Compania farmaceutică Pfizer a creat un vaccin anti COVID-19 cu o rată de succes de 90%

Compania farmaceutică Pfizer a creat un vaccin anti COVID-19 cu o rată de succes de 90%

Știrea care a făcut înconjurul lumii la început de noiembrie este legată de rata mare de succes pe care vaccinul dezvoltat de compania farmaceutică americană Pfizer în parteneriat cu firma germană de biotehnologie  BioNTech îl are pentru imunizarea persoanelor împotriva virusului SARS-COV-2.  

BioNTech este o societate germană care colaborează cu societatea Pfizer din SUA în vederea dezvoltării unui nou vaccin bazat pe ARN mesager (ARNm). ARNm joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucțiunile care direcționează celulele din organism să producă proteine care pot preveni sau combate bolile.

Citește și Practici de monitorizare a angajaților medicali expuși sau infectați cu COVID-19: avantaje și dezavantaje

Potrivit producătorilor, vaccinul împotriva bolii COVID-19 este foarte performant, cu o rată de succes de 90%, mult mai mare decât cercetătorii anticipaseră la începutul cercetării.

Directorul executiv al companiei Pfizer a declarat momentul ca unul important pentru umanitate: „Astăzi este o zi minunată pentru știință și umanitate. Primul set de rezultate din faza a treia din studiul nostru al vaccinului împotriva COVID-19  ne arată capacitatea vaccinului de a preveni COVID-19″.

Vaccinul este cu atât mai eficient cu cât permite anticorpilor să rămână în corp și să acționeze în cazul unei potențiale infestări pentru a identifica virusul și a-l elimina. Acesta folosește codul genetic al virusului și nu virusul în sine pentru a lupta cu el. Vaccinul folosește o tehnologie nouă, care nu a mai fost niciodată implementată într-un produs medical aprobat.

Fiecare injecție conține nanoparticule lipidice – bule de grăsime – care înconjoară o bandă de material genetic numit ARN mesager. Materialul genetic poartă schema pentru proteina spike distinctivă care aderă la suprafața coronavirusului.

După injectarea în brațul unei persoane, capsula de grăsime își livrează sarcina utilă către celulele corpului, iar ARN-ul mesager instruiește aceste celule să construiască propria proteină spike, învățând în mod eficient sistemul imunitar cum să recunoască și să blocheze coronavirusul.

Studiul pentru cea de-a treia fază dezvoltării vaccinului a implicat participarea a peste 43.000 de voluntari cărora li s-au administrat fie doze de vaccin, fie o alternativă placebo. Rezultatele au arătat că 90% dintre persoanele infectate nu au dezvoltat boala. Dacă următoarea etapă de studii clinice va decurge fără probleme, Pfizer ar putea să ceară autorizarea Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii pentru a pune vaccinul pe piață. 

Citește și Robot autonom in lupta cu Covid – Un robot de acest fel a ajuns la un spital din Bucuresti

Datele nu au fost încă publicate într-un jurnal academic, dar la finalul studiului ele se vor regăsi într-o revistă de specialitate. Pentru a fi eficient, vaccinul va fi administrat în două doze. Condițiile de transport și de depozitare ale acestui vaccin sunt destul de dificile, fiind nevoie de păstrarea lui la -80 grade Celsius.

România va beneficia de 10 milioane de doze de vaccin la începutul anului 2021

România, ca urmare a apartenenței sale la Uniunea Europeană va beneficia de dozele de vaccin de la diferite companii cu care Comisia Europeană a semnat contracte sau a încheiat acorduri și care vor acoperi necesarul pentru ca dozele să ajungă la toți cei peste 650 milioane de cetățeni europeni.

Potrivit anunțului președintelui României, Klaus Iohannis, România va primi 10 milioane de doze de vaccin într-o primă fază, la începutul anului 2021.

În așteptarea vaccinului, România pune la punct o schemă de vaccinare a populației,  începând cu categoriile cele mai expuse precum personalul medical, dar și cu persoanele cele mai vulnerabile precum bătrânii. Potrivit Ministerului Sănătății, până la finalul lunii octombrie, 3.847 de cadre din rândul personalului medical au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. În această raportare au fost incluși medici, asistenți medicali, ambulanțieri și infirmieri. În rândul aceleiași categorii de personal, au fost înregistrate 33 de decese.

Comisia Europeană a pus la punct o strategie completă pentru combaterea coronavirusului. Aceasta are două direcții principale de lucru. 

Pe de o parte, UE a dorit asigurarea producției de vaccinuri în UE și aprovizionarea suficientă pentru statele sale membre prin acorduri de cumpărare în avans cu producătorii de vaccinuri prin intermediul instrumentului de sprijin de urgență, iar pe de altă parte executivul european a lucrat la adaptarea cadrului de reglementare la urgența actuală pentru a accelera dezvoltarea, autorizarea și disponibilitatea vaccinurilor, menținând în același timp standardele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la publicarea strategiei: „Acesta este un moment pentru știință și solidaritate. Nimic nu este sigur, dar sunt încrezătoare că putem mobiliza resursele pentru a găsi un vaccin care să învingă virusul odată pentru totdeauna. Trebuie să fim pregătiți să producem și să implementăm un astfel de vaccin în Europa și în lume. Acest vaccin va fi o descoperire în lupta împotriva coronavirusului și o dovadă a ceea ce partenerii pot realiza atunci când ne punem mintea, cercetarea și resursele împreună. Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a se asigura că toate popoarele din această lume au acces la un vaccin, indiferent de locul în care trăiesc.”

Până în prezent, în cadrul Strategiei europene pentru vaccinare COVID-19 au fost agreate 6 acorduri anticipate cu următoarele companii: Sanofi-GSK, Johnson Johnson, AstraZeneca, CureVac, Moderna și BioNTech/Pfizer pentru securizarea unui vaccin împotriva coronavirusului, când acesta va fi disponibil. Comisia a semnat două contracte cu aceste companii: AstraZeneca și Sanofi-GS.

Pe 9 septembrie, Comisia Europeană a încheiat o serie de discuții preliminare cu societatea BioNTech-Pfizer pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. Contractul avut în vedere cu societatea BioNTech-Pfizer ar urma să prevadă posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul, precum și să îl doneze țărilor cu venituri mici și medii sau să îl redirecționeze către țări europene.

Potrivit înțelegerii, Comisia va dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea inițială a 200 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, cu o opțiune de a achiziționa până la 100 de milioane de doze suplimentare, care vor fi furnizate după ce un vaccin se va dovedi a fi sigur și eficace împotriva COVID-19.

Vestea succesului vaccinului dezvoltat de Pfizer a provocat bucurie în întreaga lume, precum și la Comisia Europeană: „Vești excelente de la BioNTech-Pfizer cu privire la rezultatele pozitive ale ultimelor studii clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19. Știința europeană funcționează! Comisia Europeană va semna în curând un contract pentru a achiziționa până la 300 de milioane de doze de vaccin. Între timp, să ne protejăm, în continuare, unii pe alţii!”, a declarat  Ursula von der Leyen pe 9 noiembrie 2020.

Citește și Supravegherea corectă a pacienților simptomatici de către medicii de familie, în etapa epidemică a COVID-19

Asigurarea tratamentului până la descoperirea vaccinului anti COVID-19

În paralel, Uniunea Europeană s-a asigurat că cetățenii săi primesc tratamentul cu Remdesivir după ce a semnat un contract cu compania farmaceutică Gilead pentru a asigura dozele de tratament cu Veklury, cel care conține substanța Remdesivir. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Pentru a răspunde nevoilor imediate, la începutul lunii august loturile de Veklury au fost puse la dispoziția statelor membre.

Remdesivir este un tratament împotriva COVID-19 pentru adulți și adolescenți începând cu vârsta de 12 ani cu pneumonie care necesită oxigen suplimentar. Deși este autorizat în UE, medicamentul continuă să fie monitorizat pentru a asigura siguranța. 

Potrivit Ministerului Sănătății, România beneficiază de o cantitate de 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID-19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.

Concluzie

Pandemia COVID-19 a provocat până în prezent peste 1,2 milioane de victime din cele peste 50 milioane de persoane care s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2.  Întregul mapamond a fost pus la încercare, multe dintre economiile globale având de suferit din cauza răspândirii rapide și ratei mari de mortalitate. 

Vaccinurile împotriva COVID-19 ar putea să constituie scăparea de teamă și de imunizarea atât a românilor și a europenilor, dar și a cât mai multor persoane de pe întreg globul pentru că răspunsul trebuie să fie unul cât mai eficace și mai coordonat.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Facebook Comment