Petrecem o mare parte din viață la locul de muncă, iar mediul în care lucrăm are un impact semnificativ asupra calității vieții noastre. Stresul la locul de muncă, nemulțumirile legate de beneficii, de relațiile cu șefii sau colegii, orele suplimentare, dezechilibrul între viața profesională și viața personală sunt factori ce pot avea un impact crescut asupra sănătății fizice și mintale și asupra bunăstării generale.
Pentru unii, fericirea la locul de muncă poate însemna obținerea unor venituri mari și alte stimulente și beneficii. Pentru alții, este vorba despre activitate în sine sau despre ocazia de a interacționa într-un mediu profesional. Deși a fi fericit la locul de muncă este ceva extrem de personal, realitatea este că mai ales tinerele generații plasează starea de bine la locul de muncă în fruntea listei atunci când vine vorba despre a alege un anumit job, a se muta la o altă companie sau a alege o altă carieră.
„Singura modalitate prin care poți face lucruri extraordinare este să iubești ceea ce faci.” – Steve Jobs
Ce implică fericirea la locul de muncă?
Pe lângă beneficiile financiare, fericirea în contextul locului de muncă se concentrează și pe alte teme principale care trebuie atinse, la fel ca ierarhia nevoilor a lui Maslow. Toți acești factori trebuie atinși pentru a obține adevărata stare de bine la locul de muncă. Însă, asta nu înseamnă că trebuie să fim fericiți tot timpul și nici că fericirea este responsabilitatea exclusivă a angajatorilor și a companiilor. Este responsabilitatea noastră în primul rând și trebuie să depunem un efort permanent pentru a ne îmbunătăți situația în viață, relațiile și cariera.
Vezi articolul despre: Companii din industria medicală care pun fericirea angajaților înainte de profit
Cele patru nevoi principale când vine vorba despre fericirea la locul de muncă sunt:
- siguranța – trebuie să ne simțim în siguranță în locul de muncă;
- relațiile profesionale – trebuie să avem relații bune cu ceilalți colegi și șefii la locul de muncă;
- recunoaștere și apreciere – să ne simțim respectați, recunoscuți și apreciați pentru ceea ce facem, să primim feedback pozitiv;
- autonomie – avem nevoie de un sentiment de libertate în ceea ce facem, sentiment de control asupra activității efectuate, să ne asumăm responsabilitatea pentru propria productivitate și fericire.
De asemenea, alte elemente implicate sunt progresul (trebuie să simțim că facem progres în direcția obiectivelor în care investim), semnificația (să simțim că munca pe care o facem are un scop și face diferența), beneficiile (inclusiv beneficii de sănătate și bunăstare, investiții în dezvoltarea personală, participarea la diferite evenimente).
Fericirea la locul de muncă înseamnă că oamenii se bucură de sarcinile lor zilnice, colaborează deschis cu membrii echipei, se simt recunoscuți și respectați, au un echilibru sănătos între viața profesională și viața personală și la finalul zilei se simt împliniți. Starea de bine la locul de muncă este asociată cu nivel mai crescut de productivitate și mai multă creativitate. În plus, atunci când suntem fericiți la locul de muncă, probabil că vom fi mai fericiți în general.
Săptămâna Internațională a Fericirii la Locul de Muncă
În fiecare an, în ultima săptămână a lunii septembrie este celebrată Săptămâna Internațională a Fericirii la Locul de Muncă. Este o campanie de conștientizare celebrată la nivel internațional, ce își propune să evidențieze importanța stării de bine la locul de muncă și cum putem îmbunătăți acest aspect. Angajații fericiți sunt mai productivi, mai creativi, mai flexibili, mai rezistenți și lucrează mai bine cu ceilalți colegi.
Fericirea la locul de muncă în industria medicală
În industria medicală, implicarea și starea de bine a angajaților sunt esențiale pentru a oferi servicii medicale de calitate pacienților. Fericirea la locul de muncă îmbunătățește performanța individuală a angajaților, implicarea, inovația, productivitatea și calitatea muncii.
Stresul la locul de muncă și nivelul de fericire
Numeroși angajați din industria medicală se confruntă cu un nivel crescut de stres și cu epuizare. Organizația Mondială a Sănătății definește epuizarea la locul de muncă drept un sindrom conceptualizat ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă ce nu a fost gestionat cu succes. Burnout-ul este o stare de epuizare mintală, emoțională și fizică din cauza stresului prelungit și repetat.
După cum arată și rezultatele unor studii, publicate în Journal of Health Management și International Journal of Environmental Research and Public Health (2022), factorul care afectează cel mai mult fericirea percepută este stresul la locul de muncă. În prezent, mulți angajați din industria medicală resimt epuizarea, iar mulți sunt încă afectați de stresul post-pandemic.
Recunoașterea și aprecierea pot influența direct calitatea actului medical
În domeniul sănătății, este esențial ca angajații să se simtă recunoscuți și apreciați pentru a putea oferi servicii medicale de calitate. Satisfacția în muncă a angajaților din domeniul medical influențează calitatea îngrijirilor oferite, satisfacția pacienților și fluctuațiile de personal. Conform unui studiu ale cărui rezultate au fost publicate în jurnalul Explore (2018), satisfacția angajaților și nivelurile de implicare au impact asupra generării de venituri, siguranței și satisfacției pacienților și ajută la limitarea costurilor. De asemenea, 36% dintre angajații din domeniul medical au raportat că percepțiile negative cu privire la locul de muncă, precum stresul perceput, au un impact negativ asupra îngrijirii pacienților.
Conform 2023 Healthcare Experience Trends Report realizat de Qualtrics, asistența medicală s-a clasat pe ultimul loc în ceea ce privește satisfacția financiară a angajaților, comparativ cu alte 27 de industrii studiate. De asemenea, se pare că angajații din domeniul sănătății au scoruri mai mici decât angajații din alte domenii în ceea ce privește implicarea, intenția de a rămâne în companie și experiența față de așteptările lor.
Analiza a fost efectuată pe un eșantion de aproape 3.000 de angajați din domeniul medical din 27 de țări. De asemenea, au fost chestionați și aproape 9.000 utilizatori de servicii medicale din 29 de țări cu privire la experiențele spitalicești, iar peste 7.000 consumatori din 28 de țări au fost chestionați despre experiențele lor privind asigurările de sănătate.
În plus, se pare că doar 52% dintre angajații din domeniul sănătății cred că sunt plătiți echitabil pentru munca pe care o desfășoară – cel mai mic scor din toate industriile studiate. Însă, nu doar salariile și alte beneficii sunt importante, ci și cultura organizațională, inclusiv angajamentul față de excelență. Angajamentul organizațiilor față de îngrijirea de calitate și centrată pe pacient este printre principalii factori ce indică probabilitatea ca angajații din domeniul medical să rămână la acel loc de muncă. Experiența pacientului, calitatea, siguranța și implicarea forței de muncă sunt strâns legate între ele.
Află din articolul următor care este Secretul fericirii la locul de muncă în domeniul medical
Angajați fericiți, servicii medicale de calitate
Leadership-ul contează, de asemenea, extrem de mult, iar managerii determină cu adevărat modul în care cultura organizațională este resimțită de către angajați, inclusiv în domeniul medical, dupa cum arată și rezultatele unei analize ale cărei rezultate au fost publicate în Humanities and Social Sciences Communications (2020). Astfel, angajații și managementul din domeniul medical funcționează interdependent pentru a atinge nivelul optim de fericire ale personalului din domeniul sănătății. Factorii de decizie în domeniul sănătății ar trebui să ia în considerare creșterea continuă a nivelului de fericire a angajaților, deoarece are un rol semnificativ în îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite și a rezultatelor în domeniul sănătății în cadrul sistemelor medicale.
Studiile arată că angajații fericiți sunt mai productivi. Fericirea la locul de muncă a fost legată de creșterea productivității, creșterea nivelului de implicare, rate mai scăzute de absenteism și niveluri mai ridicate de satisfacție a clienților sau pacienților. Angajații fericiți raportează și niveluri mai ridicate de satisfacție generală în viață. De asemenea, ei tind să fie mai implicați în munca lor și există risc mai mic de epuizare și nemulțumire la muncă. Atunci când vine vorba despre satisfacția și nivelul de fericire la muncă pentru angajații din industria medicală, efectele se văd în calitatea serviciilor oferite.
Ce pot face angajatorii în acest sens?
În ceea ce privește nivelul de fericire și implicarea personalului medical și lucrătorilor din industria medicală, măsurile ce pot fi luate în acest sens se axează pe:
- salarii și beneficii financiare;
- apreciere, feedback pozitiv, recunoașterea meritelor, să simtă că sunt ascultați și părerile lor sunt luate în considerare;
- digitalizare și soluții eficiente pentru a reduce sarcinile administrative și pentru a facilita munca;
- accesul la echipamentul necesar;
- relații interpersonale satisfăcătoare cu ceilalți colegi și șefi, comunicare eficientă, mediu de lucru plăcut, atitudine pozitivă, oportunități de a dezvola legături profesionale, evenimente sociale;
- cultură organizațională, sublinierea și susținerea valorilor, a angajamentului față de siguranță și calitatea serviciilor medicale;
- programe pentru a reduce burnout-ul profesional, beneficii pentru dezvoltare personală, sănătate mintală, programe de asistență pentru angajați, consiliere gratuită;
- accesul la oportunități de dezvoltare a carierei și avansare, programe de formare profesională continuă, programe de mentorat;
- asigurarea și susținerea unui echilibru între muncă și viața personală.
Creșterea nivelului de fericire și implicare a angajaților din industria medicală nu poate avea loc peste noapte. Este nevoie de efort susținut și timp pentru a vedea rezultatele. Însă, concluzia este că a avea angajați implicați, fericiți și productivi în forța de muncă din domeniul sănătății va duce la servicii medicale de o mai bună calitate, rezultate mai bune pentru pacienți și întreaga organizație.
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un profil aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.