Personalul medical angajat temporar în pandemie rămâne în funcție 90 de zile. Angajarea permanentă va fi posibilă după examen

Personalul medical angajat temporar în pandemie rămâne în funcție 90 de zile. Angajarea permanentă va fi posibilă după examen

Personalul medical sanitar care a fost angajat în perioada pandemiei își va continua activitatea în același post până la vară. Între timp, vor fi organizate concursuri pentru angajarea pe durată nedeterminată. Modificarea este inclusă într-o lege adoptată de Camera Deputaților (for decizional), iar ulterior aceasta trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis. 

Este vorba despre Legea privind reglementarea statutului personalului care, în timpul stării de alertă (sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic) a fost angajat pe perioadă determinată. După ce legea va intra în vigoare, aceștia vor continua să lucreze pe aceeași poziție vreme de 90 de zile. Iar în acest termen, spitalele, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de Ambulanță Județean sau instituțiile de asistență socială vor organiza un examen pentru a fi ocupate aceste posturi pe o perioadă determinată. 

Citește și Avem sau nu asistenți medicali fără bacalaureat în spitalele românești?

De menționat este că examenul trebuie organizat înainte ca, pentru acești angajați, să înceteze contractul individual de muncă pe perioadă determinată. Astfel, este eliminat acel interval de timp conform legii dintre vacantarea unui post și organizarea concursului. 

Potrivit deputatului Dan Constantin Șlincu, vizat de acest proiect de lege este personalul din sistemul sanitar, dar și cel din sistemul de asistență socială sau din structurile Ministerului Afacerilor Interne. 

„Încadrarea personalului are efecte pozitive din punctul de vedere al asigurării resursei umane în unităţile cu deficit de personal din toată ţara. Aşadar, se elimină intervalul de timp între vacantarea postului ocupat pe perioadă determinată şi ocuparea postului prin concurs, deoarece procedura de organizare a concursului durează cel puţin 45 de zile, timp în care unităţile vor trebui să acorde aceleaşi servicii cu un număr de personal redus în mod semnificativ. De asemenea, experienţa profesională dobândită în perioada stării de alertă de către personalul încadrat pe perioadă determinată are efecte pozitive atât asupra locului de muncă unde acest personal îşi desfăşoară activitatea, cât şi asupra comunităţilor locale unde au activat”, a explicat Șlincu, în cadrul unui comunicat de presă. 

Te-ar putea interesa și Federația „Solidaritatea Sanitară” cere ca toate salariile de bază să fie calculate în funcție de salariul minim

Este de reamintit faptul că, atunci când a fost declarată pandemia de Covid-19, iar România s-a aflat în stare de urgență, respectiv stare de alertă, autoritățile au permis încadrarea temporară a mai multor persoane în spitale, din cauza lipsei de personal și a volumului mare de muncă. Însă în data de 8 martie, starea de alertă (și toate restricțiile și măsurile aferente) a încetat în România. 

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment