Proiect: Directorii de spitale vor avea mandatul prelungit cu un an, dar li se cere vechime mai mare

Proiect: Directorii de spitale vor avea mandatul prelungit cu un an, dar li se cere vechime mai mare

Mandatul directorilor de spitale publice va fi prelungit cu un an, însă aceștia vor fi nevoiți să dețină o diplomă de licență sau master în medicină, medicină dentară, științe juridice sau economice pentru a putea participa la concursul de ocupare a acestei funcții. Totodată, le va fi solicitată o vechime mai mare în specialitatea pe care au studiat-o. 

Acestea sunt noi prevederi incluse într-un proiect de ordin publicat de Ministerul Sănătății în transparență decizională. Este vorba despre modificarea actualului Ordin de ministru al Sănătății nr. 1.520 din 2016

În prezent, managerii spitalelor publice încheie un contract „de administrar” pe o durată de maximum 3 ani, însă potrivit proiectului menționat anterior, mandatul este majorat la 4 ani. Important de menționat este că acest contract poate înceta mai devreme de 4 ani. 

Citește și Ce spune Codul Muncii despre Regulamentul Intern: tot ce trebuie să știi ca angajator

„Contractul de administrare poate fi prelungit la încetarea mandatului pe o perioadă de 2 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a funcției. Contractul de administrare poate înceta înainte de termen în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în acesta”, se explică în documentul citat. 

În același timp, dacă Ordinul aflat în vigoare arată în acest moment că directorii au nevoie de vechime de cel puțin 2 ani pentru a fi admiși pentru concurs, proiectul pus în dezbatere vine cu o modificare în acest sens. Managerii trebuie să dețină cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor. De menționat este că, dacă modificările vor fi aprobate, în viitor directorilor de spitale publice nu le va fi solicitat un curs de perfecționare în management agreat de Ministerul Sănătății (sau un masterat ori doctorat în management sanitar, economic sau administrativ), așa cum se procedează în prezent, deoarece prevederea respectivă a fost abrogată (articolul 1, alineatul (1), litera c).

Angajezi specialiști medicali? Creează un profil de companie aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment