Cum treci peste pierderea primului pacient ca medic proaspăt specialist?

Cum treci peste pierderea primului pacient ca medic proaspăt specialist?

Energia pe care o presupune debutul ca medic proaspăt specialist în domeniul medical se estompează cu timpul, indiferent de cât de pasionat/ă ești de ceea ce faci. Încărcătura emoțională a activităților realizate poate deveni copleșitoare. Fie că vrei sau nu, profesia de medic te va pune în fața unor situații dramatice, care îți vor schimba radical perspectiva asupra lumii. Acolo, în spitale, viața bate filmul, iar medicii încearcă să schimbe pe cât posibil deznodământul. Nu există protagoniști sau antagoniști, ci doar oameni care încearcă să salveze vieți cu orice preț. Însă, de cele mai multe ori nu este posibil să existe de fiecare dată un final fericit. Tocmai de aceea, cadrele medicale încep să se frământe și să se învinuiască pentru situațiile respective. Astfel, apar inevitabil numeroase probleme atât din punct de vedere profesional, dar și emoțional.

Însă, cum se resimte exact moartea unui pacient în cazul unui medic specialist care abia și-a început cariera? Cât de greu este pentru el și cum trece peste o asemenea perioadă?

Care sunt dramele medicilor oncologici?

Cancerul este una dintre cele mai răspândite afecțiuni la nivel mondial. Conform Organizației Mondiale a Sănătății în anul 2020 au fost raportate 19.3 milioane de cazuri de cancer, în diverse stadii. Cancerul pulmonar este cel mai răspândit atât la femei, cât și la bărbați. Mai apoi, cele colorectale, hepatice, de stomac şi de sân fac cele mai multe ravagii în rândul populației. Depistat în faze avansate, există foarte puține șanse de vindecare. Tocmai de aceea, numărul deceselor este foarte mare. În anul 2020, în România, 54.486 decese au fost înregistrate, conform Agenției Internaționale de cercetare în domeniul cancerului.

Secțiile de oncologie ascund, așadar, povești de viață incredibile, care se soldează mai apoi cu numeroase drame, atât în cazul pacienților, cât și al medicilor. E destul de greu să gestionezi o asemenea situație, mai ales dacă boala s-a extins și la alte organe. S-a demonstrat că medicii care au fost nevoiți să asiste la moartea unui pacient s-au confruntat mai apoi cu sentimente de vinovăție, tristețe și eșec. Emoția se resimte și mai puternic în cazul în care se definitivează o relație de prietenie între medic și pacient.

Citește și: Empatia, cel mai bun medicament? Cum construim o relație de încredere cu pacientul

Însă, majoritatea alege să își ascundă durerea, conform unui studiu realizat pe un eșantion format din medici oncologi din Canada. Respondenții au ales să ascundă drama provocată de moartea unui pacient, tocmai pentru a nu fi judecați de ceilalți. Medicii corelau pierderea pacientului cu lipsa de profesionalism și implicare. Însă, impactul emoțional este atât de puternic încât specialiștilor le e din ce în ce mai greu să se concentreze. Se instalează rapid stări de oboseală și nervozitate, care periclitează succesul tratamentelor.

Totuși, moartea nu e un subiect tabu în rândul medicilor. Laurenţiu Simion, medic chirurg oncolog la Institutul Oncologic București spune că cea mai eficientă modalitate de a trece peste o asemenea situație este atitudinea obiectivă. Totuși, de cele mai multe ori lucrurile par foarte simple în teorie. Puse în practică, însă, nu mai par atât de realizabile, mai ales pentru medicii tineri, care abia debutează în carieră. Comunicarea transparentă și sinceritatea sunt factorii esențiali care stau la baza diminuării efectelor cauzate de pierderea unui pacient.

Este foarte important să expui sincer familiei pacientului care este gravitatea situației. În ceea ce privește relația cu bolnavul este indicat să mizezi pe comunicare deschisă, empatie și optimism. Vindecarea este, totuși, un subiect sensibil pentru majoritatea cazurilor. Tocmai de aceea, e recomandat să nu oferi speranțe false.

Citește și: Prof. dr. Elizabeta Popa: Pacienții au nevoie de înțelegere, diagnosticare și tratament, nu să aștepte pe holuri

Neonatologia – Un subiect emoționant

Suferința celor care se confruntă cu diverse tipuri de cancer este într-adevăr copleșitoare. Însă, pierderea unui nou-născut provoacă un cumul nesfârșit de emoții și trăiri. Este sfâșietor să vezi cum o inimă care abia învață să bată se oprește brusc. Medicii neonatologi se ocupă în general de evaluarea stării pe care o prezintă bebelușii la naștere. Asistă, de asemenea, în sala de nașteri și sunt responsabili de gestionarea relației dintre mamă și nou-născut.

Anual, peste 1.000 de copii mor la naștere. Cea mai întâlnită problemă este lipsa echipamentelor moderne. Tulcea este județul în care s-au raportat cele mai multe decese. Însă, există și alți factori care cauzează asemenea probleme. Pot interveni numeroase complicații în timpul sarcinii cauzate în general de: infecții, boli cronice, stres excesiv, fumat, consum de alcool, probleme la nivelul colului uterin sau placentei. Toate duc la accelerarea procesului de naștere prematură. Copiii care nu sunt născuți la termen au șanse destul de mici de a supraviețui.

Durerea părinților care își pierd copiii este de cele mai multe ori prea greu de suportat. Tocmai de aceea, cuvintele sunt de prisos în asemenea situații. Mamele sunt, în general, cele mai afectate, tocmai din cauza legăturii pe care au creat-o cu micuțul încă din primele luni de sarcină.  Vina și neputința sunt cele mai pregnante sentimente pe care le experimentează.

Ca medic, din păcate, ești nevoit/ă să asiști la pierderea multor nou-născuți. Oricât de greu ar părea, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să răspunzi cu profesionalism și omenie. Încearcă să discuți pe îndelete cu părinții și recomandă-le un specialist în psihologie care îi poate ajuta. De asemenea, nu te gândi excesiv la ce s-a întâmplat și nu te învinovăți. Viața este de cele mai multe ori nedreaptă și uneori cel mai bun lucru pe care îl poți face este să rămâi detașat din punct de vedere emoțional.

Citește și: INTERVIU | Dr. Cristina Chiriac, medic specialist pediatrie si neonatologie: „Este o meserie grea si nu oricine rezista, fiind nevoie de o mare stapanire de sine in momentele dificile”

Mediul în care îți desfășori activitatea poate avea un rol crucial în menținerea unei atitudini pozitive. MEDIjobs îți face legătura cu diverse instituții medicale din țară, care îți pot oferi cele mai bune condiții de lucru. Imediat după ce îți creezi un cont, ofertele vor fi personalizate în funcție de nevoile și cerințele tale.

Concluzii

Moartea unui pacient poate provoca medicului sentimente de vinovăție, neputință sau chiar rușine. Nu mulți știu cum să gestioneze o asemenea situație, mai ales când vine vorba de nou-născuți. Însă, empatia, deschiderea și crearea unei legături sincere cu pacientul sunt cele mai importante elemente care te vor ajuta să treci peste o asemenea dramă. E recomandat, de asemenea, să te orientezi cu atenție atunci când îți alegi locul de muncă. MEDIjobs este cea mai mare platformă de recrutare din România, care îți garantează standarde înalte de siguranță și confort.

Alege întotdeauna calitatea!

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment