorilor, să pot da feedback, să știu cum să transmit și mai ales cum să ascult, pe ce registre, cum să mă conectez la pacient fără să mă pierd pe mine dar rămânându-i aproape, toate aceste lucruri se învață prin tehnici și abordări concrete și sunt, din perspectiva mea, condiția sine qua non, pentru a profesa ca medic. Ca să concluzionez, aș spune că, pentru ca domeniul medical să beneficieze de o comunicare mai bună în ansamblu, ar trebui ca fiecare medic să beneficieze de cursuri de Comunicare Relațională®. 

Neuroștiințele înglobează mai multe aspecte, inclusiv aspecte medicale. Ce ar trebui să se cunoască despre acest domeniu și nu se știe încă, din punctul tău de vedere?

Neuroștiințele sunt un domeniu de cercetare relativ recent care progresează însă cu o viteză surprinzătoare. Aflăm informații noi despre funcționarea creierului în mod constant. Însă dacă despre memoria de scurtă durată am aflat încă din secolul al XVI-lea, prin descoperirile anatomistului italian Aranzio, de abia la mijlocul secolului trecut am aflat de memoria pe termen lung, care se desfășoară în cortex iar, și mai recent, am început să studiem, noi omenirea, bolile neurodegenerative, identificând neuroplasticitatea creierului.

Cu alte cuvinte, astăzi știm două lucruri care mie mi se par esențiale: primul este acela că baza arhitecturii noastre neuronale se formează în primii trei ani de viață, fapt pentru care este extrem de importantă relația pe care bebelușul și mai târziu copilul o are cu adultul reper și mediul înconjurător, pentru orice ființă umană. În acest sens teoria afordanței este extrem de explicită. Al doilea lucru care merită reținut este cel că, deși noi pierdem aproximativ 50 000 de neuroni pe zi, începând cu vârsta adultă, creierul nostru este capabil să dezvolte noi rețele neuronale, atunci când ne preocupăm de acest aspect. Întrucât nu numărul de neuroni face ca și creierul nostru să funcționeze corect (se pare că Einstein ar fi avut un număr mic de neuroni), ci numărul de rețele neuronale pe care le avem deja și pe care le putem augmenta; e bine să dezvoltăm activități în acest sens. Tehnicile sunt multiple (de la alimentație, respirație, învățarea continuă, evitarea stresului oxidativ), însă toate merg în aceeași direcție: focusarea pe relația cu sine. Eu rămân foarte deschisă la tot ceea ce această nouă disciplină de cercetare ne aduce în plan informativ, convinsă fiind că atunci când am o relație bună cu mine însumi/însămi voi putea dezvolta relații bune și cu cei din jur (cu copilul mic, cu partenerul/a de viață, la serviciu etc.).

Te-ar putea interesa și Comunicarea în relația medic-pacient în vederea stabilirii diagnosticului corect

Crezi foarte mult în dezvoltarea profesională, motiv pentru care nu încetezi să înveți. Ce ți-ai dori să mai înveți și nu ai reușit încă?

Într-adevăr, în domeniul profesional studiez continuu, urmărind cele mai recente cercetări publicate. Totuși, domeniul comunicării este unul extrem de vast, iar timpul nu-mi permite să merg în prea multe direcții. Focusarea mea este axată foarte mult pe relația cu sine și pe ceea ce pot descoperi în acest sens. Repet, o relație bună cu sine va duce la o relație și o comunicare bună și cu cei din jur. De aceea studiez tot mai îndeaproape și o parte mai puțin didactică a comunicării, acea parte ce ține de latura ezoterică, de spiritualitate, de ceea ce nu se vede neapărat cu ochiul liber. Mă refer aici la comunicarea infraverbală. Sau, altfel spus, ajung la frontiera aceea unde știința și spiritualitatea încep să-și dea mâna.

Până la urmă, totul e comunicare, nu-i așa, precum spuneau atât de bine fondatorii școlii de la Palo-Alto. Îl citesc cu mare plăcere pe Cayce, pe Lipton, Braden, pe profesorul Dulcan și mulți alți specialiști interni și internaționali. Recent am citit cartea unei cercetătoare din Germania care avea ca subiect organul nostru inteligent, intestinul, o carte care mi-a deschis apetitul către microbiologie și tot acest univers deocamdată prea puțin explorat din punct de vedere medical. Medicina face astăzi salturi grozave cu ajutorul inteligenței artificiale și cred că în următorii douăzeci de ani vom fi martorii unor descoperiri uluitoare legate de relația corpului cu emoțiile noastre (descoperiri făcute deja însă care vor merge mult mai în profunzime). 

Pe partea celalaltă, de dezvoltare personală și nu neapărat profesională (deși ele se întrepătrund prin prisma meseriei mele), îmi doresc să-mi găsesc timpul de a învăța o limbă străină ca japoneza sau hindi, limbi care mă bucură în descoperirea altor culturi/civilizații/oameni…încă o dată, caut să merg în întâlnirea cu semenii mei.

Povestește-ne un caz/situația dificilă la care ai reușit…imposibilul

Cazuistica de cabinet este extrem de bogată și tratez prin tehnicile Comunicării Relaționale® o serie de situații dificile care apar în relațiile dintre oameni: de la conflicte la locul de muncă până la cazuri de abuz fizic sau moral, traume trăite în copilărie sau relații dificile între parteneri de cuplu. Aș putea să vă enumăr zeci, mă voi opri însă la un caz care atinge domeniul medical.

O doamnă care se afla într-un proces mai amplu de dezvoltare personală mi-a dezvăluit într-o ședință că suferă de manifestări de « aură vizuală ». Vă mărturisesc că nici nu eram la curent cu această noțiune din punct de vedere medical, dar tocmai acest lucru mă ajută în meseria mea: conectarea cu clientul, nu cu somatizarea respectivă a clientului. Astfel, oferindu-i ascultare în toate registrele, clienta a ajuns să identifice momentul în care aceste manifestări au apărut în viața ei, ce trăia în acea perioadă a vieții. Prin demersurile simbolice pe care i le-am propus, ajutată de tehnicile Comunicării Relaționale®, clienta nu a mai manifestat vreun semn de boală, « aura vizuală » a dispărut complet din viața ei, deși dura de ani de zile. Pentru mine a fost o reușită totală, eu îmi spun mereu și le spun și clienților cu care lucrez că posibilul este imediat după (im)posibil.

Ce calități consideri că sunt necesare în meseria ta? Ce defecte nu sunt permise?

Pentru a-i putea ajuta pe alții e nevoie în primul rând de o doză mare de empatie. La nivel cognitiv poți fi extrem de inteligent, însă dacă ai aroganța de a judeca, trufia de a crede că știi răspunsurile de care are nevoie celălalt, ești într-o dinamică greșită din start. Așadar, pe lângă empatie, e nevoie de smerenie, de umilitate, de capacitatea de a-ți trata aproapele ca pe tine însuți, știind că e diferit de tine și că cel mai util cadou pe care i-l poți oferi este ascultarea.

În urma ei, clientul își va identifica propriile răspunsuri. Tehnicile de ascultare, de poziționare sunt așadar esențiale. E nevoie mai apoi și de o bună autocunoaștere, o autocentrare permanentă pentru a nu depăși acea zonă fină dintre celălalt și tine. Disocierea de client cât și de problema lui este de asemenea o calitate pe care trebuie să o posezi, există anumite tehnici și pentru acest proces. Legat de « defecte », aș evidenția mai degrabă caracteristicile opuse acestor calități: adoptarea unei poziții superioare (aroganță), lipsa de respect sau judecata acțiunilor celuilalt sunt atitudini care nu au ce căuta în relația client-terapeut, medic-pacient sau în orice meserie în care suntem în slujba omului.

Vezi și Cum treci peste pierderea primului pacient ca medic proaspăt specialist?

Cum a afectat pandemia comunicarea relațională, din punctul tău de vedere?

Pandemia a afectat comunicarea în ansamblul ei, paradigma comunicării dintre oameni s-a schimbat. În ultimii doi ani cazurile de cabinet s-au dublat, practic. Oamenii au început să se confrunte cu anumite emoții pe care nu știau, nu au fost învățați să le gestioneze. Evident că nevoia de siguranță, instinctul de supraviețuire, pierderile celor apropiați și, în general, frica de moarte, au stat la baza unor comportamente greu de gestionat atât de către cei care au pășit pragul cabinetului meu cât și de cei apropiați lor. Practic, la baza schimbării dinamicii comunicării dintre oameni au stat patru factori : 

• purtarea măștii, 
• conectarea (uneori abrupt impusă) cu tehnologia 
• lipsa conectivității sociale
• descoperirea celor din proximitate (membrii familiei restrânse) sub alte forme, în spații adesea restrânse.

Acești factori esențiali, cu derivații lor, au transformat modul de interacțiune al oamenilor. Dacă ne uităm către copii, faptul că ei au fost privați de interacțiunea mimico-facială în dialog și că aceste gesturi barieră i-au determinat să construiască în timp niște reflexe comportamentale (unele compulsive) repetitive ne pot determina să ne interogăm asupra inteligenței emoționale pe care o vor dezvolta. Deocamdată studiile sunt mult prea recente pentru a trage niște concluzii la nivel global însă, la nivel individual, mulți specialiști au evidențiat comportamente atipice la unii copii, ca urmare a purtării măștii.

Mai apoi, interconectivitatea pe diversele platforme ne-a permis să rămânem cumva « aproape » însa, și aici, efectele interacțiunii cu tehnologia pe durate extrem de lungi pe parcursul unei zile (câteodată peste 10-12 ore) au produs multă suferință în plan emoțional. Oamenii au învățat să lucreze în general de acasă, din fața unui ecran, iar, după opt ore de lucru urma, de cele mai multe ori, o altă interacțiune tot online, de data aceasta cu părinții, familia extinsă, izolați la distanță. În această perioadă oamenii au participat la înmormântări online, la ceremonii de absolvire online, la lecții de îngrijire a corpului online, reglându-și cotidianul prin platformele sociale. Totuși, pe termen lung, dincolo de beneficiile unei iluzorii conectivități, oamenii s-au trezit extrem de însingurați, în apartamentele lor mai mult sau mai puțin adaptate la o viață în comun.

În ceea ce privește viața în comun, alături de « cei dragi », la fel, comunicarea s-a dovedit extrem de defectuoasă. Să interacționezi cu soțul sau soția seara, două ore pe zi, după programul de la serviciu, era un exercițiu de « interacțiune » dar nu de profundă cunoaștere. Descoperirea celuilalt, cu propriile nevoi dar, mai ales, autodescoperirea (cu propria nevoie de spațiu, de satisfacere a nevoilor fiziologice, nevoilor relaționale, de identificare a așteptărilor) i-a dus pe mulți oameni în identificarea propriilor limite, toleranțe, frustrări. Este un exercițiu extrem de dureros pentru mulți dintre noi să învățăm să ne uităm la noi și să vedem acolo unde ne doare. Mai apoi să începem să ne responsabilizăm, să înțelegem că pentru a comunica cu celălalt e nevoie să începem să comunicăm cu noi înșine. Misiunea mea este tocmai aceea de a-i ajuta pe oameni să comunice cu sine, pentru a-și ajusta limbajul (sub toate formele lui) în raport cu cel de lângă.

Ce schimbări/provocări anticipezi că va aduce aceasta în următoarea perioadă? În special pe plan profesional.

Pe plan profesional cred tot mai mult în ideea ca schimbările vor fi de amploare. Nu neapărat pe termen scurt, dar pe termen mediu și lung cu siguranță că vom asista la transformări ce vor impacta viețile noastre profesionale. În primul rând, pandemia ne-a învățat să lucrăm remote, iar acest lucru se va consolida în următorii ani. Chiar dacă lumea revine, încet-încet, în fostele spații de muncă, pe termen lung, acestea vor fi excepții. Sunt tot mai multe platforme, chiar și în domeniul medical, care te ajută să te conectezi și să obții un răspuns rapid la nevoia ta. Mai apoi, sunt o serie de meserii care cer competențe și nu neapărat o prezență fizică pe un timp determinat.

O echipă de cercetători din cadrul companiei Microsoft a realizat un studiu extrem de interesant care a evidențiat faptul că, pe viitor, competențele soft ale angajatului vor fi: disponibilitate, flexibilitate, eficacitate. Cu alte cuvinte, dacă cineva are nevoie de serviciile mele, cel mai important este să pot să-i răspund prompt la nevoia lui, de oriunde. Oamenii nu vor mai accepta timp petrecut în săli de așteptare, cozi interminabile sau programări de lungă durată. Mai apoi, flexibilitatea ține de adaptarea la client/pacient, mizând pe capacitatea de ascultare a acestuia și ulterior pe soluționarea cât mai eficientă (costuri minime, beneficii maxime). Indiferent de domeniul de activitate în care vei profesa, fie că ești inginer constructor, terapeut sau medic, oamenii vor veni către tine ghidându-se după aceste aptitudini pe care le ai, dincolo de competențele tale hard, specifice meseriei.

Pe lângă cariera profesională, ești și mamă, soție, fiică, soră și prietenă. Folosești cunoștințele/abilitățile profesionale și în viața personală?

Bineînțeles că toate cunoștintele mele profesionale transpar în viața personală. Câteodată chiar încerc să evit pe cât de bine pot acest lucru, însă nu-mi prea reușește, profesia mea e parte din mine, din ceea ce sunt. Evident că, în relațiile interpersonale observ cu ușurință comportamente, dinamici relaționale sau manifestări ale mele sau ale celor din jur care mă pun pe gânduri. Tind să analizez, acesta este un lucru care poate fi util dar și distructiv. Încerc și reușesc, cred eu destul de bine, să mențin un echilibru între spontaneitate și analiză, între rolul meu de observator și cel de actor în diverse alte roluri: mamă, soră, fiică etc. Meseria mea mi-a permis și îmi permite deopotrivă să acced zilnic la o mai mare autenticitate față de mine, să-mi admit slăbiciunile, neputința, atașamentele la care mai am de lucrat și probabil toată viața voi continua să șlefuiesc la mine, la cine devin în fiecare zi. De aceea consider că interacțiunea cu cei din jur e un cadou inestimabil pentru a ne putea crește pe noi înșine.

Dacă ai putea să o iei de la început, ai porni pe același drum profesional? Explică, te rog.

Calea mea profesională s-a bătătorit în timp, dacă stau bine să mă gândesc realizez că nu am programat nimic. Credem de foarte multe ori că suntem stăpânii vieții noastre, însă lucrurile se așază cu un sens, dincolo de ceea ce avem senzația că controlăm. Evident că, în planul fizic, al acțiunii, am muncit și muncesc foarte mult pentru proiectele pe care le inițiez. Zilnic investesc multă energie pentru a duce mai departe proiectele dragi sufletului meu, cum este cel de a aduce Comunicarea Relațională® în școlile din România.

Însă, într-un plan mai subtil, lucrurile se așază de la sine, construim profesional exact atât cât universul ne permite. Cu siguranță că aș păși exact pe aceeași cale care m-a adus până aici. Iar dincolo de a mă uita pe drumul bătătorit deja, aleg să privesc cu speranță și optimism către drumul care se desenează în față. Îmi doresc tot mai mult timp pentru a scrie, îl simt imperios necesar și, în următorii ani, vreau să-i acord tot mai mult timp timpului. E o nevoie a mea care, vă mărturisesc, nu este pe deplin satisfacută, așadar calea mea profesională va include și această perspectivă.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre comunicare până în prezent?

Mereu citez studenților mei fraza lui Bernard Show care spune că « cea mai mare iluzie a comunicării este aceea că a fost executată în mod corect » și cred că această frază este o lecție extraordinară pe care o putem învăța fiecare dintre noi. Cu alte cuvinte, dacă avem aroganța să credem că noi am comunicat « corect », înseamnă că am pus un punct posibilității de a evolua. Lise Bourbeau, într-o conferință a afirmat «fiecare face cel mai bine cu ceea ce știe la un moment dat », și așa și este, însă, la fiecare moment al vieții putem afla puțin mai mult decât la momentul anterior. Iar ceea ce aflăm este întotdeauna din interacțiunea cu celălalt, cu mediul, cu tot ceea ce ne conectăm, natura, obiecte-simbol sau oameni. Interacțiunile în relație sunt așadar, din perspectiva mea, cele mai bogate experiențe pentru noi, atâta timp cât ne dăm răgazul de a le primi ca oportunități de învățare a comunicării. 

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.