Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la care autoritățile lucrează pentru a fi transmis Comisiei Europene spre aprobare cuprinde propuneri pentru toate segmentele importante pentru populație, între care și pentru sistemul sanitar.
Sănătatea populației României este sub media celorlalte țări ale Uniunii Europene, este subliniat în introducerea capitolului Sănătate din documentul PNRR.
Autorii acestuia spun că numărul deceselor care ar fi putut fi evitate prin îngrijiri medicale a fost de două ori și jumătate mai mare în 2015 decât rata din UE. Pe lângă acestea, aproximativ 11% din oameni nu sunt asigurați și au acces doar la un pachet restrâns de servicii.
Mai mult decât atât: nivelul nevoilor medicale nesatisfăcute este cu aproape 28% mai mare în zonele rurale decât în cele urbane, iar cheltuielile cu asistența medicală de prevenție se situează cu 1,8% sub media celorlalte țări europene. Iar infrastructura pe care se bazează sectorul sanitar a fost concepută în urmă cu 60 de ani, când nevoile erau diferite față de cele de astăzi.
Ce cuprinde PNRR pentru Sănătate
Componenta de sănătate din Planul de Redresare cuprinde 3 reforme și două tipuri principale de investiții, cu un buget total de 2,45 miliarde de euro. În privința reformelor, sunt vizate fondurile publice, managementul fondurilor destinate investițiilor și reforma managementului sanitar și a resurselor umane.
Rezultatele țintite sunt următoarele:
- 200 de centre comunitare construite sau renovate
- 3.000 de cabinete de asistență medicală primară dotate; prioritate are mediul rural
- 26 de compartimente de terapie intensivă pentru nou-născuți
- 30 de ambulatorii modernizate
- 24 de unități sanitare care să beneficieze de infrastructură nouă
- 10 unități medicale mobile
- 1.000 de persoane care să fi beneficiat de programele de formare în managementul serviciilor de sănătate.
Sunt menționate și clădirile în care funcționează spitalele. Documentul amintește faptul că multe dintre cele din România au nevoie de intervenții urgente, care să aibă în vedere și toate cerințele de calitate în construcții.
„În sectorul sănătate, din totalul de cca. 375 de spitale, aproximativ 50% sunt expuse la niveluri medii și 3% la niveluri ridicate de hazard seismic. Prin urmare, considerăm că nu se poate vorbi despre îmbunătățirea rezilienței sistemului public de sănătate și a celui de educație prin investiții în infrastructură, fără a lua în considerare alocarea de investiții pentru proiecte de consolidare seismică a unităților sanitare”, este menționat în document.
Citește și În pandemie, România este pe primul loc în clasamentul UE privind mita acordată în spitale
Este înființată o nouă instituție pentru construirea de noi spitale
De asemenea, va fi înființată o nouă instituție pentru a păstori proiectele care vizează construirea de noi spitale. Într-o conferință de presă recentă, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a spus că nevoia de această nouă instituție a apărut tocmai pentru că este nevoie de noi spitale.
„Agenţia va gestiona şi va avea în portofoliu spitale care au impact teritorial major şi care se află în subordinea Ministerului Sănătăţii. (…) Agenţia are, de asemenea, rolul de a elabora, împreună cu alte ministere, normele care privesc calitatea mediului construit în sănătate. mai ales în infrastructura spitalicească”, a explicat Ioana Mihăilă.
Sistem integrat de eHealth și telemedicină
Planul mai are în vedere și un set de măsuri prin care informațiile pacienților sunt protejate prin confidențialitate, integritate și autenticitate. Personalul va fi instruit pentru a fi pregătit și în fața unor eventuale atacuri cibernetice.
Iar în privința telemedicinei, propunerile sunt următoarele:
„Dimensiunea de telemedicina a investiției va permite dezvoltarea și testarea unui mediu online securizat pentru comunicarea dintre medic și pacient sau între medici, ce respectă directivele europene privind siguranța datelor și domeniul e-health. În funcție de echipamentele disponibile în teritoriu, se va urmări posibilitatea de monitorizare la distanță a pacientului prin parametri medicali și colaborare între clinicieni”.
Primul plan de redresare aprobat de Comisia Europeană a fost al Portugaliei.
Te-ar putea interesa și Noul plan de asigurare a asistenței medicale în contextul actual a fost aprobat
În privința Planului realizat de Guvernul din România, deja, oficialii europeni au transmis câteva observații și au cerut informații suplimentare cu privire la propunerile din document.
Pentru mai multe detalii legate de PNRR, consultați site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Sursă foto: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.