Reprezentanții Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” din Timişoara au demarat un proiect, în premieră, care vine ca o soluție pentru pacienţii care au avut COVID-19 și au nevoie de investigaţii, acestea fiind simplificate cu ajutorul unei ecografii Doppler.
Prin acest proiect, specialiștii pot face evaluarea fluxului de sânge al pacienților, în timp real, în acest fel pot preveni agravarea stării lor de sănătate.
Citește și Spitalul Marius Nasta a inaugurat un call center pentru aparținătorii pacienților COVID
În ce constă o ecografie Doppler
Cu ajutorul ecografiei Doppler se poate măsura rapiditatea cu care curge sângele. Astfel, prin acest procedeu se monitorizează fluxul sangvin la nivelul arterelor şi venelor, atât la nivelul mâinilor și picioarelor, cât şi la nivelul arterelor cervicale sau cerebrale.
„Ultrasonografia sau ecografia sistemului venos, îndeosebi la venele inferioare, este importantă în cazul pacienţilor imobilizaţi o perioadă lungă la pat, care au factori de risc vascular ce implică stază venoasă sau tare asociate. În cazul lor există riscul de a dezvolta tromboză venoasă profundă, adică înfundarea venei respective cu trombi (cheaguri de sânge). În cazul pacienţilor Covid 19 am depistat numeroase situaţii de embolism pulmonar şi unul dintre factorii de risc înalt pentru producerea embolismului este tromboza venoasă profundă”, a declarat Antonio Fabian, medic radiolog la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara.
Specialiștii spun că ecografia de tip Doppler este noninvazivă, noniradiantă şi se poate efectua chiar la patul bolnavului. O astfel de investigație poate dura între 20 şi 30 de minute şi poate fi efectuată de mai multe ori fără ca sănătatea pacientului să fie afectată.
Te-ar mai putea interesa și Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a înființat primul centru de intervenţie pentru victimele violenţei sexuale
Potrivi Dianei Manolescu, directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, tehnica este folosită „pentru două categorii de pacienţi: prima o reprezintă cei internaţi în spital şi imobilizaţi la pat, vorbim de pacienţii în Terapie Intensivă sau în saloane, şi cei în reevaluare post Covid. Aceşti pacienţi au un risc major de a dezvolta tromboză vasculară periferică. Această tehnică ne permite să monitorizăm constant bolnavul pentru a observa, de fapt, momentul în care el produce un cheag de sânge sau un tromb la nivelul vaselor.
În această situaţie, tratamentul acestor pacienţi se schimbă, este un tratament mai dur, mai agresiv, care are rolul de a dizolva acest cheag de sânge. Cea de-a doua categorie este a pacienţilor care se prezintă în spital având deja această patologie instalată, putem să observăm, prin această tehnică, tromboza vasculară şi gradul ei de extindere”.
Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.