Ești suficient de pregătit să treci peste criticile pacienților?

Ești suficient de pregătit să treci peste criticile pacienților?

Pregătirea unui medic are la bază în primul rând informații teoretice de specialitate, dar și experiențe practice. Ambele au rolul de a oferi cadrului medical expertiza de care are nevoie pentru a oferi soluții personalizate de tratament.

Totuși, nimeni nu te învață cum să treci peste criticile venite din partea pacienților. Este încă un subiect delicat în domeniul medical, tocmai pentru că nu există o rețetă prestabilită. Greșelile sunt firești, chiar și în cazul medicilor care au căpătat deja suficientă experiență pentru a duce la bun sfârșit cazuri complexe. Însă, majoritatea pacienților au așteptări destul de ridicate, tocmai de aceea, nimic nu trece neobservat, mai ales când vine vorba de starea lor de sănătate. Este o atitudine firească, însă ce te faci atunci când lucrurile degenerează și ți se adresează insulte sau chiar amenințări? Ești oare suficient de pregătit să treci peste asemenea situații? De cele mai multe ori, critica, indiferent de felul în care este livrată, reușește să îi demoralizeze chiar și pe cei mai optimiști. Efectele negative se resimt odată cu trecerea timpului. Stima de sine este afectată semnificativ, ceea ce îți poate crea probleme de concentrare la locul de muncă. Însă, nu trebuie să îți faci griji. Există câteva lucruri care te vor ajuta să dai o notă pozitivă criticilor primite de la pacienții nemulțumiți.

Top 5 sfaturi care te vor ajuta să treci peste critici

În orice domeniu care presupune interacțiunea cu oamenii, vor interveni mai mult ca sigur situații neplăcute. Însă, autodisciplina este cea care te va ajuta să elimini complet emoțiile negative și să te bucuri de un parcurs profesional armonios. Este un proces care necesită timp, răbdare, dar și câteva etape esențiale.

Iată principalele aspecte pe care ar trebui să le iei în calcul atunci când primești critici:

1.     Nu te lăsa condus de emoții – Evaluează la rece intenția venită din partea pacientului și pune-te în locul lui. Gândește-te care este motivul adevărat care stă la baza nemulțumirii și încearcă să capeți o perspectivă de ansamblu asupra situației. Păstrează-ți calmul și nu răspunde pe baza mixului de emoții care te încearcă. Atitudinea obiectivă, detașată este cea care te va ajuta mai mult ca sigur să ajungi la rezultatele așteptate.

Citește și: Pacienții dificili – ce este de făcut?

2.     Mulțumește pacientului pentru feedback-ul primit – Ura naște și mai multă ură. Astfel, dacă încerci să oferi un răspuns pe un ton agresiv nu vei face altceva decât să înrăutățești lucrurile. De asemenea, mai târziu vei regreta mai mult ca sigur că ai reacționat nepotrivit. Tratează totul cu tact și acționează cu diplomație. Mulțumește-i așadar pacientului pentru critica primită, ascultă cu atenție ce are de spus și nu ezita să pui întrebări suplimentare pentru a clarifica situația. În plus, obstacolele întâlnite în carieră nu vor face altceva decât să îți ofere oportunități diverse de evoluție.

3.     Cere-ți scuze – Imediat după ce ai ascultat tot ce avea pacientul de spus, respiră adânc și expune-ți punctul de vedere. Asigură-te că elimini din discursul tău termenii tehnici și de specialitate pentru ca informațiile transmise să fie înțelese cu ușurință de interlocutor. Nu te grăbi să tragi concluziile. Într-o asemenea situație, e recomandat să porți un dialog civilizat cu cel care tocmai te-a criticat. De asemenea, asumă-ți responsabilitatea și recunoaște că ai greșit. Adresează-i pacientului scuzele cuvenite. De cele mai multe ori, pacienții care aleg să reacționeze agresiv o fac pentru că nu au primit suficientă înțelegere din partea cadrelor medicale.

Te-ar putea interesa și: Ce își doresc pacienții de la medici în 2022?

4.     Încearcă să rezolvi problema – A găsi rezolvarea unei situații tensionante poate deveni o adevărată provocare. Există foarte multe șanse să nu găsești alternativa potrivită, însă poți încerca. Colaborarea este mai mult decât necesară. Implică-te împreună cu pacientul în definitivarea unor soluții adecvate. Cu puțin efort, lucrurile se vor îndrepta. În cazul în care este nevoie, nu ezita să ceri ajutorul superiorilor.

5.     Păstrează legătura cu pacientul – Pentru a te asigura că este mulțumit de metoda de rezolvare pe care ai abordat-o. În plus, vei da dovadă de implicare, siguranță și profesionalism.

Ce faci dacă nu ești susținut/ă de echipă?

Nimic nu se compară cu eficiența lucrului în echipă, mai ales când intervin situații neprevăzute. Atunci când te afli în colectivul potrivit, vei primi întotdeauna sprijin din partea colegilor, chiar și în cele mai critice momente. Astfel, vei reuși să treci cu mai multă ușurință peste și să găsești soluțiile potrivite.

Contează, de asemenea și:

–   Atitudinea superiorilor – Oricât de mult ți-ai dori să transformi critica într-un lucru constructiv, nimic nu se va concretiza dacă nu vei avea suportul managerului.

–   Atmosfera generală din instituția medico-sanitară – Un ambient mereu tensionant nu va face altceva decât să te împingă să răspunzi cu răutate nemulțumirilor venite din partea pacienților. Vor interveni imediat frustrările, care te vor împiedica să te dezvolți frumos din punct de vedere profesional.

Citește și: Cum identifici un loc de muncă toxic?

Tocmai de aceea, devine mai mult decât necesar să îți alegi cu atenție jobul. MEDIjobs este cea mai mare platformă de recrutare din România. Este un loc conceput special pentru a-i ajuta atât pe medici, cât și pe cei care dețin instituții medicale și care vor să-și mărească echipa. Aici e vorba de relații profesionale win-win, menite să ofere avantaje pe termen lung. De asemenea, are la bază un mecanism de funcționare ingenios, care nu se aseamănă deloc cu cele utilizate de aplicațiile pentru joburi:

  • Ți se oferă soluții personalizate. Imediat după ce îți creezi contul, vei primi oferte de muncă în funcție de informațiile specificate de tine.
  • Găsești joburi pe diverse specializări, fie că e vorba de posturi pentru medici specialiști, de familie, stomatologi, asistenți sau farmaciști.
  • Ai garanția că vei găsi fix ceea ce căutai, ceea ce va exclude din start eventualele incidente neplăcute.

Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Concluzii

Criticile, mai ales cele adresate într-un mod agresiv, influențează semnificativ încrederea în forțele proprii și percepția de sine. Dacă ai ales domeniul medical, ar trebui să știi că situațiile neplăcute sunt firești și au un rol important în procesul de dezvoltare profesională. Tocmai de aceea, e indicat să acționezi cu calm, răbdare și profesionalism. O atitudine serioasă este cea care te va ajuta să gestionezi cu ușurință momentul. De asemenea, e important să-ți alegi cu grijă colectivul potrivit, care îți poate oferi suport ori de câte ori este nevoie.

Depășește-ți limitele și răspunde criticilor cu răbdare și seriozitate!

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment