Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Daniel Coriu, pune piciorul în prag în lupta contra informațiilor false sau nedovedite față de vaccinare și pandemie. Coriu spune că va susţine “cu toată tăria sancţionarea oricărui medic, prin suspendarea exercitării profesiei”, dacă acela va prezenta în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, iar prin informaţiile transmise poate duce în eroare populaţia în privinţa stării de sănătate şi periclita sănătatea publică, în contextul pandemiei de COVID-19. ”Am citit şi am auzit în spaţiul public teorii de genul “Pandemia nu există”, “Este o banală răceală”, “Prin vaccin ne cipează”, “Vaccinul ne omoară”. Care este rezultatul? Că astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2”, argumentează medicul.
Citește și Colegiul Medicilor București transmite că medicii au ajuns la limită: Este un strigăt de disperare
Declarațiile președintelui Colegiului Medicilor par să fie la unison cu noua tendință a autorităților, de zero toleranță față de astfel de informații. Recent și șeful DSU, Raed Arafat a afirmat că trebuie luate măsuri în momentul în care informațiile vehiculate către populație nu au o bază științifică, deoarece oamenii au fost păcăliți. Daniel Coriu este de aceeași părere, dar subliniază gravitatea afirmațiilor nefondate atunci când ele vin din partea profesioniștilor din domeniul medical, în special a medicilor.
Medicii care emit teorii nevalidate pot duce în eroare populația
“Ca medic şi ca preşedinte al Colegiului Medicilor din România, analizând şi văzând situaţia dramatică a pandemiei din România, voi susţine din acest moment cu toată tăria sancţionarea oricărui medic, prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, iar prin informaţiile transmise poate duce în eroare populaţia în privinţa stării de sănătate şi periclita sănătatea publică”, precizează preşedintele CMR, într-un comunicat transmis către AGERPRES.
El subliniază că prerogativele sale şi ale CMR sunt limitate, iar pentru astfel de situaţii se parcurg proceduri disciplinare de lungă durată, însă în contextul pandemiei de COVID-19 se impune existenţa unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de către astfel de medici.
Te-ar mai putea interesa și Examenul de specialitate a fost amânat pentru 120 de rezidenți de ATI. Ei vor lucra cu pacienții Covid-19
În contextul în care spitalele sunt pline, iar personalul medical implicat în tratarea pacienților COVID “este obosit, copleșit, se află sub o presiune uriașă. Ce trebuie făcut? În primul rând, să oprim transmiterea infecției. Probabil o închidere completă a activităților, cel puțin în unele orașe și vaccinare. În această situație am ajuns și din cauza unor medici care au transmis public mesaje greșite, mesaje nevalidate științific, mesaje care au indus în eroare populația. Pentru a evita acest lucru o să propun Guvernului, o să propun Legislativului, un mecanism rapid de sancționare prin suspendarea exercitării profesiei medicale pentru aceste persoane”, spune prof. Daniel Coriu. Acesta subliniază că apreciază şi susţine dreptul la liberă exprimare şi la liberă informare, însă, pe de altă parte trebuie să existe dreptul de a avea acces la informaţie corectă.
Arafat: Oamenii au fost păcăliți de cei ce răspândesc știri false sau teorii contra vaccinării
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat, s-a autosesizat și a transmis că populația a reușit să fie păcălită de către unele persoane care au răspândit informații false despre pandemia de COVID-19 și despre imunizare, dintre care și medici. Aceasta ar fi și una dintre cauzele care au dus România pe primele locuri în topul rușinii în privința vaccinării, dar și în nedoritul top al deceselor cauzate de valul 4 COVID-19.
”Sunt oameni care răspândesc știri false în timpul unor dezbateri de la unele televiziuni, care invită astfel de persoane, iar aceste persoane vin cu teorii împotriva vaccinării, se pronunță împotriva oricărei măsuri luate de autorități pentru a limita răspândirea bolii, ba unii chiar au ajuns să nege existența pandemiei, deși este recunoscută de o lume întreagă”, a susținut Raed Arafat.
Mai mult, șeful DSU susține și el opinia președintelui CMR și este de părere că trebuie luate măsuri în momentul în care informațiile vehiculate către populație nu au o bază științifică.
Citește și Concediile angajaților din spitale sunt întrerupte, iar liniile de gardă sunt organizate în ture de 12 ore
”Libera exprimare este garantată, este un lucru pe care îl respectăm cu toții, dar când îți ies oameni care n-au nicio bază științifică și comentează lucruri la care nu se pricep și vin cu informații false, cu informații denaturate, într-o țară în care s-a ajuns la 300 de decese pe zi, este un moment în care trebuie să decizi – da, continuăm să-i lăsăm să-și bată joc de orice decizie care se ia sau, măcar acolo unde transmiterea se face prin canale ale mass-mediei, acolo să se gândească – n-am zis că noi o s-o facem, ci să se gândească – respectivele canale dacă vor să fie responsabile în continuare pentru ceea ce vedem în țară” precizează Raed Arafat.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.