Freelance Content Marketing & Communication Strategist, dintotdeauna pasionată de tot ceea ce ține de domeniul medical.
Pentru ca o companie să își atingă obiectivele, iar angajații să fie motivați să contribuie la succesul organizațional, este nevoie de un management eficient, care să creeze un mediu de lucru sănătos și productiv. Un manager cu un stil de lucru eficient va îmbunătăți cei mai importanți indicatori ai companiei, fie că vorbim despre cei financiari sau despre retenția angajaților.
Deși provocările zilnice existente la locul de muncă pot fi diferite și din ce în ce mai mari, managerul este cel care are rolul principal în motivarea angajaților și în crearea unei culturi organizaționale pozitive. Nu degeaba atunci când un angajat pleacă, se spune că acesta nu părăsește compania, ci managerul.
Este important de menționat că nu există stilul de management ideal, pentru că fiecare companie are direcții diferite, iar oamenii implicați au perspective și nevoi diferite.
Cu toate acestea, există un set de recomandări pentru un management eficient, care să susțină bunul mers al companiei. Iată 5 dintre acestea:
Comunicarea are un rol foarte mare în succesul fiecărei companii și în modul de relaționare dintre manager și angajați. Tocmai de aceea este indicat să comunici întotdeauna în mod clar, indiferent de context și de canal, fie că vorbim de comunicare personală, prin e-mail sau prin telefon.
Este recomandat să comunici transparent și cu acuratețe când vine vorba de aspectele pozitive, de strategia și obiectivele companiei, dar și despre cele negative: spre exemplu, chiar și atunci când organizația trece prin momente dificile. Astfel, vei reuși să pui bazele unui management eficient și îți vei menține echipa unită.
Citește și: Cele 3 reguli de aur ale managementului medical
Unul dintre elementele principale ale unui management eficient este încrederea pe care oamenii o capătă în superiorul lor. Un mod de a le arăta angajaților că le recunoști performanța și că îi apreciezi este delegarea anumitor proiecte și sarcini. Delegarea are beneficii atât asupra ta, cât și asupra angajatului. Totuși, pentru ca procesul delegării să fie eficient, un manager trebuie să cântărească atent abilitățile, deci punctele tari și punctele slabe ale angajaților și să atribuie anumite sarcini în consecință.
Doar prin delegare angajații își vor dezvolta noi competențe și vor evolua din punct de vedere profesional. Iar managerul va putea să se ocupe de alte activități, cum ar fi concentrarea pe îndeplinirea strategiei și obiectivelor companiei și îmbunătățirea acestora.
În același timp, delegarea le arată angajaților care este nivelul de încredere al superiorilor în ei. Atunci când delegi o sarcină sau un proiect unui angajat, clarifică scopul contribuției lui și asigură-te că acesta se aliniază cu abilitățile sale. Dacă vei comunica în mod clar toate așteptările tale, angajații tăi se vor implica pe deplin, pe măsură ce înțeleg rolul lor în acea activitate.
Citește și: Puterea delegării sau cum să te folosești de alții pentru a avea succes
În mod cert, un management eficient presupune și construirea unei echipe puternice – care le permite membrilor săi să colaboreze mai bine unul cu celălalt, să fie mai motivați și productivi. Iar o echipă solidă se construiește cu ajutorul comunicării sincere, a identificării timpurii a problemelor și provocărilor și găsirea celor mai bune soluții.
La fel de important este să stabilești un scop comun la nivel de echipă, pentru ca membrii acesteia să fie motivați să lucreze împreună la îndeplinirea lui.
Pe lângă crearea unei culturi organizaționale pozitive, un management eficient presupune și înțelegerea indicatorilor financiari ai companiei, stabilirea obiectivelor și monitorizarea rezultatelor. Astfel, măsurarea performanțelor și ajustarea proceselor necesare îndeplinirii lor sunt esențiale.
Citește și: De ce micromanagementul dăunează oricărei echipe și cum să-l eviți
Fii deschis opiniilor diferite față de ale tale, ascultă cu atenție ce au ceilalți de spus și pune întrebări ca să înțelegi mai bine toate argumentele – ascultarea părerilor diferite este necesară pentru evoluție. Creează un dialog deschis cu echipa ta și fii dispus să găsești noi abordări. În acest mod, îi vei implica pe angajați, care vor fi motivați să găsească cele mai bune soluții, indiferent de provocările apărute.
Angajezi specialiști medicali? Înregistrează-ți compania aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.
Freelance Content Marketing & Communication Strategist, dintotdeauna pasionată de tot ceea ce ține de domeniul medical.