Cum sa desfasori un interviu de recrutare eficient in 5 pasi simpli

Cum sa desfasori un interviu de recrutare eficient in 5 pasi simpli

9 din 10 angajatori incep un proces de recrutare atunci cand au nevoie urgenta de un medic, un asistent medical sau orice alt tip de specialist in companie, in loc sa intuiasca nevoia si sa planuiasca acest proces important din timp. Cand exista o urgenta, deseori sunt sarite etape importante din cadrul unui interviu de recrutare eficient, iar, in consecinta, sansele ca acel candidat pe care ti-l doresti sa accepte oferta, scad dramatic.

Drept urmare, am decis sa listez etapele unui interviu de recrutare eficient, astfel incat, indiferent daca te afli intr-o situatie urgenta sau nu, sa poti apela la acest ghid.

Pasul 1: Pregatirea interviului

Inainte de a incepe efectiv interviurile, petrece 5-10 minute pentru a te gandi si stabili care sunt elementele pe care iti propui sa le prezinti in cadrul interviului si care sunt elementele pe care doresti sa le testezi la candidat, astfel incat sa te asiguri ca faci o alegere corecta.

Prezentarea ta trebuie sa fie scurta si sa se bazeze pe viziunea si valorile companiei. Daca acestea nu exista deja redactate, incearca sa te intorci in timp si sa iti dai seama de ce ai decis sa deschizi aceasta companie la inceput. Iti va fi usor astfel sa verbalizezi care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru companie.

In ceea ce priveste validarea candidatului, eu folosesc de regula un fisier cu urmatoarele categorii:

  • Profil educational si profesional: este important sa fi absolvit o anumita scoala sau facultate, sa fi avut experienta intr-un anumit domeniu sau pe o pozitie similara;
  • Profil psiho-social: ce tip de atitudine caut sa validez? Este important sa fie entuziast? Este important sa fie cumpatat si ferm? M-ar ajuta daca as identifica o persoana dinamica?
  • Relationare si comunicare: intotdeauna validez cat de bine comunica persoana din fata mea si relationeaza cu colegi sau superiori sau chiar prieteni de-a lungul timpului.

Pasul 2: Debuteaza interviul cu prezentarea ta si a companiei – primele 5min

Deseori angajatorii fac greseala de a incepe un interviu de recrutare direct cu intrebarile adresate candidatului, in loc sa inceapa cu prezentarea sa si a companiei. Mie de regula imi place sa incep cu urmatoarea fraza:

„Buna ziua si bun venit la MEDIjobs! Numele meu este Catrinel, sunt Co-Fondatorul si Managerul General al companiei, ma bucur sa petrecem urmatoarele 30 de minute impreuna in cadrul acestui prim interviu de recrutare. Sper ca ai gasit cu usurinta adresa/serviti un pahar de apa sau ceai? (intotdeauna permite 2-3min pentru o discutie libera, astfel incat si cei mai emotivi candidati sa se linisteasca).

Abia astept sa va cunosc si sa aflu mai multe despre dvs. , inainte insa va voi prezenta in doar cateva cuvinte cine este MEDIjobs si care a fost dezvoltarea noastra pana in acest moment (max. 2 min de prezentare, incearca sa umanizezi cat mai mult povestea).

MEDIjobs a fost un vis devenit realitate. In urma cu cativa ani, in Mai 2015, ma confruntam cu probleme mari de a recruta medici si asistenti medicali, si asa am hotarat sa fiu prima care vine cu o solutie in acest sens. Dupa doar cateva luni, in August 2015, am reusit sa inregistrez compania alaturi de cei 2 parteneri ai mei si sa lansam proiectul pe piata. Sunt convinsa ca ceea ce ne face speciali este determinarea cu care ne propunem sa ajutam fiecare clinica si fiecare client sa isi intregeasca echipa, pentru ca stim ca numai asa se pot dezvolta, pot fi mai productivi, si pot ajuta mai departe pacientii prin serviciile lor. In momentul de fata, suntem in cautarea unui nou co-echipier entuziast (programare comportamentala) care sa contribuie la implementarea acestei viziuni.

Acum, va invit sa imi povestiti despre dumneavoastra, pentru a intelege daca suntem compatibili – atat dvs. cu noi, cat si noi cu dvs., si, in caz pozitiv, vom merge mai departe cu detalierea postului si a oportunitatii de dezvoltare profesionala din cadrul companiei noastre.”

Restul de 25 de minute le puteti petrece adresand lista prestabilita de intrebari pentru a valida elementele care va intereseaza.  

Pasul 3: Evaluarea candidatului

Multi manageri se concentreaza cel mai mult pe experienta si competentele profesionale (care sunt necesare unei bune functionari operationale) si prea putin pe trasaturi de personalitate, in pofida faptului ca studiile au demonstrat ca cele din urma sunt cele ce influenteaza in cea mai mare masura performanta candidatului in companie si in cadrul echipei.

Provocarea mea este urmatoarea: Cunoaste omul din spatele CV-ului

Ceea ce eu fac de regula este sa le adresez urmatorul set de intrebari pentru a indemna candidatul sa vorbeasca despre sine: “Spune-mi despre tine in afara lucrurilor notate in CV. Care sunt activitatile pe care le-ai intreprins pe parcursul experientei profesionale? Ce ti-a placut cel mai mult sa faci? Ce nu ti-a placut deloc? Iti amintesti care a fost cea mai fericita zi la actualul locul de munca? Dar cea mai nefericita? Ce ti-ai dori sa obtii printr-o noua colaborare, diferit de cea actuala?”

Pasul 4: Finalul interviului – Explica foarte clar care sunt pasii urmatori

Ca si candidat, una dintre cele mai frustrante situatii dupa un interviu de recrutare este aceea in care nu stii sa apreciezi cum a decurs discutia, care sunt urmatorii pasi sau ce ar trebui sa faci tu.

Recomandarea mea este, odata ce ai testat si validat toate elementele de interes, pastreaza 3 minute pentru explicarea urmatorilor pasi. Puteti folosi urmatoarea fraza:

“Doamna/domnule Dr….., va multumesc foarte mult pentru timpul acordat in cadrul acestui interviu de recrutare si interesului acordat companiei noastre. Asa cum probabil stiti, noi suntem in plin proces de recrutare, de aceea urmatoarele 2 zile (mentioneaza timpul necesar, dar nu mai mult de 3 zile de la cea a interviului pentru ca de regula candidatii merg si ei la mai multe interviuri) ni le vom petrece discutand si cu alti potentiali candidati pentru acest post. Ca un prim feedback, apreciem la dvs…….si vom avea in vedere acest lucru pe parcursul urmatoarelor zile. Pasii urmatori sunt urmatorii:

  • Dupa cele 2 zile, asta insemnand pe 9 Decembrie 2017 (fiti foarte precisi cu data la care veti reveni cu urmatorul contact), voi reveni catre dumneavoastra cu un email/telefon in care veti primi raspunsul nostru;
  • In cazul in care acesta este pozitiv si dumneavoastra acceptati o colaborare, va voi invita la inca o intalnire cu managerul/la o zi de proba/la  prezentarea ofertei financiare finale.

Pasul 5: Dupa interviu – Trimite oferta in maxim 24h de la raspunsul pozitiv

O alta greseala des intalnita este intarzierea transmiterii ofertei de colaborare. Ideal, aceasta oferta se trimite la 24h dupa validarea interesului de colaborare pentru ambele parti, pentru a capta entuziasmul candidatului din timpul interviului. Cu cat se transmite mai tarziu, cu atat interesul lui scade, uita elementele care i-au placut la interviu, este defocusat de alte interviuri la care participa sau de pareri ale prietenilor, rudelor sau colegilor.

Mai mult decat atat, foloseste un format profesional al ofertei. Numai in baza acestui document oficial candidatul isi va putea da demisia la locul actual de munca si veti securiza colaborarea in cazul in care data de incepere are loc peste mai mult de 2 saptamani.

Daca iti doresti template-ul Gratuit de ofertare, te invitam sa descarci colectia de documente puse la dispozitie de MEDIjobs aici. Pe langa template-ul de oferta, vei gasi si modele de cereri necesare in administratia resurselor umane in domeniul medical. 

In acelasi timp, daca exista o nevoie de recrutare in clinica ta si simti ca nu ai timp sa dedici pentru gasirea persoanei potrivite, nu ezita sa imi scrii sau sa iti completezi nevoia de recrutare direct in contul tau de pe MEDIjobs.ro pentru a rezola aceasta problema in maximum 14 zile. Mult succes si pe saptamana viitoare!

Despre Autor

Catrinel Hagivreta

Facebook Comment