De ce orice manager are nevoie de asertivitate. 4 tehnici prin care poți să îți cultivi această abilitate

De ce orice manager are nevoie de asertivitate. 4 tehnici prin care poți să îți cultivi această abilitate

Asertivitatea, un concept intens dezbătut de-a lungul timpului, se referă la capacitatea unei persoane de a-și exprima punctul de vedere și dorințele într-un mod ferm, ținând cont, însă, și de nevoile și dorințele celorlalți. Asertivitatea este o abilitate necesară oricărui manager, pentru a putea gestiona mai ales situațiile conflictuale care pot apărea la locul de muncă, dar și pentru a putea comunica anumite decizii într-un mod ferm. 

Rolul asertivității în management

Asertivitatea este o abilitate întâlnită la granița dintre pasivitate și agresivitate și se bazează pe echilibrul dintre cele două. Ca manager, ai nevoie să comunici în mod direct și sincer, dar fără să îi lezezi pe ceilalți. Asertivitatea se referă la exprimarea unei păreri în mod ferm, dar și empatic, în același timp. Pe de altă parte, agresivitatea presupune un dezechilibru între părțile implicate și duce, inevitabil, la apariția conflictelor. 

Abilitatea unui manager de a fi asertiv are multiple beneficii asupra culturii organizaționale – fiecare membru este încurajat să își spună punctul de vedere, chiar și când acesta este diferit de al celorlalți, conflictele sunt evitate, iar motivația și productivitatea cresc. 

Asertivitatea este utilă, spre exemplu, atunci când un manager comunică sarcinile ce trebuie îndeplinite – este indicat să facă acest lucru într-un mod respectuos, neagresiv. Un manager asertiv va căuta cele mai bune soluții pentru problemele întâmpinate, astfel încât toată lumea să aibă de câștigat. 

Partea bună este că această abilitate poate fi dobândită. Iată 4 tehnici prin care îți poți cultiva asertivitatea:

1. Adaptează-te fiecărui context și stabilește-ți obiective ca atare

Fiecare situație întâlnită la locul de muncă este diferită, astfel că este nevoie ca un manager să își adapteze comportamentul. Pentru dezvoltarea asertivității, îți poți stabili obiective în funcție de ceea ce dorești să realizezi sau să se întâmple într-o anumită situație. 

Spre exemplu, dacă în cadrul unei ședințe vrei să ajungi la un anumit consens cu un angajat, este indicat să planifici cu atenție ceea ce dorești să comunici și modul în care o vei face. Fiind pregătit, îți vei putea atinge obiectivul.

Citește și: 5 recomandări pentru un management eficient

2. Alege cu grijă tonul de exprimare 

Ca manager, este esențial să le comunici celorlalți obiectivele companiei, proiectele și sarcinile care trebuie îndeplinite. Asertivitatea presupune exprimarea acestora într-un mod pozitiv, inclusiv atunci când ai de comunicat aspecte negative sau dificile. Este recomandat să comunici întotdeauna cu empatie față de ceilalți. Modul în care comunicăm poate face diferența în orice situație, mai ales profesională, fie că este vorba despre o problemă sau o reușită a companiei. 

3. Fii deschis să primești feedback 

Pentru a-ți îmbunătăți capacitatea de a fi asertiv, trebuie, în primul rând, să îți evaluezi nivelul actual de asertivitate, să fii conștient de modul în care acționezi în prezent. Analizează cu atenție dacă ai reușit tot ce ți-ai propus până acum, ca manager, dar și modul în care ai acționat într-o anumită situație. 

Poți solicita angajaților, dar și altor persoane apropiate să îți ofere feedback cu privire la comportamentul tău, pentru a afla dacă ai fost suficient de ferm, empatic, agresiv etc. și ce impact au avut deciziile tale. 

Citește și: Strategii HR de succes în domeniul medical – nevoi, provocări și oportunități în recrutarea profesioniștilor medicali

4. Observă cu atenție comportamentul celorlalți

Un manager asertiv trebuie să fie un fin observator al reacțiilor și emoțiilor celorlalți, pentru a-și adapta modul de comunicare și comportamentul în funcție de situație. Observă limbajul non-verbal al celorlalți într-un anumit context și, spre exemplu, dacă vei vedea că aceștia încep să devină agitați sau ostili, reevaluează comportamentul tău și vezi ce poți ajusta astfel încât să îți atingi obiectivul de management, fără a-i leza pe ceilalți.

Angajezi specialiști medicali? Înregistrează-ți compania aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

Despre Autor

Bianca Dorobanțu

Freelance Content Marketing & Communication Strategist, dintotdeauna pasionată de tot ceea ce ține de domeniul medical.

Facebook Comment