INTERVIU | Lucian Bâgu, medic rezident neonatolog: „În sala de naşteri principala noastră grijă este sănătatea şi siguranţa nou-născutului”

Se spune că există în lume un copil perfect; şi fiecare mamă îl are. Şi pentru că pe 1 iunie este Ziua Internaţională a Copilului, cum am putea sărbători altfel decât vorbind despre minunaţii copii? Şi nu oricum, şi nu cu oricine.

Lucian Bâgu este un tânăr care vorbeşte în cunoştinţă de cauză, din dublă perspectivă: cea de medic neonatolog şi cea de părinte.

Cum v-aţi descrie, domnule doctor Lucian Bâgu?

În primul rând aș zice că sunt un om echilibrat și preocupat de cunoaștere, în sensul că  prețuiesc informația. Faptul că mă informez în orice domeniu și caut întotdeauna surse cât mai sigure mă ajută să am o perspectivă obiectivă și să îmi păstrez optimismul sau simțul realității chiar atunci când văd tumult și acuzare în jurul meu sau online. Încerc să ajut, să am un aport în dezvoltarea persoanelor din jurul meu și să nu fiu eu cel care aruncă cu piatra. Sunt tatăl a doi copii și soțul celei mai minunate femei din lume (no offense to the readers). 

Parcursul universitar?

Am terminat liceul la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, profil mate-info, și studiile universitare la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Transilvania Brașov. Ulterior am ales rezidențiat pe post cu centru de pregătire la Iași. 

Cum ați ales profesia, și implicit, specialitatea? 

Contrar așteptărilor, nu am vrut să fiu medic de când eram mic. Mi-am dorit tot timpul să fiu programator și să lucrez pe computer. Doar că nu m-am priceput. Mai mult de atât, am un frate cu 4 ani mai mic care era mai specialist decât mine încă de când avea 13 ani. Nu am vrut să concurez cu el pe această profesie, așa că am ales altceva. Şi cum nu aveam nici cea mai mică idee care ar fi celelalte opțiuni, am ales și eu ce era mai greu. La desen tehnic nu mă pricepeam, așa că am ajuns la medicină. 

Cât despre specialitate…și aici e la fel de complicat. Am terminat facultatea, am luat rezidențiatul și apoi a venit momentul alegerii. Aş fi ales orice, cu câteva mari excepții. Cea mai mare atracție o aveam spre lucrul cu nou-născuții, deci neonatologie, dar în Brașov, unde locuiam atunci, nu aveam această opțiune, neexistând un coordonator pe un astfel de rezidențiat. Plecarea ar fi însemnat șansa mea spre o pregătire profesională excepțională în România, Maternitatea Cuza-Vodă fiind printre primele din țară, dacă nu chiar prima.

Pe de altă parte, aș fi rămas în Brașov, unde am locuit toata viața mea de adult, dar ar fi trebuit să aleg una dintre specialitățile față de care nu aveam prea mare tragere de inimă. Eram împreună cu viitoarea mea soție în sala de așteptare, în ziua alegerii, și cum mă gândeam eu ce ar fi mai bine de făcut, am făcut ceea ce ar face orice bărbat și am lăsat-o pe ea să aleagă. Și uite-așa am ajuns noi în Iași. M-am tot întrebat în seara aceea ce a fost în capul meu de am ales Iași (urma să las în urmă toți prietenii, familia, un oraș splendid și să mă îndrept spre un oraș care mă gândeam eu că nu îmi va plăcea și cine știe cum o fi spitalul), dar era deja prea târziu. Acum nu regret nicio secundă decizia pe care am luat-o, adică să o las pe Alexandra să aleagă. Nu este orașul nostru de suflet, dar ne bucurăm de oportunitățile și de oamenii pe care i-am cunoscut.

Modele / mentori ȋn familie/la facultate/rezidenţiat?

Tatăl meu a fost cel mai mare mentor din viața mea. De la el am învățat să fiu un om puternic, stabil emoțional și că îmi va fi mult mai ușor în viață dacă cunosc legile. Este un model pentru mine și în ce privește aspectele familiale, fiind un tată veridic. Apoi, mulți oameni mi-au influențat viața în multe aspecte. Diverși profesori mi-au fost exemple de așa nu, iar alții, cum ar fi Prof. Universitar Coman Gheorghe, vor rămâne în inima mea pentru totdeauna.

 În rezidențiat mi-au fost și îmi sunt mentori colegii cu mai multă experiență de la maternitate, dintre care un loc special îl are Dr. Anca Bivoleanu. 

De ce e atât de grozav să fii neonatolog și nu altceva?

În sala de naşteri principala noastra grijă este sănătatea şi siguranţa nou-născutului. 

Ne bucurăm oricând apare pe lume încă un omuleţ, dar imediat după primul plâns trecem la treabă.

Pentru foarte mulţi oameni prima reacţie în faţa unui nou-născut este bucuria şi pentru noi la fel, însă pentru puţin timp, pentru ca apoi trebuie să ne asigurăm că avem un bebe stabil.

Când s-a născut primul meu copil, neonatolog fiind, eram în sala de naşteri, încercam să-mi revin după starea de leşin pe care am avut-o în timpul expulziei, apoi m-am speriat un pic pentru că Edi nu a putut respira corect în primele 5 minute, a avut nevoie de suport respirator. 

Ştiam că totul va fi bine, nu era primul copil care să aibă această problemă, eram bucuros că este viu, născut, aici în faţa mea. După câteva minute s-a stabilizat şi după 30 de minute respira perfect.

Ador să fiu neonatolog pentru că toţi începem viaţa aceasta prin naştere, problemele care apar în momentul naşterii sunt vaste, prea puţini oameni cunosc munca pe care o ducem noi.

Terapia intensivă neonatală nu este uşoară, dar merită. Merită să fii acolo când un nou-născut de 600-1000 de grame se naşte; fără noi el nu ar avea nicio şansă la viaţă.

Merită să fii acolo când un copil a aspirat meconiu şi, fără noi, de cele mai multe ori, nu ar avea o şansă la viaţă. Exemplele pot continua. Din fericire, un procent mic de nou-născuţi se nasc cu probleme de sănătate care se pot trata astăzi, de către neonatologi, dar care erau cauzatoare de moarte în trecut.

Un procent mic poate părea pentru unii nesemnificativ, dar în acel procent mic putea fi oricare dintre copiii noştri, care acum trăiesc.

Copii perfect viabili mureau de patologie ce se poate trata astăzi cu uşurinţă. Şi asta pentru că avem Neonatologi.

Care este momentul oportun pentru a avea copii?

Nu cunosc date statistice, nu cunosc nici foarte multe păreri în acest domeniu dar vă pot spune cum mi-am construit eu viaţa în aşa fel încât un copil să fie o bucurie pentru noi, şi nu o povară.

Mă gândesc că foarte mulţi oameni amână acest moment pentru că nu se simt pregătiţi să aibă grijă de un mic omuleţ. 

Eu mi-am dorit copii încă din primii ani de facultate, dar nu am vrut să îi am aşa, oricum. Am învăţat şi am luptat pentru a ajunge într-un moment cu o minimă stabilitate financiară, căsătorit cu cea mai minunată femeie din viaţa mea (cel mai important lucru) şi cu un acoperiş deasupra capului (închiriat).

 A aştepta să fii în cel mai stabil moment financiar din viaţa ta, să ai suficientă experienţă în căsătorie şi să ai propria ta casă, cred eu, este o capcană. 

Niciodată nu te vei simţi suficient de pregătit şi banii (să fim sinceri) nu sunt de-ajuns niciodată, dar întotdeauna există suficient loc în buget pentru copii. 

Când ai copii viaţa ţi se schimbă complet, ce considerai important cândva devine irelevant, şi ce era irelevant cândva deodată devine foarte important. 

Ne puteţi împărtăşi din experienţa de părinte?

Îmi iubesc ambii copii, sunt fenomenali! Când omuleţii ăştia depăşesc vârsta de un an fiecare zi va fi însorită de către ei. Sunt extrem de amuzanţi şi inventivi; cu ei multe momente din zi sunt adevărate momente de comedie. Nu voi putea uita niciodată momentul în care fiul meu mai mare, la vârsta de un an a băgat jumătate de banană în gură. Era atât de plină gura lui că nici nu reuşea să ridice un pic dinţişorii ca să mestece. A trebuit să o scoată afară, dar momentul a fost maxim. Momentul în care şi-a dat seama că prin ceea ce face ne poate amuza a fost şi mai şi, începuse să râdă fals numai ca să ne facă pe noi să râdem.

 Nu m-am gândit niciodată că la vârsta de un an un copil poate fi atât de empatic.

 Recomand tuturor o viaţă de familie cu copii! Greutăţile de la început nu pot fi niciodată puse în balanţă cu bucuriile ulterioare.

Duceți problemele de serviciu acasă? 

Nu, în general încerc să separ pe cât se poate viața privată de locul de muncă.

Experienţe care v-au schimbat viaţa?

Din punct de vedere profesional nu am avut neapărat o experiență specifică, dar dragostea pentru știință și capacitatea extraordinară de a explica materia pe care am văzut-o pentru prima oară în mediul universitar la domnul profesor Coman Gheorghe mi-a schimbat viața. Eram în anul I, realizasem că este foarte grea anatomia și aveam gânduri serioase de a renunța la medicină. La examenul de biochimie susținut cu acest domn profesor am înțeles că pasiunea lui merge până la capăt și m-a motivat să fiu perseverent. 

Sfaturi pentru /colegi/ medici/ viitori medici?

Pentru viitorii medici: Nu cedați și învățați zi de zi! Nimeni nu poate fi un medic bun dacă nu citește medicina zilnic. În această carieră sunt foarte multe obstacole, dar cu perseverență toate pot fi depășite. Apoi, integritatea fiecăruia dintre noi poate menține un nivel de respect corect între medic și pacient. Deci fiți sinceri cu pacienții, corecți și empatizați cu ei!  

Timp liber? Hobby-uri? 

Majoritatea timpului liber îl petrec cu familia, cu copiii și soția, sau citind diverse Ghiduri de Neonatologie. În timpul care îmi mai rămâne urmăresc diverse video-uri online cu temă gastronomică și, evident, gătesc, acesta fiind unul dintre hobby-urile mele. Câteodată mai merg la pescuit, dar, cu pandemia aceasta, anul acesta nu am reușit să merg deloc. Și abia aștept să joc jocuri pe calculator cu băieții mei!

De ce aţi ales să rămâneţi în ţară?

În timpul facultății am călătorit și am și muncit în Statele Unite ale Americii. Am apreciat foarte multe lucruri la cultura lor dar nu m-am simțit niciodată unul de-al lor. Cât timp eram cu prietenii (români) aveam un timp foarte frumos acolo. O dată s-a întâmplat ca toți să dorim să plecăm mai devreme cu o săptămână spre România, dar, din păcate, eu nu am putut să fac această schimbare și am rămas singur într-o cameră de hotel pentru câteva zile.

 Oricât de frumos era afară și oricât de frumoasă este această țară, eu nu m-am simțit deloc bine acele zile. Am contactat un alt prieten, despre care știam că merge uneori să petreacă vara în State, și m-am mutat la el. Practic, așa am descoperit că îmi place să mă plimb în străinătate, dar urăsc să fiu singur acolo. 

Niciodată nu am luat în considerare plecarea în vreuna din țările Uniunii Europene. Dacă ar fi fost să plec, aș fi ales Statele Unite, deși este țara în care m-am simțit străin, în ciuda încercărilor prietenilor mei americani de a mă integra (pentru ei eram unul de-al lor, dar eu m-am simțit mereu diferit și neînțeles). Ulterior, după ce m-am angajat ca medic, s-au adăugat și mai multe motive pentru care să vreau să rămân în țară.  

Momentan România face pași foarte mari în vederea dezvoltării, în ciuda diverselor obstacole. Românii sunt oamenii pe care îi cunosc cel mai bine, oamenii pentru care vreau să studiez și pe care vreau să îi tratez. Acest popor, cu bune și cu rele, care a trecut prin foarte multe greutăți, este poporul cu care vreau să conviețuiesc. Sunt motive subiective, dar nici nu au cum să fie altfel. 

Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, ce aţi alege?

Aş merge pe aceeași cale, dar aş avea mai mult curaj în anumite circumstanțe. 

Plusuri şi minusuri ȋn profesie?

Satisfacția locului de muncă, mediul intelectual, faptul că poți și trebuie să ajuți, că poți și trebuie să înveți constant ar fi unele dintre plusuri. 

Minusurile sunt de cele mai multe ori legate de faptul că știm că spitalele din România pot mai mult, dar din diverse motive nu se face mai mult. Uneori este de vină personalul medical, alteori conducerea spitalului, iar cel mai des pacienții au așteptări nerealiste. 

Avem un sistem medical de tip socialist și „beneficiem” de toate minusurile specifice (supraaglomerare, uneori întârziere în achiziționarea de aparatură modernă, personal medical suprasolicitat, pacienți care se plâng de calitatea sistemului medical, în ciuda faptului că majoritatea plătesc CASS la nivel minim). 

Pe de altă parte, pot spune ca am fost binecuvântat de Dumnezeu să lucrez într-un spital cu foarte puține minusuri, un spital ultradotat.  

Ce credeți despre formarea continuă?

Dacă fiecare individ din societate ar înțelege că trăim în era informației și că a fi eficient și profesionist înseamnă să studiezi continuu pentru domeniul de activitate în care lucrezi, atunci toți am fi profesioniști la locul de activitate.

În general, oamenii cred că asta ni se aplică doar nouă, medicilor. Da, medicii trebuie să se formeze continuu, dar pentru o dezvoltare corectă a societății toată lumea trebuie să facă la fel. A nu te forma continuu, astăzi, înseamnă să rămai în urmă și să fii depășit în scurt timp, și uneori poate chiar să faci rău. 

Participați la congrese, workshop-uri, simpozioane?

Cel puțin două congrese anual, unele dintre acestea au și workshop-uri. Aici aş recomanda tinerilor rezidenți să-şi studieze foarte bine materia de specialitate pentru a beneficia din plin de informațiile ce se oferă la fiecare congres. În caz contrar, șansele să îți folosească informația sunt foarte mici și vor crea frustrare.    

Planuri de viitor? Personal? Profesional?

Plănuiesc să devin medic specialist anul viitor și ulterior medic primar. Mă gândesc să încep și o a doua specialitate, dar momentan nu sunt hotărât dacă vreau sau nu să fac asta. Sper să mă țin de decizia de a citi două ore de medicină în fiecare zi, pentru că îmi doresc din toată inima să fac bine tuturor pacienților mei.  

Cum percepeți această pandemie? Cum vă afectează pe dumneavoastră personal/ profesional?

Datorită vârstei pe care o am (28 de ani), nu m-am temut deloc de Sars-Cov-2 și de efectele pe care le-ar avea asupra sănătății mele. În schimb, la început, mi-am făcut griji pentru părinții mei. 

Profesional, această pandemie a îngreunat procesul practic de pregătire și m-a împins mai mult spre pregătirea teoretică. Inițial asta m-a deranjat, dar ulterior m-am adaptat. Pot spune însă că aș vrea să ies mai mult din casă, aș vrea să pot să merg la munte sau la mare, deși momentan m-aș mulțumi și cu pădurea sau cu o plimbare mai lungă cu mașina. Fac tot ce trebuie pentru a limita transmiterea acestui virus, dar cu durere destul de mare.   

Un mesaj pentru copii şi pentru cei care-i cresc? 

Să fiţi sănătoşi, iubiţi şi mereu cu zâmbetul pe buze!

Citește și: INTERVIU | Dr. Gabriel Mitroi, medic primar obstetrica-ginecologie