Fire curioasă și creativă, privesc cu entuziasm comunicarea online. Cred în storytelling și puterea textelor care informează, captează și inspiră publicul.
Știm deja că oamenii apreciază medicii care își exercită meseria cu profesionalism și dăruire. Însă, potrivit unui studiu, atunci când evaluează calitatea îngrijirii medicale, pacienții au în vedere și alte calități precum compasiunea, personalitatea sau empatia. Cel mai important factor, potrivit sondajului, a fost considerat timpul pe care l-au petrecut cu medicul lor, inclusiv disponibilitatea acestuia de a răspunde la întrebări, de a le asculta preocupările și de a se asigura că au înțeles pe deplin diagnosticul sau procedura.
O comunicare bună între medic și pacient este esențială pentru fiecare consultație. Chiar dacă folosești termeni medicali, pacientul trebuie să înțeleagă cât mai bine cu ce se confruntă. Așadar, o bună comunicare înseamnă să vorbești „pe limba pacientului” și să te asiguri că a înțeles ceea ce i-ai spus și, de asemenea, să înțelegi la înțelegi la rândul tău motivul pentru care a venit la consultație și simptomele pe care le are. Nu uita să le spui pacienților clar ce proceduri au de urmat, să le explici cu răbdare și să te asiguri că au înțeles schema de tratament de urmat sau data următoarei consultații.
Potrivit unui studiu, capacitatea de comunicare a unui medic reprezintă elementul cheie al experienței pacientului în clinică. Pacienții care comunică bine cu medicii lor înțeleg mai bine problemele care îi afectează, care este tratamentul necesar pentru recuperarea lor și sunt mai cooperanți, iar aceste lucruri se transpun în rezultate mai bune pentru sănătatea lor.
Timpul acordat consultației este limitat la un interval scurt, de doar 15-20 de minute. În acest timp, medicul trebuie să afle cât mai multe informații despre starea de sănătate a pacientului său, să determine un diagnostic sau evoluția de urmat și să îl informeze corect pe acesta. Așadar, dincolo de profesionalism, pacienții apreciază atunci când sunt ascultați și înțeleși. Încearcă să acorzi timpul necesar fiecărui pacient și nu termina subit consultația dacă timpul alocat s-a terminat. Actul medical este mai important decât timpul de desfășurare, iar pacienții trebuie să aibă încrederea că li se va răspunde la toate întrebările pe care le au.
Citește și: Durata consultației: Cât timp ar trebui să petreci cu pacientul pentru cele mai bune rezultate?
Nu toți pacienții cer empatie din partea medicului care îi tratează. Sunt persoane care doresc doar informații utile și necesare care să îi ajute cu tratamentul. Alte persoane își doresc să fie înțelese, să știe că au pe cineva alături în lupta cu boala și văd în personalul medical un aliat sau chiar un prieten. Ca medic specialist, trebuie să te adaptezi la aceste situații. Cea mai bună relație între medic și pacient este atunci când acesta din urmă se simte înțeles. Abilitatea de a exprima empatie poate fi la fel de importantă ca abilitatea de a oferi un diagnostic corect.
Înainte ca un pacient să aibă încredere că medicul său îi poate oferi toate informațiile de care are nevoie și tratamentul corespunzător, acesta trebuie să se simtă auzit și respectat. Doctorii așteaptă 23 de secunde, în medie, apoi își întrerup pacienții, fapt ce duce la imposibilitatea de a colecta date relevante despre pacienți, dar și la o comunicare deficitară. Păstrează contactul vizual și pune întrebări, pentru a-l face pe pacient să se simtă înțeles. Acest lucru este valabil atât pentru consultațiile din cabinet, cât și pentru cele efectuate prin telemedicină.
Potrivit unui sondaj realizat în SUA, pacienții care au fost tratați cu respect au raportat un grad ridicat de satisfacție în ceea ce privește actul medical și au urmat indicațiile terapeutice.
Nu este deloc surprinzător că pacienții se așteaptă la onestitate din partea medicilor. Vor să știe diagnosticul și atunci când veștile nu sunt unele tocmai plăcute. De asemenea, fiecare doctor este supus greșelii. În cazul în care vi se întâmplă să aveți o eroare în stabilirea diagnosticului, onestitatea, transparența și compasiunea reprezintă cea mai bună cale de urmat.
Te-ar putea interesa și: Comunicarea în relația medic-pacient în vederea stabilirii diagnosticului corect
Pacienții apreciază un medic în care pot avea încredere, iar aceasta este câștigată atunci când medicul pune pe primul loc sănătatea pacientului, când construiește o relație bazată pe o bună comunicare și respectă toate standardele de îngrijire.
Confidențialitatea este o obligație a personalului medical – etică și, în același timp, legală – și este, așadar, foarte importantă pentru pacienți.
În Legea Drepturilor Pacientului din România, referitor la confidențialitatea medic-pacient sunt stipulate următoarele: „Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia”.
Citește și: Secretul profesional medical: ce reglementări și aspecte legale există și când poate fi divulgat
În Codul Internațional de Etică Medicală este prevăzut faptul că medicul „va respecta dreptul pacientului la confidenţialitate. Este etic să divulge informaţia confidenţială atunci când pacientul consimte la aceasta sau atunci când există un pericol sau o ameninţare iminentă la adresa pacientului sau a celorlalţi şi această ameninţare poate fi îndepărtată numai prin încălcarea confidenţialităţii.”
Pacienții vor să fie informați, să știe ce opțiuni au și să aibă toate explicațiile necesare înainte de a putea lua o decizie. Așadar, fie că vorbim de tratamente, intervenții chirurgicale sau analize suplimentare, este important ca medicii să își informeze pacienții pentru ca aceștia să aibă toate informațiile cu privire la opțiunile lor de tratament.
Pacienții nu vor să se simtă catalogați în funcție de vârstă, greutate sau alți factori generali. Deși aceste aspecte pot fi importante pentru diagnosticul final, pacienții vor ca medicul lor să demonstreze că îi ascultă înainte de a trage concluzii.
Te-ar putea interesa și: Pacienții din România au încredere în farmaciști și consideră sfaturile la fel de sigure ca în cabinetul medicilor
Pacienții nu se așteaptă ca un singur medic să poată rezolva toate problemele. Cu toate acestea, se așteaptă să fie îndrumați către un alt medic specialist sau primar, dacă este necesar, și doresc să vadă implicarea și recomandările medicului lor în acest proces.
În concluzie, relația medic-pacient este primordială în furnizarea de servicii medicale. Prioritatea medicilor constă în îngrijirea sănătății pacienților lor iar o comunicare bună, în concordanţă cu starea lor și cu posibilităţile lui de înţelegere, fac îngrijirea mai ușoară. Pacienții apreciază medicii care comunică deschis, sincer și dau dovadă de respect.
Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Fire curioasă și creativă, privesc cu entuziasm comunicarea online. Cred în storytelling și puterea textelor care informează, captează și inspiră publicul.