Ai fost concediat din postul de asistent? Iată ce este de făcut

Ai fost concediat din postul de asistent? Iată ce este de făcut

Să fii concediat nu este un lucru peste care poți trece cu ușurință și are un impact nu numai asupra carierei tale ca asistent medical, ci și pe plan personal. Din fericire, însă, faptul că ți se încheie contractul de muncă nu înseamnă neapărat că nu-ți vei putea reveni și că nu îți vei putea găsi un alt job.

Iată mai jos câteva sfaturi pentru a trece cu bine peste acest moment: 

  1. Află motivele care au dus la concediere 

Se poate întâmpla ca angajatul să fie concediat fără a i se explica motivele sau fără a i se da răgaz să-și găsească un alt job, ceea ce nu este în conformitate cu legislația în vigoare, dacă părțile au încheiat un contract individual de muncă.

Este important să știi că angajatorul este obligat să îi explice angajatului, în decizia de concediere:

a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.

Te-ar putea interesa și: Tu citești contractul de muncă? Iată ce clauze contractuale să urmărești cu atenție

De asemenea, este interzisă concedierea pe criterii de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală sau apartenență la o categorie defavorizată.

Așadar, dacă ai fost concediat, asigură-te că ai toate informațiile de la fostul tău angajator privind motivul pentru care acest lucru s-a întâmplat și că procesul s-a desfășurat corect din punct de vedere legal. 

  1. Vezi dacă sunt alte oportunități la același angajator

Nu finaliza procesul de concediere fără să afli dacă în companie nu sunt și alte locuri disponibile. Pot exista asemenea opțiuni, iar angajatorul poate să îți sugereze un alt loc disponibil în care să te potrivești mai bine și abilitățile tale să fie valorificate. 

  1. Pleacă în condiții bune 

Chiar dacă nu există nicio posibilitate de a te reangaja în altă secție în cadrul clinicii, ia măsuri pentru a pleca în condiții bune. Un angajator care a decis să te concedieze poate să ofere o recomandare unui viitor angajator. Acest lucru este valabil mai ales dacă ai fost concediat din motive independente de voința ta, cum ar fi o reducere de personal. Asigură-te că i-ai mulțumit pentru timpul petrecut la locul de muncă și că îți îndeplinești cu succes activitatea înainte de a pleca. 

  1. Actualizează-ți CV-ul

Un CV bine structurat, ușor de parcurs și care conține toate informațiile relevante, poate face diferența pentru obținerea unui interviu și ulterior a jobului dorit. Actualizează informațiile înainte de a-ți căuta un job pentru ca atunci când apare oportunitatea ideală de job să poți aplica rapid și fără teama de a pierde deadline-uri. 

Ai în vedere că redactarea CV-ului este prima și singura parte a procesului de recrutare asupra căreia ai control deplin. Tu decizi ce va citi angajatorul, cum va arăta CV-ul tău și ce spune despre tine.

De asemenea, nu uita de profilul tău LinkedIn. LinkedIn nu este doar un motor de căutare pentru locuri de muncă, ci și o sursă de informare și interacțiune cu mediul profesional iar, potrivit statisticilor, mai mult de jumătate dintre recrutorii sau angajatorii români verifică profilurile de LinkedIn ale candidaților. 

Citește și: Cum să scrii un CV medical reușit – sfaturi, ce să cuprindă și scurt exemplu

  1. Actualizează-ți profilul MEDIjobs

Pe lângă actualizarea CV-ului și a profilului tău de LinkedIn, nu uita și de contul MEDIjobs! Noi te susținem în căutările tale pentru o carieră medicală. Fă-ți un cont gratuit pe platforma noastră MEDIjobs și vei primi oferte de muncă din partea companiilor. Până acum, peste 1700 de companii au apelat la MEDIjobs și au angajat cu succes specialiști medicali. 

  1. Caută un nou loc de muncă

Pierderea locului de muncă poate produce un impact emoțional negativ. Însă după ce accepți că acest lucru s-a întâmplat și nu mai poți schimba acum nimic, pierderea serviciului poate fi un factor care să te motiveze să mergi mai departe. Poate ideea că o concediere ar putea aduce beneficii pare absurdă, însă privește acest lucru ca pe o posibilitate a unui început nou. Acum este momentul să te autoevaluezi obiectiv, să analizezi care sunt punctele tale forte și care sunt cele slabe și să începi căutarea unui nou loc de muncă.

Citește și: Ce tip de contract este mai avantajos: PFA sau CIM?

În căutarea unui nou job îți recomandăm să:

  • apelezi la cunoștințe. Concedierea reprezintă o perioadă dificilă, însă acum nu este momentul să te închizi în tine și să nu mai păstrezi legătura cu foștii tăi colegi. Din contră, ei pot fi unii dintre cei mai buni aliați în această perioadă, mai ales pentru că au informații despre aptitudinile și despre dedicarea ta ca angajat. Oricare ar fi circumstanțele concedierii ei te pot ajuta fie cu informații despre joburi la care poți aplica sau atunci când încerci să te recalibrezi profesional după concediere.
  • ceri recomandări de la cei cu care ai lucrat.  În funcție de situație, există șansa ca fostul angajator să îți ofere o recomandare. Acest lucru ar ajuta în cadrul interviurilor de angajare din perioada următoare.
  • nu te lași copleșit de emoții. Dacă tocmai ai fost concediat, este esențial să eviți să transformi golul actual din CV într-o prăpastie. Chiar dacă nu cauți imediat la un loc de muncă, încearcă să faci ceva  productiv care să te ajute atunci când revii pe piața muncii, cum ar fi să te înscrii la un curs.

Te-ar putea interesa și: Spațiile goale din CV: cum folosești perioadele de pauză dintre joburi în favoarea ta

  • faci o evaluare obiectivă. Autoreflecția poate fi deosebit de utilă mai ales atunci când tocmai ai fost concediat de la locul de muncă. Acesta este momentul să te întrebi ce nu a mers bine, să te concentrezi asupra punctelor tale forte și a punctelor slabe și să te gândești la modul în care vei defini succesul pe măsură ce te îndrepți spre următoarea etapă a carierei tale.
  1. Profită de timp pentru a învăța lucruri noi

Un asistent medical bun nu trebuie să aibă doar cunoștințele medicale necesare realizării meseriei sale, ci trebuie să aibă și soft-skills, așa cum sunt abilitățile de comunicare, de ascultare și capacitatea de a lucra sub presiune. Indiferent de ce alegi, profită de această perioadă pentru a dobândi noi abilități care să te ajute în căutarea unui nou loc de muncă.

  1. Pregătește-te pentru interviuri

Ultimul lucru pe care ți-l dorești este să mergi la interviul de angajare, recrutorul să îți pună anumite întrebări și deși ai pregătirea medicală necesară, să ratezi oportunitatea pentru că nu știi să răspunzi astfel încât să faci o impresie bună. Poți face față unei astfel de situații dacă mergi la interviu pregătit, adică să te documentezi despre întrebările la care vei fi nevoit să răspunzi în timpul interviului și să-ti pregătești răspunsurile din vreme.

Citește și: Întrebări pe care să le pui la finalul interviului de angajare pentru a face o impresie bună

  1. Fii pregătit să răspunzi întrebării “de ce ai fost concediat?”

Atunci când dai un interviu pentru un job nou, nu minți în legătură cu motivele pentru care ai fost concediat. Există riscul ca noul tău angajator să afle și vei rata, astfel, oportunitatea. Fii sincer și dacă știi că este o întrebare care te face să te simți inconfortabil, pregătește răspunsuri dinainte.  “Au avut loc disponibilizări de personal, iar secția de … a fost afectată” sau “Din cauza situației financiare a clinicii, X persoane au fost concediate”. Încearcă să fii cât mai sincer și diplomat atunci când formulezi răspunsurile.

În concluzie, câteva sfaturi generale

Ce să faci
  • Reflectă asupra a ceea ce ai învățat despre tine însuți în lumina concedierii și asupra a ceea ce înseamnă tipul de mediu în care vrei să te dezvolți, ce ți se potrivește etc.
  • Ia legătura cu persoanele cu care ai lucrat anterior. Pot ști posturi disponibile la care poți aplica și te pot ajuta cu referințe pentru următorul job. 
  • Planifică modul în care vei răspunde la întrebarea privind motivul pentru care ai părăsit ultimul loc de muncă, pregătind o explicație scurtă și optimistă.

Te-ar putea interesa și: De ce să ții cont când aplici simultan la mai multe joburi

Ce să nu faci
  • Nu lăsa emoțiile să te afecteze și să dicteze un comportament agresiv. Așteaptă să te calmezi și apoi programează o întâlnire cu departamentul de resurse umane sau cu angajatorul tău dacă simți nevoia să ai o discuție pe subiect.
  • Nu omite jobul din CV. Vei reuși doar să atragi atenția asupra faptului că ai fost concediat. 
  • Nu te demoraliza și nu fi negativist cu privire la perspectivele de angajare. Vei găsi cu siguranță un nou job, potrivit aptitudinilor tale.

Într-o perioadă atât de incertă și de dificilă, tot mai mulți angajați riscă să își piardă locul de muncă. Vă puteți reveni rapid după ce ați fost concediat dacă răspundeți cu grație, luați măsuri pentru a vă îmbunătăți abilitățile, vă actualizați CV-ul și aplicați pentru noi locuri de muncă. Mult succes!

Despre Autor

Alexandra Ariton

Fire curioasă și creativă, privesc cu entuziasm comunicarea online. Cred în storytelling și puterea textelor care informează, captează și inspiră publicul.

Facebook Comment