Țara noastră are un deficit cronic de medici neonatologi, această specializare înregistrând cel mai mare procent de posturi vacante, se arată într-o anchetă realizată de organizația Salvați Copiii.
România ocupă un loc fruntaș în clasamentul statelor din Uniunea Europeană în privința ratei mortalității infantile (primul loc este disputat cu Bulgaria). Acest lucru este în strânsă legătură cu faptul că există un deficit acut de neonatologi, specializare care, raportat la posturile ocupate, înregistrează cel mai mare procent de posturi vacante: 40% (date culese pentru anul 2021).
În paralel, vechimea medie exprimată în ani pentru echipamentele de care medicii neonatologi au nevoie este de 8 ani, în condițiile în care, potrivit Salvați Copiii, aparatura medicală de ultimă generație face o diferență crucială în privința salvării nou-născuților prematuri sau cu afecțiuni medicale grave. Necesarul mediu, exprimat pe unitate sanitară este cel mai ridicat în cazul pulsoximetrelor (6), pompelor de perfuzie (4), monitoarelor – ECG, respirație, Sp02, temperatură, NIBP cu posibilitatea de înregistrare (4), aspiratoarelor și sondelor de aspirație nou-născuți (4).
De asemenea, vechimea medie pentru echipamentele necesare specializării obstetrică este de 11 ani, iar necesarul mediu, exprimat pe unitate sanitară este cel mai ridicat în cazul truselor de asistat nașteri fiziologice (6), surselor permanente de oxigen (6), sondelor entotraheale (4) și pulsoximetrelor (4).
Potrivit aceleiași surse, postul de asistent social reprezintă a doua poziție, din perspectiva procentului de locuri vacante (33%). Asistentele medicale de terapie intensivă neonatală au nevoie de formare desfășurată pe parcursul a mai multor ani, în prezent nefiind un număr suficient de angajați pe aceste poziții, raportat la numărul de pacienți și la gravitatea cazurilor.
Vezi aici care sunt atribuțiile unui asistent medical într-o secție de neonatologie
Datele aferente anului 2021 mai arată că, din totalul nașterilor de la nivel național, în 7% din situații mama este minoră, iar în 1% din cazuri, mama are sub 15 ani. Totodată, rata prematurității este de 9%, iar jumătate dintre nașteri au loc prin cezariană.
„Suportul vital și îngrijirea unui prematur necesită luni de zile, experiență clinică și multă aparatură medicală performantă, care să substituie uterul matern și să permită supraviețuirea fără dizabilități. Vorbim de o specialitate medicală relativ nouă și în evoluție, care se sprijină pe progresul continuu științific și tehnologic în domeniul medical. Echipamentele medicale necesare în secțiile de terapie intensivă neonatală trebuie să fie foarte performante și upgradate periodic pentru a fi responsive la nevoile unor bebeluși de 24-25 săptămâni de gestație și 500 de grame”, a explicat Adriana Dan, Șef secție Neonatologie de la Spitalul Universitar de Urgență București.
Citește și: INTERVIU | Dr. Codruța Popa, medic primar neonatologie, medic specialist pediatrie: Deși pediatria a fost prima dragoste, simt că neonatologia mi se potrivește mult mai bine
În urma discuțiilor cu medicii, organizația Salvați Copiii a întocmit o listă de recomandări:
- Realizarea unui registru național al nou-născuților prematur pentru a avea o imagine reală a fenomenului, a nevoilor de îngrijire diferite de la un centru la altul și pentru a aloca resursele în concordanță.
- Realizarea unei baze de date electronice a numărului de locuri din TINN – din cadrul maternităților de grad 3.
- Creșterea numărului de paturi de terapie intensivă neonatală și post-terapie în maternități, cu asigurarea posibilității de a angaja și personal proporțional cu creșterea numărului de locuri de terapie intensivă/post-terapie.
- Înființarea, în cadrul spitalelor de pediatrie sau de sine stătător, a unor centre de îngrijiri paliative sau îngrijiri de lungă durată pentru pacienții cronici.
- Dotarea sau extinderea secțiilor de Terapie Intensivă din spitalele de pediatrie, astfel încât să se scurteze timpul de așteptare, iar tratamentul malformațiilor și al complicațiilor chirurgicale să fie prompt.
- Redistribuirea numărului de locuri între compartimentele de TI/PM și normoponderali în maternitățile de grad 3, care au un număr mai redus de nașteri fiziologice și o rată a prematurității sau a internărilor în TINN foarte mare (14-15%).
- Înlocuirea echipamentelor din secțiile de terapie intensivă care au vechime de peste 10 ani cu tehnologii de ultimă oră.
- Numărul și distribuția medicilor și asistentelor medicale din secțiile de Neonatologie trebuie să fie proporțional cu capacitatea de îngrijire existentă.
- Introducerea mai multor ambulanțe de transport, mai bine dotate pentru a asigura transferul nou-născuților de la centrele de grad 1 și 2 la centrele de grad 3 la timp și în condiții cât mai bune.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.