Sezonul estival și-a intrat deja în drepturi – ceea ce înseamnă că vacanța e foarte aproape. În scurt timp vei uita de agitația de pe holurile spitalelor și te vei putea bucura de timp prețios alături de cei dragi. Până atunci, însă, trebuie să te gândești cum poți trasa eficient sarcinile în așa mod încât să nu ajungi la epuizare. Concediul de vară nu vine neapărat numai ca o ușurare, ci presupune și organizarea programului în așa fel încât responsabilitățile să fie delegate în mod echilibrat. Din postura de manager de clinică sau spital, lucrurile devin și mai complicate. Chiar și o zi petrecută departe de centrul medical poate veni cu multe provocări atât pentru tine, cât și pentru cei rămași să ducă la bun sfârșit activitățile de lucru.
Concediul de vară reprezintă o oportunitate numai bună de a uita de stresul și dificultățile profesionale. Totuși, pentru majoritatea cadrelor medicale, vacanța oferă stres, griji suplimentare și sentimente de neliniște. Din prisma faptului că pentru mulți datoria față de profesie este mai presus de orice, nu se pot bucura cu adevărat de timpul petrecut departe de spital. De asemenea, organizarea făcută pe grabă înaintea vacanței nu face decât să sporească riscul de apariție a situațiilor neprevăzute.
Adevărul este că nimeni nu te învață cum să te deconectezi de forfota locului de muncă. Nimeni nu îți spune cum să pui pe stop poveștile pacienților aflați în suferință sau problemelor administrative. Să fii manager medical și în același timp turist pasionat de călătorii devine o provocare destul de greu de gestionat. Totuși, există câteva sfaturi care te vor ajuta să te pregătești așa cum trebuie pentru concediul de vară. Descoperă mai jos tot ce trebuie să știi despre delegarea sarcinilor și organizarea vacanței.
Citește și articolul despre Cum să stai departe de telefon în vacanță
Ce trebuie să faci înainte de a merge în concediu?
Chiar dacă vacanța de vară este despre libertate, flexibilitate și momente unice, nu trebuie să scapi din vedere importanța organizării. Nu uita că faci parte dintr-o industrie expusă adesea situațiilor urgențe și momentelor neprevăzute. Tocmai de aceea, există câteva aspecte pe care trebuie să le bifezi înainte de a merge în concediu și anume:
- Planifică în detaliu fiecare activitate – Poți începe prin a te gândi ce ți-ar plăcea să faci în vacanță. Trasează câteva obiective specifice și alocă timp pentru fiecare dintre ele. Concediul pe care îl așteptai de mult trebuie să-ți ofere posibilitatea de a experimenta lucruri noi.
- Plănuiește alături de familie – Implică-ți familia în organizarea concediului. Să alegi alături de cei mici destinația sau să vă gândiți împreună la lucrurile pe care le puteți face în vacanță va fi destul de distractiv. În plus, nu vei mai simți presiunea de a face totul pe cont propriu.
- Organizează-ți bagajele – Un lucru destul de complicat, mai ales dacă pleci alături de familie o perioadă îndelungată. Eventual, pentru a-ți fi mai ușor, fă o listă cu cele mai importante lucruri care trebuie neapărat să se regăsească în bagaje. Alege-ți inclusiv traseele pe care vrei să le parcurgi și obiectivele turistice de interes pentru călătoria ta.
- Anunță din timp colegii – În mod evident, concediile sunt planificate în așa fel încât fluxul activităților din spital sau clinică să nu aibă de suferit. Totuși, indiferent de ce ar interveni, încearcă să nu te răzgândești pe ultima sută de metri. De asemenea, e indicat să nu îți iei concediu atunci când activitățile de pe ordinea de zi devin din ce în ce mai solicitante. Când în joc sunt implicate vieților oamenilor, gândurile de vacanță pot să mai aștepte.
- Deleagă responsabilitățile – Gândește-te la persoanele care îți pot prelua sarcinile în timp ce ești în concediu și propune-le să-ți țină locul. Oferă-le instrucțiuni clare despre pacienții pe care îi vei lăsa în îngrijirea lor sau despre lucrurile administrate care trebuie rezolvate. Asigură-te, de asemenea, că au toate informațiile de care au nevoie pentru a-și derula cu ușurință responsabilitățile.
- Alege un mod special de a comunica în caz de urgențe – Stabilește o modalitate eficientă de comunicare cu echipa în caz de urgențe sau situații critice care pot necesita intervenția ta în timpul concediului. Poate fi un număr de telefon sau o adresă de e-mail la care poți fi contactat în situații deosebite.
- Relaxează-te așa cum se cuvine – În cele din urmă, încearcă să lași în urmă problemele de la locul de muncă. E ideal să mergi în vacanță cu mintea eliberată de stres și emoții negative. Adoptă o atitudine pozitivă și relaxată – nimic nu poate merge rău cu un asemenea mindset. În caz contrar, nu te vei bucura deloc de farmecul concediului de odihnă.
Vezi aici mai multe despre Concediul de odihnă | Cum îl acorzi corect și ce spune legislația
Lucruri pe care trebuie neapărat să le încerci în concediu
Planificarea eficientă a concediului nu este deloc o treabă ușoară. Însă, odată realizată corespunzător vei avea parte de vacanța la care ai visat dintotdeauna.
Iată doar câteva lucruri pe care trebuie neapărat să le încerci în concediu, mai ales dacă ești manager medical:
- Practică un hobby – De când nu ai mai avut timp pentru tine și pasiunile tale? A venit momentul să uiți de problemele întâlnite adesea în spital și să te încarci cu energie bună. Fă ceea ce îți place, fie că e vorba de practicarea unui sport sau a unor activități creative. De asemenea, e recomandat să încerci lucruri noi, să ieși din zona de confort și să-ți pui la încercare limitele. Un asemenea exercițiu te va ajuta și în cariera medicală.
- Petrece mai mult timp cu familia – Concediul de odihnă devine o oportunitate numai bună de a te revanșa față de cei pe care îi iubești cel mai mult. Împărtășiți experiențe, idei și bucurați-vă de timpul pe care îl aveți.
- Explorează noi destinații de călătorie – Folosește-ți timpul liber pentru a-ți planifica și a-ți organiza o vacanță sau o excursie într-un loc pe care dorești de mult timp să-l vizitezi. Călătoriile pot fi o modalitate excelentă de a te deconecta și a-ți reîncărca bateriile. Poate fi o drumeție montană, un city-break sau o excursie într-o țară exotică. Nu contează ce alegi – important este să îți placă.
- Conectează-te cu natura – Este o idee excelentă pentru a lăsa în urmă energiile negative și poveștile tumultoase ale pacienților bolnavi. Mersul cu cortul poate fi o alegere inspirată în asemenea situații. Să stai departe de agitația orașului pentru câteva zile îți va oferi posibilitatea de a trăi experiențe de neuitat.
- Alocă timp pentru a nu face nimic – E perfect normal ca vacanța ta să fie presărată și de câteva momente liniștite, în care să te relaxezi. Uită-te la serialul preferat, lenevește pe canapea și fă lucrurile de care nu ai mai avut timp. Nu trebuie neapărat să fii productiv/ă și în concediu.
Concluzii
Vacanța de vară este foarte aproape și dacă vrei să te bucuri din plin de ceea ce îți place trebuie să-ți organizezi eficient timpul. Ca manager în industria medicală poate fi destul de greu să uiți de responsabilitățile menționate în fișa postului. Însă, cu o planificare adecvată vei avea parte de un concediu inedit.
Trasează-ți cu atenție activitățile, deleagă responsabilitățile și încarcă-te cu energie pozitivă. Urmează sfaturile de mai sus și revino cu forțe proaspete la muncă!
Angajezi specialiști medicali? Creează un cont de companie, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.
Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.