Medicii de familie vor să fie plătiți cu 100 de lei pentru serviciile de vaccinare acordate în asistența primară

Medicii de familie vor să fie plătiți cu 100 de lei pentru serviciile de vaccinare acordate în asistența primară

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) a trimis recent o scrisoare oficială către Ministerul Sănătăţii în care solicită majorarea tarifului la 100 de lei pentru serviciile de vaccinare în asistenţa medicală primară. În acest moment serviciile de vaccinare din cadrul Programului Național de Imunizare (bebeluși, preșcolari și elevi, femei gravide, persoane cu boli cronice și persoane vârstnice) sunt decontate cu 27 de lei per serviciu.

Având în vedere neactualizarea în ultimii patru ani a tarifului pentru serviciul de vaccinare asigurat de cabinetele de medicina familiei, în cadrul programului național de sănătate publică al Ministerului Sănătății, vă solicităm actualizarea acestui tarif în perioada imediat următoare”, se arată în scrisoarea transmisă de FNPMF, citată de G4Media.

Citește și Peste 3.800 de medici de familie au încheiat contracte pentru a testa pacienții în cabinete

Suma propusă de reprezentanții FNPMF pentru decontare este de 100 lei/serviciu vaccinare. Această valoare ar include consultația în vederea vaccinării și administrarea vaccinului, indiferent de numărul de inoculări realizate în cadrul unei consultații, conform calendarului național de vaccinare.

În situația în care părintele/tutorele legal al pacientului refuză respectarea calendarului național, solicitând inocularea în consultații diferite, în luni diferite (de exemplu serviciul de vaccinare pentru vârsta de 2 luni, când trebuie administrate două vaccinuri conform calendarului național, solicitat de părinte a fi realizat fracționat la 2 și 3 luni cu câte un vaccin/consultație), acest refuz trebuie înregistrat în scris la nivelul cabinetului și anexat fișei medicale a pacientului, supusă controlului instituțiilor abilitate”, subliniază reprezentanții Federației Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Te-ar putea interesa și Peste 2.500 de medici de familie sunt implicați în campania de vaccinare. Jumătate sunt din mediul rural

Conform datelor FNPMF, în acest moment tariful decontat prin programul național de sănătate publică, reglementat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 377/2017, este de 27 lei pentru serviciul de vaccinare. Un tarif suplimentar de 13 lei se aplică doar pentru cazurile în care există o a doua inoculare în cadrul aceleiași consultații aferente vaccinării (situație întâlnită pentru vaccinările aferente vârstei de 2, 4 și 11 luni).

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment