Concediu medical: când și cum poți beneficia de el

Concediu medical: când și cum poți beneficia de el

Vrei să-ți iei concediu medical, dar nu știi exact care sunt procedurile?

Se știe deja că industria medicală este una dintre cele mai solicitate domenii de activitate. Însă, în ciuda competențelor profesionale și a capacității de a lucra sub presiune, medicii nu sunt feriți de boli. În ultimul timp, cei mai mulți resimt efectele stresului. Urgențele zilnice, lucrul în ture și dezechilibrul dintre viața profesională și cea personală se numără printre principalele cauze ale instalării burnout-ului.

Conform unui studiu, în 2021, 62.8% dintre specialiștii medicali au raportat simptome ale epuizării fizice și psihice. Există și alte probleme de sănătate cu care personalul medical se poate confrunta. Pentru cazurile de incapacitate temporară de muncă, pot fi solicitate zile de concediu medical. Este un drept al oricărui angajat, însă, înainte de toate, trebuie să ai în vedere câteva aspecte administrative. 

Care este cadrul legislativ care reglementează acordarea de concediu medical, dar și de ce este atât de important, poți afla în rândurile de mai jos. 

Concediu medical – de ce este important?

Concediul medical este practic o perioadă de repaus, acordată angajaților pentru a se recupera în urma unui accident sau unei îmbolnăviri. În baza dovezii de la medic, angajatorii sunt obligați să asigure salariaților un anumit număr de zile libere, dar și să suporte costurile financiare. 

Modalitatea de acordare a concediului este reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările și actualizările ulterioare. Astfel, pentru a i se oferi concediu medical, un angajat trebuie să fi cotizat cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni, care reprezintă practic stagiul de asigurare. 

Concediul medical poate fi solicitat de cei care: 

  • lucrează pe baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a unui act de detașare;
  • își desfășoară activitatea în România și beneficiază de o indemnizație de șomaj, conform legii;
  • încasează venituri de la angajatori din state care nu se află sub incidența legislației europene în domeniul securității sociale. 

În ceea ce privește rolul concediului medical, importanța de care dă dovadă poate fi rezumată în mai multe moduri. În primul rând, sporește rata de vindecare și conferă angajaților energia de care au nevoie pentru a se recupera rapid. De asemenea, minimizează riscurile de răspândire a bolii și contribuie la obținerea unor performanțe de succes. 

Avantajele se resimt și în cazul angajatorilor care vor vedea o îmbunătățire la nivelul culturii organizaționale. Concediul medical poate reduce absenteismul și tensiunile de la nivelul echipei. 

Citește și: Cum să te pregătești pentru concediul de vară: Organizarea programului și delegarea responsabilităților

Când poți beneficia de concediu medical?

Mulți aleg concediul medical doar în momente foarte urgente. În cazul personalului medical, este o situație destul de des întâlnită, mai ales în contextul în care există un deficit acut de specialiști. Acolo, pe holurile spitalelor, unde viața bate filmul de cele mai multe ori, nu există Nu mai pot. Este de datoria medicilor să salveze vieți, dar nu în contextul în care își riscă sănătatea și nivelul de bunăstare. 

Așadar, perioada de repaus poate fi solicitată în mai multe situații și anume: 

  • Incapacitate temporară de muncă;
  • Accidente de muncă și boli profesionale;
  • Tratament balnear;
  • Îngrijirea copilului bolnav;
  • Indemnizație de risc maternal;
  • Concediu de maternitate.

Drepturile angajaților în privința concediului medical

Concediul este în sine un drept al angajatului, pe care îl poate accesa dacă îndeplinește condițiile de mai sus. Însă, principalul lucru de care beneficiază în perioada acordată este indemnizația. Practic, timpul aferent pentru vindecare și repaus este completat de o sumă de bani, decontată fie total din salariu, fie parțial.

Spre exemplu, pentru o boală obișnuită, salariatul va primi 75% din salariul brut, pe când în cazul unui accident de muncă se decontează 80-100%.

Nu se plătesc zilele de sărbătoare declarate ca nelucrătoare sau cele stabilite astfel în programul de lucru. Tot din seria drepturilor care le revin angajaților fac parte zilele libere. 

Perioada maximă acordată este de 183 de zile, care se poate prelungi cu 90 de zile, în baza avizului de la medicul specialist. 

De asemenea, angajatorilor le este interzis să concedieze persoanele care se află în concediu medical. Obligația revine și în cazul unui concediu de odihnă. 

Te-ar putea interesa și: Propunere: Până la 38 de zile concediu de odihnă pentru personalul din sănătate, în funcție de vechime

Cum obții concediu medical?

Pentru a putea accesa toate drepturile legale aferente repausului medical, trebuie să bifezi și aspectele birocratice. Procedura nu este deloc complicată, însă e important să ai în vederei următorii pași:

  • Mai întâi, trebuie să te consulte un expert. Certificatul pentru concediu este eliberat de medicul primar, medicul specialist sau de familie. 
  • După obținerea documentului, e necesar să comunici angajatorului situația și să-i prezinți certificatul pentru a face dovada concediului medical. 
  • Ultimul și cel mai important pas este să te bucuri de zilele libere pentru a te reface și a-ți reîncărca bateriile.

Termenul limită pentru prezentarea actelor este data de 5 a lunii următoare emiterii adeverinței de la medicul avizat.

Compensațiile financiare în timpul concediului medical

Știai că  achitarea concediului medical se face diferit în funcție de fiecare caz în parte? Decontarea este influențată în principal de gravitatea bolii, dar și de perioada alocată pentru recuperare

Există o modalitate simplă de calcul concediu medical: numărul de zile de concediu x media zilnică (prin împărțirea bazei ultimelor 6 luni la zilele de stagiu din aceeași perioadă) x procentul de acordare (din salariul brut). 

Indemnizația nu se mai acordă în cazul în care:

  • Angajatul părăsește teritoriul României;
  • Are loc decesul beneficiarului;
  • Nu mai sunt îndeplinite condițiile indemnizației.

Responsabilul pentru efectuarea compensației financiare este: 

  1. Angajatorul – cel târziu o dată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă. 
  2. Instituția care administrează bugetul pentru șomaj – până la data de 10 a lunii următoare emiterii concediului medical. 
  3. Casa de Asigurări de Sănătate – până la data de 10 a lunii următoare pentru persoanele prevăzute în lege. 

Vezi și: Cum să ceri concediu la noul loc de muncă, dacă abia te-ai angajat ca asistent medical

Întoarcerea la muncă după concediul medical

Întoarcerea din concediu poate fi atât un motiv de bucurie, cât și un moment încărcat de emoție. Reintegrarea în mediul profesional poate deveni o provocare, mai ales dacă angajatul a trecut printr-o refacere grea. În astfel de situații, suportul angajatorului și al colegilor este mai mult decât necesar. 

În cazul unui concediu acordat pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, se impune o evaluare medicală pentru a confirma aptitudinea de muncă. Consultul trebuie efectuat în termen de maxim 7 zile de la revenire. Dacă e nevoie, se pot face ajustări ale programului de lucru în așa fel încât să sporească nivelul de productivitate și gradul de satisfacție profesională. Agitația fluxului de lucru, mai ales când vine vorba de industria medicală, poate fi derutantă după revenirea din concediu. 

Concluzii

Procedura de acordare a concediului medical e destul de simplă. Tot ce trebuie să faci este să depui actele necesare și să respecți reglementările legislative pentru acordarea perioadei de recuperare. Angajatorul este obligat să plătească concediul medical, dar modalitatea de calcul concediu medical diferă la un caz la altul. Se iau în calcul atât zilele de concediu, cât și procentul de acordare din valoarea salariului brut. 

Pe lângă toate aspectele juridice pe care trebuie să le bifezi, la fel de important este să-ți cunoști limitele. Simptomele de burnout sunt din ce în ce mai întâlnite în rândul medicilor. Așadar, menținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională devine o prioritate. 

Asigură-te că îndeplinești criteriile de mai sus pentru a avea parte de un concediu medical fără griji! 

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment