Cum comunici cu candidații respinși la interviu | 10 practici de urmat

Cum comunici cu candidații respinși la interviu | 10 practici de urmat

Una dintre cele mai importante etape în procesul de recrutare este oferirea de feedback. Imediat după interviul de angajare, candidații așteaptă cu interes un semn din partea angajatorilor. De cele mai multe ori însă în cazul unui răspuns negativ persoanei căreia a aplicat pentru post nu i se mai comunică nimic. Este un obicei prezent în mai toate companiile care nu face altceva decât să afecteze atât încredere de sine a candidaților, cât și renumele firmei. Mulți îl numesc ghosting, tocmai pentru legătura brand-posibil angajat este întreruptă brusc, fără niciun fel de explicație. Principalele motive pentru care încă este o tehnică extrem de folosită este lipsa timpului sau pur și simplu dorința de a evita situațiile tensionate.

Transparența împachetată în profesionalism ar trebui să fie deviza oricărui specialist în resurse umane. Nimeni nu vrea să audă vești proaste, mai ales când e vorba de aplicarea pentru un nou job. Însă, ar fi mai eficient să oferi feedback sincer candidaților care s-au arătat interesați de oferta de muncă. Este o alegere care le va oferi șansa să-și reevalueze abilitățile, dar și să ia în calcul posibilitatea de a aplica din nou în viitor.

Bineînțeles că a comunica cu cei care tocmai au fost respinși nu este deloc o treabă ușoară. Ar trebui să împachetezi totul în așa fel încât să nu creezi disconfort. Feedback-ul ar trebui să fie constructiv, nu să ofenseze persoana. Însă, nu trebuie să îți faci griji.

Citește și: 15 indicatori de feedback pozitiv pentru un candidat de top

Iată 10 practici pe care ar trebui să le urmezi pentru a comunica eficient cu cei respinși la interviu:

1. Nu lua decizii pe repede-înainte

Indicat este să comunici rezultatul candidatului în maximum două zile de la interviu. Analizează obiectiv fiecare etapă a interviului. Ia în calcul toate detaliile, de la ținută și tonul vocii până la felul în care a întreținut dialogul. Imediat după ce ai căpătat o perspectivă mai nuanțată asupra candidatului e recomandat să îl suni și să îi oferi răspunsul.

2. Spune adevărul

Chiar dacă va fi respins, candidatul va aprecia mai mult ca sigur sinceritatea și profesionalismul de care vei da dovadă. Nu încerca să invoci motive neadevărate doar pentru a nu-i răni orgoliul. Oferă argumente palpabile și exemple relevante. Trasează-i principalele greșeli pe care le-a făcut la interviu. Îl va ajuta enorm să își îmbunătățească abilitățile, fie că e vorba de scrierea CV-ului sau prezentarea propriu-zisă. De asemenea, e foarte important să nu menționezi niciun aspect care are legătură cu viața personală a candidatului.

3. Invită candidatul la o întâlnire față în față

Dacă timpul este de partea ta ar fi frumos să stabilești o întâlnire cu candidatul respins. Nu te rezuma doar la un răspuns scurt pe mail sau un telefon de complezență. În cazul în care totuși programul tău este prea încărcat încearcă să oferi toate detaliile care au generat o asemenea situație. De asemenea nu ezita să răspunzi eventualelor întrebări primite și să lămurești posibilele nelămuriri din partea candidatului. Este o dovadă de respect și bun simț. În recrutare nu e vorba doar de ierarhii, ci și de empatie și înțelegere.

Te-ar putea interesa și: Cum să faci corect onboarding-ul noilor angajați

4. Adoptă un ton prietenos

Încearcă să creezi o atmosferă plăcută, care să ofere siguranță și încredere candidatului. Începe convorbirea prin a-i mulțumi pentru participarea la interviu. Mizează pe o comunicare nonformală și transformă întâlnirea într-un schimb de experiențe, care să îl ajute pe viitor. La final, dezamăgirea persoanei din cauza respingerii se va estompa încetul cu încetul.

5. Oferă sfaturi prețioase

Gândește-te numai cum te-ai simți tu dacă după un interviu plin de emoții ai primi un răspuns sec. Nu lăsa loc de interpretări. Imediat după ce i-ai explicat pe îndelete motivul pentru care a fost respins încearcă să îi expui și câteva sfaturi. Părerea unui specialist contează, mai ales când te afli la început de drum și nu știi exact cum să te vinzi așa cum trebuie în fața angajatorilor. Spune-i așadar câteva secrete din industrie sau câteva tips and trick-uri despre gestionarea unui interviu.

6. Nu face comparații între candidați

Fiecare potențial candidat este special în felul său. Tocmai de aceea nu ar trebui să îi compari între ei sau să le dai detalii despre performanțele acumulate de ceilalți. Păstrează confidențialitatea și prețuiește orice posibilă resursă pentru compania ta.

Citește și: Top motive pentru care specialiștii medicali își părăsesc angajatorii

7. Nu judeca omul după rezultatele pe care le-a acumulat

Nu mustra candidații care au fost respinși din cauza rezultatelor slabe la testele preliminare. Nu încerca să vorbești foarte mult despre punctajul acumulat sau despre erorile pe care le-au făcut. Este important să dai dovadă de înțelegere, indiferent de situație. În cazul în care este nevoie sau candidatul își dorește poți să-i faci legătura cu cei care i-au corectat testul și au oferit punctajul final.

8. Evită pe cât se poate stereotipurile

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face atunci când comunici rezultatele unui candidat este să te ghidezi după etichete sau stereotipuri. De asemenea, încearcă eviți clișeele sau propozițiile spuse doar de dragul de a întreține conversația.

9. Nu încerca să întreții discuțiile în contradictoriu

Este foarte posibil ca persoana să nu reacționeze tocmai bine atunci când se va confrunta cu un refuz. În asemenea situații este recomandat să îți păstrezi calmul și să tratezi totul cu profesionalism. Până la urmă, o veste de genul nu este tocmai îmbucurătoare. Însă, nu încerca să îi alimentezi supărarea.

Vezi și: Răspuns negativ după interviul de angajare | Ce trebuie să faci

10.  Informează-l cu privire la alte oportunități de angajare

Chiar dacă nu a primit jobul pe care și-l dorea, candidatul va fi cu siguranță încântat să afle despre noi oportunități de angajare. Poți chiar să îi propui alte posturi din firma ta, în cazul în care se potrivește. Sau, îi poți sugera că ar putea deveni în viitor opțiunea ideală pentru poziția pentru care a aplicat dacă alege să se perfecționeze.

Cum poți ajunge la candidatul ideal din prima?

A comunica vești proaste nu este deloc plăcut. De asemenea, nu este deloc satisfăcător să vezi că niciun candidat nu se potrivește postului disponibil. Totuși, există câteva soluții pe care le poți aborda în cazul în care vrei să ajungi din prima la persoanele potrivite:

·   Stabilește foarte clar prioritățile – Trasează portretul candidatului ideal și păstrează tiparul de fiecare dată când stabilești un interviu.

·   Scanează atent CV-urile – Analizarea CV-urile se face de obicei pe repede-înainte. Într-adevăr poate deveni o muncă mult prea obositoare în cazul în care primești zeci de CV-uri. Însă, încearcă să citești cu atenție informațiile care te interesează în mod special.

Citește și: La ”vânătoare” de medici: Unde, când și cum să începi headhunting-ul dacă vrei să găsești cei mai buni practicieni

·   Optează pentru platforme specializate – Procesul de recrutare a devenit floare la ureche de când cu dezvoltarea platformelor dedicate. MEDIjobs se numără printre cele mai apreciate opțiuni în domeniul medical, tocmai datorită eficienței sporite de care dă dovadă. Angajezi specialiști medicali? Creează un cont de companie, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

Concluzii

Refuzul din partea unei companii nu este deloc o veste plăcută pentru candidat. Totuși, nici persoanei care se ocupă de recrutare și care trebuie să comunice rezultatul nu îi este tocmai ușor. Poate ți se poate părea mult mai convenabil să nu mai spui nimic și să lași persoana să își dea seama singură de răspuns. Însă, nu e deloc drept și nici nu dă dovadă de profesionalism și responsabilitate. Sfaturile de mai sus te vor ajuta mai mult ca sigur să gestionezi cu ușurință comunicarea cu cel care a fost respins. Însă, pentru a evita pe cât se poate candidații nepotriviți devine mai mult decât necesar să optezi pentru variante digitalizate, care funcționează pe bază de algoritmi, așa cum este MEDIjobs.

Alege inteligent și bucură-te de candidații la care sperai de mult!

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment