Ce rezoluții să NU-ți setezi pentru anul nou

Ce rezoluții să NU-ți setezi pentru anul nou

Venirea noului an reprezintă un prilej numai bun în care să-ți evaluezi performanțele și să-ți setezi obiective mărețe. Este în același timp un exercițiu de meditație. La final, tragi linie și te gândești la ce ai făcut greșit, dar și la soluții prin care te poți redresa. New Year, new me este un concept a cărui popularitate a luat amploare în ultimii ani. Pentru mulți, noul an trebuie să devină o oportunitate dedicată exclusiv evoluției atât pe plan personal, cât și profesional. Totuși, rezoluțiile care cad în extrem nu sunt deloc recomandate. 

Însă, dorința de a deveni o variantă îmbunătățită poate fi de cele mai multe ori înșelătoare. Specialiștii au confirmat că setarea rezoluțiilor la început de an nu garantează neapărat succesul. Ba din contră. Generează îndoieli, emoții negative dar și scăderea stimei de sine atunci când nu sunt îndeplinite. Luna februarie este perioada în care foarte mulți renunță la visurile pe care și le-au setat și experimentează stări acute de anxietate și depresie. Te întrebi de ce? Ei bine, de cele mai multe ori schimbarea nu vine pe neașteptate și nici nu este doar o proiecție de moment. Schimbarea trebuie să fie susținută de comportamente și inițiative care să conteze pentru parcursul profesional și cel personal. 

Setarea rezoluțiilor pentru anul nou nu trebuie să devină un automatism făcut doar de dragul de a fi făcut. În caz contrar, vei pica în plasa celor care cred că pot ajunge rapid la un prag avansat de dezvoltare.

Câteva rezoluții la care trebuie să renunți dacă vrei să te bucuri de succes

Rezoluțiile se bazează pe dorințe, pe care majoritatea vrea să le transforme în realități de sine stătătoare. Principala problemă a rezoluțiilor este că nu pot fi implementate în mod specific. Sunt doar lucruri la care aspiri, dar care nu-ți creează mediul perfect pentru evoluție. 

Iată câteva dintre ele, pe care ar trebui să le eviți pe cât se poate: 

  • Vreau să scap de kilogramele în plus – În mod evident, fiecare persoană vrea să arate din ce în ce mai bine. Normele sociale sunt atât de bine înrădăcinate încât e greu să îmbrățișezi acceptarea sau cel puțin să te raportezi altfel la procesul de slăbire. În plus, o asemenea dorință nu este de fapt o rezoluție. Dacă vrei cu adevărat să slăbești trebuie să te gândești mai întâi care sunt obiceiurile alimentare nesănătoase pe care le practici constant. Chiar dacă știi care sunt lucrurile care îți fac rău, e greu să renunți pur și simplu la ele. Până la urmă, îți oferă satisfacții pe termen scurt. Gândește-te la un program pe care îl poți aplica pentru a te bucura de rezultatele dorite. 
  • Vreau să ies din zona de confort – Să practici activități care nu fac deloc parte din sfera ta de hobby-uri nu este deloc ușor. Ba din contră. Poate deveni un adevărat rollercoaster emoțional, marcat de momente cu adevărat stresante, mai ales dacă ești o persoană introvertită. Când nu îți vine natural să faci un lucru e bine să te gândești de două ori înainte de a-l face. Ia-o pas cu pas, fără să forțezi lucrurile sau să te expui unor situații care nu te definesc. E mai bine așa – atât pentru tine, cât și pentru moralul tău. 
  • Vreau să am mai mulți bani – Satisfacția pe care o oferă bunăstarea materială este cu adevărat mulțumitoare. Să ai bani înseamnă multe oportunități bifate, dar și experiențe inedite din punct de vedere profesional și personal. Totuși, banii nu vin ca prin minune. Trebuie să muncești, să-ți pui la bătaie resursele pentru a acumula succesul financiar. Gândește-te ce poți să faci, ca medic sau asistent medical, de exemplu, să-ți sporești veniturile și în același timp să devii un etalon în industrie de profesionalism, dedicare și responsabilitate. Încearcă, de asemenea, să-ți dai seama pe ce cheltui cel mai mulți bani și să te oprești din a investi iresponsabil. 

Te-ar putea interesa și: Cum să-ți setezi corect obiectivele de carieră încă din luna ianuarie

Obiective SMART – cum și de ce să le integrezi în dezvoltarea ta?

Mulți sunt de părere că rezoluțiile ar trebui înlocuite de obiective. Mai specifice și mai practice, obiectivele au capacitatea de a te determina să-ți trasezi un drum evoluțional pe care să-l urmezi. Sunt de cele mai multe ori determinate în timp și ancorate în realitate, ceea ce creează premisele ideale schimbării. Îți oferă impulsul de care ai nevoie pentru a începe să clădești noua variantă la care aspiri de ceva timp.

Dacă vrei să înveți cum îți poți seta obiective care pot fi îndeplinite în anul ce tocmai a venit, iată câteva sfaturi care te vor ajuta: 

Află și Cât de greu e să atingi fericirea și succesul profesional?

Concluzii

Evoluția pe plan personal și profesional sună bine. Dar cum poți ajunge acolo, mai exact? Secretul stă doar în planul pe care ți-l stabilești la început de an. E important să scapi de rezoluțiile care nu pot fi duse la bun sfârșit și să le transformi în obiective pe termen lung. Gândește-te la pașii exacți prin care trebuie să treci pentru a te bucura de schimbarea mult așteptată. Nu încerca să te suprasaturezi pentru că într-un final vei renunța la ceea ce îți dorești. În plus, vei experimenta mai mult ca sigur senzații de stres și anxietate. 

Trasează-ți un calendar foarte bine detaliat. Încearcă să stabilești care sunt activitățile specifice pe care le poți face pentru a deveni o variantă mai bună decât cea de anul trecut. 

Succesul vine cu pași mici, dar siguri și cu obiective setate inteligent!

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment