Top 7 cele mai competitive specialități medicale în acest an

Top 7 cele mai competitive specialități medicale în acest an

Dacă te afli în punctul în care trebuie să-ți alegi specialitatea medicală, probabil simți presiunea deciziei. Domeniul medical rămâne unul dintre cele mai supuse schimbării, mai ales în contextul în care tehnologia avansează, iar pretențiile pacienților cresc. 

În 2024, așteptările sunt și mai mari, iar personalul medical trebuie să se plieze provocărilor. Nu-i deloc ușor, dar satisfacția profesională nu va întârzia să apară dacă faci ceea ce-ți place. 

Totuși, alegerea domeniului în care vei activa este o hotărâre pe cât de importantă, pe atât de grea. Dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să fii sigur de specializarea aleasă și de abilitățile de care ai nevoie. 

Ghidul către succes începe în rândurile de mai jos, cu câteva dintre cele mai competitive specialități medicale. Ești gata să le descoperi? 

Top 7 cele mai competitive specialități medicale în 2024

Ca să poți evolua în carieră, trebuie să-ți găsești traiectoria potrivită. Cum anume? Prin research. 

Află cât de mare este cererea de specialiști în anumite domenii medicale și asigură-te că alegi o specialitate care îți place, care îți oferă perspective de dezvoltare profesională și care îți oferă un venit lunar satisfăcător. 

Te-ar putea interesa și: Ce specialități de medicină primară merită să ai în vedere, ca viitor medic?

Dacă încă ești indecis/ă, iată 7 dintre cele mai căutate specialități medicale în 2024:

  1. Chirurgia plastică 

Nu mai încape îndoială că rata intervențiilor estetice a crescut în ultimii ani. Motivele sunt diverse – presiunea socială de a arăta cât mai bine, dar și progresul tehnologic care a permis efectuarea precisă a operațiilor, într-un mod minim invaziv. 

La nivel global, cele mai multe proceduri s-au înregistrat în Statele Unite ale Americii – 7.4 milioane la număr. În 2022, cele mai accesate au fost liposucția și augmentarea sânilor. Nici România nu stă rău la capitolul înfrumusețare. 

Încă din 2013, face parte din clasamentul țărilor cu cele mai multe intervenții estetice. Pentru rezultate exemplare, specialiștii trebuie să dea dovadă atât de abilități practice, cât și de un simț foarte fin al frumosului. Viziunea este foarte importantă și trebuie adaptată în funcție de fiecare pacient în parte.

Citește și: OMS lansează Sarah, robotul care răspunde la întrebările din toate specialitățile medicale 24h pe zi 

  1. Dermatologie 

Eforturile de a avea o înfățișare impecabilă nu se rezumă doar la proceduri chirurgicale, ci implică și o îngrijire corespunzătoare a pielii, părului și unghiilor. Dermatologii sunt în general foarte bine recompensați și apreciați pentru munca pe care o depun. Comparativ cu ceilalți profesioniști, se bucură de un echilibru mai mare între viața profesională și cea personală. 

Cererea a crescut în ultimii ani, tocmai datorită cazurilor tot mai întâlnite de cancer de piele. La nivel mondial, melanomul de piele este al 17-lea cel mai frecvent tip de cancer. De asemenea, din cauza factorilor de poluare, a stresului, dar și a unui stil de viață nesănătos, mulți se confruntă și cu alte probleme la nivelul pielii, cum ar fi: psoriazis, iritații, eczeme.

  1. Urologie 

Îmbătrânirea populației globale este o problemă alarmantă la nivel global, motiv pentru care urologia s-a dezvoltat foarte mult. Cum? Prin evoluția continuă a practicilor medicale non-invazive, dar și a soluțiilor împotriva cancerului renal. 

În mod evident, medicii urologi trebuie să fie atenți la noile tendințe și să le integreze în mediul de lucru. Nu e deloc simplu, mai ales că în mod constant apar noi alternative de tratament. 

O altă problemă încă destul de actuală este percepția sexistă a specialității. Conform unui studiu realizat în rândul studenților din Italia, încă se crede că urologia este o specialitate medicală aleasă cel mai frecvent de bărbați. Tocmai de aceea, femeile rămân sceptice cu privire la alegerea acestei cariere medicale. Totuși, dacă te lași condusă de prejudecăți, s-ar putea să-ți ratezi chemarea. 

Citește și: 3 pasi pentru alegerea specialitatii la rezidentiat

  1. Ortopedie 

Ortopedia face parte din topul celor mai competitive specialități medicale, tocmai datorită pregătirii pe care trebuie să o aibă specialiștii. Tratarea afecțiunilor musculo-scheletice implică abilități și cunoștințe complexe. De asemenea, necesită o abordare modernă și personalizată a problemelor cu care se confruntă pacienții. Practica este esențială, la fel și pregătirea corespunzătoare din punct de vedere teoretic. 

Totuși, activitățile pe care le desfășoară ortopezii au un impact semnificativ asupra calității vieții pacienților. Tocmai de aceea, sunt foarte căutați și implicit respectați pentru munca pe care o depun. Cererea este crescută, iar locurile destul de limitate. Așa că, dacă vrei să devii cel mai bun în acest domeniu, este nevoie să te pregătești temeinic pentru această specialitate medicală. 

  1. Radiologie 

Evoluția inteligenței artificiale a fost dezbătută în nenumărate rânduri în domeniul medical. Foarte mulți au fost de părere că noile tehnologii ar putea înlocui munca efectivă a specialiștilor. Însă, dezvoltarea fulminantă a tehnicilor digitale poate veni în ajutorul profesioniștilor în radiologie

IBM a implementat un soft numit Medical Sieve, care poate fi folosit pentru scanarea și analiza radiografiilor. Astfel, personalul medical poate lua decizii mult mai ușor și este scutit implicit de sarcinile repetitive. Rezultatul? O muncă mult mai satisfăcătoare, dar și o calitate crescută a serviciilor medicale. 

Progresul se resimte inclusiv în cazul dispozitivelor medicale portabile. Philips Lumify și Clarius Portable Ultrasound sunt doar două dintre aparițiile care au atras deja interesul la nivel mondial. 

  1. Imunoterapie în oncologie 

Poate una dintre cele mai importante aspecte când vine vorba de tratarea cancerului este imunoterapia. Mulți experți cred că menținerea unui sistem imunitar puternic poate reduce șansele de apariție a cancerului. Așadar, se fac cercetări și studii cu privire la impactul pe care îl poate avea imunoterapia pe termen lung în oncologie.

Dezvoltarea practicilor medicale din această ramură medicală implică personalizarea modalităților de tratament în funcție de fiecare caz în parte. Situația ar putea să aducă beneficii și din punct de vedere al eforturilor de combatere a cancerului. 

Ramura imunoterapiei deschide, așadar, multe căi celor interesați să aibă o carieră în domeniu. 

  1. Neurochirurgie

Neurochirurgia rămâne o ramură foarte complexă a medicinei, tocmai datorită procedurilor dificile pe care se bazează. Intervențiile trebuie să fie foarte precise, ceea ce presupune o pregătire foarte riguroasă înainte. Nu e chiar ușor să operezi pe creier sau pe coloană. Pe lângă cunoștințe, ai nevoie și de o atitudine de fier. Meseria este pe cât de satisfăcătoare, pe atât de grea. 

Trebuie să fii mereu la curent cu noile practici de tratament, dar și să te implici în cercetări și studii clinice. De asemenea, este necesar să-ți depășești constant limitele. Neurochirurgia se reinventează constant, iar tu trebuie să fii pregătit/ă pentru orice. 

Află care sunt cele 7 lucruri la care să te gândești înainte de a alege o carieră în medicină 

Cum devine competitivă o specialitate medicală?

Popularitatea unei specialități medicale față de alta este influențată de mai mulți factori. Ce înseamnă mai exact „competitiv” și ce trebuie să ai în vedere? 

Ei bine, gradul de competitivitate al unei specialități medicale este dat de: 

  • Numărul de posturi disponibile, dar și numărul de candidați. Așadar, e important ca în primă fază să analizezi cât de solicitată este specialitatea pe care vrei s-o urmezi. Cu cât este mai căutată, cu atât mai dificil va fi să-ți asiguri locul. 
  • Rata de potrivire. Aceasta înseamnă cât de mulți candidați au șanse reale să intre la rezidențiatul ales. Astfel, îți poți estima probabilitatea de a fi admis/ă, dar și eventualele obstacole cu care te poți confrunta. 
  • Obiectivele personale și profesionale. Nu e suficient să ai în vedere doar indicele de competitivitate al unei industrii, ci să adaptezi totul la ceea ce-ți dorești pentru cariera ta medicală. Ține cont de aspirațiile și visurile pe care vrei să ți le îndeplinești. 

Concluzii 

Dacă ești în punctul în care trebuie să-ți alegi specialitatea medicală, ghidul de mai sus îți vine în ajutor. Este important să alegi o specialitate medicală căutată, cu un flux mare de pacienți și care beneficiază de suportul tehnologiilor de inteligență artificială. O meserie ce rămâne populară în ciuda schimbărilor frecvente care au loc în medicină îți va oferi multe oportunități de evoluție. 

Ține cont de indicele de competitivitate al specialităților medicale, dar nu uita să adaptezi alegerea la obiectivele tale personale și profesionale. Contează foarte mult să simți că faci exact ceea ce-ți place. Indiferent cât de lung sau dificil pare drumul spre succes, în final vei culege roadele dorite. Nu te gândi la obstacole.

Dacă încă nu ai decis spre ce carieră te vei orienta, analizează lista celor mai competitive specialități medicale din 2024 și vezi ce-ți spune inima!

Despre Autor

REDSEM

Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.

Facebook Comment