Spitalele din România, fie că sunt publice sau private, ar putea fi obligate să primească de la pacienți medicamentele utilizate sau nefolosite, pe care să le elimine conform normelor în vigoare. Asta arată ultima decizie adoptată de parlamentari în plenul Senatului României, prin care se aduc modificări la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
„Medicamentele expirate și/sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitale publice sau private, care sunt obligate să le primească în scopul eliminării lor finale”, se arată în forma actului normativ modificat de Senat.
Potrivit aceleiași surse, ambalajele medicamentelor sunt gestionate conform legislației în vigoare privind deșeurile. Totodată, ca procedură de colectare a medicamentelor, legea poate prevedea faptul că spitalele pot amplasa anumite containere speciale în cadrul unităților, unde pacienții pot aduce produsele farmaceutice. În zonele unde nu există spitale (cum ar fi zonele din mediul rural), containerele pot fi amplasate în dispensarele medicale.
Citește și Ministerul Sănătății vrea să elimine inechitățile privind acordarea voucherelor de vacanță. Cine va primi tichete
Proiectul inițial avea drept scop principal includerea obligației ca pe ambalajele tuturor medicamentelor să fie inclus și mesajul „Medicamentele expirate trebuie returnate în farmacii” deoarece, au spus inițiatorii în expunerea de motive, situația colectării este „precară”.
„24.000 de tone de produse farmaceutice, fără ambalaj, cu mai mult de 3.00 de ingrediente active, se comercializează anual în Europa. Aproximativ 50% dintre medicamentele expirate nu sunt colectate în condiții de siguranță pentru mediu. (…) Medicamentele expirate fac parte din categoria deșeurilor periculoase, iar ele se distrug prin incinerare. (…) Farmacovigilența în România este precară. Doar unele farmacii au contracte specializate în eliminarea deșeurilor periculoase și mai puține au un sistem funcțional de preluare a medicamentelor expirate de la consumatori, iar unele farmacii impun, la preluare, completarea unor formulare complexe de către persoana care dorește să preia medicamente expirate”, se arată în expunerea de motive.
Te-ar putea interesa și Medicina personalizată va fi introdusă în România din această toamnă
Parcursul acestei legi a fost unul anevoios, în sensul că inițiatorii au depus proiectul de lege în iunie 2021, însă procesul legislativ a inclus numeroase solicitări de examinări și de avize. De altfel, trebuie menționat faptul că legea a trecut de două ori prin Parlament, întrucât și președintele țării a solicitat o reexaminare.
Proiectul va fi acum înaintat către Camera Deputaților pentru votul final, iar după aprobare, acesta va merge din nou la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. După ce legea este publicată în Monitorul Oficial, poate produce efecte.
Angajezi specialiști medicali? Creează un profil de companie, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.