Ce face un chirurg în timpul liber? Cum se bucură un medic specialist de timpul lui? Cum pot medicii să aibă o stare de bine, în ciuda zecilor de ore lucrate peste program?
Profesia de medic – și de profesionist medical, în general – nu se numără printre cele mai ușoare: de multe ori, programul nu este unul clasic și stabil, volumul de muncă crește în anumite perioade, urgențele apar întotdeauna, iar mediul de lucru are un nivel ridicat de stres.
Indiferent că lucrezi la stat sau la privat, lucrul în domeniul medico-sanitar înseamnă, de cele mai multe ori, multe ore de muncă, stres și atenție maximă.
Și-atunci, ce poți face, ca medic, pentru a te bucura de viață chiar și când volumul de muncă este ridicat aproape tot timpul? Cum faci timp să te relaxezi și să te odihnești, fără să-ți sacrifici viața personală? Cum arată acel echilibru personal-profesional în 2020 (și în alte perioade la fel de grele)?
Chiar dacă nu ți se pare posibil, modul în care alegi să îți petreci timpul liber influențează foarte mult calitatea vieții tale în toate aspectele – și la job, și în viața personală. Chiar și când ai puține ore libere, felul în care le petreci poate să te facă mai productiv, dar și mai sănătos (mental și fizic) și fericit.
Tocmai pentru că aceste alegeri contează enorm pentru calitatea vieții și nivelul de satisfacție, e important să profiți la maximum de orele tale libere, când lucrezi prea mult – mai ales în această perioadă.
Ce afectează echilibrul între viața profesională și personală pentru mulți medici?
Medicii – și, în general, profesioniștii din domeniul medico-sanitar – aleg această meserie din pasiune. Adeseori, este o profesie remarcabilă și semnificativă, și deja suntem la curent cu faptul că joburile în sectorul medical sunt în top meserii ale viitorului.
Însă această motivație puternică nu poate garanta un echilibru sănătos între muncă și viața personală. Și, adeseori, această breaslă profesională suferă pe acest plan al calității vieții din mai multe motive, cel puțin în România, comparativ cu alte țări, cum ar fi:
- Deficitul de specialiști în domeniul medical
- Volumul suplimentar de muncă, adeseori în condiții nefavorabile pentru un sistem sanitar optim
- Birocrația și organizarea precară
- Lipsa condițiilor, a mediului de lucru și a echipamentelor potrivite pentru a-și exercita meseria
- Percepția negativă a cetățenilor despre profesioniștii medicali din țară
- Lipsa fondurilor și salarizarea nepotrivită pentru diferite categorii de personal medical
Cu toate că, “pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, precum și faptul că activitatea prestată peste programul normal de lucru constituie muncă suplimentară și se recuperează potrivit legii” – există excepții în funcție de specialitatea medicală în care profesează aceștia.
De exemplu, până în 2016, cei care desfășurau gărzi peste numărul normal de ore nu se lua în calcul drept muncă suplimentară, ci parte din timpul de lucru. Adeseori, gărzile se prelungesc foarte mult, fiind de cel puțin 20 de ore, în timp ce alți medici își iau gărzi suplimentare pentru a-și crește și veniturile financiare.
Doar că epuizarea este periculoasă pentru sănătate.
Cu toate că, dacă un medic stă mai mult la locul de muncă, a doua zi ar trebui să recupereze acel timp – și să nu lucreze la fel de mult – lucrurile nu stau așa în realitate. Chiar și după încheierea unei gărzi, ai dreptul la 24 de ore libere pentru a nu duce epuizarea fizică la o cotă alarmantă.
De asemenea, dacă ne gândim la numărul de pacienți pe care un medic în are zilnic, numărul este peste media din alte țări dezvoltate. Iar birocrația și faptul că medicii trebuie să gestioneze mai multe lucruri într-o zi de lucru (de la documente și consultații, la operații și urgențe) nu ajută ca timpul liber să fie îndeajuns pentru relaxare și de odihnă.
În orice caz, problemele acestea sunt comune la nivel mondial pentru domeniul medico-sanitar: cele mai mari provocări ale medicilor rămân prea multe reguli și proceduri, lucrul mult peste program (mai ales pentru anumite specialități medicale), prea multe consultații ale pacienților pe zi, relația cu pacienții dificili.
Pentru că nu putem rezolva aceste probleme peste noapte, este foarte important ca medicii să poată profita la maximum de puținul timp liber rămas, astfel încât să se bucure de viață și să poată profesa optim, în același timp.
De asemenea, calitatea timpului liber depinde foarte mult și de propriul management al timpului, de prioritizare a activităților. Orele de sport, de odihnă, de socializare sau cele petrecute creativ ori făcând hobby-ul preferat trebuie să fie și ele prioritizate și incluse în programul săptămânal de lucru al oricui lucrează prea mult și se odihnește prea puțin. Nu doar responsabilitățile și munca trebuie organizată, ci și activitățile de relaxare.
Cum poți, ca medic, să te bucuri de puținul tău timp liber: 6 schimbări care îți aduc echilibru și o stare de bine
Printre activitățile esențiale de care poți să te bucuri din plin în timpul liber, ca medic, se numără aceleași lucruri pe care orice om le poate face– să-ți urmeze pasiunile și hobby-urile, să fie activ fizic și să respecte odihna. Acest lucru e posibil chiar dacă jobul acoperă o mare parte din program, mai ales dacă se pot prioritiza activitățile care cresc sentimentul de satisfacție și de relaxare.
Iată o parte dintre ele:
1. Alocă-ți câteva ore pe săptămână de activitate fizică
Sportul este foarte important pentru sănătatea ta fizică și mentală – dar ce spun studiile despre asta? Există o asociere directă între timpul petrecut făcând sport și calitatea vieții, cel puțin în rândul studenților la Medicină.
Conform unui studiu din 2017, activitatea fizică moderat-ridicată în rândul studenților a arătat o îmbunătățire a calității vieții, demonstrând că a fi activ fizic te ajută să te simți mai bine, să contracarezi efectele stresului și să scazi riscul de a suferi de anxietate și depresie. Per total, a fi activ te poate ajuta în numeroase aspecte ale vieții, de la starea fizică, la calitatea vieții sociale și emoționale.
Unul dintre cele mai simple moduri în care te poți energiza și relaxa este să te plimbi în aer liber. Nu este nevoie să faci sporturi de performanță sau dificile, ci să găsești acel sport sau acea activitate care rezonează cu personalitatea ta și cu ceea ce îți cere corpul.
Iar cel mai adesea, plimbările, mersul pe bicicletă sau jogging-ul ușor s-au dovedit a avea efecte benefice în aproape toate celelalte aspecte, nu doar asupra condiției fizice, ci asupra stării mentale de bine, a performanței și a bunei funcționări a organismului.
Dacă ai o pasiune specifică – poate înotul, ciclismul, tenisul sau golful – prioritizează câteva ore pe săptămână pentru acest hobby.
2. Somnul este prioritar
Cu toate că în timpul liber este foarte probabil să-ți dorești să îl petreci făcând orice în afară de a dormi, somnul este foarte important și productiv. Mulți specialiști medicali neglijează somnul pentru a face față activităților la locul de muncă și altor priorități considerate mai importante, însă somnul este în sine un “medicament”.
Orele suplimentare petrecute la job îți pot afecta ritmul natural de odihnă, însă este esențial să faci din recuperare o prioritate pe cât posibil: dormi cel puțin 7 ore pe noapte sau alocă anumite ore de somn între gărzi, dacă este cazul.
Altfel, riști să îți pui în pericol sănătatea fizică și mentală, starea de bine și atenția oferită pacienților, ceea ce poate deveni motiv serios de îngrijorare. Nimeni nu poate funcționa fără a aloca timp și recuperării, iar somnul este cel mai bun mijloc de-a echilibra extenuarea de peste zi.
Lipsa odihnei sau a somnului afectează felul în care funcționează creierul, de la probleme de atenție și concentrare, la felul în care găsești soluții la probleme sau iei decizii, dar și la modul în care corpul tău se vindecă și își revine după o perioadă lungă de activitate. De asemenea, lipsa somnului provoacă dezechilibre hormonale și afectează imunitatea, performanța și puterea de reacție. (sursă)
3. Petrece timp cu familia sau cu prietenii
Ce mod mai bun de-a te deconecta de la responsabilitățile tale ca medic, dacă nu cel de-a petrece timp de calitate cu cei dragi? Fie că alegi să te bucuri de activități de grup în aer liber, să mergi la cinema sau la concerte, să gătești cu cineva sau să petreci timp alături de prieteni și familie, relaxat și departe de dispozitivele electronice, orice activitate separată de muncă te ajută să îți reîncarci bateriile și să refaci echilibrul personal-profesional.
