Teama de un proces de malpraxis, prezentă la 70% din medici, iar 36% dintre ei sunt expuși burnout-ului

Teama de un proces de malpraxis, prezentă la 70% din medici, iar 36% dintre ei sunt expuși burnout-ului

Teama de implicare într-un litigiu atunci când oferă un serviciu medical un fenomen întâlnit la 70% dintre medici, iar 36% dintre specialiști sunt expuși riscului de a manifesta clinic un sindrom de burnout, se arată într-un studiu efectuat de Colegiul Medicilor din România. Este vorba despre primul studiu național care a evaluat riscul de burnout în rândul medicilor din țara noastră, realizat de Colegiul Medicilor. 

Rezultatele acestei cercetări au fost prezentate într-o conferință de presă, în cadrul căreia a fost subliniat faptul că era nevoie de o radiografie a problemelor cu care se confruntă corpul medical. 

„Teama de apariție a unui litigiu în exercitarea actului medical este un fenomen întâlnit la 70% dintre medici – este un procent enorm, care îngrijorează foarte mult, pentru că există riscul ca acești medici să practice o medicină defensivă, cu efecte negative asupra actului medical”, a explicat Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, potrivit unei informări a instituției. 

Citește și 10% din medici au anunțat că renunță la contractele de gărzi suplimentare

Potrivit cifrelor studiului, 7 din 10 medici resimt o teamă privind posibilitatea reală de a fi implicați într-o procedură de cercetare sau chiar un proces de malpraxis. Femeile se tem mai mult decât bărbații (72% vs. 66%), iar temerea este mai prezentă în cazul specialiștilor din domeniile Pediatrie, Chirurgie generală și ATI. Mai mult, se pare că 87% dintre medici sunt de părere că asigurările pentru malpraxis nu acordă despăgubiri în mod real, iar 79% dintre medici consideră că sistemul de asigurări de malpraxis are o eficiență foarte redusă.

În ce privește burnout-ul înregistrat în rândul cadrelor medicale, președintele Colegiului Medicilor a menționat că acesta reprezintă o problemă tot mai răspândită, iar abordarea ei este obligatorie. 

„Evaluarea situației actuale este un prim pas, absolut necesar, care ne permite să avem o radiografie a realității cu care medicii se confruntă zi de zi, din acest punct de vedere. Rezultatele studiului sunt alarmante în sine, fapt la care adăugăm corelarea cu intenția declarată de migrație și cu expunerea la riscul de malpraxis”, a mai spus Daniel Coriu. 

Medicii sub 35 de ani fac parte din categoria de vârstă cu riscul crescut de burnout (47%), aceștia fiind urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 36 și 49 de ani (41%). În ceea ce privește specialiștii de peste 50 de ani, procentul este de 32% privind riscul, iar 15% este procentul pentru cei de peste 65 de ani. 

Mai mult de jumătate dintre medicii din grupa specialităților ATI se află sub risc ridicat (54%), aceasta fiind urmată de grupa specialităților Oncologie (53%), Pediatrie – interne (42%) și Pediatrie-chirurgie (37%). Trebuie menționat faptul că există diferențe în funcție de regiunea geografică din care provin medicii care au participat la studiu. Riscul cel mai mare (38%) s-a ȋnregistrat ȋn regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia, în vreme ce valori mai reduse față de medie au fost raportate ȋn vestul țării (32%).

Te-ar putea interesa și Medicina personalizată va fi introdusă în România din această toamnă 

În ce privește intenția de migrație, se pare că aceasta diferă, în funcție de sexul participanților la sondaj.  La răspunsul „Probabil da” (va pleca din țară), procentele au fost de 23,1% la bărbați și de 20,7% la femei. Pentru răspunsul categoric, „Sigur da”, procentele au fost de 8,4% (bărbați), respectiv 5,2% (femei). Important este faptul că 6 din 10 medici cu vârste mai mici de 35 de ani au afirmat o intenție probabilă (40,3%) sau una sigură (17,2%) de a migra. Cea mai mare intenție declarată de a migra s-a ȋnregistrat ȋn rândul medicilor din zona Bucureşti-Ilfov (30,4%) şi din sud-estul țării (29,6%). Din acest punct de vedere, cele mai vulnerabile specialități sunt din grupele ATI și Medicină de Urgență (39,2%), Oncologie (39%) şi Chirurgie generală (35,2%), în timp ce procentele cele mai mici s-au ȋnregistrat ȋn cazul grupelor Medicină de familie (16,4%) şi Sănătate publică (17,8%).

Potrivit dr. Radu Dumitrescu, membru al echipei de cercetare, componenta emoțională trebuie abordată cu seriozitate, în caz contrar, se soldează cu afectarea relației medic-pacient. 

„Dacă privim doar procentual rezultatele unui astfel de scor, ar însemna că punem în centru medicul și privim doar această situație, dar ar trebui să punem în centru ambii parteneri, atât medicul, cât și pacientul. Altfel spus, suferința medicului se reflectă în suferința pacientului, ceea ce înseamnă că ameliorarea unor aspecte pe care le putem identifica în cadrul acestui studiu, care ar îmbunătăți condițiile de muncă ale medicului, cu siguranță se va reflecta atât în modul în care este tratat pacientul, cât și în percepția acestuia privind calitatea actului medical”, a explicat  dr. Radu Dumitrescu.

Colegiul Medicilor din România a înaintat tuturor medicilor din țară invitația de a participa la studiu. 8.121 de medici au completat online un chestionar, în prima parte a anului 2023. 

Ești medic și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment