Sfaturi esențiale pentru gestionarea stocurilor și optimizarea costurilor în farmacie

Sfaturi esențiale pentru gestionarea stocurilor și optimizarea costurilor în farmacie

Pe lângă interacțiunea cu pacienții și efectuarea de recomandări, gestionarea stocurilor este una dintre cele mai importante priorități din domeniul farmaceutic. Dacă ți-ai deschis propria farmacie sau pur și simplu faci parte din departamentul de management și logistică, probabil ai întâmpinat deja provocările specifice administrării. Controlul eficient al inventarului și implicit organizarea atentă a medicamentelor reduc din start riscurile asupra companiei. Să ai prea multe medicamente pe stoc nu-ți va permite să le vinzi la timp. De asemenea, lipsa sau epuizarea rapidă a medicamentelor afectează experiența clientului și poate afecta reputația farmaciei. 

Tocmai de aceea, apare nevoia de implementare a unor strategii durabile, care să asigure succesul. Nici pentru afacerile moderne, care activează de mult pe piață, lucrurile nu sunt atât de simple precum ar părea la prima vedere. În spatele unei afaceri bine puse la punct stau eforturi continue de integrare a inovației, dar și o viziune actualizată. Multe aspecte rămân nerezolvate, tocmai din cauza abordării nepotrivite. Când vine vorba de cash flow, strategiile trebuie să capete o dinamică favorabilă. 

Dacă și tu vrei să elimini factorii de risc și să optimizezi costurile în farmacie, ai nevoie doar de ideile potrivite. Descoperă în rândurile de mai jos cinci dintre cele mai recomandate sfaturi! 

7 strategii de eficientizare a costurilor în farmacie

Dacă vrei să aduci plus valoare serviciilor farmaceutice, nu-i de ajuns doar să fii mereu la dispoziția clienților, ci să privești cu mai multă responsabilitate bugetul. Degeaba personalul specializat este instruit cum trebuie și atent la fiecare detaliu, dacă nu există un suport financiar corespunzător în spate. De viitorul întregii companii depinde în mod real modalitatea de manageriere a stocurilor. Nu-i deloc simplu, dar cu obiectivele bine setate poți reuși. 

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre rezidențiatul la farmacie

Iată șapte soluții pe care ar trebui să le pui în aplicare: 

1. Fii la curent cu trendurile din piață

În primul rând, e esențial să faci previziuni corecte asupra achiziției de produse. Vezi de ce sunt interesați în mod special clienții și care sunt noile apariții în materie de suplimente alimentare, produse de îngrijire sau medicamente. 

Nu uita să trasezi publicul țintă al farmaciei tale – cine cumpără în mod frecvent și ce anume? Fă o astfel de evaluare la fiecare final de lună pentru a compara datele, dar și a avea o înțelegere mai profundă asupra cererii. 

2. Păstrează o legătură bună cu distribuitorii

Comunicarea este esențială în orice context, dar devine pregnantă mai cu seamă atunci când în joc e vorba de banii alocați pentru refacerea și menținerea inventarului. Păstrează o atitudine profesională și ia legătura cu distribuitorii sau producătorii în cazul oricărei probleme care intervine pe parcurs. 

Colaborează îndeaproape și cu specialiștii din unitățile medicale pentru a identifica din timp nevoile pacienților. Spre exemplu, în cazul unei epidemii de gripă, ar fi bine să iei în calcul suplimentarea stocului de medicamente contra răcelii sau de antibiotice. 

3. Eficientizează munca prin procese automate

Poate una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face este să nu recurgi la inteligența artificială. Soluțiile de ultimă generație nu au venit doar în întâmpinarea afacerilor online, ci și al farmaciilor și instituțiilor medicale. 

Te-ar putea interesa și: De ce e bine să îți găsești un job încă din timpul facultății de farmacie

Apelează la un software sau o platformă dedicată, care poate oferi rapoarte detaliate și atenționări din timp în cazul în care ai epuizat stocurile. În funcție de alegerea pe care o faci, avantajele pot varia de la monitorizarea intrărilor și ieșirilor din depozit până la identificarea produselor cu stoc scăzut.

4. Antrenează angajații să lucreze în echipă

Vorbește deschis cu angajații și instruiește-i cu privire la importanța refacerii stocului. Ei îți pot oferi informații valoroase despre experiențele clienților, dar și despre produsele pe care le cumpără în mod constant. Lucrul în echipă garantează rezultate pe termen lung – dacă alegi să împarți corect sarcinile, rata de eșec va scădea semnificativ.  Așadar, nu ezita să le oferi acces la sistemul de operare, dar și la regulile aferente depozitării medicamentelor. Condițiile de mediu sunt foarte importante când vine vorba de păstrarea produselor în stare intactă.

5. Redu posibilitatea ca produsele să expire

Odată ce termenul de valabilitate expiră, nu mai ai cum să returnezi produsele producătorului. În unele cazuri e posibil, dar trebuie citit cu atenție contractul încheiat și clauzele specifice. Mulți returnează parțial suma investită, dar nu se întâmplă mereu. Dacă e vorba de un produs nou, despre care nu ai suficiente date asupra cererii sau impactului asupra experienței pacienților, nu-ți face griji. Achiziționează un stoc pentru o săptămână și vezi cum merg lucrurile – este o strategie numai bună care te va scuti de pierderi.

Citește și: 5 pasi prin care calmati un pacient dificil in farmacie

6. Ține cont și de caracteristicile anotimpurilor

E de la sine înțeles că iarna sau la început de primăvară fluxul de pacienți care trec pragul farmaciei este mai mare. De ce? S-a demonstrat în numeroase studii că virușii se dezvoltă cel mai bine în medii uscate și reci. Așadar, iarna sunt întâlnite cele mai multe cazuri de răceală sau gripă. Primăvara apar alergiile și problemele respiratorii. Polenul de ambrozie a devenit un subiect de interes național – conform unui raport, aproximativ 482.000 de români prezintă simptome specifice. Așadar, adaptarea stocurilor devine mai mult decât necesară. 

7. Planifică din timp proceduri clare

Nu lăsa totul pe ultima sută de metri. Chiar dacă nu ai o farmacie de mari dimensiuni, organizarea atentă este cea mai bună soluție. Ce înseamnă mai exact? Deleagă responsabilități și înțelege că orice greșeală poate afecta întregul proces. Promovează o asemenea idee și în rândul colegilor și angajaților. Adoptă o atitudine riguroasă, mai ales când vine vorba de gestionarea bugetului. Costurile suplimentare înseamnă mai multe eforturi depuse pentru acumularea succesului. Chiar vrei să riști?

Află mai multe despre: Rețete electronice: o etapă necesară pentru modernizarea sistemului sanitar românesc

Concluzii 

Administrarea inventarului este una dintre cele mai relevante priorități ale unei farmacii. În mod clar, sunt multe aspecte de luat în vedere. 

În primul rând, trebuie să analizezi îndeaproape tendințele industriei și să evaluezi cererea și oferta. Obiectivul tău principal este să-ți organizezi stocurile în așa fel încât să nu existe surplus de medicamente sau riscuri de epuizare înainte de termen. 

Vezi care e fluxul obișnuit din farmacie și nu ezita să folosești tehnologia pentru a-ți ușura munca. Utilizarea unui software, dar și etichetarea produselor cu coduri de bare sunt strategii care vin cu avantaje pe termen lung. 

O altă idee pe care ar trebui să o iei în calcul este colaborarea deschisă la nivelul echipei, dar și menținerea unei comunicări eficiente cu distribuitorii. Odată ce întreg personalul își îndreaptă atenția către planificarea din timp a inventarului, factorii de risc sunt considerabil diminuați. Cele mai recomandate strategii sunt cele testate în prealabil. Vezi unde sunt lipsuri și care sunt aspectele care pot fi îmbunătățite rapid. 

Cele șapte abordări de mai sus se dovedesc a fi mai eficiente atunci când sunt aplicate în același timp. Ce zici? Ești gata să oferi farmaciei tale un nou avânt pe piață? Nu vei avea nevoie decât de viziunea corectă și de strategii pe termen lung – adopă-le chiar acum și rezultatele vor vorbi de la sine!

Ești farmacist și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment