Centrele pentru arși mai au de așteptat. Termenul de construire, prelungit până în 2025

Centrele pentru arși mai au de așteptat. Termenul de construire, prelungit până în 2025

La 7 ani după incendiul de la Colectiv, România încă mai are de așteptat până când va avea centre pentru marii arși. Termenul care viza pregătirea spitalelor pentru îngrijirea pacienților cu arsuri a fost amânat. Potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății publicat în Monitorul Oficial, termenul a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2025. Inițial, unitățile sanitare ar fi trebuit să fie pregătite până în data de 18 mai 2022. 

Acest lucru înseamnă că nici în următorii trei ani, România nu va avea centre pentru marii arși, pentru care autoritățile spun că au făcut demersuri de la incendiul din Clubul Colectiv. 

Ce spune legea 

Ordinul Ministerului Sănătății publicat în Monitorul Oficial în luna mai 2017 spune că trebuie organizate structuri care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavului cu arsuri pe trei tipuri de competență: centrul pentru arși, unitatea funcțională pentru arși și compartimentele pentru arși. La acel moment, ministru al Sănătății era Florian Bodog. 

Aceeași sursă spune că unitățile care îngrijesc pacienții cu arsuri au obligația să se organizeze în termen de 5 ani pentru a respecta toate prevederile din respectivul ordin. Asta înseamnă că toate spitalele care îngrijesc pacienții cu arsuri trebuie să se asigure că dețin cele necesare și că se încadrează în cerințele cerute de lege.

Citește și Peste 90% din angajații serviciilor de ambulanțe vor să fie în subordinea Ministerului Sănătății, nu MAI

Ultimele modificări 

Însă, în data de 3 mai (publicat în Monitorul Oficial pe 9 mai) a fost emis un nou ordin de ministru care amână termenul limită de 5 ani.

„Termenul prevăzut la art. 12 din Ordinul ministrului sănătății nr. 476/2017 privind organizarea și funcționarea structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavilor cu arsuri, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 371 din 18 mai 2017, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2025”, se arată în Ordin.

Modificarea termenului limită a fost adoptată deoarece, potrivit motivării Ministerului Sănătății, „până în prezent nu există la nivel național nicio structură spitalicească care să corespundă condițiilor prevăzute pentru centrul de arși, se propune prorogarea termenului de conformare pentru unitățile sanitare care asigură asistența medicală pentru pacienții cu arsuri până la data de 31.12.2025”.

De asemenea, referatul de aprobare mai arată că, ținând cont de faptul că din data de 18 mai, pacienții cu arsuri grave trebuie internați în centrele de ari, iar unitățile funcționale „se vor afla în imposibilitatea de a trata această categorie de pacienți, opinăm că este imperios necesar publicarea în regim de urgență a termenului de conformare mai sus menționat”.

Te-ar putea interesa și Studiu: România are nevoie urgentă de peste 50.000 de asistenți medicali

Cum este definit „centrul pentru arși”

Potrivit descrierii oficiale, un centru pentru arși are cel mai înalt nivel de competență în ce privește îngrijirea bolnavului cu arsuri. În astfel de centre este asigurat tratamentul complex pentru acești pacienți, precum și monitorizarea tratamentului într-un alt spital din județul de domiciliu, dacă este cazul. 

Centrul pentru mari arși este organizat în mod normal în cadrul unor spitale de urgență care dețin resursele umane și materiale necesare. Aici ar trebui să existe un compartiment de anestezie terapie intensivă (ATI), cu un număr de paturi cuprins între 5 și 7 paturi de tip terapie intensivă (TI) pentru pacientul critic, un număr de paturi cuprins între 5 și 7 paturi de tip terapie intermediară și îngrijire postoperatorie (TIIP) pentru pacientul care a depășit faza critică și un compartiment de minimum 5 paturi chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă (arși). Pe lângă acestea, legea spune că trebuie să existe și paturi pentru spitalizare de zi și cabinet de consultații, cu circuite separate. Tot aici pot avea loc și activități de învățământ și cercetare. 

Cum este definit „compartimentul pentru arși”

Această structură este una cu nivel de competență minimă ce asigură servicii pentru pacienții cu arsuri de gravitate redusă. 

Cum este definită „unitatea funcțională pentru arși”

Unitatea pentru arși este o unitate cu nivel de competență medie în sistemul de îngrijire a arsurilor. Aici este asigurat tratamentul pacienților cu arsuri de gravitate medie, precum și monitorizarea continuității îngrijirilor la domiciliu, dacă este cazul. 

Sunt mai puține paturi prevăzute în cadrul acestei structuri, însă dacă se impune, numărul acestora poate crește. Unitatea funcțională pentru arși are, de asemenea, acces la o sală de operații cu dotările necesare. 

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment