Practici de monitorizare a angajaților medicali expuși sau infectați cu COVID-19: avantaje și dezavantaje

În prezent, în ceea ce se consideră începutul valului doi al pandemiei, atât populația, cât și guvernele cele mai sceptice au ajuns, fie din cauza experienței personale sau a vieții în ultimele 9 luni, la același adevăr: specialiștii și echipele lor medicale depun eforturi uriașe să gestioneze numărul alarmant de pacienți infectați cu COVID-19, chiar și cu ture de peste 24 de ore de muncă. 

Acest personal medical se află la un risc ridicat de expunere la infecția cu COVID-19, fiind nu doar temelia unui sistem real de sănătate, dar și singura linie de apărare pregătită pentru urgențe precum cele pe care le trăim astăzi. Angajații medicali sunt expuși la un risc mult mai ridicat de infecție față de populație.

Atunci când există un grad de infecție ridicat printre lucrătorii medicali, angajații sănătoși  sunt mobilizați rapid spre secțiile aglomerate, precum cele de urgență și terapie intensivă pentru a face față, iar recrutarea se face și din rândul celor cu experiență puțină sau zero, ca răspuns la consecințele pandemiei. 

Dacă mai luăm în calcul și deficitul pe piața muncii în sănătate, care în pandemie s-a accentuat, ne putem da seama de ce un set de strategii de susținere și management al medicilor și personalului medico-sanitar expus sau infectat e extrem de important pentru a favoriza eficiența și protecția pacienților, cât și a angajaților din spitale.

Cum se pot infecta angajații medicali: factori de risc 

În jur de 14% dintre cazurile de COVID-19 declarate către OMS sunt în rândul cadrelor medicale, iar proporția urcă până la 35% dintre cazurile de infecții în anumite țări. Totodată, foștii lucrători medicali aflați la pensie au fost reangajați, însă aceștia prezintă și un risc crescut de infecție și deces. 

Astăzi, putem înțelege mult mai bine cum acționează coronavirusul și ce efecte are asupra sănătății noastre. Numărul de angajați medicali infectați în spitale a scăzut – însă măsurile de protecție și prevenire sunt în continuare prioritare. 

Personalul medical și auxiliar “din prima linie” are rolul de a primi și de a îngriji pacienții cu COVID-19, dar și pacienții care vin cu urgențe medicale diferite și pe cei care au nevoie de asistență medicală de rutină. 

Ei se pot infecta la locul de muncă prin contact direct sau indirect cu pacienții sau chiar colegi de breaslă infectați, din cauză că virusul se transmite atât de ușor în comunitate. Și nu vorbim doar de medici și asistenți, ci și de personalul administrativ sau tehnic.  

Mai mult decât atât, aceștia pot intra în contact cu pacienți sau colegi asimptomatici, dar foarte contagioși. Acest lucru se poate întâmpla în zone neașteptate sau în care măsurile de protecție nu par necesare. 

Spre exemplu, în lucrul cu pacienții care sunt asistați medical pe termen lung, în instituții speciale, ori în situații unde nu este nevoie de echipament medical – ședințe, întâlniri la locul de muncă, evenimente educaționale, pauze de masă etc.  

Cu toate că există deja măsuri preventive de sănătate publică, cât și măsuri de protecție în spitale (dezinfecție riguroasă, purtarea echipamentelor protectoare, izolare etc.), există și surse neclare de infecție pentru că aceste măsuri nu se pot potrivi perfect în orice context – mai ales când nevoile și serviciile de asistență medicală se schimbă atât de rapid. 

Spre exemplu, lucrătorii medicali sunt expuși cel mai adesea în afara spitalului: prin contactul direct cu membrii familiei, cu prieteni și alți apropiați, or în contexte sociale (aici poți afla cum nu duci coronavirusul acasă, când tratezi pacienți infectați). 

Riscul de infecție poate ajunge de 2-3 ori mai mare dacă aceștia:

• Nu folosesc echipamentul individual de protecție (PPE) corespunzător
• Nu aderă la măsurile de prevenirea și controlul infecției 
• Au un membru al familiei infectat cu SARS-CoV-2

Etape în evaluarea, monitorizarea și managementul angajaților medicali expuși la COVID-19

Primul pas în alegerea celor mai potrivite practici de monitorizare și evaluare a lucrătorilor medicali este chiar evaluarea riscului de infecție pentru fiecare categorie de risc (în funcție de diferite variabile: contact direct cu pacienții, lucru cu aerosoli, distanța exactă de 2m etc.) – cel puțin când rata de transmitere este scăzută. 

Aceste practici sau recomandări ale specialiștilor, conform unui amplu jurnal publicat în The Lancet, recent, se referă la evaluarea, monitorizarea și gestionarea atentă și eficientă a personalului, nu doar pentru a aduce mai multă încredere la locul de muncă, dar și pentru a slăbi impactul pandemiei asupra oamenilor și a instituțiilor, pe termen lung.

Dar fiecare dintre acestea au avantaje și dezavantaje, care pot fi luate în considerare în formarea politicilor de management, dar și de către specialiștii medicali și manageri de spital, în funcție de etapa în care se află evoluția infecției cu COVID-19 în zona lor, cât și de situația particulară în care se află.

Iată câteva dintre ele:

1. Monitorizarea contactelor lucrătorilor medicali 

Această monitorizare se poate face fie prin identificarea riscului de infecție printre contacții personalului medical și auxiliar, fie prin intrarea în auto-carantină după un posibil contact. 

Evaluarea riscurilor contactelor: 

• Se pot identifica lucrătorii medicali cu risc crescut de infecție la locul de muncă
• Resursele se pot concentra pe monitorizarea activă și testarea proactivă
• Se pot stabili măsuri de carantină pentru anumite categorii de personal medical, minimizând consecințele asupra forței de muncă și contactul cu ceilalți angajați

• Nu e relevantă când măsurile de protecție și purtarea PPE sunt universal recomandate și respectate cu toți pacienții și colegii
• Se pot neglija anumite măsuri de precauție precum igiena mâinilor și distanțarea fizică, odată ce au fost identificate categoriile de risc 

Carantina după contact: 

• Poate reduce anxietatea și teama personalului de-a se infecta, la locul de muncă, de la colegii care au fost expuși riscului
• Poate izola riscul de infecție în unitățile sanitare, mai ales în cazul personalului fără simptome (sau cu puține simptome)

• Personalul medical disponibil poate deveni insuficient din cauza carantinării colegilor expuși, într-un timp foarte scurt
• Nu e relevantă când măsurile de protecție și purtarea PPE sunt universal recomandate și respectate cu toți pacienții și colegii

Citește și: Studiu: Aproximativ 30.000 de angajați din sistemul medical au fost deja infectați cu COVID-19

2. Monitorizarea simptomelor personalului medical expus 

Anumiți specialiști medicali din diferite țări recomandă ca întreg personalul aflat în contact direct cu pacienții bolnavi de COVID-19 să fie testat indiferent dacă poartă echipament PPE, la anumite intervale de timp. 

În funcție de rezultatele testelor și ale analizelor de sânge (după caz), managerii pot decide monitorizarea cadrelor medicale pentru câteva zile după întoarcerea la lucru, dacă sunt asimptomatice. 

Există alți specialiști care recomandă, în schimb, o abordare mai proactivă, în sensul că personalul aflat la risc poate să-și monitorizeze și să comunice onest orice apariție a vreunui simptom, cu cei responsabili de evaluarea situației. Sau o monitorizare activă, prin care să existe un raport efectuat de angajați – prin email sau telefon, la începutul turei de exemplu. 

Dar există și aici avantaje și dezavantaje. 

Monitorizarea activă și frecventă:

• Poate susține raportarea semnelor și simptomelor similare infecției cu COVID-19
• Poate duce la identificarea rapidă a persoanelor simptomatice și testarea din timp a colegilor și pacienților expuși acestora
• Poate oferi oportunități de consiliere pentru cadrele medicale care au nevoie

• Implică multă muncă administrativă și stres suplimentar
• Chiar și cele mai simple simptome pot duce la auto-izolare fără testare
• Poate fi problematic pentru unitățile cu o secție majoră de îngrijire a pacienților cu COVID-19, pentru că personalul responsabil poate fi insuficient.

Auto-monitorizarea:    

• Utilizează tehnologii și aplicații mobile pentru a răspunde în timp util și a oferi indicații precise, pe baza informațiilor oferite de cadrele medicale expuse
• Poate duce la detectarea diferitor categorii de personalul expus, atât la locul de muncă, cât și în afara lui (nu doar a medicilor și asistenților care lucrează direct cu pacienții infectați, ci și a personalului auxiliar)

• Automonitorizarea devine irelevantă dacă angajații nu o consideră importantă și, deci, nu împărtășesc informații privind simptomele lor atunci când apar
• Este nevoie de persoane responsabile pentru colectarea informațiilor și consilierea lucrătorilor medicali, care pot fi contactate ușor și rapid
• Chiar și cele mai simple simptome pot duce la auto-izolare fără testare

3. Identificarea cazurilor și testarea personalului medical infectat cu COVID-19

Testarea ar trebui să fie disponibilă pe scară largă lucrătorilor medicali simptomatici și personalului auxiliar de asistență medicală acută. Importanța acestei etape este extrem de mare, mai ales în perioadele în care cazurile de infecție cresc în comunitate. 

Dacă sunt testați prea puțini angajați medicali, în perioade critice, riscul de a avea un număr mare de angajați infectați cu COVID-19 și de a-l da mai departe colegilor și pacienților crește vertiginos.

De aceea, testarea lucrătorilor din domeniul sănătății este o prioritate – sau ar trebui să fie, în orice țară – indiferent de gradul de expunere. În funcție de rezultate, se pot lua decizii la fel de importante în gestionarea personalului, dar și a pandemiei. 

Testarea se poate face în mod regulat sau doar la apariția unor simptome. 

Screeningul periodic:

• Desigur, se pot detecta din timp cazurile asimptomatice sau ușor simptomatice, astfel reducând riscul de infectare către alți angajați sau pacienți
• Poate oferi oportunități de consiliere pentru cadrele medicale care au nevoie, oferită de delegați DSP sau reprezentanți de medicina muncii
• În funcție de periodicitate, rezultatele pot oferi informații insuficiente despre cazurile pozitive. Este posibil ca persoanele testate negativ să fie pozitive între teste, de exemplu

• Personalul medical și auxiliar poate deveni nesigur și anxios dacă există prea multe cazuri de persoane pozitive asimptomatice
• Poate oferi un fals sentiment de siguranță și, implicit, riscul de a neglija măsurile de precauție 

Testarea la apariția simptomelor

• Persoanele bolnave pot fi identificare ușor, se pot autoizola și pot primi sprijinul necesar
• Personalul apropiat celor depistați pozitiv, din secțiile cheie precum cele de urgență sau de chirurgie, se simt mai puțin îngrijorați și la risc
• Spre deosebire de testarea periodică, testarea la apariția simptomelor utilizează resursele mai eficient 

• Spre deosebire de testarea periodică, aici pot exista întârzieri în depistarea persoanelor pozitive asimptomatice 
• De asemenea, persoanele simptomatice se pot simți stigmatizate sau anxioase și pot întârzia momentul testării

Citește și: Principalele 4 tipuri de măști de protecție și eficacitatea lor

4. Managementul cazurilor de lucrători medicali infectați cu COVID-19

Ultima etapă a practicilor de evaluare și monitorizare a angajaților medicali este managementul celor infectați și luarea celor mai potrivite decizii în privința acestora. 

Aceste decizii depind destul de mult de ce strategii de sănătate publică au fost implementate, cât și de situația sistemului de sănătate respectiv (cât de multă presiune există asupra sectorului medical). 

Spre exemplu, cele mai cunoscute practici sunt respectarea perioadei de izolare, repetarea testului PCR de identificare directă a virusului în tractul respirator și efectuarea testelor serologice pentru coronavirus. 

Respectarea perioadei de izolare: 

• Este o măsură în concordanță cu politicile de sănătate publică, care nu lasă loc de crearea unui statut special pentru lucrătorii medicali infectați
• Ajută la prevenirea infecției în rândul comunității

• Echipele medicale pot deveni insuficiente pentru a face față nevoilor pacienților – mai ales dacă se aplică izolarea doar pe baza simptomelor și nu a testării.

Repetarea testului PCR

• Poate arăta dacă bolnavul mai este infectat sau nu, prin urmare poate asigura șansele scăzute de infectare în rândul colegilor sau al pacienților
• Asigură un nivel de siguranță în rândul colegilor care lucrează cu acea persoană, depistată negativ la repetarea testului
• Persoana retestată negativ se poate întoarce la muncă 

• Deficitul de personal se poate agrava, de vreme ce nu există o legătură clară între depistarea virusului și nivelul de transmisibilitate, în cazul celor care nu mai sunt simptomatici

  Testarea serologică

• Poate ajuta la identificarea angajaților medicali infectați care se pot bucura de un anumit nivel de protecție
• Se pot delega mai ușor angajații acolo unde este nevoie de ei, după infecția cu COVID-19. 

• Poate convinge în mod eronat persoanele vindecate că sunt imune la virus, în condițiile în care perioada de protecție nu este pe deplin înțeleasă (încă este cercetată la nivel global).

Unele dintre cele mai bune măsuri de protecție pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare, în timpul epidemiei, sunt purtarea PPE și respectarea măsurilor de prevenție și control al infecției, cât și distanțarea fizică față de colegi chiar și în ședințe, birouri și cantine.

Concluzii

Indiferent de ce practici și strategii sunt discutate, recomandările specifice de monitorizare privind o posibile infecție ar trebui să fie o prioritate în cadrul tuturor celor care lucrează sau vor lucra cu pacienți cu COVID-19.

În fazele stricte de izolare, precum în cazul valului doi care a început odată cu venirea sezonului rece, în aproape toată lumea, aceste strategii de management merită să fie aliniate cu cele de sănătate publică (carantina și izolarea, de exemplu).  

În afara acestei perioade, cele mai eficiente practici includ lucrul cu algoritmi și tehnologii care să trieze sau să distribuie ușor și rapid angajații ușor simptomatici, pentru a proteja un nivel adecvat de personal. De asemenea, ar trebui stabilit un prag minim pentru accesul la testare pentru a sprijini acest demers. 

Ce pare a fi neglijat, dar este foarte important, este starea clinică și psihologică a celor întorși la locul de muncă. 
În general, personalul medical a dovedit o dedicare incredibilă pentru a se asigura că pacienții lor sunt îngrijiți cum trebuie, în condiții foarte dificile. Sprijinirea celor care lucrează nu doar în linia întâi, în fiecare etapă descrisă mai sus, alături de îndrumări clare pentru întoarcerea la muncă ar putea îmbunătăți rezultatele pentru mulți pacienți și lucrători medicali deopotrivă.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.