Indiferent de cât de bine a decurs discuția din cadrul unui interviu de angajare sau de cât de pregătit ai fost la un interviu, nu toate interviurile vor fi urmate de un răspuns pozitiv. „Îți mulțumim pentru timpul acordat la interviul organizat de compania noastră. De această dată am decis să alegem un alt candidat pentru această poziție, cu un profil mai apropiat de cerințele postului” – cu siguranță te-ai regăsit măcar o dată în situația de a primi în urma unui interviu de angajare un asemenea răspuns. Nu ai de ce să fii dezamăgit în urma primirii unui răspuns negativ, important este să înveți să transformi o respingere într-o oportunitate.
În primul și primul rând, trebuie să înțelegi că selectarea unui anumit candidat nu are la bază numai motive obiective care țin strict de pregătirea sau experiența acestuia în câmpul muncii. De multe ori, recrutorii sau managerii de resurse umane aleg să își îndrepte atenția către anumiți candidați cu care au simțit o conexiune mai apropiată.
Faptul că ai fost respins în urma unui interviu nu înseamnă sub nicio formă că nu ești bine pregătit din punct de vedere profesional sau că experiența ta acumulată de-a lungul anilor nu este relevantă pentru un anumit post. Poate că nu te-ai potrivit structurii echipei deja existente în acea organizație sau culturii organizaționale a companiei, poate că așteptările tale salariale au fost mai mari decât bugetul companiei la care ai aplicat. Totodată, nu este exclus ca angajatorul să își fi dat seama că planurile tale de carieră nu corespund cu ceea ce îți poate oferi organizația în cadrul căreia ți-ai dorit să lucrezi.
Așadar, nu ai de ce să percepi negativ un răspuns de respingere pe care l-ai primit în urma unui interviu de angajare. Este drept, poate că era un job la care visai de multă vreme și la care simțeai că ai putea face față cu brio, însă lucrurile nu pot să meargă întotdeauna numai așa cum îți dorești tu. Prin urmare, încearcă să vezi partea pozitivă a lucrurilor, interviul la care ai participat te-a ajutat să întâlnești oameni noi și să acumulezi un plus de experiență. Una peste alta, un răspuns negativ nu trebuie privit ca o descurajare, ci ca o etapă de pregătire pentru o noua oportunitate care va apărea în viitor.
Citește și: Cum te promovezi eficient la interviu dacă nu ai experiență?
Vorbim în rândurile următoare despre câteva aspecte de care un candidat ar trebui să țină cont dacă își dorește să gestioneze corect un răspuns negativ primit din partea angajatorului în urma unui interviu de angajare!
Cere feedback de la angajator
În mod ideal, angajatorii oferă feedback tuturor candidaților care au susținut un interviu de angajare pentru un anumit post, indiferent dacă au fost sau nu selectați. O bună parte dintre companiile de top au conștientizat deja că trebuie să facă tot ce le stă în puteri pentru a își întări brandul de angajator, iar un simplu feedback oferit candidaților neselectați după un interviu de angajare poate consolida imaginea companiei.
Din păcate însă, lucrurile nu stau întotdeauna așa, unele organizații preferând să îi ignore pe aplicanții care nu au fost selectați pentru un anumit job în urma interviului. Totodată, unii recrutori se tem la rândul lor de feedback-ul negativ venit din partea candidaților pe care îi anunță că nu au fost selectați pentru un anumit post, mulți dintre ei considerând răspunsul venit în urma interviului de angajare un atac personal. Astfel, nedorind să dea naștere la niște discuții complet neproductive și neprofesioniste, mulți recrutori preferă să ignore cererile de feedback venite din partea candidaților.
Te-ar putea interesa și: Interviul de angajare – care sunt cele mai dificile întrebări și cum să răspunzi
Nu trebuie însă să îți fie teamă să ceri feedback de la angajator în urma unui interviu de angajare în urma căruia ai primit un răspuns nefavorabil, în special atunci când tu consideri că te-ai descurcat foarte bine la interviu și că ai putea fi un candidat potrivit pentru postul respectiv. Numai în acest fel vei putea afla dacă există diferențe majore între percepțiile tale și ale recrutorilor de angajare. Un feedback constructiv, chiar și atunci când este de natură negativă, te va ajuta să te repoziționezi și să realizezi ce nu a fost în regulă și care sunt aspectele la care mai trebuie să lucrezi.
