Ministerul Sănătății înăsprește condițiile pentru cei care vor să devină manageri de spital sau de DSP

Ministerul Sănătății înăsprește condițiile pentru cei care vor să devină manageri de spital sau de DSP

Ministerul Sănătății înăsprește condițiile pe care trebuie să le întrunească cei care vor să devină manageri de spital sau ai altor instituții publice. Proiectul, care vizează de fapt modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a fost publicat în transparență decizională de instituție pe site-ul oficial. 

Motivul acestei decizii este, potrivit expunerii de motive, capacitatea managerială și administrativă „redusă”, ceea ce duce la „performanța deficitară a sistemului de sănătate din România”. 

Iar deficiențele sunt vizibile la toate nivelurile de îngrijire, chiar dacă sunt grade diferite (de exemplu, asistența medicală primară și comunitară, ambulatorie sau spitalicească), mai arată sursa citată. În același timp, Ministerul mai subliniază că un management deficitar este întâlnit și în instituțiile responsabile cu politicile de sănătate (de exemplu: Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Institutul Național de Sănătate Publică etc.), dar și la nivel regional (precum direcțiile județene de sănătate publică, casele județene de asigurări de sănătate etc.). 

Citește și Noi reguli pentru centrele de permanență: sancțiuni pentru cadrele medicale care nu respectă programul și modificarea activității

„Capacitatea managerială și administrativă redusă a personalului din pozițiile de conducere este o consecință directă a laxității criteriilor de competență pentru înscrierea la concursurile pentru posturi de conducere în domeniul sănătății, în prezent numai managerii de spital având obligativitatea efectuării de cursuri în acest sens. Restul categoriilor de personal din managementul serviciilor de sănătate nu au, în momentul actual, niciun criteriu inițial de competență în management pentru ocuparea unei funcții de conducere”, mai este punctat în expunerea de motive. 

În același timp, este menționat și numărul redus de programe educaționale de calitate în domeniul managementului serviciilor de sănătate, administrație sanitară și chiar politici de sănătate. Există, de asemenea, și puține programe de perfecționare, care să răspundă cu adevărat necesităților de formare continuă a categoriilor de personal de conducere. 

„Pentru a răspunde provocărilor în ceea ce privește situația pregătirii manageriale a persoanei care ocupă funcții de conducere în sistemul de sănătate, obiectivul general al prezentei modificări legislative este îmbunătățirea cunoștințelor, abilităților și competențelor resursei umane din managementul serviciilor de sănătate de la toate nivelurile sistemului de sănătate din România. Reforma propusă este una sistemică, propunându-și să abordeze cauzele care contribuie la performanța redusă a sistemului de sănătate din România, în raport cu resursa umană din managementul serviciilor de sănătate”, se mai arată în documentul citat.

Te-ar putea interesa și Reguli noi pentru asistenții medicali și moașele care lucrează independent

Condițiile pentru candidatul postului de manager al spitalelor publice

Modificările incluse în proiectul supus dezbaterii vizează condițiile pe care trebuie să le întrunească un candidat pentru postul manager al unor instituții de sănătate de stat, dar și al spitalelor publice.

Concret, pentru a ocupa prin concurs funcția, candidatul trebuie să fie absolvent al unei facultăți din domeniul medical, economico-financiar sau juridic și să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor. Acesta trebuie să mai întrunească una dintre aceste puncte: să fie medic specialist sau primar în sănătate publică și management, să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, să fi absolvit cursuri de perfecționare în management sanitar. 

Însă, pe lângă acestea, a mai fost inclus un articol: „Pe perioada executării contractului de management, managerul general are obligația să absolve în primul an calendaristic de la ocuparea funcției și ulterior la fiecare 3 ani, unul dintre cursurile de perfecționare de scurtă durată în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii”. 

În prezent, managerul este numit în urma unei licitații, a unui concurs sau este numit prin ordin de ministru. 

Sunt modificări și în privința candidaților pentru funcțiile de medici șefi, șefi de secție, șefi de laboratoare sau de servicii medicale. Aceștia trebuie să fie medici specialiști sau primari, cu o vechime de cel puțin 5 ani și vor participa, de asemenea, la programe de perfecționare. 

Modificări Direcții de sănătate publică: pentru aceste funcții, sunt valabile condițiile de înscriere la concurs care vizează și managerii de spitale. De menționat este faptul că aceste direcții vor fi conduse de un director executiv, care va fi ajutat de un adjunct de sănătate publică și un adjunct economic. În prezent, legea spune că aceste structuri sunt conduse de un director „coordonator”. Prevederile în vigoare arată că aceste persoane sunt numite prin act administrativ emis de Ministerul Sănătății.

Vezi și Raport @Medscape 2022 | Burnout-ul și depresia în rândul medicilor, la granița dintre trecut și prezent

În același timp, șefilor de direcții de sănătate publică le sunt interzise următoarele activități: să dețină oricare alte funcții (plătite sau neplătite), cu excepția celor din învățământ și să nu fie membru într-o organizație sindicală.

Modificări servicii de ambulanță: Pentru participarea la concurs pentru funcția de manager general al serviciilor de ambulanță județene și din București, sunt valabile, de asemenea, condițiile aplicate pentru conducerea direcțiilor de sănătate.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment