Examenul pentru obținerea titlului de medic, stomatolog sau farmacist, organizat în această primăvară

Examenul pentru obținerea titlului de medic, stomatolog sau farmacist, organizat în această primăvară

Examenul pentru obținerea titlului de medic, stomatolog sau farmacist specialist este organizat de Ministerul Sănătății în perioada 12 aprilie – 12 mai. Candidații vor susține mai multe probe, iar cei care obțin cel puțin media 7 obțin titlul, confirmat ulterior printr-un ordin de ministru. 

Potrivit anunțului publicat de Ministerul Sănătății, întreaga metodologie de derulare a sesiunii din această primăvară va fi publicată până în data de 7 aprilie. Toate probele vor începe cu cea scrisă, iar ulterior, cele clinice și practice vor fi organizate conform mențiunilor din tematicile pentru fiecare specializare în parte.

„Tematicile de examen, pe baza cărora se vor desfăşura examenele în această sesiune, au fost prevăzute pentru anumite specialități, cu durata de pregătire de 4 sau 5 ani, în cuprinsul curriculumurilor de pregătire respective, fiind aprobate ca atare din anul 2017, respectiv 2018, fiind aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe pagina web rezidențiat.ms.ro”, se arată în anunțul publicat de Ministerul Sănătății. 

Cum se va derula examenul (toate specializările, cu excepția Medicinei de urgență) –  Probele pentru obținerea titlului de specialist vor avea loc într-o clinică organizată special pentru acest eveniment, și vor fi susținute în prezența unei comisii. 

Candidații vor rezolva, în primă etapă, un examen scris, alcătuit din 10 întrebări pentru care sunt alocate trei ore. Ulterior, sunt prevăzute una sau două probe clinice și proba practică. 

Cum se va derula examenul pentru specializarea Medicina de urgență – Sesiunea pentru această specializare va fi organizată în centrele universitare din București (Spitalul Clinic de Urgență) și Târgu Mureș (Spitalul Clinic județean). 

Citește și O nouă sesiune de rezidențiat, organizată pe 14 mai. Câte locuri libere au rămas după examenul din toamnă

Pentru obținerea titlului de specialist, vor fi susținute trei probe: 

  • Proba scrisă – se desfăşoară în prima zi a perioadei anunţate pentru desfăşurarea examenului de obţinere a titlului de medic specialist. Proba scrisă se va organiza concomitent şi va începe la aceeaşi oră în ambele centre de examinare, iar testele vor fi identice. Proba scrisă va consta într-un test de tip grilă cu 250 de întrebări (cu răspunsuri multiple), fiind alocate pentru rezolvare 4 ore.
  • Proba clinică teoretică.
  • Proba practică – se va desfășura utilizând simulatoare de pacient. 

„Candidații vor fi confirmați ca specialiști, în titlurile de calificare dobândite, ca urmare a promovării examenelor. Confirmarea acestora se va face prin ordin al ministrului Sănătății, după încheierea sesiunii de examen și după centralizarea rezultatelor obținute de candidați, condiționat de efectuarea integrală a pregătirii cuprinse în curriculumul specialității, precum și de obținerea notei minime 7.00 la fiecare probă a examenului, respectiv promovarea examenului cu media minimă 7.00”, este explicat în documentul citat.

Cine se poate prezenta la examen:

  • Medicii, stomatologii şi farmaciştii rezidenţi, cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală confirmate în rezidenţiat, care până la data de 12 aprilie finalizează stagiile de pregătire.
  • Medicii, medicii stomatologi, farmaciştii specialişti sau primari, care au efectuat pregătirea pentru cea de-a doua specialitate; și aceștia trebuie să-și încheie stagiile până la data de 12 aprilie.
  • Specialiștii care au finalizat în totalitate pregătirea în rezidențiat sau în cea de a doua specialitate şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare. 

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment