Ce să faci dacă te simți discriminat la locul de muncă: ce spune Codul Muncii

Discriminarea la locul de muncă poate lua atât de multe forme, subtile sau foarte pronunțate, încât foarte mulți dintre noi deja s-au confruntat la un moment dat cu ea. Mai ales în contextul în care există atât de multe diferențe de opinie, de cultură și de credințe, de vârste și de naționalități, care în loc să formeze un mediu armonios de diversitate, creează un mediu ostil de discriminare. Poate fi vorba despre glume insensibile sau insultele colegilor, hărțuire sau intimidare, un tratament diferențiat sau încălcarea drepturilor (la concediu de maternitate, de exemplu), poate fi retrogradarea. Pot fi fenomenele de mobbing și bullying, tot mai răspândite în societatea modernă. 

Nu sunt atitudini normale ce trebuie tolerate de frică să nu îți pierzi jobul. Din contră – sunt situații de discriminare clară la locul de muncă, care îți afectează încrederea, stima de sine și siguranța și îți pun în pericol sănătatea fizică și psihică. Pentru că repercusiunile pot fi grave pe termen scurt și lung, este foarte important să cunoști cele mai importante prevederi ale Codului Muncii care te ajută să rezolvi și să previi astfel de conflicte, fie că e primul tău job sau pe care îl ai de 20 de ani.

Află în cele de mai jos ce să faci dacă te simți discriminat la locul de muncă, dar nu știi cum să procedezi, cât și reglementările din Codul Muncii care te ajută să acționezi și să eviți consecințele – pentru tine și, de ce nu, și pentru alte persoane discriminate din jurul tău.

Ce este discriminarea la locul de muncă?

Mai ales dacă este vorba de primul job din viața ta, este posibil să crezi că e normal să accepți comportamente discriminatorii și să uiți că ai dreptul la egalitate de tratament. În fond, formele discriminării lasă loc de interpretări, sunt minimizate sau considerate o simplă cutumă a societății care trebuie ignorată. Un exemplu este sectorul sănătate și asistență socială, unde aproape 80% dintre persoanele care lucrează sunt femei (potrivit ultimului raport al Institutului Național de Statistică). Discriminarea de gen este una dintre cele mai răspândite și adânc înrădăcinate forme la nivel mondial, cum arată efectele inegalității de gen asupra femeilor din medicină. Cu toate că egalitatea există pe hârtie, discriminarea de gen, la fel ca și cea de vârstă, sunt cele mai persistente și continuă să fie greu de probat și de dovedit, chiar și de către victimă.

De asemenea, mulți nu știu ce este discriminarea și cum pot acționa pe baza cunoașterii Codului Muncii și a altor reglementări și regulamente interne ale companiilor, sau cu ajutorul instituțiilor potrivite. 

Pe scurt, discriminarea se referă la tratamentul diferit care dezavantajează o persoană sau un grup în comparație cu altele, aflate în situații similare sau comparabile. Printre principalele criterii de discriminare se numără cele legate de: sex, handicap, etnie, religie, naționalitate, convingeri, orientare sexuală. 

Ea poate apărea chiar din timpul interviului și la angajare, cât și în stabilirea contractului și a condițiilor de muncă, în cazul dezvoltării profesionale, în cazul oportunităților de promovare, în cazul concedierii sau mutării pe alt post etc.. 

De asemenea, conform celui mai recent raport al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în România, cele mai multe petiții au fost primite în 2019 (904) și pe baza următoarelor criterii:  

• Categorie socială
• Dizabilitate
• Naționalitate
• Vârstă
• Gen
• Limbă
• Religie 
• Convingeri 
• Orientare sexuală
• Boală cronică necontagioasă
• Infectare HIV
• Categorie defavorizată

Însă puțini angajați au curaj să lupte contra discriminării la locul de muncă. Fie nici nu știu că există căi legale de a lupta (precum de a face petiție la CNCD, de exemplu), fie le este frică să nu agraveze situația. Poate ai fost hărțuit de colegi sau ai un șef cu comportament toxic. Ca să oprești și să previi situațiile nefericite (conflicte cu colegii și cu șefii, demisia forțată, pierderea beneficiilor, daune aduse sănătății psihice) este mai important ca niciodată să fii informat despre drepturile tale.  

În ce situații te poți simți discriminat la locul de muncă

Iată principalele tipuri de discriminare pe care legislația UE le acoperă (UE are unele dintre cele mai ample legi care prioritizează tratamentul egal și egalitatea de remunerare pentru bărbați și femei):

1. Discriminarea directă apare când angajatorul tratează o persoană mai rău decât pe celelalte, într-un caz comparabil, pe baza criteriilor de discriminare (ex: refuzul de a angaja / promova un angajat pentru că nu este heterosexual; concedierea unei femei din cauză că este însărcinată; refuzul de a acomoda persoanele cu handicap).  
2. Discriminarea indirectă se referă la anumite proceduri, practici sau politici ale unei companii care par corecte la prima vedere, dar care dezavantajează anumite grupuri sau categorii prin diferențe de tratament (ex: întrebările privind statutul marital și planurile de a întemeia o familie, în timpul interviului). 
3. Hărțuirea se referă la crearea unei situații intimidante, agresive sau umilitoare la locul de muncă. De multe ori, hărțuirea este scuzată sub forma glumelor inocente, a unei acțiuni inofensive etc., însă orice acțiune care atacă demnitatea unei persoane sau a unei categorii sociale este hărțuire (ex: glumele rasiste și misogine, homofobia sau antisemitismul, complimentele nedorite, agresiunea verbală și fizică, hărțuirea sexuală).
4. Instigarea la discriminare face referire la ordinul de a discrimina sau la încurajările de acest gen oferite unei părți terțe (ex: instruirea agențiilor de pază să nu permită accesul persoanelor de etnie romă, instruirea agențiilor de HR să găsească candidați sub 45 de ani etc.)
5. Victimizarea se referă la tratamentul ostil și nedrept pe care îl simte o persoană, ca urmare a faptului că a depus plângere pentru a ataca un act de discriminare (ex: concedierea sau retrogradarea angajatului discriminat etc.)

De asemenea, te poți simți discriminat la locul de muncă în numeroase forme mai mult sau mai puțin clare, așa cum stipulează Codul Muncii (vezi mai jos: Art. 5, punctul 3). Poate exista deosebire între diferite tipuri de angajați (femeile au salarii mai mici decât bărbații), excludere a anumitor angajați (persoanele cu handicap sau care au familie nu pot promova pe un post mai bun, deși sunt capabile să îl exercite), restricția anumitor angajați (de a beneficia de aceleași facilități precum restul angajaților pe motiv de etnie, orientare sexuală etc.), preferință (invitațiile primite de companie pentru diferite evenimente sunt oferite doar superiorilor sau doar tinerilor etc.).

Ce spune Codul Muncii cu privire la discriminarea la locul de muncă

Codul Muncii este cel mai important act pe care trebuie să îl respecte angajatorii și angajații, pentru a asigura condițiile de muncă în conformitate cu legile în vigoare. Există și alte acte normative care adresează probleme specifice – cod de conduită, cod etic, regulamentul intern etc. în care trebuie să fie tratate și situațiile discriminatorii și soluțiile în cazul acestora. 

Înainte de toate, este foarte important să te informezi despre prevederile Codului Muncii, dar și despre toate drepturile și obligațiile tale și ale angajatorului, menționate în contractul de muncă și în regulamentele interne. Clarifică tot ce ține de salarizare, beneficii, program de lucru, siguranța la locul de muncă, atribuții și încadrarea profesională, șanse de promovare și de dezvoltare profesională, concedii și reguli în caz de demisie sau concediere etc. 

Problema discriminării la job este reglementată în Codul Muncii unde se stipulează clar că fiecare angajat are dreptul de a beneficia de condiții de muncă adecvate și nediscriminatorii:

Art. 3. – (1) Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit.
(2) Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de munca incheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

Art. 4. – (1) Munca fortata este interzisa.
(2) Termenul munca fortata desemneaza orice munca sau serviciu impus unei persoane sub amenintare ori pentru care persoana nu si-a exprimat consimtamantul in mod liber.

Art. 5. – (1) In cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.
(2) Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa.
(3) Constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii.
(4) Constituie discriminare indirecta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decat cele prevazute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminari directe.

Art. 6. – (1) Orice salariat care presteaza o munca beneficiaza de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, de protectie sociala, de securitate si sanatate in munca, precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nicio discriminare.
(2) Tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale.
(3) Pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare bazata pe criteriul de sex cu privire la toate elementele si conditiile de remunerare.

Mobbing si bullying: fenomenele moderne de discriminare în mediul organizațional

Te poți simți discriminat în numeroase moduri, chiar fără a face referire la criteriile de discriminare cunoscute. Dacă ceilalți colegi te întrerup când vorbești sau fac aluzii jignitoare la adresa ta, dacă te ignoră, dacă primești sarcini periculoase sau ce nu țin de competențele tale sau ești amenințat în nenumărate rânduri, ori un superior te hărțuiește și te jignește constant, atunci ești victima acțiunilor de bullying sau mobbing.  

Mobbing-ul se referă la acțiunile sistematice de presiune psihologică, nedreptățile și umilințele exercitate de angajator sau de subordonați asupra unui angajat pentru a-l convinge să își dea demisia, în condițiile în care concedierea sa nu are o bază sau ar putea ridica probleme legislative pentru angajator. 

Acțiunile acestea sunt adeseori repetitive și durează cel puțin 6 luni, urmărind sabotarea performanței sau a imaginii profesionale a victimei: îngrădirea dreptului de exprimare, izolarea acesteia, desconsiderea sa în fața colegilor, discreditarea profesională, compromiterea sănătății prin amenințări, agresări, sarcini periculoase etc. Efectele mobbing-ului sunt grave pentru sănătatea angajatului, care ajunge să nu mai poată să-și exercite atribuțiile profesionale și își dă demisia de la locul de muncă.   

Adeseori, țintele mobbing-ului sunt persoanele supracalificate și cu un grad mare de inteligență  emoțională, iar motivația de a le elimina este invidia (sau gelozia, frica de puterea victimei).  Și orientarea sexuală, vârsta, credințele, etnia etc. pot fi motivele pentru care un grup dorește să îl preseze să-și dea demisia. Când victima rezistă atacurilor, abuzatorii își intensifică acțiunile.

Pe de altă parte, bullying-ul apare cel mai adesea când un superior dorește să își consolideze poziția și își alege ca țintă o persoană umilă și care nu opune rezistență la atacuri, pe care o umilește și o hărțuiește direct și informal, prin violență verbală, fizică sau psihologică. Dacă victima rezistă hărțuirii, atacatorul se retrage de cele mai multe ori.  

În cazul mobbing-ului, atacatorii rămân adesea nepedepsiți, în timp ce în cazul bullying-ului, este mai ușor ca aceștia să fie sancționați. Din păcate, consecințele ambelor forme de discriminare în organizațiile moderne sunt aceleași: scăderea stimei de sine, furie și frustrare, anxietate și depresie sau alte probleme de sănătate mentală, șomaj (pentru angajat); scăderea performanței, a creativității și a eficacității, pierderea reputației, dar și a angajaților-cheie (pentru companii).    

Soluții: ce poți face dacă te simți discriminat la locul de muncă

Pasul 1: pregătește documentația necesară 

În cazul în care te regăsești într-un dintre situațiile discriminatorii descrise în articol și ești tratat pe nedrept la locul de muncă, primul pas este să pregătești o documentație care poate dovedi acest lucru (e-mailuri sau mesaje pe telefon, convorbiri, cât și un jurnal cu data, ora și persoana care te discriminează, martori etc.). Acestea vor fi necesare când depui o plângere formală.

Pasul 2: semnalează-i în scris problema angajatorului 

În mod firesc, pasul următor este să anunți managerul / supervizorul / angajatorul despre faptul că te simți discriminat la locul de muncă, modul în care se întâmplă, cât și despre găsirea unei soluții. Dacă lucrurile nu sunt soluționate, poți face o plângere și poți apela la departamentul de Resurse Umane. 

Pasul 3: apelează la o instituție sau chiar la o instanță de judecată

Dacă nici acest lucru nu funcționează, următorul pas este să te consulți cu un avocat sau să ceri ajutor anumitor ONG-uri din domeniu, să te adresezi unui centru anti-mobbing (dacă e cazul) sau să te adresezi direct CNCD pentru a primi ajutor. Ultimul pas este să apelezi la o instanță de judecată pentru a-ți apăra drepturile și a primi despăgubiri. 

Problema discriminării există de foarte mult timp și este cu atât mai greu de rezolvat cu cât este adeseori corelată cu stereotipurile societății în care trăim. Însă drepturile omului trebuie respectate și apărate indiferent de situație, iar companiile și angajații pot lucra împreună pentru a integra noi bune practici pentru combaterea discriminării. În fond, egalitatea și diversitatea sunt cele care stau la baza progresului și a unei societăți sănătoase, armonioase și de viitor. 

Citește și: Fenomenul de „bullying” în mediul spitalicesc și cele două tipuri de victime – pacienții și personalul medical