Cum poți face asta?! Nimic mai simplu, trebuie doar să contactezi recrutorul sau managerul de resurse umane cu care ai susținut interviul de angajare. „În ciuda faptului că sunt dezamăgit că nu am fost selectat pentru postul la care am aplicat, aș aprecia un feedback sincer din partea dvs., în special în măsura în care îmi doresc ca în viitor să ajungem să lucrăm împreună” – așa ar putea suna un mesaj prin care ceri feedback în urma unui răspuns negativ venit în urma unui interviu de angajare.
Atunci când procedezi astfel ia în considerare însă că un feedback negativ poate fi descurajator în anumite situații. Încearcă totuși să asculți ce are de spus recrutorul care te-a refuzat și să nu ai o atitudine ostilă față de acesta, chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce ți se spune. Feedback-ul pe care îl primești trebuie privit drept un instrument de evoluție și de perfecționare în vederea susținerii unor prestații mai bune la următoarele interviuri de angajare.
Elimină problemele semnalate în feedback-ul primit
În special atunci când simt că au în fața lor un candidat profesionist, recrutorii sau managerii de resurse umane tind să ofere un feedback detaliat dacă acest lucru le este cerut. Ascultă cu atenție ceea ce ți se spune și încearcă să îți dai seama ce ai de făcut pentru a elimina problemele semnalate.
Totodată, încearcă să refaci în minte interviul pe care l-ai susținut, acest lucru urmând să îți ofere posibilitatea de a îți evalua modul în care ai performat. Mai mult ca sigur vei găsi și anumite aspecte la care îți vei da seama singur că mai ai de lucrat pentru a le îndrepta în vederea susținerii interviurilor viitoare.
Citește și: La ce întrebări să te aștepți în timpul interviului de angajare, ca asistent medical: 56 exemple de întrebări
Lasă loc de “bună ziua”
Este cu atât mai important să tratezi în mod profesionist primirea unui feedback negativ din partea angajatorului cu cât mai mult ca sigur că îți dorești să lași deschise căile comunicării cu compania pentru care ți-ai fi dorit să lucrezi. Nu se știe niciodată când aceeași companie va scoate la concurs un alt post care te-ar putea interesa!
Dacă ai primit un e-mail prin care ai fost anunțat că ai fost respins sau că a fost ales un alt candidat, răspunde cât mai curând într-un mod cât se poate de profesionist. Chiar dacă nu ai obținut postul pe care ți-l doreai, s-ar putea ca acea companie să te vadă în continuare ca pe un candidat puternic, cu experiență, care ar putea fi luat în considerare pentru o angajare viitoare. Exprimă-ți recunoștința pentru oportunitatea de a susține un interviu de angajare în cadrul organizației respective și menționează pe scurt dezamăgirea de a nu primi postul. Totodată, transmite-i recrutorului că ești încă deschis la alte poziții care ar putea apărea în viitor în cadrul companiei!
Te-ar putea interesa și: Întrebări pe care să le pui la finalul interviului de angajare pentru a face o impresie bună
Luați o scurtă pauză
Dacă tocmai ai primit un răspuns nefavorabil în urma interviului susținut pentru un post pe care ți-l doreai mult de tot, poate că nu ar fi o idee rea să iei o scurtă pauză. Sigur, nu spunem să pleci în vacanță sau să nu te mai prezinți la interviurile deja programate! Îți recomandăm însă numai să te oprești pentru o zi sau două din toată această goană astfel încât să îți poți reveni din șoc și să te detașezi de toate emoțiile pe care le-ai trăit după respingere. După o scurtă pauză nu este deloc exclus să vezi cu totul altfel întreaga situație și să realizezi ce ai de făcut pentru interviurile următoare!
Îți dorim mult succes în căutarea noului loc de muncă!
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Îmi plac provocările și sunt cel mai fericit atunci când călătoresc și am șansa de a cunoaște oameni și locuri noi. Nu am studiat jurnalismul, însă mi-a plăcut dintotdeauna să scriu și să ofer informații utile celor din jur. Încerc să prezint într-o manieră accesibilă lucruri pe care și eu le caut, oferind explicații și răspunsuri simple la întrebări esențiale.