Etica și conduita profesională a farmacistului sunt puse sub semnul întrebării din cauza fenomenului publicității în farmaciile comunitare, prin urmare se impune interzicerea acestei practici. Semnalul vine din partea reprezentanților Asociației Farmaciilor Independente Ethica (AFIE), care atrag atenția că publicitatea încurajează consumul excesiv de medicamente și automedicația.
Asociația atrage atenția și asupra ideii tot mai răspândite că unele farmacii ar fi superioare sau diferite față de altele, cu toate că ele respectă aceleași standarde naționale și sunt verificate de aceleași instituții.
„Farmacia comunitară este profund legată de imaginea farmacistului și de activitatea acestuia în relație cu pacienții. Orice promovare a farmaciei ca unitate în sine, orice campanie publicitară care vizează beneficiile materiale pe care le oferă farmacia respectivă sunt puse, în mintea privitorului, în directă legătură cu profesia de farmacist”, se arată într-o informare publică publicată de Asociația Farmaciilor Independente.
De altfel, potrivit aceleiași surse, Asociația a mai realizat în trecut demersuri pentru a încuraja etica în activitatea profesională a farmacistului, inclusiv transmiterea către autorități a unui document de poziție care susține nevoia de a fi interzisă publicitatea în farmaciile comunitare, „cu argumente care țin de efectele nocive” pe care aceasta le are asupra farmaciștilor și asupra populației.
Citește mai multe despre acest subiect aici: Se cere interzicerea campaniilor publicitare pentru promovarea farmaciilor: Pun sub semnul întrebării etica farmacistului
„Documentul de poziție a fost adus în atenția decidenților încă de acum 2 ani și am avut discuții cu membrii ai Parlamentului pe această temă, fără vreun rezultat concret din păcate”, a declarat farm. Anda Vija, vicepreședinte al AFIE.
Concret, brandurile de farmacii promovează în prezent campanii publicitare care se referă mai ales la potențialele reduceri, promoții și avantaje pe care acestea le oferă pacienților: prețuri mici, participarea la diferite tombole condiționate de achiziționarea unor anumite produse sau de a acumula o anumită sumă, precum și alte beneficii sau cadouri oferite pentru achiziționarea tratamentului cronic din respectivele farmacii.
Farmaciștii AFIE cer sancțiuni pentru „derapaje”
Reprezentanții AFIE mai subliniază că, deși legislația interzice orice tip de publicitate la medicamentele compensate de către stat, campaniile de marketing fac referire la „tratamentul lunar” al pacienților, care se referă la medicația pentru cei cu afecțiuni cronice, majoritatea prescrise pe rețete compensate sau gratuite.
În acest context, AFIE punctează că se impune monitorizarea atentă a concurenței neloiale și sancționarea „acestor derapaje”, precum și un cadru legislativ cu delimitări clare, care să ajute pacientul, pentru a descuraja consumul accelerat de suplimente.
Iată și un Ghid pentru farmaciști: cum să sprijine pacienții în autoîngrijirea în mod responsabil
„Profesia de farmacist trebuie să fie protejată, precum toate profesiile liberale. Activitatea farmacistului, inclusiv locul în care își desfășoară acesta activitatea (farmacia), nu ar trebui să fie obiectul unor campanii publicitare concurențiale care să încurajeze consumul nejustificat și irațional de medicamente. Calitatea actului farmaceutic și asistența oferită populație trebuie să primeze în fața oricăror avantaje materiale”, a mai subliniat farm. Anda Vija.
Reclamele pot crea ideea unei diferențe între farmacii
Se mai atrage atenția asupra faptului că publicitatea pentru anumite branduri creează impresia că există diferențe între farmacii și între serviciile pe care acestea oferă le comunităților. În același timp, pacienților li se induce ideea ca pot fi discriminați prin lipsa accesului la medicamente sau servicii la anumite standarde dacă nu se adresează unui anumit brand de farmacie promovat de reclame.
„Interzicerea publicității la farmacii, așa cum a fost reglementată în majoritatea țărilor europene și cum a fost demonstrat și în alte state europene, reprezintă singura modalitate prin care unitatea farmaceutică se poate reîndrepta spre servicii și consiliere oferită pacienților și prin care este protejată atât profesia de farmacist, ca profesie liberală, cât și sănătatea publică”, mai arată informarea AFIE.
Ești farmacist și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.