Prioritizarea timpului petrecut cu familia sau cu cei dragi este o metodă de-a rămâne activ în viața socială și a comunității. Acest lucru te ajută să separi jobul de viața personală și să poți reveni la o nouă zi de lucru revigorat și pregătit de noi provocări, fără a te suprasolicita mental și fizic cu problemele de la locul de muncă.
Viața socială este foarte importantă pentru a te simți bine indiferent de meseria pe care o ai. Cu cât mai multe experiențe noi, care îți plac cu adevărat, sunt împărtășite cu alții, care te ajută să savurezi viața în tihnă, cu atât mai bine!
4. Citește și deconectează-te
Probabil puține persoane cred că au timp de lectură, însă această pasiune rămâne una dintre cele mai calitative și mai apreciate de către profesioniștii medicali. Cititul, în general, te poate deconecta de la ritmul alert în care ne pierdem în mediul virtual, de la asimilarea unor volume prea mari de informație online și de la timpul petrecut conectați la responsabilitățile jobului.
De asemenea, cititul îți stimulează foarte mult memoria și empatia, te simți mai bine și mai optimist și te poate ajuta să stai departe de probleme legate de anxietate, stres și depresie.
Cititul este și una dintre cele mai apreciate activități în timpul liber pe care le preferă medicii, în general, fiind o oportunitate foarte bună de-a petrece timp singur și nestingherit, în ritmul propriu.
De fapt, orice hobby care nu presupune acces digital este binevenit pentru a-ți petrece cum trebuie puținul tău timp liber: poți alege ceea ce îți place foarte mult, de la activități artistice la cele de grădinărit sau construit, de grup sau solo, în funcție de ce te ajută să te relaxezi cel mai mult.
5. Mentoratul
Cu toate că pare o activitate solicitantă, poate fi un hobby destul de interesant și relaxant pentru a te deconecta de la programul de lucru, în timp ce îți reamintești de pasiunea pe care o ai pentru domeniul medical.
E și un mod de a învăța și descoperi cât mai multe lucruri care te pasionează, ca apoi să le poți împărtăși cu alții la început de drum, chiar de-a crește comunitatea din care faci parte, iar nivelul de satisfacție poate fi imens.
Mentoratul te poate ajuta să te simți apreciat în comunitate și să poți da mai departe ceea ce ai învățat în tot timpul petrecut ca medic. Nu doar că poți face voluntariat sau te poți bucura de recunoaștere ca mentor pentru o nouă generație de profesioniști în domeniul sănătății, dar îți poți consolida relațiile cu cei din aceeași breaslă, chiar și cu echipa ta medicală de la locul de muncă.
Fiind ființe sociale, a fi parte din comunitate devine un sentiment foarte puternic de relaționare sănătoasă și productivă, în care poți să te dezvolți personal și profesional, dar fără nivelul ridicat de stres pe care îl poți simți când lucrezi ca medic în timpul programului normal de lucru. Este o recompensă emoțională și socială care îți poate crește foarte mult calitatea vieții și te poate conecta firesc cu comunitatea din care faci parte.
6. Acordă-ți timp doar să fii (mindfulness)
Mulți dintre noi avem impresia că, în orice moment, trebuie să facem ceva – fie și o activitate relaxantă sau creativă. Trebuie să nu stăm și să “pierdem timpul” sau să “lenevim”. Dar din contră, pauzele complete de la orice activitate sau grijă cotidiană au numeroase beneficii pentru sănătatea și satisfacția ta privind viața.
Dar din contră, câteva minute sau zeci de minute petrecute doar stând fără a face nimic, total deconectat de orice activitate – poți și medita în acest timp – sunt extrem de benefice pentru a-ți regla stările și emoțiile și a te bucura de prezent așa cum este. A fi atent doar la momentul prezent este o practică foarte sănătoasă de a fi conștient de echilibrul dintre minte, corp și respirație.
Această “activitate” de mindfulness în care nu faci nimic merită și ea uneori programată săptămânal. Este ca o terapie și te ajută să fii sănătos, atent, productiv și satisfăcut la job, dar și relaxat, bine cu tine și rezilient mental.
Orice ai alege să faci cu puținul tău timp liber, este important să fie timp de calitate petrecut așa cum îți cere mintea și corpul. Ideal, include în programul săptămânal câteva ore de sport, de aerobic sau chiar yoga, respectă-ți programul de somn pe cât posibil, deconectează-te și încearcă noi experiențe sociale și alocă timp și pentru pasiunile tale, măcar câteva ore pe săptămână.
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni – așa cum au nevoie.