O nouă sesiune de rezidențiat, organizată pe 14 mai. Câte locuri libere au rămas după examenul din toamnă

O nouă sesiune de rezidențiat, organizată pe 14 mai. Câte locuri libere au rămas după examenul din toamnă

Ministerul Sănătății va organiza, în data de 14 mai, o sesiune extraordinară de rezidențiat, pentru a fi ocupate locurile și posturile rămase libere după concursul din luna noiembrie 2022. Proiectul de ordin de metodologie de organizare a acestei sesiuni a fost publicat în transparență decizională de Minister. 

Potrivit documentului, a fost organizată o videoconferință cu toți rectorii de la universitățile de medicină și farmacie din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, în care s-a decis ca sesiunea din primăvară a examenului de rezidențiat să fie similară cu cea din toamnă. De asemenea, trebuie menționat că, în data de 14 mai, concursul se va desfășura numai în centrul universitar București, subliniază sursa citată. 

Înscrierile pentru concurs se realizează prin direcțiile de sănătate publică județene (Arad, Bihor,  Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș sau București) în perioada 29 martie – 12 aprilie, inclusiv. Listele cu toți candidații vor fi afișate în data de 24 aprilie, pe site-ul rezidențiat.ms.ro.

Concursul va dura 4 ore și este desfășurat sub formă de test grilă cu 200 de întrebări, acestea fiind identice pentru toți candidații. Pentru a ocupa un loc, candidatul trebuie să obțină un punctaj minim de promovare de 60%. Grilele corecte se afișează în ziua concursului, după ora 16:00.

„Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru  domeniul de concurs”, se arată în metodologie. 

Totodată, candidații trebuie să știe că data afişării clasificării finale este anunţată în timp util pe pagina de internet a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București şi pe site-ul rezidentiat.ms.ro. 

„Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face pe baza punctajului şi a clasificărilor anunţate, în centrul universitar București, în intervalul orar 11:00-21:00 la o dată stabilită de comun acord între Ministerul Sănătății și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București”, se mai arată în sursa citată. 

Citește și Ministerul Sănătății lansează planul de acțiuni pentru resursa umană din sistem. Ce probleme vrea să rezolve

Care sunt locurile disponibile pentru sesiunea din mai 2023

Întreaga listă a locurilor și posturilor rămase libere după sesiunea din noiembrie 2022 este publicată pe site-ul oficial al examenului de rezidențiat. Potrivit acestei liste, în total sunt 626 de locuri libere pentru sesiunea din 14 mai 2023.

Cele mai multe dintre aceste locuri libere sunt în centrul din Târgu Mureș (142). În ce privește specializările, un număr mare de locuri libere sunt la Chirurgie generală (99), Medicină de urgență (93), Ortopedie și traumatologie (56) sau Medicină de familie (46). În ce privește posturile, sunt două rămase libere la Târgu Mureș: unul la Compartimentul de Primire Urgențe și altul la Camera de Gardă.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.  

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment