Avem sau nu asistenți medicali fără bacalaureat în spitalele românești?

Avem sau nu asistenți medicali fără bacalaureat în spitalele românești?

Înscrierea la școlile postliceale sanitare pentru asistenți medicali ar urma să fie condiționată de promovarea examenului de bacalaureat. Asta prevede un proiect de lege inițiat de deputatul USR Adrian Wiener, medic la Spitalul Județean Arad și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. În prezent, înscrierea la o școală postliceală sanitară este permisă tuturor absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat. 

Propunerea legislativă este salutată inclusiv de Ordinul Asistenților Medicali din România. Carmen Mazilu, președintele filialei din București a Ordinului Asistenților Medicali, a declarat pentru HotNews.ro că o astfel de condiție ar crește calitatea oamenilor care ajung să profeseze ca asistent medical în spitalele din România. 

În formatul său actual, Legea Educației Naționale prevede că înscrierea și urmarea cursurilor unei școli sanitare postliceale sunt deschise tuturor absolvenților de liceu, chiar și celor care nu au trecut cu brio examenul de bacalaureat. Astfel, mulți absolvenți ai școlilor sanitare ajung să obțină diploma de asistent medical dar nu și pe cea de bacalaureat. În prezent nu există o evaluare oficială în acest sens în spitalele și clinicile din România.

Citește și Ghid | Abilități și stiluri de comunicare în nursing: Dialogul empatic, esențial în relația asistent – pacient

Există cazuri de asistenți medicali angajați fără diplomă de bacalaureat în spitalele din România?

Teoretic, chiar dacă există posibilitatea ca ei să obțină diploma de absolvent al școlii postliceale de asistenți fără diploma de bacalaureat, de regulă, spitalele pun condiția diplomei de bacalaureat la concursul de angajare, transmite Carmen Mazilu, președintele filialei din București a Ordinului Asistenților Medicali din România. Mai mult aceasta a explicat că din cauza acestor condiții „foarte mulți dintre ei nu au reușit să se angajeze – practic, s-a creat posibilitatea existenței unei mase de absolvenți de școli postliceale care nu aveau acces la posturile din spitale”.

În schimb, Adrian Wiener, medic și inițiatorul proiectului de lege din Parlament, susține că nu este exclus să existe asistenți medicali fără diplomă de bacalaureat în sistemul sanitar din România. Adrian Wiener afirmă că pot fi cazuri rare, însă „unii dintre cei cu care am vorbit, pentru că m-am documentat pentru acest proiect, mi-au spus că da, există uneori astfel de cazuri, posibil în spitalele de stat și în mediul privat”.

Te-ar putea interesa și Cum să te angajezi în domeniul medical: Ghid pentru medici și asistenți

Care sunt modificările noului proiect de lege

Noul proiect de lege depus de Adrian Wiener prevede modificarea art. 44 alin. (9) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. 

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Alineatul 9 al articolului 44 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, se modifică și va avea următorul cuprins:

“(9) Au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin. (8), absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat. Prin excepție, au dreptul să se înscrie la școlile sanitare postliceale doar absolvenții de liceu care dețin diploma de bacalaureat.”

Proiectul de lege și expunerea de motive pot fi consultate integral aici.

Adrian Wiener: „Există școli de asistenți în orașe fără spitale.” 

Nu este prima oară când Adrian Wiener, deputat și medic la Spitalul Județean de Urgență din Arad, inițiază acest proiect de lege. Inițial proiectul a fost respins „la presiunea patronilor de școli sanitare postliceale“, transmite medicul. Acesta susține că o altă problemă ar fi criteriile de acreditare a școlilor sanitare postliceale. „În prezent există astfel de școli  inclusiv în orașe în care nu există un spital. Nu poți face școli postliceale în orașe unde nu ai spitale. Ei fac contracte cu niște spitale pentru practică, dar dacă spitalul este într-un oraș la 30 de kilometri distanță sau la 50 de kilometri distanță, este foarte posibil ca ei să nu facă naveta pentru a face practică în spital sau să o facă mai rar. Sunt zile când ar trebui să stea 8 ore în spital”, a explicat Adrian Wiener.

Citește și Școala Postliceală sau Facultatea de Asistență Medicală: avantaje și dezavantaje

De ce este necesar acest proiect? 

Componenta umană a actului medical este fundamentală, afirmă deputatul Adrian Wiener, inițiatorul proiectului de lege: „Fie că vorbim de cunoștințe științifice ori de cele de comunicare și relaționare cu pacientul, experiența bolnavului cu sistemul de sănătate este majoritar evaluată prin interacțiunea cu personalul medical. Asigurarea calității resursei umane din sănătate este un imperativ pentru România. Personalul medical bine pregătit, cu aptitudini individuale, cunoștințe solide și abilități interpersonale este premisa esențială a unui act medical de calitate. În fapt, cea mai importantă resursă în domeniul sănătății este resursa umană.”

Adrian Wiener consideră că „reforma în domeniul să sănătății implică și educația/formarea medicală continuă, re-certificarea periodică și dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții personalului medical”. Mai mult, acesta susține că „meseria de asistent(ă) medical(ă) este una complexă. Asistenta/asistentul este nu doar persoana de la care medicul așteaptă sprijin în desfășurarea activității. Ea/el este, alături de medic, una din componentele structurii sanitare. Pentru pacienți, cu precădere pentru cei spitalizați sau care efectuează tratamente în regim ambulator, asistenta/asistentul reprezintă principala interfață cu sistemul medical”.

Adrian Wiener reamintește faptul că Bacalaureatul are denumirea populară de „examenul maturității“: „Consider că promovarea acestui examen ar trebui să fie o condiție pentru înscrierea la cursurile unei școli postliceale sanitare. Sistemul de sănătate presupune responsabilități și pregătire la înalt nivel calitativ. Din acest motiv am inițiat un proiect de lege pentru modificarea Legii Educației Naționale, în sensul de a introduce obținerea bacalaureatului drept condiție pentru înscrierea la postliceale sanitare. Consider că promovarea examenului de bacalaureat este un filtru esențial pentru selecția calității resursei medicale din domeniul sanitar.”

Citește și Posturile de asistent-șef în spitale – rolul-cheie în evoluția profesiei de asistent

Care a fost reacția OAMGMAMR

Carmen Mazilu, președintele filialei din București a Ordinului Asistenților Medicali a declarat că inițiativa legislativă depusă de Adrian Wiener este „o propunere foarte bună”, deoarece, spune ea, „ar crește din start calitatea oamenilor care intră în această profesie”. De asemenea, aceasta susține că în zona profesională a mai fost deschis acest subiect: „De multă vreme se discută în zona profesională despre acest lucru. Bineînțeles că, după aceea, prin pregătire continuă, ei ar reuși să fie niște profesioniști adevărați. Acum vom vedea dacă nu cumva legea discriminării nu va împiedica acest proiect.”

„Părerea mea, ca președinte de organizație ce reprezintă asistenții medicali și personal, ca profesionist, este că această barieră – diploma de bacalaureat – este necesară, măcar la școlile postliceale sanitare, deoarece aceste școli au un specific special. Aceste școli pregătesc oameni pentru a profesa în spitale, pentru a face îngrijiri de sănătate. Nu oricine poate să facă acest lucru, iar pregătirea trebuie să reflecte atât maturitate, cât și valori personale, pentru că este o profesie vocațională – lucrăm cu oameni, nu cu piese care pot fi refăcute”, adaugă Carmen Mazilu.

În concluzie, președintele OAMGMAMR București consideră propunerea foarte bună și susține că „ar trebui implementată, pentru că în felul acesta am putea să știm că vor avea acces la școlile postliceale sanitare oameni pregătiți”.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment