Cum te pregătești să-i spui șefului tău că demisionezi

Cum te pregătești să-i spui șefului tău că demisionezi

După doi ani de criză sanitară, piața muncii a suferit schimbări semnificative în întreaga lume. Oamenii și-au reorganizat prioritățile, companiile și-au reorganizat modul de lucru și așa mai departe, cert este că lucrurile s-au schimbat destul de mult. În plus, potrivit specialiștilor, sunt destul de mici șansele ca totul să revină la “normal” în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. 

Trendul demisiilor de peste Ocean a ajuns în cele din urmă în acest an și pe Bătrânul Continent, inclusiv în România. Evident, pe parcurs acesta a mai slăbit din intensitate, dar totuși nu putem să spunem că acesta nu a existat deloc pe piața muncii din țara noastră. Ba chiar a putut fi observat foarte bine încă de la începutul anului, atunci când activitatea de pe platformele de recrutare a devenit din ce în ce mai intensă. 

Potrivit datelor MEDIjobs, numărul medicilor de medicină generală și stomatologie care s-au regăsit în căutarea unui loc de muncă la începutul anului curent a fost mai mare cu 42,6% în comparație cu cel din anul precedent. Acest fenomen are la bază mai mulți factori, însă cel mai des invocat este cel legat de insatisfacția salarială. În ciuda faptului că personalul medical se confruntă cu un nivel ridicat de stres și oboseală, medicii, asistenții medicali și specialiștii din domeniul sanitar nu au văzut modificări pozitive în privința salariului, conform studiului efectuat tot de MEDIjobs. Mai exact, 72.5% dintre medici, asistenți și farmaciști se declară nemulțumiți de salariul lor, iar 4 din 10 specialiști medicali nu primesc niciun fel de beneficiu extrasalarial. Aici poți afla mai multe informații despre chestionarul realizat de MEDIjobs la începutul acestui an.

Te numeri și tu printre cei care își doresc o schimbare profesională? Dacă te gândești să îți dai demisia în perioada următoare, în primul și primul rând ar fi bine să te pui la punct cu câteva informații de ordin legislativ. Potrivit Codului Muncii, prin demisie se înțelege “actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după îndeplinirea unui termen de preaviz”. Important de precizat, ca angajat nu ești obligat în niciun fel să îți motivezi demisia. 

Lăsând acum la o parte zona legislativă, în mintea angajaților care vor să părăsească o organizație apare de multe ori o întrebare: “Cum să îi spun șefului că îmi dau demisia?!”. Poate că ai avut un șef bun, cu care te-ai înțeles bine și care ți-a arătat mereu că a avut încredere în tine. Într-un astfel de context, este normal să îți fie greu să îi spui că vrei să pleci din companie. 

Citește și: Cum să te angajezi în domeniul medical: Ghid pentru medici și asistenți

Este important să fii profesionist la plecarea dintr-o organizație, indiferent de cât de bine sau de rău te-ai simțit acolo. Plecarea într-un mod nepotrivit nu te va ajuta cu nimic, ba chiar ar putea să îți creeze dificultăți în cariera ta viitoare. Așadar, încearcă pe cât poți de mult să adopți o atitudine calmă și rezonabilă în legătură cu demisia ta! Oricât de mult ți-ai disprețui superiorii, nu ai nimic de câștigat cu o atitudine negativă, ba chiar din contră. 

Ce să faci și ce să spui când îți dai demisia 

Discută față în față cu șeful tău 

Așa cum spuneam și în rândurile anterioare, indiferent de cât de bine sau de rău te-ai înțeles cu superiorul tău, la plecarea din companie este important să ai o atitudine profesionistă. Nu îți anunța șeful că îți dai demisia țipând și trântind ușa după tine, nu ai nimic de câștigat cu o astfel de abordare. Totodată, nu este deloc indicat să îți anunți demisia prin intermediul unui mesaj scris sau a unui e-mail. 

Încearcă să ai o discuție față în față cu șeful tău, în care să îi spui că ai luat decizia de a părăsi organizația. Dacă ai avut o relație bună cu acesta, nu ar fi deloc rău să îi spui și care sunt motivele pentru care îți dorești să pleci. Poate că vrei să faci o schimbare radicală în cariera ta, poate că ai nevoie de o provocare mai mare sau poate, pur și simplu, vrei să iei o pauză din punct de vedere profesional. 

Te-ar putea interesa și: Cum să îți începi cariera cu dreptul, fără să comiți greșeli

Dacă vrei să faci totul ca la carte, mulțumește pentru șansa ce ți-a fost oferită și exprimă-ți recunoștința că ai avut oportunitatea de a crește în organizația respectivă și de a te dezvolta din punct de vedere profesional. În plus, arată-ți disponibilitatea de a ajuta organizația în momentele de tranziție. Nu pleca de pe o zi pe alta, este imposibil ca cineva să îți preia toate sarcinile și toți pacienții de astăzi pe mâine. Totodată, nu ezita să îl ajuți pe cel care îți va prelua sarcinile și să îl instruiești în așa fel încât tranziția să se realizeze cu ușurință. 

Scurt și la obiect 

Nu uita, nu există nicio prevedere legislativă care să te oblige să îți motivezi demisia în fața cuiva. Așadar, superiorii tăi nu te pot obliga să le spui motivele pentru care vrei să pleci din organizație. Dacă se întâmplă cumva asta, încearcă să oferi o explicație cât mai scurtă și la obiect. Poate să fie o explicație generalizată, nu ești obligat să spui exact motivul care se află în spatele plecării tale. 

Lasă loc întotdeauna de bună ziua 

Cel mai probabil ești sigur în momentul în care ai luat o astfel de decizie că nu vei mai lucra niciodată în compania din care tocmai ai hotărât să pleci. Totuși, nu ai de unde să știi când te vei mai întâlni cu foștii tăi colegi sau chiar cu șeful de acolo. Lumea este mică în general, mai ales dacă rămâi în aceeași industrie, așa că încearcă să pleci în relații bune cu ceilalți colegi și superiori și să lași loc de bună ziua! 

Citește și: Ce ai de făcut după ce termini școala postliceală sau facultatea de asistență medicală

Pregătește terenul înainte de demisie 

Lăsând la o parte tot ceea ce ține de anunțarea șefilor în legătură cu demisia ta, ar fi bine ca înainte să faci asta să îți pregătești terenul pentru retragere. Nu lua decizia de a îți da demisia de pe o zi pe alta sau după o problemă apărută între tine și colegi sau între tine și superiori. Lasă câteva zile să treacă, gândește-te dacă situația este într-adevăr atât de gravă și dacă merită cu adevărat să pleci. 

Dacă te-ai hotărât 100% să pleci, pregătește-ți terenul pentru perioada următoare. Este important să știi ce vrei să faci în săptămânile sau chiar lunile ce urmează. Găsirea unui nou loc de muncă nu se face de pe o zi pe alta în cele mai multe cazuri, așa că încearcă să faci demersurile necesare cât încă ai un loc de muncă.  Întreabă în stânga și în dreapta cu privire la un nou loc de muncă sau mergi deja la interviuri de angajare! 

Sau, dacă vrei cu adevărat să pleci cât mai repede cu putință, asigură-te că nu vei avea probleme financiare până îți vei găsi un nou loc de muncă. Pune ceva bani deoparte și ia în calcul faptul că ar putea dura câteva luni până să ai din nou un venit stabil la finalul fiecărei luni. 

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Adrian Șomai

Îmi plac provocările și sunt cel mai fericit atunci când călătoresc și am șansa de a cunoaște oameni și locuri noi. Nu am studiat jurnalismul, însă mi-a plăcut dintotdeauna să scriu și să ofer informații utile celor din jur. Încerc să prezint într-o manieră accesibilă lucruri pe care și eu le caut, oferind explicații și răspunsuri simple la întrebări esențiale.

Facebook Comment