În școlile de stat și particulare se vor înființa sau organiza cabinetele de medicină școlară, se arată în proiectul de Legi ale educației. Însă acolo unde nu poate fi pus la punct un cabinet medical propriu, acest serviciu poate fi externalizat.
Potrivit proiectului consultat de MEDIjobs, Secțiunea 8 articolul 79 din proiectul Legilor educației (draftul dedicat Legii învățământului preuniversitar), care este despre asigurarea serviciilor de medicină școlară, arată că îngrijirea medicală din aceste unități este asigurată pe toată durata programului de cursuri și este furnizată gratuit elevilor.
Totodată, în proiect mai este subliniat că școlile care nu pot deține un cabinet medical propriu, vor fi arondate unui alt cabinet dintr-o unitate de învățământ apropiată.
Însă, acolo „unde nu există cabinete medicale în unităţile de învăţământ preuniversitar, serviciile de medicină şcolară pentru beneficiarii primari pot fi externalizate, cu avizul autorităţii publice locale”, se arată în proiectul menționat.
Citește și Activitatea medicilor și stomatologilor din cabinetele individuale va fi considerată vechime în muncă
Cine lucrează în cabinetele medicale școlare
Asistența medicală din cabinete este asigurată de medici cu drept de liberă practică și de asistenți medicali, notează proiectul. Specialiștii vor avea contract de muncă.
„(6) Alte categorii de personal care sunt încadrate în cabinetele de medicină şcolară sunt angajate cu contract individual de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (7) Personalul medical de specialitate, inclusiv cel din creşele publice, este angajat de autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul Ministerului Sănătăţii”, se mai subliniază în documentul citat.
Finanţarea și dotarea cabinetelor se asigură din bugetul de stat, prin fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Autoritățile au obligația să se asigure că actualele cabinete de medicină din școlile dotate cu fonduri europene sunt complet funcționale.
„În unităţile de învăţământ particulare, activitatea de medicină şcolară este realizată de către medicul sau asistentul medical de medicină şcolară, care încheie cu aceasta un contract individual de muncă sau alt tip de contract”, mai prevede proiectul.
Proiectul Legilor educației încă nu a fost dezbătut în Parlament, deci aceste prevederi pot suferi modificări.
Ești medic și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.