În urma experienței ca asistent de profilaxie și a unei colaborări bune cu medicii din acea perioadă, Dr. Aura Caizer a știut că va continua pe drumul stomatologiei. Consideră că un medic stomatolog are nevoie de calități precum cunoștințe solide, dexteritate, răbdare, empatie și capacitatea de a lucra în echipă.
Când vine vorba despre diferența dintre supraspecializări, dr. Caizer nu le privește diferit, ci spune că totul ține de pasiunea pe care o depune fiecare medic în meseria sa. De asemenea, subliniază că un asistent de stomatologie are un rol esențial pentru activitatea cabinetului, fiind nevoie de multă muncă și experiență pentru a putea anticipa fiecare mișcare a unui medic.
În final, doamna doctor recunoaște că ar alege din nou același domeniu de activitate dacă ar fi nevoie deoarece se bucură să contribuie la starea de bine a pacientului, munca sa fiind răsplătită cu mulțumire sufletească și profesională.
Ce anume v-a îndreptat către stomatologie? Ați avut vreun exemplu/mentor pe care l-ați urmat?
Pentru mine stomatologia a fost o întâmplare, în liceu mă gândeam să aleg ramura medicală, dar nu eram foarte hotărâtă ce anume exact. De ce spun o întâmplare, o colegă de liceu m-a întrebat dacă doresc să mergem împreună să susținem admiterea la Colegiul de Profilaxie Stomatologică recent înființat la București. Am venit, am dat și am și luat admiterea. După finalizarea studiilor de 3 ani, am lucrat ca asistent de profilaxie și așa am descoperit că îmi place stomatologia. Ca exemplu i-am avut pe medicii cu care am colaborat, m-au învățat foarte multe lucruri despre stomatologie și m-au făcut să-mi placă, drept dovadă am și continuat pe această ramură, finalizând cursurile facultății de stomatologie, urmate imediat de rezidențiatul de protetică dentară.
Ce calități necesită un medic stomatolog din punctul dumneavoastră de vedere? Considerați că le dețineți?
Un medic stomatolog consider că ar trebui să fie pasionat de meseria sa și de aici lucrurile merg mult mai ușor, evident că sunt necesare cunoștințe solide, dexteritate, răbdare, empatie, capacitatea de a lucra în echipă. Dacă le dețin? Cred că da, prin multă muncă.
Citește și Pandemia a împins medicii stomatologi să devină manageri mai buni. Cererea pentru training a crescut cu 50%
Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le aveți din perioada rezidențiatului? Mai colaborați cu colegii de atunci?
Sunt multe amintiri, am lucrat foarte mult în perioada rezidențiatului, ne consultam între noi la diverse cazuri de tratat și ulterior mergeam la medicii coordonatori pentru decizia finală.
Dar am o amintire pe care nu pot să o uit pentru că am avut emoții foarte mari, a trebuit să tratez un pacient în mai multe ședințe și în același timp era filmată activitatea mea și transmisă în direct către o sală plină de studenți care urmăreau fiecare mișcare pe care o realizam intraoral.
Da, mai țin legătura cu câțiva dintre colegi, inclusiv de la alte specializări, ne mai consultăm la diverse cazuri. Stomatologia este din ce în ce mai complexă, mai ales în ultimii ani, de când trebuie să îmbinăm clasicul cu digitalul.
Ați participat la un număr mare de cursuri de perfecționare. Cât de importante sunt acestea pentru evoluția profesională a unui medic, din punctul dumneavoastră de vedere?
Cursurile de perfecționare consider că sunt obligatorii pentru menținerea, dar și pentru dezvoltarea cunoștințelor medicale pentru a asigura un nivel ridicat al serviciilor medicale prestate.
Ați devenit recent și coordonator de caz în cadrul clinicii Trident. Este dificilă coordonarea unor medici? Explicați, vă rog.
Când mă gândesc la medicii din cadrul clinicii Trident, mă gândesc la o echipă bine formată de-a-lungul anilor, unii dintre ei sunt colaboratori chiar de când s-a înființat clinica, deci consider că putem să comunicăm, să discutăm cazurile și să ajungem la cel mai favorabil plan de tratament pentru pacient.
Te-ar putea interesa și INTERVIU | Dr. Cristina Tanase, medic stomatolog in cadrul Clinicii Trident: In meseria noastra esential e sa iubim oamenii, sa punem pe primul loc sanatatea lor
Când vine vorba despre stomatologie, este vreo supraspecializare mai dificilă decât alta? Este un chirurg OMF mai priceput decât un stomatolog generalist?
E greu de spus că o specializare este mai dificilă decât alta. Așa cum am spus la început, depinde de pasiune. Nu pot spune că un OMF-ist este mai priceput decât un stomatolog generalist sau invers, fiecare specialist e bun pe ramura lui.
Care au fost principalele provocări cu care v-ați confruntat în meseria dumneavoastră în perioada pandemiei?
Regulile de dezinfecție și purtarea echipamentelor reprezintă măsuri pe care le aplicam și înainte de pandemie. De exemplu, la noi, nebulizarea se realizează de mai bine de 10 ani. Din acest punct de vedere, nu pot spune că am resimțit o provocare. Totuși, un exemplu care îmi vine acum în minte și se integrează la capitolul provocări, este reprezentat de reorganizarea circuitului pacienților.
Nu se vorbește foarte mult despre asistentul de stomatologie. Ce rol joacă acesta când vine vorba despre bunul parcurs al tratamentului?
Într-o singură propoziție – asistentul de stomatologie trebuie să anticipeze fiecare mișcare a medicului. Ca să se ajungă aici e nevoie de multă muncă și experiență. De asemenea, zilnic, asistentul de stomatologie trebuie să realizeze dezinfecția și sterilizarea instrumentelor, aprovizionarea și pregătirea materialelor, organizarea cabinetului, verificarea aparaturii și multe altele, activități care contribuie la desfășurarea unui act medical corect. Deci, rolul asistentului de stomatologie este esențial pentru buna desfășurare a activității în cabinetul de medicină dentară.
Cum preferați să vă petreceți timpul liber? Ce pasiuni aveți?
Timpul liber nu este foarte mult, dar în principal îl petrec cu familia, cu nepotelele mele. De asemenea, îmi place mult să conduc în afara Bucureștiului, este o activitate care mă relaxează.
Cum sunteți în calitate de pacient? Cât de des mergeți la stomatolog și pe ce criterii v-ați ales stomatologul?
Cred că sunt un pacient ascultător, dar norocul meu este că nu am avut prea multe carii și cele care au existat au fost tratate în stadii incipiente. Cât de des merg la stomatolog – eu sunt atentă în fiecare zi la dinții mei, dacă am vreo suspiciune rog un coleg să mă consulte, cel puțin o dată pe an beneficiez de un astfel de consult.
Vezi și INTERVIU Dr. Daniel Rogojan, medic stomatolog si technician dentar: „Un medic bun este responsabil sa se informeze si sa ramana la curent cu solutiile de tratament inovative.”
Dacă ați putea-o lua de la început ați alege același domeniu de activitate? De ce?
Da, aș alege același domeniu de activitate. De ce – pentru că mă bucur să contribui la starea de bine a pacientului, sunt situații când pacienții vin cu afecțiuni dentare destul de grave și reușim în echipă să-i reabilităm, atât din punct de vedere funcțional cât și estetic. Iar munca noastră este răsplătită cu o mulțumire sufletească și profesională.
Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat despre stomatologie în cariera dumneavoastră până în prezent?
Multe lucruri sunt importante în stomatologie, dar ce consider eu că ar fi cel mai important este abordarea fiecărui plan de tratament ca și cum ar fi pentru mine.
Ești medic și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.